Înregistrarea în scopuri de TVA, examen pentru statul de drept

 “Nimic nu va suna logic pentru urechile tale americane!”, îi spune personajul lui Benicio del Toro unei Emily Blunt prea “corectă politic” într-o superbă peliculă ce ne obligă să deschidem larg ochii în faţa realităţii.

Pentru noi, ce nu suntem americani şi, mai ales, prea puţin obişnuiţi cu logica şi predictibilitatea a două din cele trei puteri în stat, legislativă şi executivă, aproape nimic nu mai poate să ne tulbure. Totuşi, în ultima vreme, sentimentul acela de “mâţă ce se uită la calendar” apare din ce în ce mai des. Dacă s-ar întâmpla doar la citirea unor articole de politică internaţională nu ar fi o mirare, dar ne încearcă în urma lecturării unor acte normative ce reglementează probleme de larg interes şi impact.

Lumea deja s-a schimbat, iar noi încercăm să ţinem pasul. Dacă în urmă cu câţiva ani căutam doar creştere economică, acum înţelegem că nu putem avea o evoluţie economică sănătoasă dacă nu reducem drastic evaziunea şi corupţia. Dar pare că dincolo de aceste necesităţi se ascund şi alte motive care ne fac să ridicăm sprâncenele a mirare când vedem modul în care combatem aceste două tare. De fapt, în context global, identificăm provocări şi probleme noi, aparent atât de primejdioase încât ajungem să punem la îndoială nu doar principiile dreptului, ci valorile care stau fundament societăţii noastre. Cu doar câteva zile în urmă exact asupra acestui fapt atrăgea atenţia jud. dr. Cristi Danileţ[1]. Si, pentru prima dată, nu am fost de acord cu dânsul, ba chiar am simţit un fior rece tocmai pentru că dânsul, iar nu un altul, emitea acele concluzii. Drept este că, uneori, trebuie să punem pe planul doi individul, dar când auzi prea des această idee, invariabil gândul te duce la autoritarism. Dar nu la autoritarismul acela clasic, cu un conducător atoateştiutor şi omnipotent, ci la preludiul său, la statul ce nu mai respectă drepturile omului, o societate întunecată de angoase ce încearcă să îşi protejeze, absurd, membrii de ei înşişi.

Și pornim explicaţia tocmai de la un banal cod de TVA, de altfel, problema punctuală pe care doream să o analizăm. Dar, în context mai larg, problema devine un simptom al unei maladii. Una autoimună, născută din necesitatea de a combate evaziunea, dar ale cărei efecte lovesc în chiar organele sănătoase.

Reamintim faptul că, în conformitate cu principiile Directivei CCE nr. 112/2006, precum şi ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, TVA este o taxă neutră, agenţii economici implicaţi în ciclul de producţie având dreptul de a compensa TVA deductibil cu TVA colectat pe tot parcursul desfăşurării activităţii, drept consecinţă având dreptul de a obţine un cod de TVA, cu atât mai mult cu cât organele de inspecţie fiscală, în lipsa unui atare cod, consideră că nu există un drept de deducere, legând, formal, dreptul de deducere de înregistrarea în scopuri de TVA (aspect contrazis de practica CJUE). Atât timp cât o persoană plăteşte o anumită sumă cu titlu de taxă pe valoare adăugată este firesc să o şi poată deduce, altfel, bugetul de stat va încasa de două ori această sumă.

De asemenea, art. 127 alin. (1) Cod fiscal, vorbind despre persoane impozabile din punct de vedere al TVA, prevede că “este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi”. Următorul alineat este cât se poate de clar: “activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora”. Iată că, atât timp cât o persoană juridică desfăşoară o asemenea activitate, este subiect impozabil în sfera TVA. Rămâne de răspuns la o singură întrebare: are legiuitorul dreptul să impună anumite condiţii care să restrângă dreptul contribuabilului de a obţine codul de TVA?

Există un lung şir de hotărâri ale CJUE care limitează drastic statele să recurgă la asemenea tertipuri procedurale pentru a refuza contribuabililor dreptul de deducere al TVA: C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro, C-110/98-C-147/98 Galbafrisa. O hotărâre preliminară cât se poate de clară, cu atât mai mult cu cât priveşte chiar ţara noastră, este cea pronunţată în cauza C-183/14. Astfel, la punctul 62, este prevăzut: “În plus, măsurile pe care statele membre le pot adopta în temeiul art. 273 din Directiva 2006/112 pentru a asigura colectarea în mod corect a taxei şi pentru prevenirea evaziunii fiscale nu trebuie nici să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea unor astfel de obiective, nici să repună în discuţie neutralitatea TVA.”

Cum a reţinut inclusiv Curtea, necesitatea de a reduce evaziunea fiscală a impus adoptarea unor norme juridice sau modificarea unor prevederi legale care să îmbine dreptul automat de a compensa TVA deductibil cu TVA colectat cu activitatea de combatere a evaziunii fiscale din sfera TVA. În acest sens, notăm modificarea art. 153 din Codul fiscal prin OUG nr. 80/2014 cu aplicabilitate din 1 februarie 2015, care acordă organului fiscal dreptul de a anula codul de TVA în situaţia în care o companie nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF. În temeiul acestei prevederi legale a fost emis Ordinul preşedintelui ANAF nr. 17/2015.

În aplicarea acestui din urmă act normativ a fost emis Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1966/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) – ”Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”. Dacă prevederile Ordinului nr. 17/2015 sunt suficient de clare pentru a stabili care subiecţi nu vor putea primi codul de înregistrare în scopuri de TVA datorită încălcării unor dispoziţii legale imperative, Ordinul nr. 1966/2015 transformă această procedură într-una absconsă, impredictibilă.

Subliniem că normativa anterioară, Ordinul nr. 2795/2011 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, în prezent abrogat, prevedea modalitatea de calcul a unui punctaj minim pentru atribuirea codului de TVA, punctaj ce putea fi verificat de către subiect o dată completată cererea de obţinere a codului, fapt neîntâlnit în actuala reglementare. Oricum, criteriile anterioare puteau fi discutabile, dar, cel puţin, aveau o justificare: o societate nu putea obţine cod de TVA atâtă vreme cât din analiza unor aspecte de fapt nu rezulta posibilitatea efectivă de a desfăşura activitatea pe care şi-o propusese. Adică trebuia să fi activat una dintre activităţile din actul constitutiv, trebuia să aibă un sediu “real”, respectiv nu pe vreun câmp, cum s-a mai întâmplat cu unele societăţi ce nu îţi achitaseră taxele şi impozitele, iar în faza de executare, executorii fiscali au constatat că nu exista efectiv o construcţie la adresa declarată.

Având în vedere istoricul evaziunii fiscale în sfera TVA, prin crearea de aşa-zise “societăţi fantomă” utilizate pentru o scurtă perioadă doar pentru a permite crearea de sume deductibile, apare ca justă condiţionarea acordării codului de demostrarea intenţiei de a desfăşura activitate economică. Este ceea ce s-a făcut prin adoptarea Ordinului nr. 2795/2011. Acum, însă, s-a trecut la un nou nivel: dreptul organului fiscal de a evalua capacitatea unui contribuabil persoană juridică de a desfăşura activitate economică. Ceea ce ni se pare exagerat şi în contradicţie cu legislaţia europeană şi naţională, cu practica europeană supra-citată, fiindcă, aşa cum spuneam, o dată ce s-a plătit TVA se naşte dreptul de a-l deduce şi, în cazul unui decont cu sold negativ, să fie rambursat, nu pentru faptul că subiectul desfăşoară o activitate profitabilă, ci pentru faptul expus, că TVA este o taxă neutră ce se plăteşte o singură dată pentru acelaşi bun ori serviciu de către consumatorul final. Altfel vorbim de o plată nedatorată, de un veritabil abuz etatic.

În consecinţă, în primul rând, este contestabilă modificarea art. 153 din Codul fiscal prin OUG nr. 80/2014 în sensul verificării capacităţii de a desfăşura activitate economică.

În al doilea rând, conţinutul Ordinului nr. 1966/2015 este contestabil din mai multe puncte de vedere:

1. Nu există un mod transparent şi anticipabil de acordare a punctajului ce se transformă, până la urmă, în cod de TVA sau în refuzul acordării acestuia.
Astfel, la înregistrarea dosarului se verifică doar ca administratorii şi asociaţii să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal. Ulterior, funcţionarii ANAF procedează la încărcarea datelor într-un program informatic, verificând realitatea acestora şi comparându-le cu documentele ataşate cererii. Poate rezulta un risc crescut, caz în care se refuză acordarea codului de TVA, risc mediu sau redus, când intră în scenă “factorul uman”, adică angajaţii Administraţiei financiare din cadrul biroului special înfiinţat, care cheamă administratorul societăţii la un “interviu” în cadrul căruia trebuie să le demonstreze că are capacitatea de a desfăşura activitate economică. Din experienţa de până acum, implacabilul calculator este învins până la urmă de “înţelegerea” inspectorilor, care, atât timp cât au un interlocutor, acordă codul de TVA. Este o înţelegere ce îmi aminteşte de miliţienii care închideau ochii (fără a lua mită) când un bătrân ţăran nu respecta mercurialele lui Ceauşescu. Pentru câtă vreme, este dificil de estimat, probabil până ce vor apărea primele insolvenţe ale societăţilor ce au obţinut cod de TVA conform noii proceduri, moment în care se va pune în discuţie responsabilitatea inspectorului care a verificat capacitatea.

2. Informaţiile solicitate pot fi catalogate drept discriminatorii (este solicitată diploma de studii, apostilată pentru cetăţenii străini), ori încălcând principiul confidenţialităţii (trebuie comunicate sumele cu care administratorii şi asociaţii au finanţat alte entităţi unde deţin participaţii, veniturile obţinute în anii anteriori). Ca un comentariu maliţios, ţinem să amintim că administratorii finanţează doar arareori societatea pe care o conduc, acesta fiind rolul deţinătorilor de părţi sociale.

3. În decizia prin care se refuză atribuirea codului de TVA nu sunt enumerate concret aspectele pentru care organul fiscal a decis în acest sens. Pe cale de consecinţă, cum poate un contribuabil onest să îşi remedieze deficienţele dacă nu le cunoaşte. Orice evaluare, orice examen presupune comunicarea modului de rezolvare a “subiectelor”.

4. În practică, am întâlnit situaţii în care a fost respinsă cererea de înregistrare în scopuri de TVA în situaţii în care niciun text de lege nu indica o excepţie de la dreptul de a deţine un cod de TVA valid, cu titlu de exemplu: societatea are stabilit sediul social la sediul profesional al avocatului, unul dintre membrii Consiliului de administraţie este asociat (deci nu are fapte înscrise în cazierul fiscal) în societăţi inactive sau care se află în insolvenţă.

Bineînţeles că o atare practică are un impact nedorit asupra investitorilor pornind de la însăşi informaţiile şi documentele pe care trebuie să le prezinte şi până la a înţelege modul în care vor fi evaluate intenţia şi capacitatea lor de a obţine un cod de TVA. În raporturile internaţionale, dacă un partener verifică înregistrarea unei societăţi în VIES, iar aceasta nu are un asemenea cod, se nasc serioase şi întemeiate suspiciuni. Aceasta pentru a nu aduce în discuţie situaţia în care este pus administratorul, de multe ori resortisant al altui stat, de a se prezenta în faţa unui funcţionar ANAF pentru a răspunde unor întrebări privind modul în care se vor desfăşura afacerile sale.

În ultimii ani, am constatat că suntem din ce în ce mai bine apăraţi de corupţie, că evaziunea fiscală se reduce, vinovaţii sunt condamnaţi şi foloasele obţinute ilicit confiscate. Pare că lucrurile merg în direcţia justă. Dar, la fel ca la scară macro, cineva simte nevoia să intervină brutal, aparent pentru a clarifica totul, dar într-o manieră stranie, contrară principiilor. Ne e teamă că, deja, nici pentru urechile noastre, europene, nimic nu va mai suna logic, dar încă nu vrem să recunoaştem.

[1] Cristi Dănileţ, De la ciocniri între culturi la mutaţii în drept, publicat în 28 septembrie 2015, pe JURIDICE.ro.

Adrian-Petru Stepan
Boscolo&Partners Consulting

Citeşte mai mult despre Adrian-Petru Stepan, cauza C-183/14, Codul fiscal, combaterea evaziunii fiscale, Cristi Danilet, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), drept de deducere TVA, formularul (088), înregistrarea în scopuri de TVA, persoana impozabila! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.