Respirăm ușurați. Nu mai putem deveni infractori fără să știm, comițând un conflict de interese în mediul privat
7 octombrie 2015 | Sergiu BOGDANImediat după intrarea în vigoare a Codului penal constatam că, fără a exista o justificare conceptuală sau o analiză criminologică, în România, s-a decis că trebuie incriminat conflictul de interese în mediul privat de o manieră extrem de generală. În acest sens, a se vedea opinia noastră anterioară: Conflictul de interese în mediul privat în Noul Cod Penal. Sau cum putem deveni cu toții infractori fără să știm.
Am criticat textul de incriminare și am sperat că legiuitorul va remedia ceva ce părea mai mult o eroare materială decât o abordare de politică penală. În conferințe sau seminarii cu magistrații sau avocații, la cursurile din facultate, am susținut că textul este atât de absurd încât niciun procuror nu va instrumenta un dosar penal în această relație, respectiv art. 301 raportat la art. 308 Cod penal. Din fericire, o sesizare a Curții Constituționale cu privire la conținutul art. 301 NCP, a permis CCR să se refere și la conflictul de interese în mediul privat.
Curtea Constituțională ne-a dat o veste bună. Incriminarea unei astfel de fapte nu se justifică din perspectiva proporționalității ei cu lezarea valorii sociale protejate, producând efecte absurde, așa cum am anticipat.
În concluzie, de la momentul când hotărârea CCR va deveni obligatorie, vom putea spune că: „Nu mai putem deveni infractori fără să știm. Știm că infracțiunea de conflict de interese se aplică funcționarilor publici” chiar cu lipsa ei de previzibilitate constatată tot de CCR cu privire la sintagma „relații comerciale”.
În mod evident, sunt total de acord și cu abordarea Curții Constituționale din perspectiva previzibilității noțiunii de relații comerciale folosite de legiuitor în conținutul art. 301 Cod Penal.
Nu pot să nu constat că, prin ultimele decizii ale CCR, se subliniază caracterul acestei instanțe de garant al Constituției chiar și atunci când politicile penale ale statului sugerează uneori soluții rapide, dar neconstituționale: texte de incriminare imprevizibile sau proceduri ce încalcă dreptul la un proces achitabil, în sens larg (de exemplu: camera preliminară, plângerile împotriva soluțiilor de clasare, filtrul în recursul în casație etc.).
Aproape toate aspectele inovatoare din Codul de procedură penală, create pentru a servi celerității procesului penal, au sfârșit neconstituționale sau sunt vulnerabile din perspectiva constituționalității lor. Și parcă nici celeritatea nu a funcționat așa cum se susținuse de inițiatorii noilor instituții sau reglementări. Asta arată că nu tot ce este original este în mod garantat bun și că nu orice instituție preluată din dreptul comparat și transplantată în dreptul intern este la fel de eficientă pentru legiuitorul român ca și cea model (a se vedea camera preliminară pe model german sau italian versus varianta autohtonă, care se pare că are un alt scop decât acela de filtru).
Concluzia nu poate fi decât una optimistă după această decizie cu privire la așezarea sistemului de drept penal pe baze mai stabile, sau cel puțin pe baze constituționale.
Conf. univ. dr. Sergiu Bogdan
SCPA SERGIU BOGDAN & ASOCIAȚII
