« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 

Intrarea în vigoare a Convenţiei de la Haga privind acordurile de alegere a forului
07.10.2015 | Ioan-Luca VLAD

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Joi, 1 octombrie 2015, a intrat în vigoare Convenţia din 30 iunie 2005 privind acordurile de alegere a forului, adoptată în cadrul Conferinţei de la Haga de Drept Internaţional Privat. Convenţia a intrat în vigoare şi pentru România, prin efectul aprobării sale, în numele Uniunii Europene, prin Decizia Consiliului din 4 decembrie 2014 (2014/887/UE), anunţată de JURIDICE.ro[1] la acea dată. Intrarea în vigoare a Convenţiei a avut loc odată cu ratificarea formulată de Mexic, fiind actualmente părţi 28 de state ale Uniunii Europene (toate, mai puţin Danemarca), plus Mexicul. SUA şi Singapore au semnat, dar nu au ratificat Convenţia.

Convenţia are scopul de a face acordurile de alegere a forului să fie cât mai eficiente în practică. În acest scop, ea porneşte de la trei principii, prezentate mai jos:

A. Principiul că instanţa aleasă de părţi trebuie să judece cauza:

Articolul 5 obligă instanţa desemnată printr-un acord exclusiv de alegere a forului să judece cauza, atunci când este sesizată cu aceasta. Nu poate să refuze judecata pe motivul de forum non conveniens, şi nici pentru motivul primei sesizări a unei alte instanţe. Principala excepţie de la această normă este că, dacă acordul de alegere a forului este nul potrivit propriei legi a forului (care include şi normele sale conflictuale), instanţa poate refuza judecarea cauzei.

B. Principiul că alte instanţe nu vor judeca aceeaşi cauză:

Articolul 6 prevede că o instanţă dintr-un stat parte, altul decât cel al instanţei desemnate prin acordul de alegere a forului, trebuie să îşi suspende sau să încheie procedurile judiciare atunci când există un acord exclusiv de alegere a forului. Există cinci excepţii de la această regulă, între care situaţia când, potrivit legii statului ales prin acordul de alegere a forului (incluzând şi normele sale conflictuale), acordul de alegere a forului este nul. De asemenea, se poate reţine cauza dacă respectarea acordului ar conduce la o nedreptate manifestă sau ar fi manifest contrară ordinii publice a statului instanţei sesizate.

C. Hotărârea instanţei alese de părţi trebuie recunoscută şi executată:

Articolul 8 stabileşte regulile privind recunoaşterea şi executarea acestor hotărâri, arătând că nu pot fi recunoscute şi executate decât hotărârile care au efect în statul unde au fost emise. Se poate refuza această recunoaştere în mai multe situaţii, definite de articolul 9, printre care lipsa capacităţii părţilor de a încheia acordul de alegere a forului, potrivit legii statului unde se urmăreşte recunoaşterea şi executarea, probleme procedurale majore cum ar fi lipsa citării pârâtului, frauda procedurală la pronunţarea hotărârii, incompatibilitatea cu ordinea publică a statului unde se urmăreşte recunoaşterea şi executarea hotărârii, contrarietatea cu o hotărâre din acest ultim stat sau cu o hotărâre anterioară care poate fi recunoscută în acest stat. O excepţie importantă de la acest principiu este prevăzută şi în articolul 11, unde se arată că se poate refuza partea dintr-o hotărâre prin care se acordă daune, în măsura în care acestea nu compensează partea pentru un prejudiciu efectiv suferit.

Câmpul de aplicare al Convenţiei, aşa cum este definit de art. 1 şi 2, se referă la cauze civile cu element de extraneitate în care există un acord de alegere exclusivă a forului. Cu toate acestea, sfera de aplicare a Convenţiei este restrânsă foarte mult, prin numeroase excluderi, dintre care menţionăm acordurile încheiate de consumatori, precum şi cele privitoare la contractele de muncă individuale şi colective. Convenţia nu se aplică în materia stării civile şi capacităţii, obligaţiilor de întreţinere, dreptului familiei, dreptului succesoral, insolvenţiei şi situaţiilor similare, transportului de pasageri şi bunuri, dreptului maritim, chestiuni privind dreptul concurenţei, răspunderii pentru daune nucleare, răspunderii pentru daune suferite de persoane fizice, răspunderii pentru daune aduse bunurilor tangibile în afara unei relaţii contractuale, drepturilor reale şi de creanţă asupra proprietăţilor imobiliare, dreptul funcţionării persoanelor juridice, dreptul proprietăţii intelectuale (cu excepţia situaţiei când cauza acţiunii este dată de încălcarea unui contract între părţi, având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală), precum şi valabilitatea înscrierilor în registre publice. Într-o definiţie mai puţin strictă este deci vorba despre contracte civile şi comerciale internaţionale ”clasice”. De asemenea, Convenţia nu se aplică procedurilor arbitrale.

Uniunea Europeană a formulat o Declaraţie[2], aplicabilă şi statelor membre, prin care, în conformitate cu Convenţia, alege ca aceasta să nu se aplice la unele contracte de asigurare. Declaraţia este complexă, dar, pe scurt, se poate spune că ea permite aplicarea Convenţiei numai la contractele de reasigurare, la cauzele unde alegerea forului a avut loc după apariţia disputei, precum şi la contractele de asigurare care acoperă riscuri majore, şi ca atare sunt în general încheiate de părţi avizate.

Convenţia include o normă de aplicare temporală importantă, şi anume nu se aplică decât acordurilor de alegere exclusivă a forului încheiate după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru statul în care se află instanţa aleasă prin acord. Ca atare, se aplică numai acelor acorduri încheiate după 1 octombrie 2015, prin care sunt alese instanţe din cele 29 de state părţi la Convenţie.

Apreciem că, pentru moment, Convenţia nu îşi va vedea aplicabilitatea în viaţa juridică de zi cu zi, dar, mai ales dacă SUA şi Singapore o vor ratifica, va putea deveni un instrument important pentru armonizarea normelor jurisdicţionale în relaţia transatlantică.


[1] Elena Albu, Aprobarea Convenției de la Haga privind acordurile de alegere a forului, publicat pe JURIDICE.ro, pe 11 decembrie 2014.
[2] Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat.


Av. dr. Ioan-Luca Vlad
Avocat titular al CI Ioan-Luca Vlad
Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni/categorii: Afaceri transfrontaliere

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD