« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
17 comentarii

CJUE. Relevanța cauzei C-69/14, Târșia
08.10.2015 | Dragoș TÂRȘIA

JURIDICE - In Law We Trust

În urma observațiilor prezentate Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-69/14 Târșia, CJUE a pronunțat, la data de 6 octombrie 2015, o hotărâre preliminară prin care a statuat că:
Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței și efectivității, trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, ca o instanță națională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei acțiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menționată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunțate în cadrul unor acțiuni de natură administrativă.

Hotărârea prezintă o importanță notabilă, nu neapărat prin interpretarea adoptată a principiului echivalenţei și efectivităţii efectuat în dispozitiv (aceasta răspunzând chestiunii prejudiciale adresate de Tribunalul Sibiu), cât prin statuarea imperativă a unui drept la acțiune în angajarea răspunderii statului pentru protecția drepturilor particularilor derivate din dreptul Uniunii, chiar dacă încălcarea acestora provine printr-o hotârîrea judecătorească dată de o instanță de ultim grad și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În acest profil, considerentul 40 din hotărârea pronunțată prevede:
În aceste condiții, în măsura în care hotărârea judecătorească definitivă. prin care domnul Târșia este obligat la plata unei taxe, care, în esență, a fost declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, a fost pronunțată de o instanță națională de ultim grad, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, ca urmare, printre altele, a împrejurării că o încălcare printr‑o astfel de decizie a drepturilor conferite de dreptul Uniunii nu mai poate, în mod normal, să facă obiectul unei remedieri, particularii nu pot fi privați de posibilitatea de a angaja răspunderea statului pentru a obține, pe această cale, o protecție juridică a drepturilor lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Köbler, C‑224/01, EU:C:2003:513, punctul 34, și Hotărârea Traghetti del Mediterraneo, C‑173/03, EU:C:2006:391, punctul 31).

Această aplicație specifică a mai vechii hotărâri Kobler, statuată de instanța unională, prezintă un efect practic deosebit de important în dreptul intern, deschizând calea unei noi acțiuni în răspunderea statului pentru încălcările drepturilor particularilor trase din dreptul Uniunii, chiar dacă încălcarea a fost ocazionată printr-o hotârîrea judecătorească dată de o instanță de ultim grad.

Este suficient a aminti că aceste situații corespund unui număr mare de varii problematici actuale: prejudicii ocazionate particularilor prin hotărâri judecătorești definitive intrate în autoritate de lucru judecat[1] care:
fie au refuzat restituirea taxelor auto/dobânzilor aferente (și care vin în coliziune cu interpretarea dreptului Uniunii din cauzele Tatu, Irimie, Câmpean și Ciocoiu, Manea)
fie au respins anularea actelor de impunere cu sarcina fiscală a TVA în ceea ce privește utilizarea procedeului sutei mărite, respingerea dreptului de deducere, impunerea de accesorii de întârziere într-un cuantum nerezonabil și lipsit de proporționalitate (și care vin în coliziune cu interpretarea dreptului Uniunii astfel cum a fost interpretat în cauzele Tulică și Plavoșin, Salomie și Oltean)
fără ca autoritatea/puterea de lucru judecat a acestor hotărâri să mai poată fi opusă în cadrul noii acțiuni.

Punctul 40 din hotărîrea dată în cauza C-69/14, Târșia conferă astfel o cale alternativă în justiția procesual internă, ce nu mai poate fi afectată de norma națională restrictivă a puterii de lucru judecat a hotărârii ce a încălcat drepturile particularului trase din dreptul Uniunii.


[1] civile (cazul de trimitere), administrative definitive, (și care nu mai pot fi revizuite, termenul de 3 luni de zile fiind expirat).


Av. Dragoș Târșia
Societate de avocați Florescu și Târșia
Baroul Sibiu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 17 de comentarii cu privire la articolul “CJUE. Relevanța cauzei C-69/14, Târșia”

  1. Manuela GORNOVICEANU spune:

    Absolut de acord. Cu toate acestea ati identificat in cadrul exemplelor o serie de situatii in care este deschisa calea revizuirii conform art. 21 din legea 554/2004. Un cititor nu foarte avizat ar putea intelege ca numai o actiune in raspunderea statului ar putea inlatura efectele vatamatoare ale incalcarii prioritatii dreptului UE, in general, fara a avea in vedere cazul particular ar revizuirii speciale din contencios.
    Pe de alta parte, conditiile pentru antrenarea raspunderii statului sunt restrictive comparativ cu cele impuse in cadrul revizuirii.
    Dar, pana la urma, asa este – aveti dreptate – ati obtinut o victorie prin aceste considerente care sper ca va fi valorificata la nivel national. Mai sper ca vom vedea curand o astfel de actiune (in raspunderea statului) promovata, sustinuta si admisa.
    Mult succes.

    • Dragoș TÂRȘIA spune:

      E clar ca in materie administrativa e de preferat calea scurta si economicoasa a revizuirii. Revizuirea poate fi exercitata insa doar in termen de trei luni de zile de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii a hotaririi Curtii. Ori, m-am referit la hotararile administrative ce nu mai pot fi revizuite prin expirarea termenului, aici fiind posibila ce-a de a doua optiune, actiunii in raspunderea statului (prescriptia acestei actiuni fiind mai larga).

  2. Kobler, paras. 34 și 35 – paragraful 35 fiind relevant pentru a înțelege de ce există obligația instanței ultime în grad de a trimite, cu excepția situațiilor Cilfit și alții, întrebări preliminare Curții de Justiție:

    34. It must be stressed, in that context, that a court adjudicating at last instance is by definition the last judicial body before which individuals may assert the rights conferred on them by Community law. Since an infringement of those rights by a final decision of such a court cannot thereafter normally be corrected, individuals cannot be deprived of the possibility of rendering the State liable in order in that way to obtain legal protection of their rights.

    35. Moreover, it is, in particular, in order to prevent rights conferred on individuals by Community law from being infringed that under the third paragraph of Article 234 EC a court against whose decisions there is no judicial remedy under national law is required to make a reference to the Court of Justice.

    Constatăm că dacă instanța ultimă în grad din cauza Târșia ar fi trimit întrebări preliminare, evident că domnul Târșia nu ar mai fi ajuns să piardă cauza principală, și să aibă astfel opozabil autoritatea de lucru judecat – în contencios civil!!! – deși cauza era evident una de contencios administrativ – lipsindu-l însă astfel pe domnul Târșia de posibilitatea de a apela la revizuirea hotărârii pronunțate, în temeiul articolului 21 alin. (2) din L 554/2004.

    Prin urmare, consider că judecătorul ultim în grad a săvârșit două erori majore și evidente:

    1. a acceptat să judece cauza în contencios civil – deși majoritatea covărșitoare a instanțelor considerau că respectiva cauza este de contencios administrativ.
    2. a acceptat să nu trimită întrebări preliminare cu privire la conformitatea taxei auto cu dreptul Uniunii incident, deși era instanță ultimă în grad.

    Acum, întrebarea care apare este următoarea: există mecanisme de prevenire la nivel național a apariției unor astfel de erori pe viitor? Adică există impusă obligația judecătorului de a analiza competența funcțională din oficiu?

    Codul de procedură civilă menționează:

    Art. 129 (extras)
    (2)Necompetenţa este de ordine publică:
    1.în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
    2.în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
    3.în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
    (3)În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

    Prin urmare, nu ar trebui oare să se introducă faptul că încălcarea competenței funcționale – atunci când procesul este judecat de completul de contencios civil, când cel competent e cel de contencios administrativ -, este de asemenea de ordine publică?

    Și a doua întrebare: există un contencios stabil cu privire la răspunderea statului pentru încălcarea drepturilor ce sunt în mod direct conferite de dreptul Uniunii, astfel încât se asigură transpunerea la nivel național a paragrafului 40 din Târșia?

    MMB

    • Manuela GORNOVICEANU spune:

      Prima intrebare: Sigur ca ar trebui introdusa o astfel de dispozitie pentru necompetenta functionala, in special atunci cand partea a fost privata in aceasta modalitate de un grad de jurisdictie sau de posibilitatea promovarii unei cai extraodinare de atac prevazuta in dreptul national. In realitate, ratiunea pentru care au fost infiintate instantele specializate dispare fara o sanctiune adecvata.
      A doua intrebare: Nu exista, desi sunt numeroase cauzele in care instantele de ultim grad au refuzat sa trimita intrebari. Si nu pentru ca ar considera clare dispozitiile de drept UE si le-ar aplica intocmai.

  3. La noi, practica pe admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire în contencios administrativ, cu accent pe primordialitatea dreptului UE, e așa:

    În privința dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei. În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, urmează să constatați că revizuirea întemeiată pe art.21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 poate fi exercitată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.

    Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii (o problemă de drept), cererile de revizuire pe care le anticipăm sunt admisibile, chiar sunt situații în care nu se evocă fondul.

    În privința termenului de exercitare a revizuirii, în cazul motivului prevăzut de art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004, problema nu este clarificată la nivel legislativ, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1609/2010, a declarat neconstituționale prevederile art.21 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.554/2004, referitoare la termenul de exercitare a revizuirii.

    Cum prevederile neconstituționale nu au fost puse în acord cu dispozițiile Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, efectele juridice ale acestora au încetat în virtutea dispozițiilor art.141 alin. (l) din Constituție.

    În aceste condiții, în jurisprudența Înaltei Curți s-a decis că revizuirea poate fi exercitată în termenul de drept comun de o lună, care curge de la data când partea a luat cunoștință, pe orice cale, de hotărârea supusă revizuirii (Soluție de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2011).

  4. Manuela GORNOVICEANU spune:

    Solutia nu este corecta, existand chiar practica a ICCJ in sensul ca termenul de o luna nu se poate aplica, in lipsa unei reglementari unitare a termenului de promovare a caii extraordinare de atac, hotararile fiind pronuntate dupa 7 februarie 2011. Cu titlu de ex.,decizia nr. 6349 din 26 septembrie 2013 a ICCJ Sectia contencios administrativ si fiscal.
    Avem insa posibilitatea, in temeiul principiului echivalentei, sa consideram ca termenul de 3 luni prevazut de art. 511 alin. (3) NCPC, aplicabil in cazul interventiei unei hotarari CEDO sau unei decizii CCR, este aplicabil si la revizuirea din contencios, termen ce ar curge de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a hotararii in discutie. Art. 28 din Legea 554/2004 permite completarea cu dispozitiile codului de procedura civila. Nu trebuie decat adaugat principiul echivalentei in interpretarea termenului, ca si principiul efectivitatii, termenul de o luna putand fi calificat de natura a face excesiv de dificila valorificarea dreptului partii interesate (in sensul ca publicarea in M. Of. este mult mai accesibila).

  5. Manuela GORNOVICEANU spune:

    Imi cer scuze – 6394/26 septembrie 2013.
    Extras:
    „3. Calea de atac a revizuirii

    Recurenta – reclamantă SC P.G. SRL a formulat împotriva deciziei menţionate mai sus o cerere de revizuire întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 5 şi 9 şi 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

    În motivarea cazului de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că înscrisul nou pe care se întemeiază calea de atac constă în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 29 noiembrie 2012 pronunţată în cauza C-257/11, având ca obiect o cerere de hotărâre preliminară formulată în temeiul art. 267 T.F.U.E. de Curtea de Apel Bucureşti, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 26 ianuarie 2013 („hotărârea preliminară”).

    Cu referire la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, partea arătat că hotărârea C.J.U.E. constituie un înscris nou care nu a fost folosit în procesul soluţionat prin hotărârea atacată, în interpretarea largă pe care jurisprudenţa fostului Tribunal Suprem a dat-o noţiunii de înscris nou; cererea asupra căreia s-a pronunţat hotărârea C.J.U.E. a fost introdusă înainte de pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită; înscrisul nou nu a putut fi administrat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care nu putea aprecia asupra momentului în care C.J.U.E. urma să pronunţe hotărârea preliminară; prin interpretarea dată articolelor 167, 168 şi 185 din Directiva nr. 2006/112/CE, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, hotărârea C.J.U.E. constituie un înscris determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

    În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 9 C. proc. civ., ce reglementează situaţia în care C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, revizuenta a invocat principiu ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, considerând că nu există niciun motiv pentru care o hotărâre judecătoreasca a unei instanţe naţionale să nu poată fi revizuită atunci când, printr-o hotărâre preliminară, C.J.U.E. a statuat asupra interpretării unei prevederi legislative comunitare aplicabile în speţa soluţionată în mod irevocabil de instanţa naţională.

    În fine, revizuenta a invocat incidenţa motivului de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, făcând referire la Deciziile nr. 1609/2010 şi nr. 1039/2012 ale Curţii Constituţionale.

    4. Apărările intimatelor

    Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în raport cu prevederile art. 322 pct. 7 şi 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că termenul în care putea fi declarată calea de atac este de o lună şi curge de la data pronunţării deciziei atacate.

    Intimata a invocat şi inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportându-se însă la un text care nu mai este în vigoare, conţinut de articolul menţionat anterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.

    Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de lege, întrucât înscrisul nou invocat nu exista la data revizuirii, iar efectul obligatoriu al hotărârii preliminare nu poate fi opus principiului autorităţii de lucru judecat, invocând, în acest sens, hotărârile pronunţate de C.J.U.E. în Cauzele C – 224/01, Kobler şi C – 234/2004, Kapferer.

    5. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

    Cu privire la admisibilitatea revizuirii

    Cererea de revizuire a fost formulată şi expediată prin poştă la data de 25 februarie 2013, după pronunţarea hotărârii din 29 noiembrie 2012 în Cauza C – 257/2011, Gran Via Moineşti, a C.J.U.E., hotărâre publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 26/8 din 26 ianuarie 2013.

    Anterior formulării cererii de revizuire, în M. Of. al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013 a fost publicată Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, prin care Curtea Constituţională a constatat că:

    – Legea nr. 299/2011, pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituţională;

    – prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

    În considerentele deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că „în cazul c onstatării neconstituţionalităţii unor dispoziţii de abrogare, acestea îşi încetează efectele juridice in condiţiile prevăzute de art. 147 alin, (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte”, deoarece acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale (…), sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.”

    În contextul juridic expus mai sus, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentă pot fi încadrate în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data exercitării căii de atac, revizuirea fiind astfel admisibilă.

    Cu privire la tardivitatea revizuirii

    În forma sa iniţială, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a avut următorul conţinut: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, intr-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.”

    Teza a doua din art. 21 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, conţinând termenul pentru exercitarea revizuirii, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 70 din 27 ianuarie 2011.

    Cum legiuitorul nu a intervenit pentru a pune în acord prevederea neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., prevăzut în art. 147 alin. (1) din Constituţia României, iar reglementarea de drept comun a revizuirii, cuprinsă în C. proc. civ., nu conţine o normă unitară privind durata şi momentul de la care curge termenul pentru exercitarea căii de atac, acestea fiind stabilite distinct pentru fiecare motiv de revizuire prevăzut în Cod, revine instanţei judecătoreşti sarcina de a hotărî asupra aspectelor menţionate, cu respectarea unui echilibru între principiul securităţii raporturilor juridice şi obiectivul înlăturării încălcării principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

    În speţă, revizuenta a invocat încălcarea dreptului Uniunii Europene întemeindu-se pe interpretarea obligatorie dată de C.J.U.E. printr-o hotărâre preliminară pronunţată ulterior deciziei atacate cu revizuire, iar calea de atac a fost exercitată în mai puţin de o lună de la data publicării hotărârii C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, motiv pentru care Înalta Curte urmează să respingă excepţia de tardivitate, invocată de intimată.

    De altfel, în motivarea excepţiei, intimata a făcut referire la termenul de o lună de la pronunţarea deciziei irevocabile atacate cu revizuire, reglementat în art. 324 alin. (1) C. proc. civ. pentru motivul prevăzut în art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod, norme care nu sunt aplicabile în cauza de faţă.”

    Detalii: http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-2013/decizia-6394-2013

  6. Manuela GORNOVICEANU spune:

    Solutia de principiu de care vorbea domnul Dobrinescu se refera la termenul de o luna de la data cand partea a luat cunostinta de hotararea supusa revizuirii. ICCJ a stabilit, prin ultima fraza din extras ca acest termen nu se aplica.
    De asemenea, a constatat ca termenul de o luna nu se poate aplica in lipsa unei reglementari unitare, ramanand in sarcina instantei sa aprecieze asupra acestuia.
    In cauza cu care a fost sesizata partea promovase calea extraordinara de atac in 29 zile (rezulta din hotarare) de la publicarea in JOUE a hotararii pe care o invocase. Prin urmare sintagma „in mai putin de o luna” nu este de natura a stabili un termen limita de o luna, ci de a motiva respectarea cerintelor echilibrului la care facuse trimitere anterior. Intr-adevar, ICCJ evita sa se pronunte asupra unui termen, dar, in comentariile anterioare, am vrut sa subliniez ca, odata depasita problema termenului de o luna de la luarea la cunostinta, in orice mod, de hotararea supusa revizuirii, in lipsa unei dispozitii privind termenul, se poate interpreta, in special in temeiul principiului echivalentei, ca acesta este de trei luni de la publicarea in JOUE, asimiland termenul din 511 alin. (3) ncpc.
    In particular, am indicat decizia ICCJ pentru a arata ca solutia de principiu a fost parasita de catre instanta care a adoptat-o.

    • Eu nu înțeleg paragraful în cauză în sensul că introducerea în termenul de o lună nu a stat la baza respingerii excepției de tardivitate. Pentru mine nu este deloc clar faptul că ÎCCJ ar fi declarat admisibilă cererea și dacă ar fi fost introdusă la 31 de zile după publicarea în JOUE a hotărârii CJUE incidente în cauză. De fapt, din construcția frazei, eu înțeleg că respectarea termenului de o lună de către revizuentă a reprezentat motivul determinant pentru respingerea excepției tardivității:

      „În speţă, revizuenta a invocat încălcarea dreptului Uniunii Europene întemeindu-se pe interpretarea obligatorie dată de C.J.U.E. printr-o hotărâre preliminară pronunţată ulterior deciziei atacate cu revizuire, iar calea de atac a fost exercitată în mai puţin de o lună de la data publicării hotărârii C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, motiv pentru care Înalta Curte urmează să respingă excepţia de tardivitate, invocată de intimată„.

      Dar dacă am admite teza celor trei luni – respectiv aplicarea unei echivalențe între hotărârile CEDO, CCR şi CJUE (deși, pe de altă parte, hotărârile CEDO și CCR privesc drepturi fundamentale, nu și alte drepturi subiective – precum este cazul hotărârilor CJUE, putându-se argumenta că nu avem analogie pentru toate hotărârile CJUE, ci doar pentru cele care privesc drepturi fundamentale, respectiv cele care conțin trimiteri la Carta DFUE și/sau la drepturile fundamentale cuprinse în principiile fundamentale de drept al Uniunii), cunoașteți jurisprudență a ÎCCJ în care să se fi admis introducerea revizuirii și într-un termen care să depășească termenul maxim de o lună de la data publicării în JOUE?

      MMB

      • Manuela GORNOVICEANU spune:

        Au mai existat decizii, dar nu este invocata exceptia tardivitatii si nu sunt considerente raportat la termen.
        Exista insa jurisprudenta CEJ. De pilda in cauza C-2/06 s-a stabilit ca:

        „1) În cadrul unei proceduri în fața unui organ administrativ care are ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă în temeiul unei hotărâri pronunțate de către o instanță de ultim grad, această hotărâre fiind întemeiată pe o interpretare eronată a dreptului comunitar, având în vedere jurisprudența Curții ulterioară acestei hotărâri, dreptul comunitar nu impune condiția să fi fost invocat de către reclamantul din acțiunea principală în cadrul unei căi de atac din dreptul intern pe care a formulat‑o împotriva acestei decizii.

        2) Dreptul comunitar nu impune nicio limită de timp pentru introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă. Cu toate acestea, statele membre au libertatea să stabilească termene rezonabile de introducere a acțiunilor, în conformitate cu principiile comunitare ale efectivității și echivalenței.”

        • Vă mulțumesc pentru decizia CJUE, și paragrafele citate.

          În discuție fiind jurisprudența ÎCCJ cu privire la termenul de revizuire, ar avea un mare caracter persuasiv dacă mi-ați indica niște decizii din care rezultă faptul că cererea de revizuire a fost introdusă la mai mult de o lună de la data publicării dispozitivului hotărârii CJUE în JOUE, iar ÎCCJ a judecat pe fond, nefiind invocată excepția tardivității de intimat.

          Apoi, și într-o astfel de situație, tot nu putem ști cum ar fi motivat ÎCCJ dacă excepția tardivității ar fi fost invocată.

          • Manuela GORNOVICEANU spune:

            Extras din MINUTA Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel, Suceava, 23-24 octombrie 2014

            „În final, soluția agreată de participanți a fost în sensul că, în lipsa intervenţiei legiuitorului în vederea reglementării termenului de revizuire pentru cazul arătat, ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010) urmează a fi aplicat, pentru cazul de revizuire consacrat de legea specială, în mod corespunzător, termenul de 3 luni prevăzut de art. 322 şi urm. CPC 1865, respectiv art. 511 alin. (3) NCPC, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 5 NCPC., precum și respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

            Termenul începe să curgă de la data publicării în Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei interpretative a T.F.U.E. Totodată, s-a agreat că instanța nu poate invoca, din oficiu, în recurs, nerespectarea acestui termen, câtă vreme părțile nu au făcut acest lucru prin cererea de recurs, apreciindu-se că, în acest caz, suntem în prezența unei probleme procedurale, generate de modul în care părțile în proces sesizează instanţa de control judiciar, și nu a unei veritabile probleme juridice de practică neunitară.”

            Mai multe informatii/documente nu pot furniza, insa sper ca toate cele stranse aici si comentate de noi toti sa poata fi de folos celor care doresc sa promoveze cererea de revizuire.

          • Tare interesant.

            Nu cunoșteam acea minută. Va fi interesant de văzut ce efect va produce într-o cauză și cum o hotărâre care nu respectă minuta CSM-ului (invocându-se tardivitatea) ar putea fi apoi atacată. Dar este evident că minuta va juca un rol important pentru a atrage răspunderea Francovich ulterior, și răspunderea Francovich pentru lipsa de acțiune a Parlamentului (cum există jurisprudență în Franța, de exemplu).

            Mulțumesc mult doamna avocat pentru dialog,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.