Întrebare preliminară cu privire la posibilitatea ca o persoană fizică să fie considerată o întreprindere. UPDATE: răspuns afirmativ
19.12.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Mihaela Mazilu-Babel
19 decembrie 2016: Curtea declară
1) Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică titulară a unei autorizații de exercitare a unei activități în calitate de meșteșugar independent trebuie să fie considerată „întreprindere” în sensul acestei dispoziții, iar tranzacția pe care o încheie trebuie să fie considerată „tranzacție comercială” în sensul aceleiași dispoziții dacă respectiva tranzacție, deși nu se referă la activitatea inclusă în autorizația menționată, se înscrie în exercitarea unei activități economice sau profesionale independente structurate și stabile, instanței de trimitere revenindu‑i sarcina de a verifica acest aspect în lumina ansamblului împrejurărilor speței.
2) Directiva 2000/35 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum articolul 376 din Obligacijski zakonik (Codul obligațiilor), care prevede că dobânzile de întârziere scadente, însă neplătite, încetează să curgă atunci când cuantumul lor îl atinge pe cel al sumei datorate cu titlu principal. (s.n.-M.M.-B)
:: hotărârea
***
9 octombrie 2015: Judecătorul sloven se întreabă, printre altele, cu privire la posibilitatea ca o persoană fizică să fie considerată o întreprindere. (C-256/15 Nemec)
Situația de fapt:
1. un sistem în care unei persoane fizice îi este eliberată, în scopul desfășurării unei activități economice, o autorizație care conține menționarea activității pentru care se acordă autorizația respectivă
2. posibilitatea ca în situația de la punctul 1 să nu fie vorba despre o întreprindere și, prin urmare, nici despre o tranzacție comercială, dacă tranzacția din care rezultă o întârziere în efectuarea plății se referă la o activitate care nu este inclusă în autorizație.
3. posibilitatea ca:
3.1. o persoană fizică să fie considerată întreprindere, iar
3.2. tranzacția din care rezultă o întârziere în efectuarea plății să constituie o tranzacție comercială
dacă
3.3. este vorba despre o tranzacție care nu face parte din activitatea înregistrată a persoanei fizice respective, ci derivă dintr-o activitate care prin natura sa poate fi o activitate economică, și dacă
3.4. pentru tranzacţia respectivă s-a emis o factură
4. posibilitatea ca regula potrivit căreia dobânzile de întârziere încetează să curgă atunci când cuantumul dobânzilor scadente și neplătite atinge valoarea sumei datorate cu titlu principal (regula ne ultra alterum tantum) să fie contrară directivei UE incidente.
Dispoziții incidente: articolul 2 punctul 1 al treilea pragraf din Directiva 2000/381/CE (pentru legislația de transpunere în România a acestei directive, a se vedea aici)
Articolul 2 (extras)
Definiții
În înțelesul prezentei directive:
1. „tranzacții comerciale” înseamnă tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost,
„autoritate publică” înseamnă orice autoritate contractantă sau entitate, conform definiției din Directivele privind achizițiile publice (92/50/CEE (9), 93/36/CEE (10), 93/37/CEE (11) și 93/38/CEE (12),
„întreprinderi” înseamnă orice organizație care desfășoară o activitate economică și profesională independentă, chiar dacă este realizată de o singură persoană.
