Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Demisie sau încetarea contractului de muncă de comun acord? Voința angajatului vs. voința angajatorului în privința perioadei de preaviz

12.10.2015 | Lorena CIOBANU
Abonare newsletter

În luna iunie a acestui an, Curtea de Apel București[1] a pronunțat o decizie definitivă prin care a stabilit că solicitarea unei salariate de a înceta raporturile de muncă de comun acord, din ziua imediat următoare, poate fi condiționată de către angajator de respectarea termenului de preaviz. În aceste condiții, solicitarea angajatului va urma regimul demisiei, inclusiv în privința obligației de a onora termenul de preaviz.

Fosta salariată ceruse încetarea contractului individual de muncă de comun acord cu angajatorul începând din ziua următoare celei în care s-a comunicat cererea. Angajatorul nu avea posibilitatea de a refuza sau formula vreo obiecție față de această cerere, deoarece demisia reprezintă un act unilateral al salariatului, conform art. 81 din Codul Muncii. Totuși, angajatorul nu putea onora cererea salariatei de a înceta raporturile de muncă de îndată, motivând că acest lucru i-ar putea afecta bunul mers al activităților în care era implicată angajata. Se proteja astfel împotriva denunțării intempestive a contractului de muncă de către salariat pe baza art. 81 alin.(1) și (5) din Codul Muncii, care prevăd ca salariatul are obligația de a respecta termenul de preaviz, pe durata căruia contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.

Cu toate acestea, conduita necorespunzătoare a salariatei pe perioada preavizului a convins angajatorul să renunțe la perioada de preaviz, pentru a evita blocarea activității societății din cauza acestei conduite. Angajatorul a emis astfel o decizie de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 81 alin. (7) din Codul Muncii – demisie cu renunțare la termenul de preaviz.

Deși a semnat documentele aferente lichidării, fosta salariată a decis să dea în judecată societatea, justificând ca decizia de încetare a contractului individual de muncă este nulă, dată fiind încălcarea condițiilor prevăzute de lege în materia concedierii. A solicitat, totodată, reintegrarea pe postul ocupat, despăgubirile aferente concedierii nelegale și, de asemenea, daune morale pentru prejudiciul cauzat de hărțuirea morală săvârșită de angajator.

Acțiunea salariatei a fost admisă de către instanța de fond, însă angajatorul a obținut în fața instanței de apel o soluție favorabilă de schimbare în integralitate a soluției primei instanțe și, în consecință, de respingere a acțiunii fostei salariate. Angajatorul a fost asistat de avocații ONV LAW, care au gestionat litigiul în faza apelului.

Decizia finală nu a fost însă una facilă. Dată fiind complexitatea problemei juridice de pe fondul litigiului, judecătorii instanței de apel au interpretat în maniere diferite normele de drept și situația de fapt în cauză. Așa cum menționează Curtea de Apel București: „încadrarea unei situații faptice în ipoteza unei norme juridice nu este o operațiune mecanică, ci ține de logica și înțelegerea manifestării de voință a părților implicate.

În urma analizei minuțioase a prevederilor legale aplicabile și a circumstanțelor, soluția definitivă pronunțată în complet de divergență a fost una firească, fundamentată pe o argumentație logică și solidă. Astfel, Curtea a apreciat că „decizia de încetare a contractului de muncă dă expresie chiar manifestării de voință a intimatei rezumată astfel: a solicitat încetarea raporturilor de muncă de îndată (a doua zi), a refuzat respectarea termenului de preaviz solicitat în mod legal de angajator, a insistat în finalizarea cât mai rapidă a operațiunilor de predare a documentelor, semnând documentele de predare primire și lichidare”. Așadar, intenția salariatei a fost, în mod evident, de încetare a contractului individual de muncă și a fost confirmată prin conduita ulterioară neechivocă pe perioada preavizului.

Particularitatea dezbaterilor în speță a constat în faptul că acestea s-au plasat la granița dintre dreptul muncii și dreptul civil, iar utilitatea deciziei a prevalat în fața formalismului și rigidității Codului Muncii, care este adesea aplicat textual, cu omisiunea analizei atente a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage adesea soluții lipsite de caracter practic.

De aceea, instanța de apel a respins argumentele salariatei, potrivit cărora oferta ei de încetare a contractului individual de muncă ar fi devenit caducă atunci când angajatorul i-a solicitat respectarea perioadei de preaviz.

„Pentru calificarea actului juridic, trebuie stabilită voința legiuitorului exprimată în cuprinsul textului legal (ratio legis) corelativ cu identificarea în speță a voinței reale a părților, potrivit regulii de interpretare conform căreia clauzele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor (art. 1266 Cod Civil).”

În ceea ce privește pretenția vizând acordarea de daune morale, instanța de apel a considerat că alegațiile referitoare la hărțuirea morală nu sunt justificate deoarece, în privința angajatorului, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile. Mai mult, instanța a hotărât că adoptarea de către angajator a unei poziții ferme pe parcursul derulării relațiilor de muncă nu este abuzivă, angajatorul manifestându-și astfel prerogativa de autoritate de care dispune.

Prin urmare, în contextul în care, „din corespondența e-mail între intimată și apelantă nu rezultă sentimentul de teamă și insecuritate al intimatei, ci, din contră, refuzul constant al acesteia de a-și îndeplini sarcinile trasate de angajator, deși acesta avea prerogativa de organizare a muncii și de eficientizare a activității societății”, existența unei atitudini abuzive față de fosta salariată nu a putut fi probată.


[1] Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind contracte de muncă și asigurări sociale, Decizia nr. 2292 pronunțată în data de 12 iunie 2015.


Lorena Ciobanu

Lorena Ciobanu

Av. Lorena Ciobanu
Associate ONV LAW

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Demisie sau încetarea contractului de muncă de comun acord? Voința angajatului vs. voința angajatorului în privința perioadei de preaviz”

  1. Vasile BLOJ spune:

    Frumos, felicitari pentru articol.

  2. Vladimir MĂRUNȚELU spune:

    Din cele expuse nu reiese foarte clar daca incetarea contractului individual de munca s-a dispus in baza art. 81 sau a art 55 lit. b) din Codul muncii. Astfel, in articol se precizeaza mai intai ca „fosta salariată ceruse încetarea contractului individual de muncă de comun acord cu angajatorul începând din ziua următoare celei în care s-a comunicat cererea.”, iar in fraza imediat urmatoare intervine o inadvertenta: „angajatorul nu avea posibilitatea de a refuza sau formula vreo obiecție față de această cerere, deoarece demisia reprezintă un act unilateral al salariatului, conform art. 81 din Codul Muncii”. Prin urmare, sa intelegem ca salariata a solicitat o incetare de comun acord a CIM, dar angajatorul a decis sa recalifice solicitarea acesteia, cauza fiind lipsa acordului acestuia in vederea incetarii CIM in baza disp. art. 55 lit. b? Exceptand inadvertenta ce ar trebui rectificata, felicitari pentru utilul articol!

  3. Lorena Elisabeta CIOBANU spune:

    In primul rand, multumesc pentru comentariu.
    Referitor la cele subliniate de dumneavoastra, in speta, salariata a solicitat incetarea contractului individual de munca in mod intempestiv, intemeindu-se pe art. 55 lit. b din Codul Muncii. Fata de aceasta cerere neechivoca de incetare a raporturilor de munca angajatorul nu avea un drept de apreciere intrucat, in lipsa unui consens, incetarea raporturilor de munca din intiativa salariatului este guvernata de institutia demisiei. Astfel, decizia de incetare s-a fundamentat pe art. 81 din Codul Muncii. In acest sens, instanta de apel a retinut caracterul univoc al intentiei de incetare a raporturilor de munca si ca atare incidenta institutiei demisiei.
    In aceasta ordine de idei, nu exista o inadvertenta, ci, data fiind complexitatea spetei, a fost analizat un cumul de institutii juridice, intre care atat incetarea de comun acord a contractului de munca, cat si demisia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week