Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Chestiunea ”200”

12.10.2015 | Claudiu-Octavian ULICI

Am avut cu toții, profesioniști în domeniul dreptului, tangență cu celebrul ARTICOL 200 CPC (CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ – Legea nr. 134/2010) ”Verificarea și regularizarea cererii”. Chestiunea legată de aceste dispoziții legale pare a fi discutabilă în interpretarea lor și acum avem deja decizii ale Curții Constituționale pentru această instituție juridică.

Codul dispune astfel asupra faptului că o cerere de chemare în judecată va avea în cuprinsul său datele de identificare complete ale părților și reprezentanților acestora, dar și date mai ”tehnice” de identificare, cum ar fi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală. Apoi, obiectul cererii va cuprinde valoarea lui, precum şi modul de calcul ori identificarea clară a acestuia, urmat de arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea cu arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere și semnătura. După ce aceste mențiuni sunt înscrise în cerere, aceasta se va face în număr suficient de exemplare și va fi timbrată corespunzător.

Raportat la prevederi 200 CPC, în Monitorul Oficial nr. 218 din data de 27 martie 2014 a apărut DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 33 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că autorul acesteia nu arată în ce fel dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, iar simpla enumerare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere acest aspect, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.”

De asemenea, a mai fost pronunțată DECIZIA nr. 31/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) din Codul de procedură civilă, și DECIZIA nr. 266 din 7 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, precum şi celor ale art. 2 alin. (1) şi (1^2) şi art. 60^1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

Am remarcat apoi Minuta întocmită cu ocazia întâlnirii trimestriale a judecătorilor pentru unificarea practicii judiciare şi formarea profesională continuă din 13-14 decembrie 2013 de la CURTEA DE APEL TÂRGU-MUREŞ SECŢIA I CIVILĂ, în care s-au luat în discuţie temele propuse de judecătorii instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş, mai ales cauzele de anulare a cererii de chemare în judecată în procedura reglementată de art. 200 din CPC.

Cu privire la ”Regularizarea cererii de chemare în judecată”, se reține faptul că, cu privire la lipsa căror elemente ale cererii de chemare în judecată, astfel cum sunt reglementate în art. 194 şi 197, se aplică sancţiunea anulării cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, s-au conturat trei opinii. Într-o primă opinie, s-a susţinut că nulitatea nu poate interveni decât pentru elementele prevăzute de Articol 196 alin. 1 din CPC şi pentru netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii de chemare în judecată, condiţie prevăzută de Articol 197 din CPC. În argumentarea acestei opinii, s-a arătat că elementele prevăzute de art. 196 sub sancţiunea nulităţii sunt de fapt elemente esenţiale ale cererii de chemare în judecată în lipsa cărora ne găsim în situaţia imposibilităţii stabilirii cadrului procesual, atât sub aspectul obiectului cererii, cât şi al părţilor, fiind astfel în imposibilitate de a soluţiona acea cerere. Celelalte elemente menţionate de dispoziţiile art. 194 sunt neesenţiale, astfel că aplicarea sancţiunii anulării apare ca vădit excesivă pentru aceste elemente. Prevederile art. 194-197 şi art. 200 trebuie să fie interpretate coroborat între ele, precum şi în raport de celelalte dispoziţii din Codul de procedură civilă. Astfel, interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 194, 196 şi 200 impun opinia susţinută, pentru că astfel se dă relevanţă dispoziţiilor art. 196 Cod procedură civilă. Dacă s-ar primi ipoteza potrivit căreia anularea cererii intervine pentru lipsa oricărui element al cererii de chemare în judecată prevăzut în art. 194 Cod procedură civilă, având în vedere că elementele enumerate în art, 196 alin. 1 se suprapun cu cele cuprinse la lit. a, c, d, f din 194 Cod procedură civilă, înseamnă că art. 196 alin. 1 ar fi o normă fără efect. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 194 cu alte texte ale Codului, rezultă că lipsa unor elemente nu atrage sancţiunea nulităţii, fie pentru că pentru lipsa acestor elemente este prevăzută o altă sancţiune (lipsa dovezilor – decăderea, potrivit art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă; lipsa exemplarelor suficiente – suportarea cheltuielilor făcute de către instanţă pentru efectuarea copiilor necesare, potrivit art. 149 alin. 3 Cod procedură civilă; lipsa parcurgerii procedurii de informare privind medierea şi a oricărei alte proceduri prealabile – inadmisibilitatea), fie pentru că este prevăzută o altă modalitate de acoperire a acestor neregularităţii (art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă – instanţa este obligată să califice juridic cererea; art. 167 Cod procedură civilă – încuviinţarea citării prin publicitate, în cazul în care reclamantul nu a indicat adresa pârâtului necunoscută reclamantului şi care se află în imposibilitate de a afla această adresă) sau nu sunt necesare în cauza respectivă. În proceduri speciale – plângeri contravenţionale, chiar şi lipsa elementelor prevăzute de art. 196 Cod procedură civilă, nu pot atrage anularea cererii. Ar fi excesiv să se solicite indicarea intimatului sau a motivelor de fapt faţă de prevederile art. 34 din OG nr. 2/2001.

În a doua opinie, s-a susţinut că dispoziţiile art. 200 alin. 1-3 Cod procedură civilă prevăd în mod expres că sancţiunea anulării cererii se aplică pentru lipsa oricărui element al cererii de chemare în judecată prevăzut în art. 194-197 Cod procedură civilă. În argumentarea acestei opinii, se arată că toate menţiunile/cerinţele din art. 194-197 Cod procedură civilă sunt obligatorii, iar în privinţa dispoziţiilor art. 196, acestea sunt aplicabile ulterior procedurii de regularizare, sancţiunea nulităţii putând fi aplicată oricând pentru lipsa elementelor enumerate în acest text, pe când, pentru celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată, se poate dispune anularea cererii doar în faza de regularizare a procesului, ulterior putând fi dispusă suspendarea judecării cauzei conform art. 242 Cod procedură civilă.

Nu se fac distincţii, atâta timp cât legea nu le face, ci prevede în mod expres sancţiunea nulităţii pentru lipsa oricărei element (art. 200 alin. 1-3). O altă interpretare ar lasă fără efect dispoziţia din aliniat 1 al art. 200 care impune instanţei obligaţia de a verifica toate elementele prevăzute de art. 194-197 Cod procedură civilă, precum şi a dispoziţiei alininiatului 2 care impun instanţei să pună în vedere complinirea oricărui element prevăzut de art. 194-197 Cod procedură civilă.

A treia opinie susţine că în cazul lipsei menţiunilor prevăzute de art. 196 Cod procedură civilă, instanţa, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, va anula cererea, urmare a simplei constatării a neîndeplinirii obligaţiei de complinire a lipsurilor, iar în ipoteza în care lipseşte un element prevăzut de art. 194 alin. (1) care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 196 Cod procedură civilă, soluţia ar fi anularea cererii în acord cu prevederile art. 175 Cod procedură civilă, deci condiţionat de constatarea unei vătămări. Existenţa vătămării trebuie să fie analizată în raport de scopul procedurii de regularizare – buna desfăşurare a procesului. Ca atare, s-a apreciat că şi alte elemente lipsă decât cele menţionate în art. 196 alin. 1 pot atrage anularea cererii întrucât împiedică buna desfăşurarea a procesului.

Raportat la problema în discuție, în final se observă că art. 194 CPC constituie dreptul comun în ceea ce priveşte conţinutul unei cereri de chemare în judecată, excepţie făcând numai prevederile legale privind procedurile speciale, ex.: partaj, divorţ, punere sub interdicţie, ş.a.). Art. 194 CPC constituie însă normă specială în raport cu art. 148 CPC, care constituie dreptul comun în materie de conţinut al unei cereri adresate instanţelor judecătoreşti, Art. 200 alin. (1) CPC impune anularea cererii pentru nesocotirea tuturor cerinţelor menţionate la art. 194-197 CPC, fără distincţii, exceptând în mod expres de la aplicarea acestei sancţiuni numai ipoteza nerespectării obligaţiei de a desemna un reprezentant comun. În ipoteza nerespectării unei cerinţe legale care ar conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii condiţionate de dovada existenţei unei vătămări procesuale sau la incidenţa sancţiuni decăderii din dreptul de a propune probe sau la orice altă sancţiune prevăzută de lege pentru cereri formulate în cursul procesului, după acordarea primului termen de judecată (ex.: suspendare, neluarea în seamă a înscrisului), în procedura regularizării cererii de chemare în judecată necomplinirea acestor cerinţe atrage anularea cererii.

Apoi, în situaţia în care cererea de chemare în judecată nu este depusă în suficiente exemplare pentru comunicare, iar în termenul acordat în acest scop reclamantul nu-şi îndeplineşte această obligaţie, instanţa va dispune anularea sa în condiţiile art. 200 din CPC.

Raportat la precedentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Lungoci vs. România publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, la paragraful 36, s-a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. Totuși, prevederile art. 200 CPC, cel puțin îngreunează accesul la justiție și fac ca partea să nu dispună cu adevărat de dreptul său la o procedură publică în fața unui magistrat imparțial. Procedura poate fi considerată, undeva la un mod restrâns, publică, chiar dacă actul are loc în camera de consiliu, dar cu prezența părții în fața unui magistrat.

Mai mult decât atât, având în considerare specializarea dreptului material și a procedurilor aplicabile, partea poate fi prezentă și obligatoriu prezența ei ar trebui să fie asistată sau suplinită de reprezentarea unui avocat și prin intermediul acestuia să aibă un rol mai important în această etapă premergătoare dezbaterilor. Etapa aceasta, de ”regularizare a cererii”, poate fixa de altfel întreg viitorul cadru procesual, căci avem deja cunoscute aici părțile și pretențiile lor, motivațiile în fapt în drept și chiar probele ce urmează a fi administrate.

Fără această cerință îndeplinită, în cele din urmă, pe rolul Instanțelor vor apărea de fapt scriptic un număr mai mare de cauze decât litigiile în sine, adică ”încărcătura de dosare” va fi aparent mai ridicată, dar cu toate acestea calitatea slabă a cererilor, ce va necesita totuși o oarecare atenție asupra regularității, va afecta calitatea muncii juridice.

Am primit de curând o încheiere de anulare a cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru, dar nici măcar nu a fost observată cererea mea de acordare de ajutor public judiciar, care era unul din totalul de 3 petite ale cererii și avea atașate toate actele în probațiune. Acum, cererea de reexaminare este în amânarea pronunțării de două săptămâni.

Este adevărat că procedura preliminară poate fi aparent considerată că aduce o oarecare reducere a ”încărcăturii de dosare” de pe masa judecătorului, dar cu toate acestea ”lucrarea birocratică” este acum cu certitudine mai mare decât în vechiul Cod de procedură. Instanțele au cu certitudine mai multe acte procedurale de completat, iar citațiile vor fi precedate de proceduri, care ar avea scopul declarat de ”regularizare” a cererii.

Această etapă poate fi însă privită din punctul de vedere al magistratului și ca o pârghie pentru o ”limpezire” a cererilor, pe fond și drept, pe excepții sau în procedură, fapt care conduce către o decizie finală mai facil de obținut. În prezent, cererile și modul de formulare al acestora, alăturat unei pregătiri juridice superficiale aflate la ordine zilei în sistemul judiciar românesc, conduce la un soi de ”misticism” specific, chestiune care face imperceptibil raționalului actul de atribuire a dreptății. Dacă în prezent procedura de regularizare a cererii ajută în mod real unui proces, pare o chestiune cel puțin discutabilă.

NOTĂ: Dispozițiile art. 200 CPC alin. 2 și 3 au la data redactării textului, următoarea redactare:
Verificarea cererii şi regularizarea acesteia
(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prinîncheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.
(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.”

Dr. Claudiu-Octavian Ulici


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan