Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Judecarea deciziei de internare nevoluntară. Constituționalitate
12.10.2015 | Anda-Laura TĂNASE

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Dreptul muncii, Dreptul securitatii sociale, Health & Pharma (Dreptul sănătății)
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României nr. 700 din data de 17 septembrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 527 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 61 alin. (6) şi art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 61 alin. (6) şi art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, care au următorul cuprins:
– Art. 61 alin. (6): „Decizia de internare nevoluntară a comisiei prevăzute la alin. (1) va fi înaintată de către conducerea unităţii medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză.”;
– Art. 62: „(1) Judecarea se face în regim de urgenţă, în camera de consiliu.
(2) Participarea şi ascultarea pacientului sunt obligatorii, dacă starea sănătăţii sale o permite. În caz contrar, judecătorul poate dispune audierea pacientului în unitatea sanitară.
(3) Pacientul va fi apărat din oficiu, dacă nu are apărător ales.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Pacientul şi reprezentantul legal sau convenţional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, în condiţiile legii.
(6) Instanţa hotărăşte, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare.
(7) Dacă instanţa apreciază că nu se impune menţinerea internării, însă tratamentul este necesar, poate dispune, după ascultarea reprezentantului legal ori convenţional al pacientului, înlocuirea internării medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin reţeaua ambulatorie teritorială de psihiatrie.
(8) Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.
(9) Recursul nu suspendă executarea.”;
– Art. 65 alin. (3) şi (4): „(3) Comisia prevăzută la art. 61 alin. (1) va informa conducerea unităţii medicale, care va sesiza, de îndată, judecătoria care a hotărât confirmarea internării nevoluntare în legătură cu propunerea de încetare a condiţiilor care au impus internarea nevoluntară, propunând confirmarea acesteia din urmă.
(4) Prevederile art. 62 se aplică în mod corespunzător.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 23 referitor la libertatea individuală şi ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 487/2002 reglementează un obiectiv major al politicii de sănătate publică, şi anume promovarea şi apărarea sănătăţii mintale a populaţiei, prevenirea îmbolnăvirilor psihice şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, precum şi rolul autorităţilor şi organismelor abilitate în ceea ce priveşte promovarea şi controlul acestor activităţi.

Curtea reţine că persoanelor cu tulburări psihice trebuie se li se acorde îngrijiri în mediul cel mai puţin restrictiv şi prin proceduri cât mai puţin restrictive, care să respecte pe cât posibil integritatea lor fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp atât nevoilor lor de sănătate, cât şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi, de unde reiese că internarea într-o unitate de psihiatrie se poate face numai din considerente medicale, înţelegându-se prin acestea procedurile de diagnostic şi de tratament. Astfel, pentru demararea procedurii de internare nevoluntară a unei persoane este necesar ca un medic psihiatru abilitat să aprecieze că aceasta suferă de o tulburare psihică şi să considere că, din cauza acestei tulburări psihice, există un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane, respectiv că, în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.

Judecarea se face în regim de urgenţă, în camera de consiliu, cu participarea procurorului. Dacă starea sănătăţii pacientului permite, sunt obligatorii participarea şi ascultarea acestuia. În caz contrar, judecătorul poate dispune audierea pacientului în unitatea sanitară.

Internarea nevoluntară, prin natura sa, fără a constitui o sancţiune privativă de libertate, reprezintă o măsură care privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea să părăsească instituţia medicală în care a fost internată împotriva voinţei sale sau fără consimţământul său. Internarea nevoluntară încetează în două moduri, şi anume fie prin neconfirmarea de către instanţa competentă a deciziei de internare nevoluntară a comisiei medicale, fie prin confirmarea propunerii aceleiaşi comisii de constatare a încetării condiţiilor care au impus internarea nevoluntară, instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, criticând dispoziţiile art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 61 alin. (6) şi art. 62 din Legea nr. 487/2002 sub aspectul atingerilor aduse libertăţii individuale şi protecţiei persoanelor cu handicap, din perspectiva implicării judecătorului în procedura externării medicale.

Curtea reţine că internarea nevoluntară se instituie prin decizia comisiei medicale, care este supusă, însă, confirmării instanţei judecătoreşti, aceasta putând să o infirme şi să dispună încetarea internării nevoluntare. La rândul ei, şi procedura de externare are, similar procedurii de internare nevoluntară, o componentă administrativă şi una judiciară, instanţa competentă putând să confirme propunerea comisiei de constatare a încetării condiţiilor care au impus internarea nevoluntară sau să o infirme, cu consecinţa menţinerii, în acest ultim caz, a măsurii internării nevoluntare. Atât în procedura de internare nevoluntară, cât şi în cea de externare, intervenţia judecătorului este justificată de necesitatea eliminării unor eventuale abuzuri sau erori medicale. Instanţa judecătorească are rolul de a pune în balanţă, pe de o parte, interesul personal al pacientului, sub aspectul libertăţii acestuia, al nevoilor sale de sănătate şi al protecţiei împotriva abuzurilor şi erorilor medicale, iar, pe de altă parte, interesul general al societăţii privind eliminarea riscului ca starea psihică a persoanei în cauză să-i inducă acesteia un comportament de natură să producă o vătămare fizică ei înseşi sau altor persoane ori distrugeri de bunuri materiale importante, astfel că reglementarea legală criticată nu aduce atingere principiilor referitoare la libertatea individuală şi la protecţia persoanelor cu handicap, consacrate de prevederile art. 23 şi ale art. 50 din Constituţie, ci, dimpotrivă, garantează aceste drepturi fundamentale.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, chiar dacă instituţia specializată în care a fost internată persoana în cauză a constatat dispariţia tulburării mintale ce a justificat internarea nevoluntară, aceasta nu înseamnă că ea trebuie eliberată în mod automat, fără a se examina condiţiile în care va putea să-şi reia viaţa normală în societate.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 61 alin. (6) şi art. 62 din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.

Anda-Laura Tănase

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti