TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Avocații la raport! Provocările avocaților români în materia spălării banilor. Ep. 2
13.10.2015 | Silvia USCOV


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

A se vedea dezbaterea juridică O temă de drept penal: contractul de consultanță din 5 octombrie 2015 [DEZBATERI.JURIDICE].


Episodul 1 este disponibil aici.


5. Excepțiile de la obligația de raportare a tranzacțiilor suspecte

Cu toate acestea, avocații nu sunt obligați să raporteze toate tranzacțiile suspecte, iar cel mai important articol din legislația națională care privește exceptările obligației de raportare este reprezentat de art. 5 alin. 9 din Legea nr. 656/2002 unde se prevede că ”persoanele prevăzute la art. 10 lit. e) şi f) nu au obligaţia de a raporta către Oficiu informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul dintre clienţii lor în cursul determinării situaţiei juridice a acestuia ori al apărării sau reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea, inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în timpul ori după încheierea procedurilor.

La nivel european, în preambulul Directivei (UE) nr. 849/2015 se prevede că: ”membrii profesiilor juridice independente, astfel cum sunt definiţi de statele membre, ar trebui să se supună prezentei directive atunci când participă la tranzacţii financiare sau la tranzacţii între societăţi comerciale, inclusiv prin furnizarea de consultanţă fiscală, întrucât aceasta prezintă riscul cel mai ridicat ca serviciile respectivilor membri ai profesiilor juridice liberale să fie folosite în mod abuziv, în scopul spălării produselor activităţii infracţionale sau în scopul finanţării terorismului. Cu toate acestea, ar trebui să existe scutiri de la orice obligaţie de raportare a informaţiilor obţinute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situaţiei juridice a unui client. Prin urmare, consilierea juridică ar trebui în continuare să facă obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional, cu excepţia cazurilor în care juristul participă la spălarea banilor sau la finanţarea terorismului, consilierea juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului sau juristul ştie că un client doreşte consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului.”

De asemenea, se mai prevede și faptul că statele membre ar trebui să furnizeze mijloacele şi modalitatea de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii şi de respectare a vieţii private.

În cuprinsul art. 14 alin. 4 din Directiva a 4-a se prevede că, dacă avocatul nu este în măsură să respecte cerințele de precauție privind clientela stabilite la art. 13 alin. 1 par. 1 lit. a), b) sau c), el este obligat să nu realizeze nicio tranzacţie printr-un cont bancar, să nu stabilească nicio relaţie de afaceri şi să nu realizeze nicio tranzacţie, precum şi să înceteze relaţia de afaceri şi să aibă în vedere transmiterea către unitatea de informaţii financiare a unui raport privind tranzacţii suspecte în legătură cu clientul, cu excepția situației și numai în măsura în care acesta evaluează situaţia juridică a clientului sau îndeplinește sarcina de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind iniţierea sau evitarea acestor proceduri.

Cea de-a 3-a Directivă, Directiva nr. 60/2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, prevedea în preambul faptul că avocații se supun directivei atunci când participă la tranzacţii financiare sau comerciale, inclusiv la furnizarea de consultanţă fiscală, deoarece aici se întâlneşte riscul cel mai ridicat ca serviciile membrilor profesiilor liberale juridice să fie folosite ilegal, în scopul spălării produselor activităţii infracţionale sau în scopul finanţării terorismului.

De asemenea, se mai prevedea și faptul că „atunci când membrii independenţi ai profesiilor care furnizează servicii de consultanţă juridică şi care sunt recunoscuţi şi verificaţi legal, precum avocaţii, evaluează situaţia juridică a unui client sau reprezintă un client în cadrul unei proceduri judiciare, nu este adecvat a impune, în temeiul prezentei directive, membrilor acelor profesii juridice obligaţia referitoare la aceste activităţi de a raporta suspiciuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

Trebuie prevăzute exceptări de la obligaţia de a raporta informaţii obţinute fie înainte, în timpul sau după procedura judiciară, fie în cursul evaluării situaţiei juridice a unui client.

Astfel, consultanţa juridică se supune în continuare obligaţiei secretului profesional, cu excepţia cazului în care consultantul juridic participă la spălarea banilor sau la finanţarea terorismului, în care consultanţa juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului sau a cazului în care avocatul ştie că îi este solicitată consultanţă juridică de către client în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului.”

Cu toate acestea, derogarea referitoare la identificarea beneficiarilor efectivi ai conturilor colective ținute de avocați (activități fiduciare) nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor pe care aceștia le au în temeiul Directivei a 3-a, obligaţiile în cauză incluzând necesitatea ca avocații să identifice ei înşişi beneficiarii efectivi ai conturilor colective deţinute de ei.”

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit prin Hotărârea nr. C-305/05/2007 Ordre des barreaux francophones şi germanophone şi alţii faptul că ”obligaţiile de informare şi de cooperare cu autorităţile responsabile de combaterea spălării banilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001, şi impuse avocaţilor prin articolul 2a punctul 5 din această directivă, ţinând cont de articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din aceasta, nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat prin articolul 6 din CEDO şi prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE.”

Deși hotărârea de mai sus se referă la Directiva 91/308/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva din 4 decembrie 2001 (2001/97/CE), directivele ulterioare au preluat prevederile din Directiva 91/308/CEE astfel încât argumentele rămân valabile:
„32. Avocatul nu ar fi în măsură să îşi îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare şi de reprezentare a clientului său într-un mod corespunzător, iar acesta ar fi, prin urmare, lipsit de drepturile care îi sunt conferite prin articolul 6 din CEDO dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autorităţile publice, transmiţându-le informaţii obţinute cu ocazia consultaţiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri.
33. (…) obligaţiile de informare şi de cooperare nu se aplică avocaţilor decât în măsura în care aceştia îi asistă pe clienţii lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacţii de natură preponderent financiară sau imobiliară (…) sau atunci când acţionează în numele şi pentru clientul lor în orice tranzacţie financiară sau imobiliară. În general, aceste activităţi, datorită chiar naturii lor, se situează într-un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară şi, în consecinţă, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil.
34. În plus, din momentul în care asistenţa unui avocat care a intervenit în cadrul unei tranzacţii menţionate la articolul 2a punctul 5 din Directiva 91/308 (n.a. ”(a) fie prin asistenţă la planificarea sau executarea tranzacţiilor pentru clienţii lor privind: (i) cumpărarea şi vânzarea proprietăţilor imobiliare sau a firmelor; (ii) gestionarea banilor, valorilor mobiliare sau a altor active ale clientului; (iii) deschiderea sau gestionarea unei bănci [a se citi ”unor conturi bancare”], a unor conturi de economii sau de valori mobiliare; (iv) organizarea contribuţiilor necesare pentru crearea, funcţionarea sau gestionarea societăţilor; (v) crearea, operarea sau gestionarea trusturilor, companiilor sau structurilor similare; (b) sau acţionând în numele clientului [a se citi ”în numele clientului şi pentru acesta”] în orice tranzacţie financiară sau imobiliară”) este solicitată pentru exercitarea apărării sau a reprezentării în justiţie sau pentru consilierea privind iniţierea sau evitarea unei proceduri judiciare, în temeiul articolului 6 alineatul (3) al doilea paragraf din directivă, respectivul avocat este exonerat de obligaţiile prevăzute la alineatul (1) al articolului menţionat, şi aceasta indiferent dacă informaţiile fuseseră primite sau obţinute înainte, în timpul sau după această procedură. O astfel de exonerare permite respectarea dreptului clientului la un proces echitabil.
35. Dat fiind că exigenţele ce decurg din dreptul la un proces echitabil implică, prin definiţie, o legătură cu o procedură judiciară şi ţinând cont de faptul că articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 91/308 exonerează avocaţii de obligaţiile de informare şi de cooperare menţionate la articolul 6 alineatul (1) din respectiva directivă, atunci când activităţile lor sunt caracterizate printr-o asemenea legătură, aceste exigenţe sunt respectate.”

Mai interesante chiar decât hotărârea mai sus menționată sunt Concluziile Avocatului General din care reproduc mai jos câteva pasaje:
„În hotărârea Niemietz împotriva Germaniei, Curtea Europeană a statuat că, în cazul avocaţilor, o ingerinţă în ceea ce priveşte secretul profesional ”se poate repercuta asupra bunei administrări a justiţiei şi, în consecinţă, asupra drepturilor garantate la articolul 6”. Secretul este condiţia încrederii care favorizează confidenţialitatea şi conduce la aflarea adevărului şi la înfăptuirea dreptăţii. Însă, pe de altă parte, prin obiectul pe care îl protejează, acesta apare ca o componentă esenţială a dreptului la respectarea vieţii private. În hotărârea Foxley împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană subliniază în acest sens importanţa, în temeiul articolului 8 din CEDO, a principiilor confidenţialităţii şi secretului profesional care sunt asociate relaţiei dintre avocat şi clientul său (36). Secretul protejează cetăţeanul de dezvăluirile indiscrete care ar putea aduce atingere integrităţii morale şi reputaţiei acestuia.
52. Pe de o parte, Comisia consideră că esenţa secretului avocatului este inclusă integral în domeniul ”contenciosului”. Pentru a se putea admite că acest secret beneficiază de protecţie, trebuie să se stabilească o legătură cu o procedură. Numai în cadrul unui proces sau cel puţin al unei proceduri de natură jurisdicţională sau cvasijurisdicţională merită să fie protejat secretul. De altfel, în acest mod ar trebui interpretată hotărârea Curţii AM & S, citată anterior, şi anume în măsura în care impune existenţa unui ”raport de conexitate” cu o procedură de natură contencioasă. Din acest punct de vedere, limitând protecţia secretului avocatului la cadrul contencios, directiva nu se expune niciunei critici.
53. De cealaltă parte se află părţile care reprezintă barourile, în opinia cărora regula secretului nu ar putea fi disociată de profesia de avocat, căreia i-ar conferi un statut şi o demnitate speciale. În orice caz, avocatul ar trebui să fie singurul care să aprecieze limitele care să îi poată fi aplicate. A restrânge sfera de aplicare a secretului la una dintre activităţile acestuia ar fi contrar principiilor fundamentale şi, în acelaşi timp, imposibil de realizat în practică, activităţile menţionate fiind complexe şi, în acelaşi timp, indivizibile. Din acest punct de vedere, este clar că, instituind obligaţia de a trăda secretul în cazul anumitor activităţi desfăşurate de avocaţi, directiva ar avea ca efect încălcarea drepturilor fundamentale. (…)
56. Disputa este, aşadar, concentrată asupra aspectului dacă o asemenea protecţie merită să fie extinsă dincolo de cadrul strict al necesităţilor reprezentării şi apărării şi până unde este necesar să fie extinsă. În această privinţă, se impune constatarea că situaţia care prevalează în legislaţiile diferitelor state membre este contradictorie. (…)
60. În opinia noastră, principiul secretului profesional acoperă, astfel cum susţin barourile interveniente, consilierea juridică. Motivul este dublu şi se întemeiază atât pe consideraţii de principiu, cât şi pe consideraţii practice. În principiu, trebuie să se ţină seama de ”necesitatea fundamentală ca orice persoană, într-o societate civilizată, să se poată adresa avocatului său pentru a obţine o opinie şi ajutor şi, în cazul în care este iniţiată o procedură, pentru a o reprezenta” (49). Reprezentant şi apărător, orice avocat are şi o funcţie esenţială de asistenţă şi de consiliere. Astfel, acesta asigură nu numai accesul la justiţie, ci şi accesul la lege. (…)
63. (…) În speţă, ni se pare că noţiunea „evaluare a situaţiei juridice a clientului” reţinută în directivă poate fi cu uşurinţă înţeleasă în sensul că include şi consilierea juridică. O asemenea interpretare este conformă respectării drepturilor fundamentale şi principiilor statului de drept protejate prin ordinea juridică comunitară. În plus, este conformă cuprinsului considerentului (17) al directivei, care prevede că, în principiu, ”consilierea juridică rămâne supusă obligaţiei de păstrare a secretului profesional”. Propunem, în consecinţă, să se interpreteze articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din directivă în sensul că exonerează de orice obligaţie de informare avocaţii care exercită o activitate de consiliere juridică. (…)
70. (…) Dacă scopul evaluării este numai acela de a ajuta clientul să îşi organizeze activităţile ”cu respectarea legii” şi de a subordona obiectivele acestuia normelor de drept, aceasta trebuie considerată o activitate de consiliere şi trebuie exceptată de la orice obligaţie de informare, oricare ar fi contextul în care este furnizată. În schimb, dacă evaluarea are drept scop principal realizarea sau pregătirea unei tranzacţii comerciale sau financiare şi dacă este supusă instrucţiunilor clientului în vederea identificării, în special, a soluţiei economice celei mai favorabile, avocatul nu mai acţionează decât ca un ”agent în afaceri” care îşi pune în întregime competenţele în serviciul unei activităţi nejuridice şi nu este necesară aplicarea secretului profesional. În primul caz, se poate spune că avocatul acţionează nu numai în interesul clientului său, ci şi în interesul legii. În cel de al doilea caz, prevalează numai interesul clientului. În acest caz, avocatul nu acţionează în calitate de avocat, ci se află într-o situaţie identică celei a unui consilier financiar sau a unui jurist într-o întreprindere. (…)”

În Hotărârea Michaud c. Franței (Cererea nr. 12323/11, Hotărârea din 6 decembrie 2012), reclamantul este un avocat, membru în Baroul din Paris, care solicită Curții să constate că Regulamentul Consiliului Național al Barourilor încalcă dispozițiile art. 8 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului în sensul că, din cauza obligației de a raporta operaţiunile suspecte, impusă avocaților, el este obligat, în exercitarea profesiei de avocat, sub amenințarea sancțiunilor disciplinare, de a denunța persoane care i se adresează pentru consiliere, ceea ce el consideră incompatibil cu principiile de protejare a relaţiei dintre avocat și clientul său și de respectare a secretului profesional, dar CEDO constată că nu se încalcă art. 8.

Din punctul meu de vedere, problema este departe de a fi tranșată, iar legislația și jurisprudența lasă loc de interpretare în ceea ce privește exceptarea de la obligația de raportare.

Dacă am lua în considerare că în cazul litigiilor niciodată nu se pune problema raportării, astfel cum interpretez eu cele de mai sus, raționamentul fiind dreptul la un proces echitabil, ce îl împiedică pe client să spele bani prin intermediul unei tranzacții judiciare, știind că avocatul care îl reprezintă nu va raporta o asemenea tranzacție suspectă? Poate doar vigilența judecătorului. Bineînțeles, într-o altă interpretare, tranzacția ar putea intra în categoria consilierii juridice pentru că ea este judiciară doar prin prisma faptului că un judecător ia act de aceasta și atunci avocatul s-ar putea găsi în culpă că nu a raportat tranzacția suspectă.

În ceea ce privește consilierea juridică, lucrurile se complică și mai mult, dar varianta simplificată se traduce prin intenția legiuitorului european și, pe cale de consecință, și a legiuitorului național de a împiedica avocații să acorde consultanță în mod conștient sau să participe în numele și pe seama clientului la operațiuni juridice care au ca scop spălarea banilor.

6. Cum trebuie să acționeze avocatul în cazul unei tranzacții suspecte?

Din păcate nu există un manual de bune practici la nivel național, un ”îndreptar” în care să fie inserate strict activitățile pe care ar trebui să le întreprindă avocatul atunci când se confruntă cu o astfel de situație.

Pe de o parte, în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 se prevede că avocatul care are cunoștință că o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor poate să efectueze operaţiunea fără informarea prealabilă a Oficiului, dacă tranzacţia se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacţiei suspecte. Avocatul este însă obligat să informeze Oficiul de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, despre tranzacţia efectuată, precizând şi motivul pentru care nu a făcut informarea.

Pe de altă parte, în art. 120 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat se precizează că, atunci ”când participă la o operaţie juridică, avocatul are obligaţia de a se retrage din cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operaţie ar avea drept rezultat o spălare de bani şi când clientul nu înţelege să renunţe la operaţia în sine.”

Prin urmare, apreciez că avocatul român ar trebui să parcurgă următoarele etape: a) solicită clientului să renunțe la operațiunea juridică; b) în cazul în care clientul nu dorește să renunțe la operațiunea juridică, are obligația de a se retrage de îndată din cauză; c) are obligația de a sesiza de îndată persoana desemnată de către structurile de conducere ale profesiei pentru ca acestea să întocmească raportul vizând operațiunea de spălare de bani și să îl transmită către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Pentru pierderea clientului, avocatul primește două premii de consolare, respectiv, nu poate fi urmărit penal și identitatea acestuia nu poate fi dezvăluită în cuprinsul sesizării înaintate către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

7. Măsuri de cunoaștere a clientelei în legislația națională

În ceea ce privește legislația care reglementează profesia de avocat în România, Statutul profesiei de avocat prezintă succint la art. 120 alin. 1 obligația avocatului de a verifica identitatea exactă a clientului ori a persoanei care îi încredinţează cazul, obligație care ar trebui să se circumscrie măsurilor de cunoaștere a clientelei, astfel cum sunt ele prevăzute în Legea nr. 656/2002.

Legea nr. 656/2002 prevede situațiile în care există obligația aplicării măsurilor-standard de cunoaștere a clientelei (art. 13), clienții cărora li se aplică aceste măsuri (art. 14) și situațiile care reclamă aplicarea măsurilor suplimentare de cunoaştere a clientelei (art. 18).

Conform art. 5 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 656/2002, măsurile-standard de cunoaştere a clientelei sunt:
a) identificarea clientului şi verificarea identităţii acestuia pe bază de documente şi, după caz, de informaţii obţinute din surse de încredere independente;
b) identificarea, dacă este cazul, a beneficiarului real şi verificarea pe bază de risc a identităţii acestuia, astfel încât informaţiile deţinute să fie satisfăcătoare pentru persoana prevăzută la art. 10 din Legea nr. 656/2002 şi să permită, inclusiv, înţelegerea structurii de proprietate şi de control a clientului entitate juridică;
c) obţinerea de informaţii despre scopul şi natura relaţiei de afaceri;
d) monitorizarea continuă a relaţiei de afaceri, inclusiv prin analizarea tranzacţiilor încheiate pe parcursul acesteia, pentru a se asigura că aceste tranzacţii corespund informaţiilor deţinute despre client, profilul său de risc şi profilul activităţii, inclusiv, după caz, despre sursa fondurilor, şi prin asigurarea actualizării documentelor, datelor şi informaţiilor deţinute.

Măsurile-standard de cunoaștere a clientelei se aplică în următoarele situații:
a) la stabilirea unei relaţii de afaceri;
b) la efectuarea tranzacţiilor ocazionale în valoare de cel puţin 15.000 euro ori echivalent, indiferent dacă tranzacţia se realizează printr-o singură operaţiune sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele;
c) când există suspiciuni că operaţiunea în cauză are drept scop spălarea banilor sau finanţarea terorismului, indiferent de incidenţa prevederilor derogatorii de la obligaţia de a aplica măsurile-standard de cunoaştere a clientelei stabilite în prezenta lege şi de valoarea operaţiunii;
d) dacă există îndoieli privind veridicitatea sau pertinenţa informaţiilor de identificare deja deţinute despre client.

În consens cu Statutul profesiei de avocat, avocații vor aplica măsurile-standard de cunoaştere a clientelei tuturor clienţilor noi și, în funcţie de risc, cât mai curând posibil, şi în cazul clienţilor existenţi, iar copiile documentelor de identificare vor fi păstrate în arhiva formei de exercitare a profesiei timp de minimum 5 ani începând cu data la care se încheie relația cu clientul.

Avocații aplică, în plus faţă de măsurile-standard de cunoaştere a clientelei, măsurile suplimentare de cunoaştere a clientelei în următoarele situaţii care, prin natura lor, pot prezenta un risc sporit de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului (enumerarea nu este limitativă):
a) în cazul persoanelor care nu sunt prezente fizic la efectuarea operaţiunilor (se solicită documente şi informaţii suplimentare pentru a stabili identitatea clientului, se întreprind măsuri suplimentare pentru verificarea ori certificarea documentelor furnizate sau se va solicita o certificare din partea unei instituţii de credit ori financiare supuse unor cerinţe de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului echivalente standardelor prevăzute în Legea nr. 656/2002, se solicită ca prima operaţiune să se realizeze prin intermediul unui cont deschis în numele clientului la o instituţie de credit supusă unor cerinţe de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului echivalente standardelor prevăzute în Legea nr. 656/2002 etc.)
b) în cazul tranzacţiilor sau relaţiilor de afaceri cu persoanele expuse politic, care sunt rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori într-un stat terţ (avocatul trebuie să dispună de proceduri pe bază de risc care să îi permită identificarea clienţilor care se încadrează în această categorie, să obţină aprobarea conducerii executive înainte de stabilirea unei relaţii de afaceri cu un client din această categorie, să adopte măsuri corespunzătoare pentru a stabili sursa veniturilor şi sursa fondurilor implicate în relaţia de afaceri sau în tranzacţia ocazională, să realizeze o supraveghere sporită, permanentă, a relaţiei de afaceri etc.)

8. Riscuri pentru avocați

Constituie contravenții, în măsura în care nu pot fi calificate ca infracțiuni (!!!):
– neîndeplinirea obligației de raportare, care se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei
– neaplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei, care se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei

Cu toate acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 1 Legea nr. 656/2002, aplicarea cu bună-credinţă a obligațiilor de raportare și a măsurilor de cunoaștere a clientelei nu poate atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală a avocaților.

Pe lângă contravenții, avocatul poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor sau poate răspunde disciplinar în măsura în care nu se retrage dintr-o operațiune juridică de care are cunoștință că are ca scop spălarea banilor după ce a eșuat să îl convingă pe client să renunțe la aceasta.

Av. Silvia Uscov
Partener USCOV | Attorneys at law

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate