Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarTop LegalUniversitaria
TOP LEGAL
CorporatePlatinum members
Print Friendly, PDF & Email

Cîteva reflecții și scurte comentarii asupra Legii insolvenței consumatorilor. Ep. 3
14.10.2015 | Gheorghe PIPEREA

A se vedea dezbaterile juridice A(m) scăpat! Se deschide insolvența persoanei fizice! din 8 iunie 2015, Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul din 29 septembrie 2014, Locuința consumatorului, o fortăreață impenetrabilă? Cauza Kušionová din 10 noiembrie 2014 [DEZBATERI.JURIDICE]


Episodul anterior este disponibil aici.


4. Negarea elementelor de structura a „codului genetic comun” al procedurilor de insolventa

4.1. In concluziile sale prezentate in speta Deko Marty Belgium (cauza C-339/07, considerentul 26), la data de 16 octombrie 2008, avocatul general al CJUE, dl Damaso Ruiz-Jarabo Colomer, a aratat: „in pofida diferentelor existente intre ordinile juridice ale statelor membre, exista un cod genetic comun al solutiilor pe care acestea le ofera ca raspuns la actele de dispozitie asupra patrimoniului realizate prin fraudarea drepturilor creditorilor”.

Desi acest considerent se refera doar la actiunea in anularea actelor juridice ale debitorului incheiate in perioada suspecta (1 pina la 3 ani anteriori deschiderii procedurii), in realitate, procedurile de insolventa au mai multe aspecte comune tuturor statelor care reglementeaza aceasta procedura. Spre exemplu, suspendarea urmaririlor individuale, inghetarea valorii creantelor la data deschiderii procedurii si continuarea contractelor in curs la data deschiderii procedurii (aceste doua efecte automate fiind continutul aproape complet al notiunii juridice de „protectie” a tribunalului), descarcarea de datorii a falitului scuzabil (the fresh new start, in varianta americana), caracterul judiciar, colectiv si concursual al procedurii, precum si, intr-o masura importanta, caracterul sacrificial al acesteia. Procedura insolventei este ca un Pat al lui Procust care obliga subiectii procedurii (debitorul si creditorii) sa se alungeasca ori sa se scurteze de membre in asa fel incit sa cuprinda sau, dupa caz, sa incapa in pat.

Exista, asadar, un cod genetic comun tuturor procedurilor de insolventa, dar el este mult mai larg decit cel indicat de dl Colomer in speta Deko Marty.

Legea insolventei persoanelor fizice neaga aproape toate aceste elemente de structura dezoxiribonucleica a insolventei.

4.2. Numai debitorul poate cere deschiderea procedurii rambursarii pe baza de plan a datoriilor, nu si creditorii. Conform art. 6 din Legea insolventei persoanelor fizice, “initierea procedurii de insolventa” este o facultate exclusiva a debitorului. Si intrarea directa in lichidare este o facultate care i se permite exclusiv debitorului.

Desi se refera la intreaga procedura de insolventa reglementata de Legea nr. 151/2015, in realitate, textul contine o inadvertenta, intrucit procedura de insolventa prin lichidare de active, care este una judiciara si care poate interveni si ca urmare a imposibilitatii realizarii sau ca urmare a esecului unui plan, poate fi declansata si la cererea creditorilor. In alta ordine de idei, se poate retine ca textul art. 6 nu mai restringe aria aplicabilitatii Legii nr. 151/2015 la debitorii de buna credinta, asa cum o face art. 1, ci ii are in vedere pe toti debitorii aflati in insolventa, asa cum este aceasta definita de art. 3 pct.12. Daca prima inadvertenta este relativ usor de acoperit prin interpretarea legii, cea de a doua inadvertenta este una grava. Este evident ca textul initial al legii nu facea distinctia intre debitorii de buna-credinta si cei de rea-credinta. Distinctia a fost introdusa in art. 4, text dezbatut in comisiile de specialitate din Parlament in intentia de a “corecta” forma initiala a proiectului, lobby-istii bancari uitind, probabil, de existenta acestui art. 6 in forma sa originara. Situatia e grava intrucit sugereaza ca limitarea “beneficiului” legii este facuta contrar Constitutiei si in urmarea unui impuls de moment, acela de a da satisfactie lobby-ului facut in Parlament pentru modificarea proiectului de lege. Cel mai probabil va urma o “excursie” nedorita la Curtea Constitutionala, atit pentru discriminare nepermisa, cit si pentru neclaritatea si impredictibilitatea legii.

Creditorii vor putea cere trecerea la lichidare numai in mod indirect, in succesiunea unui plan de rambursare, fie esuat, fie imposibil de realizat din motive obiective. Astfel, din art. 46 lit. b)-c) rezulta ca fiecare creditor poate cere instantei trecerea la lichidare, daca planul nu poate fi adus la indeplinire din motive imputabile debitorului si, respectiv, toti creditorii pot cere trecerea la lichidare, daca planul a esuat din motive imputabile debitorului[1].

Paradoxul legii este ca, intrucit creditorii nu pot cere direct si imediat deschiderea unei proceduri fata de debitorii lor, inseamna ca debitorii de rea-credinta vor ramine in afara sistemului sanctionator al legii (constituit in principal din decaderi si interdictii) si vor tulbura in continuare apele aparent linistite ale mediului de afaceri. Dezbaterile asupra proiectului initial al acestei legi relative la distinctia debitor de buna credinta – debitor de rea credinta si la conditiile de admisibilitate ale cererii de rambursare pe baza de plan a datoriilor[2] s-au purtat in jurul ideii ca legea nu trebuie utilizata abuziv de debitorii de rea-credinta si de debitorii “de profesie”. Dar, intrucit sunt aparati de efectele acestei legi, tocmai debitorii abuzivi si cei “de profesie” vor fi favorizati, intrucit ei au, oricum, la dispozitie in dreptul comun o larga paleta de metode de tergiversare si de fraudare a drepturilor creditorilor onesti.

Dupa deschiderea procedurii rambursarii datoriilor pe baza de plan, creditorii, pentru a participa, trebuie sa trimita administratorului o “informare” (si nu o declaratie de creanta) cu privire la cuantumul creantei, la eventualele garantii de care beneficiaza si o eventuala evaluare proprie a acestor garantii, “daca creditorul dispune de o astfel de evaluare”, precum si la masurile de restructurare pe care le-ar putea accepta. Estimez ca, in practica, primele probleme majore vor fi date de necesitatea de ce a sti ce efecte are aceasta evaluare, daca este sau nu contestabila si pe ce cale poate fi contestata etc. Pe de alta parte, se vor putea ridica o serie de intrebari si mai complicate rezultate din lipsa unei astfel de evaluari: oare se va putea face o evaluare, eventual la cererea administratorului sau, dupa caz, la indicatia comisiei confruntata cu o contestatie a valorii garantiei? In cazul in care o astfel de evaluare se propune ori se dispune, cine si din ce fonduri va achita costul evaluarii? Si, in fine, care este sanctiunea omisiunii tuturor acestor elemente ale “informarii” pe care trebuie sa o trimita creditorii?

Creditorii, indiferent ca sunt sau nu trecuti pe tabelul creantelor, nu sunt organizati in colectivitati, asa cum se intimpla in procedura insolventei profesionistilor. Nu exista o adunare a creditorilor formal organizata, cu atributii fixate de lege, si niciun comitet al creditorilor similar celui care exista in procedura insolventei profesionistilor. Aceasta optiune a legiuitorului este bizara, intrucit la art. 2 pct. 16 se vorbeste de o procedura colectiva, definite ca o “procedura de insolventa in care creditorii participa impreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor”. In realitate, singura situatie in care creditorii participa impreuna la procedura este aceea in care ei, in unanimitate, cer trecerea la insolventa prin lichidarea de active pentru imposibilitatea realizarii unui plan de rambursare a datoriilor. In rest, drepturile creditorilor se exercita individual. Chiar si votul asupra planului de rambursare este exercitat in mod invidual, in principal, prin corespondenta. Desigur, nimic nu opreste creditorii sa organizeze informal astfel de organe colective, dar ele nu ar avea decit un rol consultativ sau de facilitare a unor consortii procesuale menite a face mai eficiente actiunile creditorilor impotriva debitorului sau a administratorului.

O importanta lacuna a legii vizeaza controlul creditorilor asupra procedurii insolventei. Din teoria si practica insolventei profesionistilor rezulta ca deschiderea procedurii insolventei determina, automat, trecerea controlului asupra persoanei juridice – debitor de la actionari si de la membrii organelor colegiale de conducere la creditori. In procedura falimentului comerciantului – persoana fizica, lichidatorul este cel care exercita, in locul debitorului, capacitatea juridica a acestuia, exercitiu supus si el controlului creditorilor. Cedarea controlului sau limitarea capacitatii de exercitiu sunt, deja, obisnuinte ale rationamentului juridic in procedurile de insolventa a profesionistilor. In schimb, din legea insolventei persoanelor fizice nu rezulta expres daca procedura rambursarii datoriilor pe baza de plan este sub controlul de oportunitate al creditorilor.

Un control al legalitatii actelor administratorilor poate fi exercitat in legatura cu rapoartele pe care acesta este obligat sa le formuleze si sa le prezinte comisiei de insolventa. Administratorul procedurii intocmeste rapoarte bianuale (acestea pot fi 10 sau, dupa caz, 12, dupa cum planul se intinde pe 5 ani, fiind prelungit cu inca un an, la cererea administratorului sau a debitorului), pe care le depune la comisia de insolventa si le comunica creditorilor (art. 39 alin. 1 pct. 4). Asa cum rezulta din art. 39 alin. 2, se poate face plingere la comisia de insolventa impotriva masurilor adoptate de administrator. Aceasta plangere nu este limitata la interesele creditorilor, putind fi formulate, cel putin teoretic, de orice alta persoana interesata. Spre exemplu, in aceasta postura s-ar putea afla debitorul sau membrii familiei debitorului. La rindul sau, decizia comisiei prin care se solutioneaza plingerea poate fi contestata la instanta (a carei hotarire este supusa si ea apelului). Se observa ca se instituie nu mai putin de trei cai de atac contra acestor masuri ale administratorului, ceea ce nu este deloc de natura a asigura celeritatea si predictibilitatea acestei proceduri. Este cert, insa, ca creditorii pot exercita un anumit control asupra administratorului, macar prin presiunea implicita pe care o pot exercita asupra administratorului, care va sti ca o masura contestabila, controversata va putea declansa acest adevarat cosmar judiciar. Nu rezulta insa daca in plingere creditorii (sau celelalte persoane interesate) pot invoca doar motive de legalitate sau si motive de oportunitate. In practica, probabil ca motivele vor fi amestecate.

Raportul final al administratorului, care se intocmeste in 30 de zile de la finalizarea planului, se poate contesta si el de creditori (art. 39 alin. 1 pct. 6). Nu e clar daca aceasta contestatie este de competenta comisiei sau a instantei. Inclin sa cred ca instanta va judeca aceasta contestatie, intrucit, atunci cind prevede atributii jurisdictionale pentru comisie, legea intituleaza “plingeri” caile de acces la acest tip de jurisdictie, in timp ce restul cailor de acces la justitie sunt intitulate “contestatii” sau apeluri. Pe de alta parte, aceasta concluzie poate fi sprijinita si pe dispozitiile art. 10 alin. 3 din care rezulta ca toate cererile, contestatiile si actiunile intemeiate pe Legea nr. 151/2015 se judeca potrivit dispozitiilor din Codul de procedura civila relative la judecata in prima instanta. Iar judecatoria are, in sistemul acestei legi, plenitudine de competenta in prima instanta.

In fine, un anumit tip de control poate fi exercitat de creditori si in procedura de inlocuire a administratorului procedurii. Astfel, conform art. 40 alin. 1, in orice stadiu al procedurii, administratorul poate fi inlocuit de comisie, din oficiu, sau la cererea oricaruia dintre creditori, in ambele cazuri motivele inlocurii trebuind sa fie “temeinice”. In plus, creditorii reprezentind majoritatea valorii totale a creantelor pot cere comisiei de insolventa inlocuirea administratorului procedurii, in acest caz nefiind necesara proba unor motive temeinice. Creditorii majoritari vor putea face o astfel de cerere fie individual, fie reunind mai multe voturi care sa reprezinte majoritatea (in acest caz va fi vorba de o veritabila class action formulata nu in fata unui tribunal, ci in fata unei comisii …). In ambele cazuri, decizia comisiei poate fi atacata in instanta, decizia instantei fiind si ea atacabila cu apel, inclusiv de administratorul vizat de decizia/cererea de inlocuire. Numai la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti, acel administrator care si-a pierdut increderea comisiei sau a creditorilor va parasi functia, in tot timpul procedurii el continuind sa o exercite. Din acest punct de vedere, precum si pentru motivul ca decizia comisiei de inlocuire a administratorului nu este executorie imediat, controlul creditorilor prin acest mecanism va fi destul de palid, raminind ca posibilitatea inlocuirii sa actioneze ca un mecanism de autocontrol al administratorului, care va sti ca, daca pactizeaza cu debitorul sau daca isi va exercita fraudulos ori cu carente profesionale functia, va putea fi inlocuit, chiar si dupa o procedura atit de alambicata.

Nici in procedura insolventei prin lichidare de active creditorii nu sunt organizati in adunari sau comitete. In principiu, acestia au aproximativ aceleasi drepturi, pe care le pot exercita individual sau in alianta procesuala, pe care le au si in cadrul procedurii rambursarii pe baza de plan – in acest sens sunt dispozitiile art. 49, 61 si 63. Numai ca, intrucit lichidarea este o procedura judiciara, toate contestatiile si cererile de inlocuire sunt solutionate de instanta, si nu de comisia de insolventa.

Raportul curent al lichidatorului, care se depune trimestrial (si nu bi-anual, ca in procedura rambursarii pe baza de plan), poate fi contestat la instanta. Raportul, in urmarea admiterii contestatiei, poate fi anulat sau modificat (art. 61). Si raportul final poate fi contestat (art. 63). Admiterea contestatiei opreste inchiderea procedurii. Aceasta va putea interveni doar in cazul in care exista un raport final ramsas definitiv (art. 64 alin. 1).

4.3. Interesant este ca, asa cum rezulta din art. 49 alin. 3, administratorul procedurii de rambursare pe baza de plan poate fi numit lichidator. E o dispozitie care pare a permite un premiu pentru esec (un plan esuat inseamna si o culpa in supraveghere a administratorului procedurii) si care poate ridica probleme delicate de hazard moral, putind determina psihologic un comportament pro-lichidare al administratorului. In plus, asa cum rezulta din art. 15 alin. 2, daca la data deschiderii procedurii rambursarii pe baza de plan era in curs o executare silita contra debitorului, comisia de insolventa il desemneaza (obligatoriu…) ca administrator al procedurii chiar pe executorul judecatoresc care derula acea executare silita. Din moment ce acest administrator poate fi desemnat si in calitate de lichidator, la momentul trecerii la lichidare, iar debitorul, inainte de a se pune sub “protectia” insolventei, trebuie sa anunte creditorii si sa astepte reactia acestora timp de 30 de zile, nu este exclus scenariul in care un creditor, practic, va putea controla procedura de la un cap la altul, declansind in cele 30 de zile o executare silita, obtinind numirea in calitate de administrator a executorului desemnat de el si accelerind trecerea la lichidare, unde va fi numit acelasi executor ca lichidator si va derula procedura, explicit sau insidios, sub influenta acestui unic creditor. De aici concluzia ca, faptic, aceasta procedura poate sa nu fie una colectiva si concursuala, ci una individuala, foarte asemanatoare cu executarea silita individuala. Or, aceasta consecinta neaga, pur si simplu, caracterul colectiv al procedurii, caracter care face parte din codul genetic comun al insolventelor. Aceasta nu mai este o insolventa, ci un mutant al insolventei.

4.4. Debitorul aflat in insolventa (instalata sau iminenta) apeleaza la procedura insolventei pentru a se pune sub protectia tribunalului sau pentru a-si regulariza datoriile prin lichidarea activelor si descarcarea de datoriile reziduale.

In procedura reglementata de Legea insolventei persoanei fizice aceste doua finalitati sunt permise doar teoretic.

Debitorul de buna credinta poate cere rambursarea datoriilor sale pe baza unui plan. Plata esalonata si partiala a datoriilor scadente inainte de deschiderea procedurii si plata la zi a datoriilor curente se poate asigura din majorarea sau mentinerea constanta a veniturilor debitorului, in paralel cu reducerea consistenta a datoriilor, mai ales a celor voluptuarii si a celor care nu sunt strict necesare si stringente. De asemenea, aceste plati esalonate pot sa presupuna si lichidarea unor active excedentare fata de capacitatile reduse de finantare a subzistentei si a “afacerilor” personale si familiale ale debitorului. Pe perioada planului, creditorii nu il vor executa sau urmari silit pe debitor si, in principiu, nu vor adauga dobinzi si penalitati creantelor lor anterioare deschiderii procedurii, daca prin planul de rambursare nu s-a convenit altfel. Daca planul este dus la bun sfirsit cu succes, datoriile neacoperite, total sau partial, prin plan se sting definitiv, in baza unei hotariri separate luate de instanta la finalizarea planului. Desigur ca debitorul, pentru a ajunge la acest final glorios, trebuie sa parcurga excesiv de prolixa si birocratica procedura de confirmare a planului si, in plus, in tot timpul realizarii planului (5 ani de la confirmare, plus un an aditional, acordat la cererea intemeiata a debitorului), sa execute intocmai planul, sub sanctiunea trecerii la insolventa prin lichidarea de active pentru esecul planului.

Debitorul care stie ca nu are nicio sansa de rambursare a datoriilor pe baza de plan, va cere direct insolventa prin lichidare de active. Aceasta este o procedura judiciara, avind efectele automate ale suspendarii urmaririlor individuale ale creditorilor si inghetarii valorii creantelor banesti[3].

Debitorul obisnuit are, teoretic, optiunea intre aceste doua modalitati ale insolventei. Debitorul fara bunuri si fara venituri nu are insa o astfel de optiune – el nu va putea cere decit insolventa “simplificata”.

Dar, in cazul debitorului obisnuit, daca din start se respinge cererea de deschidere a procedurii de rambursare a datoriilor pe baza de plan, pentru varii motive, debitorul nu mai poate face o cerere de insolventa prin lichidare de active. Optiunea de mai sus nu mai exista. Un astfel de debitor care a pariat neinspirat pe faptul ca va putea obtine deschiderea unei proceduri de rambursare pe baza de plan, nu va mai putea face decit o noua cerere de insolventa de rambursare a datoriilor pe baza de plan, dar numai dupa trecerea unui termen de 6 luni de la raminerea definitiva a hotaririi de respingere a primei cereri. Ulterior, daca i se admite cererea, debitorul mai poate ajunge in procedura insolventei prin lichidare de active doar daca planul de rambursare este, din start, imposibil de realizat sau, dupa caz, daca planul esueaza. Prin acest art. 13 care reglementeaza acest traseu obligatoriu al “optiunilor” debitorului, Legea insolventei persoanelor fizice instituie o adevarata ruleta ruseasca pe care debitorul (exclusiv el) este obligat sa o joace. Daca nu vrea sa riste ca datoriile sa i se majoreze cu dobinzile si penalitatile care nu sunt inghetate pe toata perioada in care se judeca prima sa cerere de insolventa si, intrucit nu poate fi sigur ca va obtine o “protectie” a insolventei pe baza de plan de rambursare a datoriilor, debitorul trebuie sa se decida din start pentru insolventa prin lichidare de active. Ca si debitorii fara venituri si fara averi, care nu au decit “optiunea” insolventei simplificate, debitorii nesiguri pe sansele lor de redresare nu au decit “optiunea” insolventei prin lichidare de active.

Acesta nu mai este un proces in care, in mod onest, consumatorul cauta sa obtina protectia legii, acesta este un periculos joc de noroc, complet inacceptabil pentru un consumator care are totusi drepturi in calitate de cetatean.

Or, o asemenea consecinta a unei legi nu poate fi in consonanta, ci in totala contradictie cu Constitutia care, printre altele, prevede si liberul acces la justitie. Aceeasi Constitutie prevede, la art. 1 alin. 3, ca “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenesti, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea […] reprezinta valori supreme […] si sunt garantate”.

4.5. Suspendarea urmaririlor silite individuale contra debitorului este, in procedura rambursarii datoriilor pe baza de plan, un efect provizoriu si temporar al deschiderii pricedurii. Acest efect dureaza doar trei luni, suspendarea putind fi prelungita succesiv de instanta, conform art. 20 alin. 2, pentru alte termene de 3 luni (caz in care chestiunea cautiunii devine serioasa). Efectul suspendarii propriu-zise a urmaririlor individuale este aminat fata de data deschiderii procedurii, asa cum rezulta din art. 20 alin. 1 din Lege, el fiind consecutiv confirmarii planului de rambursare a datoriei (moment care, din punct de vedere practic, nu poate fi anterior unei perioade de 8 luni – 2 ani de la deschiderea procedurii).

In procedura insolventei prin lichidare de active, suspendarea urmaririlor individuale ale creditorilor intervine de drept, odata cu deschiderea procedurii (art. 50 din Legea insolventei persoanelor fizice).

In legatura cu acest efect (provizoriu, aminat sau automat, dupa caz) al procedurii insolventei persoanelor fizice, trebuie spus ca sunt o serie de chestiuni teoretice si practice deosebit de complicate lasate nesolutionate in lege.

Spre exemplu:
– se suspenda toate actiunile contra debitorului, inclusiv cele in revendicare sau actiunile posesorii?
– se aplica regula si apelului/recursului debitorului in contra unei hotariri obtinute de un creditor inainte de deschiderea procedurii?
– se aplica regula si actiunilor extrajudiciare, precum si arbitrajelor?
– care este regimul actiunilor pentru realizarea creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii?
– se aplica regula suspendarii si contractelor de leasing ori vinzarilor cu clauza rezervei dreptului de proprietate?

In lipsa unor solutii legislative expres reglementate in Legea insolventei persoanelor fizice, se poate face apel, in special in procedurile judiciare, la analogia cu reglementarile si solutiile jurisprudentiale relative la insolventa profesionistilor. O asemenea solutie practica este utilizabila in cazuri individuale, dar ea are inconvenientul impredictibilitatii si al lipsei ineluctabile de unitate a solutiilor judiciare.

4.6. Efectul de inghetare automata a datoriei ca urmare a deschiderii procedurii insolventei nu exista in procedura rambursarii pe baza de plan. O confirmare poate fi dispozitia relativa la bunurile afectate de garantii de la art. 23 alin. 5, care pare a fi in sensul ca acest efect nu exista, din moment ce creantele respective pot fi inscrise in tabel “inclusiv cu dobinzile”. Inghetarea datoriei poate fi, in schimb, o masura prevazuta in planul de rambursare a datoriilor, desi ea nu va fi opozabila acelui creditor care nu a votat in favoarea planului. Lipsa unei reglementari unitare, opozabile tuturor creditorilor, va fi o sursa de disensiuni intre creditori si o frina in calea unor planuri fezabile si realiste care nu pot avea efect fara masuri de ajustare a creantelor, ajustare care trebuie sa porneasca de la un cuantum precis si fix al datoriilor anterioare. O ajustare care incearca sa opereze asupra unui obiect (totalul datoriilor) cu geometrie variabila si cu potential de expansiune nelimitata este o masura inutila.

Efectul inghetarii datoriilor este prevazut, in art. 53 alin. 5-6, pentru procedura insolventei prin lichidarea de active. Formula prin care este reglementat acest efect este similara celei folosite in Legea insolventei profesionistilor nr. 85/2014.

4.7. Anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in perioada suspecta este reglementata numai in cadrul procedurii insolventei prin lichidarea de active. Textul art. 60, care reglementeaza aceasta actiune, nu are un echivalent in procedura rambursarii datoriilor pe baza de plan.

O dispozitie bizara este prezenta in art. 64. Daca “se descopera” ca debitorul a incheiat acte frauduloase ori a actionat, in orice alt mod, in frauda creditorilor, se poate inchide procedura (???!). Cu toate acestea, daca toti creditorii isi exprima acordul de a se continua procedura, atunci aceasta nu se inchide, dar debitorul nu va beneficia de descarcarea de datorii – art. 64 alin. 2 din Lege.


[1] Nu este clar cum se va obtine aceasta unanimitate si nici ce s-ar intimpla in caz de esec al planului daca majoritatea creditorilor ar cere trecerea la lichidare. In plus, consider ca situatiile de trecere de la procedura rambursarii pe baza de plan la procedura insolventei prin lichidare de active ar fi trebuit reglementate tocmai invers – pentru motive obiective de imposibilitate a realizarii planului ar fi trebuit votul tuturor creditorilor, in timp ce pentru esecul culpabil al planului ar fi trebuit ca fiecaruia dintre creditori, in mod individual, sa i se permita sa ceara trecerea la lichidare, cu titul de sanctiune a esecului planului.
[2] Acestea au fost cam singurele dezbateri reale, caci restul discutiilor s-au facut in jurul “tortului” acestor proceduri, care trebuia impartit intre mai multe profesii juridice: practicieni in insolventa, executori, notari, avocati.
[3] Asa cum se arata mai jos, aceste efecte nu exista in procedura insolventei pe baza de plan de rambursare a datoriilor. Ele se vor fi instalat doar dupa confirmarea planului, ceea ce poate interveni intr-o perioada cuprinsa intre 8 luni si 2 ani de la deschiderea procedurii.


Prof. Gheorghe Piperea
Partener fondator PIPEREA SI ASOCIATII


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.