« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Câteva omisiuni legislative esențiale privind supravegherea tehnică a persoanelor în cadrul urmăririi penale
14.10.2015 | Cătălin ONCESCU

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare

Cu privire la noțiunea de supraveghere tehnică, Codul de procedură penală ne invită să înțelegem că reprezintă utilizarea uneia dintre metodele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a)-e):
a) interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
e) obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane.

Chiar dacă observăm că anumite metode sunt nou introduse prin actualul Cod de procedură penală, apreciem că reglementarea actuală a supravegherii tehnice poate fi comparată – din mai multe puncte de vedere – cu instituția ”Interceptărilor și înregistrărilor audio sau video”, prevăzută de art. 9116 din vechiul Cod de procedură penală.

Așadar, comparând reglementarea veche cu reglementarea nouă, am sesizat că au fost omise ori uitate o serie de dispoziții legale care garantau respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului. Când spunem că ”au fost omise ori uitate” ne referim la faptul că – odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală – o serie de dispoziții cuprinse de vechiul Cod de procedură penală nu s-au mai regăsit printre normele actuale care reglementează metodele de supraveghere tehnică.

1. Un prim exemplu ar fi cel oferit de art. 912 alin. (2) C. proc. pen. 1969: ”(…) procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. (11), interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.”

La rândul său, art. 228 alin. (11) C. proc. pen. 1969 prevedea că ”rezoluția de începere a urmăririi penale va cuprinde data și ora la care s-a dispus începerea urmăririi penale și va fi înregistrată într-un registru special”.

În prezent, nu mai există obligația de a fi înscrisă într-un registru special ordonanța procurorului prin care se autorizează provizoriu măsurile de suspraveghere tehnică. Totodată, art. 141 alin. (3) C. proc. pen. ne spune că ”procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți (…) în vederea confirmării măsurii (…)”.

Astfel, se naște următoarea întrebare: Dar dacă procurorul nu dorește să fie confirmată măsura de supraveghere dispusă în mod provizoriu, mai există obligația de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți? Această interpretare creează posibilitatea ca o serie de măsuri de supraveghere să fie dispuse în mod provizoriu, persoanele în cauză să fie supravegheate și să nu existe niciun fel de control cu privire la aceste acte de urmărire penală.

Câtă vreme exista obligația ca ordonanțele motivate ale procurorului (cu privire la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor) să fie înscrise în Registrul special prevăzut art. 228 alin. (11) C. proc. pen. 1969, considerăm că procurorul ierarhic superior/prim-procurorul/procurorul șef, Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de judecată etc. ar fi avut posibilitatea (cel puțin teoretic) să verifice respectivul registru.

Însă, la acest moment – dat fiind că nu mai există obligația înscrierii ordonanței în acel registru special – nu mai există niciun fel de control cu privire la măsurile de supraveghere tehnică dispuse provizoriu, dacă procurorul nu dorește să fie confirmată măsura de supraveghere tehnică și, în consecință, nu sesizează ”judecătorul de drepturi și libertăți (…) în vederea confirmării măsurii”.

Apoi, cu privire la Registrul special [care era constituit în mod obligatoriu conform art. 228 alin. (11) C. proc. pen. 1969], constatăm faptul că art. 305 C. proc. pen. (”Începerea urmăririi penale”) nu mai prevede obligația ca ordonanța de începere a urmăririi penale in rem să fie ”înregistrată într-un registru special”, astfel cum această obligație fusese introdusă în normele procesual penale prin Legea nr. 356/2006 [art. 228 alin. (11) C. proc. pen. 1969]. În egală măsură, nici ordonanța prin care se dispune efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de o persoană (suspect) nu trebuie înregistrată într-un registru special. Deci, cel puțin din punctul de vedere al Codului de procedură penală actual, nu mai există obligația de constituire a unui Registru special în care să fie înscrise ordonanțele de începere a urmăririi penale.

Așadar, propunerea noastră este de a fi reiterată și în cuprinsul actualului Cod de procedură penală obligația ca toate ordonanțele procurorului, prin care se autorizează provizoriu măsurile de suspraveghere tehnică, să fie înregistrate/consemnate într-un Registru special aflat la nivelul parchetului, cu precizarea datei și a orei. De asemenea, o propunerea subsidiară ar fi ca judecătorul de drepturi și libertăți să fie sesizat în toate cazurile când sunt autorizate de procuror, în mod provizoriu, măsuri de supraveghere tehnică. Aceasta deoarece simpla idee că judecătorul de drepturi și libertăți nu este sesizat de fiecare dată când sunt autorizate de procuror, în mod provizoriu, măsuri de supraveghere tehnică, nu poate fi acceptată într-un stat de drept. De aceea, apreciem că expresia ”în vederea confirmării măsurii”, cuprinsă de art. 141 alin. (3) C. proc. pen., ar trebui să fie eliminată.

2. Un alt exemplu cu privire la omisiunile legiuitorului este oferit de lipsa obligării organelor de urmărire penală de a ”reda integral” convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate.

Vechiul Cod de procedură penală prevedea, în cuprinsul art. 913 alin. (1), următoarele dispoziții: ”Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror (…)”.

Spre comparație, art. 143 alin. (4) C. proc. pen. precizează următoarele: ”Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menționează (…)”.

Așa cum lesne se poate observa, nu mai exista obligația de a fi ”redate integral” convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate. În același sens, nici dispozițiile art. 143 alin. (1) C. proc. pen. nu prevăd obligația ca rezultatele activităților de supraveghere tehnică să fie ”consemnate integral” într-un proces-verbal.

În concluzie, la fel ca în situația anterioară, propunerea noastră este aceea de a fi reiterată și în cuprinsul actualului Cod de procedură penală obligația ca rezultatele activităților efectuate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, să fie redate/consemnate integral de către procuror sau organele de cercetare penală într-un proces-verbal.

Bineînțeles, această ”redare integrală” se va efectua corespunzător, în raport de activitatea de supraveghere tehnică efectuată. Spre exemplu, când avem de-a face cu o serie de convorbiri, comunicări sau conversații interceptate și înregistrate, redarea integrală este lesne de realizat. Însă, atunci când au loc alte tipuri de activități de supraveghere tehnică (ex.: video sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice), redarea/consemnarea integrală trebuie înțeleasă și efectuată de la caz la caz. Astfel, în cazul unei supravegheri video a unei persoane, considerăm că ar fi absurd ca cineva să aibă pretenția ca în procesul-verbal întocmit să fie redate/consemnate integral absolut toate mișcările pe care le face persoana respectivă.

3. O altă omisiune identificată de noi cu privire la reglementarea metodelor speciale de supraveghere tehnică are în vedere participarea procurorului la ședința prin care se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți cererea formulată de procuror în acord cu prevederile art. 141 alin. (3) C. proc. pen.

În primul rând, trebuie să observăm dispozițiile art. 140 alin. (3) C. proc. pen., aferente procedurii obișnuite de emitere a mandatului de supraveghere tehnică: ”Cererea prin care se solicită încuviințarea supravegherii tehnice se soluționează în aceeași zi, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.”

Cu toate acestea, art. 141 alin. (3) C. proc. pen. nu mai prevede obligația ca procurorul să se prezinte înaintea judecătorului de drepturi și libertăți pentru a susține cererea de confirmare a măsurii. Considerăm că este o situație de inechitate, câtă vreme procedura obișnuită prevede o asemenea obligație.

Nu poate fi contestat faptul că procedura autorizării provizorii de către procuror (art. 141 C. proc. pen.) reprezintă o derogare de la procedura obișnuită de emitere a mandatului de supraveghere tehnică. Aflându-ne într-o situația excepțională, în care sunt dispuse provizoriu măsuri de supraveghere tehnică – fără autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți – cu atât mai mult ar trebui ca procurorul să se prezinte înaintea judecătorului de drepturi și libertăți.

Comparativ, vechiul Cod de procedură penală cuprindea următoarea reglementarea în cuprinsul art. 912 alin. (3): ”În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevzut în alin. (2), procurorul prezintă ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și înregistrările efectuate și un proces-verbal de redarea rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanța (…)”.

Prin urmare, considerăm că este necesară prezența procurorului în fața judecătorului de drepturi și libertăți, în primul rând, pentru a justifica urgența dispunerii măsurii de supraveghere tehnică prin procedura stabilită de art. 141 C. proc. pen. În al doilea rând, la fel ca în procedura obișnuită de emitere a unui mandat de supraveghere tehnică, trebuie motivat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Deci, în procedura excepțională sunt necesare mai multe explicații. Așa fiind, din moment ce în procedura obișnuită, prezența procurorului este obligatorie, echitabil ar fi ca și în procedura excepțională să existe această obligație.

3.1. Tot cu privire la art. 141 alin. (3) C. proc. pen., la care am făcut referire și în punctul anterior, observăm că nu mai există obligația ca procurorul să înainteze și suportul pe care sunt fixate înregistrările efectuate, astfel cum prevedea art. 912 (3) C. proc. pen. 1969.

Potrivit art. 141 alin. (3) C. proc. pen., procurorul are obligația de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți, în vederea confirmării măsurii autorizate provizoriu, ”înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate și dosarul cauzei.

Din punctul nostru de vedere, obligația de a înainta ”și dosarul cauzei” prevăzută de art. 141 alin. (3) C. proc. pen. reprezintă o derogare (lex specialis) de la prevederile art. 287 C. proc. pen. care au statut de normă generală, iar dosarul trebuie înaintat în integralitatea sa. Deci, teoretic, dosarul respectiv ar trebui să cuprindă și suportul pe care sunt fixate înregistrările efectuate sau o copie a acestui suport. Dar opiniile din practică și din doctrină sunt împărțite cu privire la transmiterea întregului dosar de urmărire penală.

Așadar, pentru a evita situațiile în care ”dosarul cauzei” nu conține suportul pe care sunt fixate înregistrările efectuate, respectiv o copie a acestui suport, considerăm că art. 141 alin. (3) C. proc. pen. ar trebui modificat, astfel încât să fie obligatorie și atașarea suportului sau a unei copii autorizate la procesul-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate. Mai mult decât atât, nu trebuie trecut cu vederea faptul că redarea activităților de supraveghere tehnică este rezumativă. Deci, cu atât mai mult, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să aibă la îndemână înregistrarea activităților de supraveghere tehnică efectuate, pentru a verifica orice nelămuriri ar avea.

4. Ar mai fi o chestiune de discutat, și anume cea privitoare la durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică. La o primă vedere, dispozițiile art. 144 alin. (3) C. proc. pen. par simple și clare: ”Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeși faptă, nu poate depăși, în aceeași cauză, 6 luni, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, care nu poate depăși 120 de zile.”

Însă, dacă vom analiza și norma corelativă – cuprinsă de Codul de procedură penală anterior – se vor observa câteva diferențe foarte importante. Astfel, art. 911 alin. (5) C. proc. pen. 1969 prevede următoarele: ”(5) Durata totală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși 120 de zile”.

În primul rând, constatăm că perioada de 120 de zile (aproximativ 4 luni) a crescut la 6 luni, cu excepția măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spații private, aceasta fiind limitată în continuare la 120 de zile.

În al doilea rând, spre deosebire de cazurile prezentate mai sus, nu mai avem de-a face cu o omisiune a actualului Cod de procedură penală, ci cu o precizare suplimentară: ”(…) Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși, în aceeași cauză, 6 luni (…)”. Această precizare suplimentară, din punctul nostru de vedere, poate oferi posibilitatea ca o persoană să fie subiectul unor măsuri de supraveghere tehnică pe o perioadă care depășește durata totală de 6 luni, respectiv 120 de zile, printr-un simplu artificiu procedural de disjungere a cauzei.

Spre exemplu, dacă în cauza 123/P/2222 sunt supravegheate tehnic persoanele A, B și C, după o perioadă de 5 luni, organele de urmărire penală pot dispune disjungerea cu privire la persoane B și C, formându-se dosarul 456/P/2222. În cadrul dosarului 456/P/2222, fiind altă cauză, chiar dacă avem aceleași persoane (B și C) și aceeași faptă, se poate dispune prelungirea pentru alte 6 luni sau poate fi emis un nou mandat de supraveghere tehnică (prelungit ulterior pe 5 luni). Aceasta este posibil, deoarece dosarul nr. 456/P/2222 este altă cauză față de dosarul nr. 123/P/2222, iar prevederile art. 144 alin. (3) C. proc. pen. sunt respectate. Și, bineînțeles, după alte 5 luni de supraveghere tehnică în cauza 456/P/2222, are loc o nouă disjungere cu privire la persoana C, formându-se dosarul nr. 789/P/2222 (respectiv nr. 789/P/2223 dacă s-a trecut în anul următor). În final, prin exemplul dat, putem ajunge la situația în care persoana C a fost supravegheată tehnic vreme de 16 luni cu privire la aceeași faptă, dar în 3 cauze diferite (123/P/2222, 456/P/2222, 789/P/2222).

În concluzie, considerăm că sintagma ”în aceeași cauză”, cuprinsă de art. 144 alin. (3) C. proc. pen. ar trebui să fie eliminată, pentru a nu exista niciun fel de risc cu privire la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, garantate atât de Constituția României, precum și de tratatele sau convențiile privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, astfel cum obligă chiar primul articol al Codului de procedură penală.

Avocat Cătălin Oncescu
Baroul București
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din București

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Câteva omisiuni legislative esențiale privind supravegherea tehnică a persoanelor în cadrul urmăririi penale”

  1. Irinel SAMOILĂ spune:

    Foarte interesantă analiză!
    Îmi permit să adaug chiar că și lipsa registrului special pt. ordonanța de începere a UP sau de efectuare în continuare a UP, precum și obligativitatea menționării orei, creează majore neplăceri. Spre ex. în situația în care în aceeași zi începerii UP sau efectuării în continuare a UP, se desfășoară și alte activități sau se administrează și alte mijloace de probă, nu se va putea face dovada că acestea au fost efectuate în afara cadrului procesual adecvat/corespunzător respectivelor activități.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.