ICCJ. Excepția de perimare. Natura juridică
15 octombrie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că perimarea, reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. Înalta Curte a precizat că excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul acesteia este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a justiţiei. Înalta Curte a statuat că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, revizuenții au transmis prin fax o cerere de repunere pe rol a cauzei, care însă a fost respinsă, întrucât s-a apreciat că nu a fost formulată în scopul prevăzut de lege, respectiv, acela al continuării judecăţii, ci reprezintă un act procedural înfăptuit în unicul scop de a împiedica împlinirea termenului de perimare, de vreme ce titularii acesteia nici nu s-au prezentat în instanţă pentru susţinerea litigiului, dar nici nu au formulat o cerere de judecată în lipsă a acestuia. În consecință, Înalta Curte, stabilind că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, a constatat perimată cererea de revizuire. (Decizia nr. 1558 din 10 iunie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect revizuire)
