Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Avocați urmăriți penal pentru trafic de influență


16 octombrie 2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

DNA-Brașov. Trafic de influență, spălare de bani, cumpărare de influență. Reținere.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 14 octombrie 2015, a inculpaţilor:
L. H. L., pentru comiterea infracţiunilor de:
– două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată,
spălare a banilor,
cumpărare de influență,
trafic de influenţă;
T. T., pentru comiterea infracţiunilor de:
– două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată;
M. V., ofiţer în cadrul IGPR, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă;
Ș. I. T., pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată;
M. C., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată;
M. F., pentru comiterea infracţiunilor de:
cumpărare de influenţă,
– complicitate la cumpărare de influenţă;
C. G., pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă.
De asemenea, în prezenta cauză, se efectuează acte de urmărire penală față de următorii:
M. L. D., dat în urmărire internaţională, pentru comiterea infracţiunilor de:
cumpărare de influenţă
complicitate la cumpărare de influenţă;
S. N., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă;
B. C., avocat în Baroul Brașov, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă;
P. O., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:
În dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Ș. I. T. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la data de 5 februarie 2015.
Pentru a obţine achitarea sa în apelul ce se judecă de Curtea de Apel Braşov, după o condamnare de 7 ani închisoare, pronunţată de Judecătoria Braşov, inculpatul Ș. I. T. a căutat diverse persoane, avocaţi sau persoane neimplicate direct în justiţie, pentru „aranjarea” procesului, în schimb fiind dispus să plătească sume importante de bani.
Prin intermediul suspectului M. L. D. (fugit din țară pentru a scăpa de executarea unei pedepse cu închisoarea) şi al soţiei acestuia, inculpata M. F., Ș. I. T. a fost pus în legătură cu inculpatul C. G., fost asociat cu primul menţionat în asociaţii de revoluţionari şi, prin intermediul acestuia, cu inculpatul L. H. L., persoană care a pretins că, prin cunoştinţele pe care le are în justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere în DNA, procurori şi judecători de la ÎCCJ, membru al CSM şi, prin intermediul acestuia din urmă, chiar unul dintre judecătorii apelului), poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării. În schimb, inculpatul L. H. L. a pretins sume de bani de ordinul a 100.000 de euro pe care inculpatul Ș. I. T. a fost de acord să le plătească. Drept urmare, a fost plătită o primă tranşă de 3.000 de euro (la data de 8 aprilie 2015 suma de 13.500 lei – echivalentul a 3.000 euro, bani viraţi prin mandat poştal pe numele lui L. H. L. de către M. C.), iar apoi succesiv, alte câteva mii de euro.
Pentru a disimula originea ilicită a banilor, L. H. L. a depus în ziua de 8 aprilie 2015 cei 13.500 lei (echivalent a 3.000 de euro) primiţi ca primă tranşă din suma cerută pentru traficarea influenţei în contul societăţii sale, banii intrând astfel în circuitul economic al societăţii, fiind dată aparenţa unor venituri licite.
Din probele dosarului a rezultat că, pentru influenţa pretins avută în justiţie, L. H. L. a primit alţi 10.000 euro şi a acceptat împreună cu avocatul S. N., de asemenea suspect în cauză, promisiunea altor cel puţin 3.000 de euro. În plus, dintr-o afacere cu fier vechi, finanţată şi înlesnită de inculpatul Ș. I. T., i-a fost promis lui L. H. L. întregul câştig, estimat la 100.000 euro.
Apoi, la data de 26 mai 2015, la cererea lui L. H. L., Ș. I. T. a fost de asemenea de acord să îi dea suma de 3.000 lei (de care are acesta avea nevoie pentru a participa la o licitaţie de achiziţii publice la Penitenciarul Târgşor), banii fiind pretinşi pentru acelaşi trafic de influenţă.
La data de 5 iunie 2015 Ș. I. T. a fost de acord să dea alţi 1.000 de euro, sumă cerută de L. H. L., ca urmare a faptului că l-a contactat pe inculpatul M. V., ofiţer în cadrul IGPR., despre care susţinea că avea influenţă în justiţie prin intermediul unui procuror DIICOT – Structura central. Ș. I. T. oferea 25.000 euro pentru fiecare an de închisoare la care a fost deja condamnat, în schimb fiindu-i promisă o soluţie de trimitere spre rejudecare a cauzei.
În acelaşi timp, la data de 10 iunie 2015, Ș. I. T. a fost de acord să îi dea lui L. H. L. o altă sumă de 1.000 de euro, acesta pretinzând că are contact cu cineva din completul de judecată sau apropiat al acestora. Ulterior, H. L. i-a dat asigurări lui Ș. I. T. că totul e rezolvat, iar la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2015 l-a însoţit pe acesta la Curtea de Apel Braşov, judecata fiind amânată la cerere, la un alt termen.
În perioada 16-22 aprilie 2015, suspectul B. C., avocat, a acceptat promisiunea unor sume de bani prin intermediul lui L. H. L. și a primit de la Ș. I. T. anumite sume, avocatul promiţând că îşi va folosi influenţa pe care o are la nivelul judecătorilor pentru a obţine o hotărâre favorabilă acestuia din urmă. Din probatoriu reiese că legătura avocatului cu „clientul” s-a purtat tot timpul prin intermediul lui L. H. L., ceea ce conduce la suspiciunea că intenția avocatului a fost aceea de folosire frauduloase a influenţei în justiţie şi nu de obţinere a soluţiei favorabile urmare a competenţei profesionale.
În aceeaşi perioadă, inculpata M. F. a apelat la aceleaşi persoane, inculpaţii L. H. şi C. G., pentru a obţine la rândul său rejudecarea dosarului soţului său, suspectul M. D. L. şi în final achitarea (după modelul suspectului C. G.), aceasta întâlnindu-se în mai multe rânduri cu suspecţii L. H. L. şi C. G., acceptând ca, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase ce vor fi remise, cei doi să intervină prin persoanele pe care le cunosc în justiţie la cel mai înalt nivel pentru obţinerea unor soluţii favorabile.
Suspecta P. O., o apropiată a soţilor M., a participat la discuţii, și-a oferit disponibilitatea pentru a obţine sprijinul fraudulos al altor persoane pe care le cunoaşte şi care ar avea influenţă în justiţie, a participat în locul F. M. la discuţiile cu L. H. L. şi avocatul acestuia, dar şi la discuţiile cu Ș. I. T.

Inculpaţilor L. H. L., T. T., M. V., Ș. I. T., M. C., M. F. și C. G. li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, fiind prezentaţi, la data de 15 octombrie 2015, la Curtea de Apel Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Jandarmeriei Române.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Mădălina Mihalcea

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii