Secţiuni » Sistemul judiciar » Activitate parchete
PÎCCJ. DIICOT. DNA. Parchete

DNA-Ploiești. Evaziune fiscală, spălare de bani. Control judiciar
17.10.2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Camelia ENACHE

Secţiuni: Comunicate parchete, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Ploiești. Evaziune fiscală, spălare de bani. Control judiciar.

În completarea comunicatului nr. 1504/VIII/3 din 24 septembrie 2015, privind suspiciuni de corupţie legate de favorizarea unei companii de servicii apă-canal, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16 octombrie 2015 până la data de 14 decembrie 2015, față de inculpatul Z. A., administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
complicitate la spălare a banilor.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :
În perioada anilor 2012-2014, inculpatul R. B. D. P. şi suspectul L. L., în calitate de administratori ai SC APA NOVA SA Bucureşti şi directori generali ai aceleiaşi societăţi, beneficiind de complicitatea inculpatului Z. A., au participat la realizarea unui circuit comercial şi financiar fictiv ce a avut drept scop înregistrarea, în contabilitatea SC Apa Nova SA Bucureşti, a unor achiziţii fictive având ca obiect presupuse prestări de servicii şi achiziţii mărfuri de la un număr de trei firme, printre care şi cea administrată de acest din urmă inculpat.
Aceste firme procedau la emiterea unor facturi false care să favorizeze SC Apa Nova SA Bucureşti, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale ”tip fantomă”. Prin aceste operaţiuni ilicite se urmărea deducerea nelegală a TVA şi diminuarea bazei de impozitare (impozit pe profit).
De asemenea, pentru a crea aparenţa caracterului licit a sumelor de bani pe care le-au rulat prin intermediul societăţilor fantomă, cele trei persoane operau retrageri de numerar imediat după alimentarea contului, ridicau frecvent sume de bani în numerar, în valori mari, având drept explicaţii „achiziţii mărfuri” şi efectuau rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără justificare legală.
Spre exemplu, doar în cazul unei facturi a fost stabilit un prejudiciu minim în sumă de 263.820 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA legal datorat bugetului general consolidat al statului, la care se adaugă suma de 817.842 lei, reprezentând prejudiciul minim produs prin comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Z. A. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului Z. A. i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații.

Inculpatului Z. A. i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Camelia Enache

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti