« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Powered by POPOVICI NIŢU STOICA & ASOCIAŢII. Official partner: Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Poate sta într-o judecată arbitrală o persoană care nu și-a asumat, prin semnare, convenția de arbitraj?
22.10.2015 | Bazil OGLINDĂ

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Arbitraj, Corporate, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Sau, cu alte cuvinte, în ce condiții și în ce limite poate o convenție de arbitraj semnată între două părți să fie extinsă și față de un terț care face parte din grupul unuia dintre semnatari? Fără îndoială că această problemă de drept reprezintă una din cele mai provocatoare probleme de drept pusă în practica ultimilor ani în jurisprudența Curții de la București și o preocupare pentru întreaga lume a arbitrajului cu precădere în ultimii 20 de ani, mai ales la nivel internațional.

În dreptul francez este posibil pentru un non-semnatar al convenției arbitrale să ia parte la arbitraj, fie ca reclamant, fie ca pârât, în conformitate cu „doctrina grupului de societăți”. Atunci când un semnatar al convenției este parte dintr-un grup de societăți, doctrina extinde aplicarea convenției de arbitraj și asupra uneia sau mai multor societăți care fac parte din grupul semnatarului.

Condițiile impuse a fi îndeplinite în astfel de situații se referă la:
– non-semnatarul convenției trebuie să aibă legătură cu încheierea, executarea sau încetarea contractului care conține clauza arbitrală;
– a existat intenția comună a părților ca non-semnatarul să fie ținut de contract și de clauza de arbitraj din acesta.

Într-o speță soluționată sub jurisdicția Curtii Internaționale de Arbitraj de la Paris[1], două companii din grupul Dow Chemical au încheiat contracte cu mai multe companii ale căror drepturi au fost ulterior preluate de Isover-Saint-Gobain. Fiecare contract cuprindea o clauză de arbitraj. După ce a apărut un conflict, au fost declanșate procedurile arbitrale nu numai de către cele două societăți semnatare (care făceau parte din același grup), dar și de către societatea mamă și o altă filială. Isover-Saint-Gobain a contestat cererile introduse de societățile care nu au fost părți semnatare ale contractelor ce cuprindeau clauze arbitrale. Tribunalul arbitral a respins contestația considerând că:
– una dintre societățile non-semnatare a fost cea care de fapt a livrat către Isover-Saint Gobain bunurile la care se referea contractul;
– cealaltă societate non-semnatară era societatea mamă a unuia dintre semnatari, proprietarul mărcii sub care erau comercializate produsele și avea control absolut asupra filialelor care în mod direct au fost implicate sau puteau fi implicate (conform contractului) în încheierea, executarea sau încetarea contractelor de distribuție.

Tribunalul a conchis că, având în vedere rolul societăților non-semnatare în încheierea, executarea, încetarea contractelor în care era inserată clauza de arbitraj, precum și intenția comună a părților, societățile non-semnatare sunt ținute de clauzele de arbitaj cuprinse în aceste contracte[2].

Într-o altă speță de pe rolul ICC Paris[3], tribunalul arbitral a respins extinderea clauzei arbitrale asupra unei societăți non-semnatare, parte din grupul din care făcea parte și unul dintre partenerii contractuali pe motiv că nu s-a putut stabili dacă non-semnatarul ar fi acceptat clauza de arbitraj în cazul în care ar fi fost parte în contract.

În alte situații[4], tribunalul a statuat că: „securitatea relațiilor comerciale internaționale impune a se ține cont de realitățile economice și de faptul că toate companiile dintr-un grup de societăți răspund solidar pentru datoriile de pe urma cărora au beneficiat în mod direct sau indirect.”

Participarea terțului la negocierea contractului reprezintă un alt reper important pentru admiterea sau respingerea extinderii clauzie de arbitraj. „Clauza de arbitraj poate fi aplicată numai companiilor din grupul A care, în mod efectiv, au luat parte la negocierile care au generat contractul sau care sunt în mod direct interesate de contract, cu excluderea celor care au fost simple instrumente ale acționarului majoritar în vederea efectuării unor tranzacții financiare. […]

Aceste decizii afirmă aplicabilitatea doctrinei, dar în același timp cresc strictețea aplicabilității deoarece pun accent pe participarea la contract, iar simpla afiliere sau control nu sunt suficiente pentru a se putea face aplicarea doctrinei grupului de societăți[5].

În schimb, în Anglia, doctrina grupului de societăți nu este acceptată, decizia din cazul Peterson Farms[6] statuând foarte clar că „atunci când un acord de arbitraj, sau contractul în care e inclus, intră sub incidența dreptului englez […] un tribunal arbitral ICC nu are competența de a aplica ”doctrina grupului de societăți”[7]”.

UNCITRAL Working Group on Arbitration statuează că aplicarea doctrinei necesită probarea următoarelor[8]:
– Terțul este parte dintr-un grup de societăți care constituie o realitate economică unică;
– Terțul a jucat un rol activ în încheierea și executarea contractului;
– Clauza arbitrală reflectă intenția comună a tuturor părților implicate în procedură.

Realitatea economică este un factor important care trebuie să fie analizat de instanța arbitrală în privința doctrinei grupului de societăți, deoarece este foarte sugestivă în a reflecta adevăratele intenții pe care societățile le-au avut la momentul încheierii contractului[9].

Se apreciază că instanțele franceze sunt mai flexibile, stabilind validitatea clauzelor de arbitraj care nu intră sub incidența dreptului național al nici unui stat doar prin prisma voinței părților și a uzanțelor, fiind destul de facil de invocat uzanțe, chiar nescrise, astfel încât simpla apartenență la un grup de societăți a unui non-semnatar să fie considerată suficient de puternică pentru a extinde litigiul și cu privire la terțul non-semnatar al contractului[10].

În concluzie, doctrina grupului de societăți poate fi un argument important, fiind o tendință modernă și firească cel puțin în dreptul continental în sprijinul tezei justificării participării unui terț nesemnatar în mod legal la un arbitraj. De aceea apreciem că există premisele ca și Tribunalele arbitrale din România să aibă deschiderea ca în circumstanțe foarte bine determinate (spre exemplu, participarea incontestabilă a terțului la încheierea sau la executarea contractului) să o admită, iar instanțele judecătorești să o valideze prin respingerea eventualelor acțiuni în anulare în acele situații în care numai un formalism excesiv ar putea să considere inoperantă convenția arbitrală față de un terț nesemnatar.


[1] ICC Case no. 4131 Dow Chemical, în W. W. Park, Non-Signatories And International Contracts: An Arbitrator’s Dilemma, Multiple Parties in Internatioal Arbitration, Oxford, 2009, p. 20.
[2] R. Bamforth, I. T. Olswang, A. Van Fleet, Joining non-signatories to an arbitration: recent developments, Dispute Resolution 2007/08 Volume 2: Arbitration, p. 11.
[3] ICC Case No. 2138 of 1974.
[4] ICC Awards no. 5103, Clunet 1988.
[5] E. Tang, Methodes to extend the scope of an Arbitration Agreement to third Party Non-Signatories, LW 4635 Research paper, p. 7.
[6] Peterson Farms Inc. v. C & M Farming Ltd. [2004] EWHC 121, [2004] 1 Lloyd’s L. Rep. 603, 2004 WL 229138, 7Int’l Arb. L. Rev., p. 111 (2004), Q.B. Div., 2004.
[7] W. W. Park, Non-Signatories And International Contracts: An Arbitrator’s Dilemma, Multiple Parties in Internatioal Arbitration, Oxford, 2009, p. 24.
[8] K., Yaraslau. Piercing the Corporate Veil in International Arbitration, Global Business Law Review 1 (2011), p. 177.
[9] I. A. Rodler, J. E. Figueroa Valdés, When are non-signatories bound by the arbitration agreement in international commercial arbitration?, University of Chile and University of Heidelberg, p. 42.
[10] V. Pavic. Non-Signatories and the Long Arm of Arbitral Jurisdiction în Resolving International Conflicts – Liber Amicorum Tibor Varady, edited by P. Hay, L. Vékás, Y. Elkana, N. Dimitrijevic, Budapest: Central European University Press, 2009, p. 219.


Av. dr. Bazil Oglindă
Managing Partner OGLINDĂ & PARTNERS
Arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR
Membru al Colegiului de Conducere al Curtii de Arbitraj

 
Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD