Ziua Porților Deschise la Curtea de Apel Pitești / 26 octombrie 2015
22 octombrie 2015 | JURIDICE.roCurtea de Apel Pitești a dat publicității miercuri, 21 octombrie 2015, un comunicat, semnat de jud. dr. Marius Andreescu – Purtător de cuvânt, cu privire la manifestările programate cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile.
Pe 26 octombrie 2015, instanța organizează o serie de evenimente ce au ca scop stabilirea unor relații de încredere între cei care participă la realizarea actului de justiție și beneficiarii acestuia. În cadrul „Zilei Porților Deschise”, se va permite accesul în cadrul instanței oricărei persoane doritoare, pe baza documentelor de identitate, fără însă a se perturba activitățile curente ale Curții de Apel Pitești.
Se vor organiza grupuri de vizitatori care vor fi conduse de câte o persoană desemnată de conducerea instanței, gruprui cărora li se va facilit vizitarea tuturor compartimentelor care prezintă relevanță pentru activitatea instituției, vizitatorilor urmând a li se explica circuitul unui dosar în instanță, cât și etapele procesuale ce trebuie parcurse până la soluționare. De asemenea, vor fi organizate vizite la sediul Curții de Apel Pitești pentru mai multe grupuri de studenți de la facultățile de profil juridic din oraș.