Competența materială a instanței în dispunerea de măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală pe cale de ordonanță președințială
22 octombrie 2015 | Claudiu-Octavian ULICI
Conform unei decizii de precedent, pronunțate în 2015 de Curtea de Apel Cluj Secția I civilă, citate în lucrarea mea ”RAPORT DE DREPT ULICI. CURTEA DE APEL CLUJ Secția I-a civilă. DECIZII RELEVANTE TRIMESTRUL II 2015”, instanța competentă material să soluționeze o cerere de ordonanță președințială prin care se solicită instituirea de măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală este instanța tribunalului de la sediul pârâtului.
Curtea de Apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prevederile art. 977 și urm. CPC, cuprinse în Capitolul IV – Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Or, așa cum rezultă din însăși titlul capitolului, această procedură este una specială, reglementată ca atare de Codul de procedură civilă și nu se poate reține că acest tip de cerere poate fi încadrată în sfera largă și generală a obligațiilor de a face sau a nu face, în sensul art. 94 CPC. Odată ce este reglementată o procedură specială, ea dobândește o natură juridică specifică, cu reguli proprii, derogatorii prin definiție de la dreptul comun.
De la data pronunțări și publicării acestei decizii, chiar dacă publicitatea și redactarea acesteia poate suferi îmbunătățiri semnificative, toate instanțele din România sunt ținute să o respecte, iar o decizie contrară poate fi luată numai dacă este motivat revirimentul precedentului judiciar (fr. revirement jurisprudentiel) și numai de către o instanță egală sau mai mare în grad, care a fost chemată a se pronunța prin soluție definitivă.
Rezumatul precedentului
ÎN FAPT
1. Prin sentință civilă pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția necompetenței sale materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Turda. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în prezenta speță temeiul de drept invocat de către reclamantă este reprezentat de dispozițiile art. 977 și urm. CPC. Astfel, art. 978 alin. (4) CPC, instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, potrivit art. 997 CPC, cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului. Or, din modalitatea în care reclamanta a înțeles să formuleze prezentul demers judiciar, tribunalul a conchis că, în ceea ce privește fondul litigiului, acesta se circumscrie ipotezei imaginate de legiuitor în art. 94 pct. 1 lit. h) CPC potrivit căruia judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extra-contractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
2. La rândul său, Judecătoria Turda a pronunțat o hotărâre, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale, declinând competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj. Pentru a hotărî astfel a reținut că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prevederile art. 977 și urm. CPC, iar în ceea ce privește competența instanței în soluționarea cererilor vizând luarea acestor măsuri provizorii, dispozițiile art. 978 alin. (4) CPC fac trimitere la procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 996-1001 CPC, iar prevederile art. 997 CPC fac vorbire de instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Apoi, potrivit art. 95 alin. (1) CPC, tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența expresă a altor instanțe.
În speță, reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să interzică reproducerea, distribuirea, comunicarea publică direct sau indirect prin orice mijloace, închirierea, împrumutul operei fără acordul său și să dispună suspendarea activității desfășurate pe site-ul pârâtului până la definitivarea litigiului printr-o hotărâre definitivă, așadar luarea măsurilor speciale pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, art. 977 și urm. CPC. Instanța a mai reținut că normele cuprinse în Codul de procedură civilă sau în legile speciale nu prevăd expres competența altei instanțe în soluționarea cererilor în materie de proprietate intelectuală (Legea nr. 8/1996, OUG nr. 100/2005, Legea nr. 64/1991, Legea nr. 84/1998). Cererea reclamantului rămâne o cerere în materia drepturilor de proprietate intelectuală, cerere care, în baza art. 95 pct. 1 CPC, cade în competența de soluționare de primă instanță a tribunalului.
S-a constatat existența unui conflict negativ de competență.
DIFERENDUL
3. Care este instanța competentă material să soluționeze o cerere de ordonanță președințială prin care se solicită instituirea de măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
SOLUȚIA
4. Este competentă instanța tribunalului, care este instanța de drept comun în materie civilă, pentru toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
MOTIVAREA
5. Curtea reține că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prevederile art. 977 și urm. CPC, cuprinse în Capitolul IV – Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Or, așa cum rezultă din însăși titlul capitolului, această procedură este una specială, reglementată ca atare de Codul de procedură civilă și nu se poate reține că acest tip de cerere poate fi încadrată în sfera largă și generală a obligațiilor de a face sau a nu face, în sensul art. 94 CPC, așa cum greșit a conchis Tribunalul. Curtea subliniază că, odată ce este reglementată o procedură specială, ea dobândește o natură juridică specifică, cu reguli proprii, derogatorii prin definiție de la dreptul comun.
5. Or, în condițiile în care art. 978 CPC nu instituie o competență specială în materie, făcând trimitere la „instanța judecătorească”, rezultă că legiuitorul a înțeles să lase competența de soluționare a acestei cauze instanței de drept comun.
Potrivit art. 95 pct. 1 CPC, instanța de drept comun în materie civilă este tribunalul, aceasta fiind competentă să judece toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
Texul precedentului așa cum est reprodus în ”CURTEA DE APEL CLUJ Secția I civilă. DECIZII RELEVANTE TRIMESTRUL II 2015”:â
„Competența materială. Ordonanță președințială. Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Competența tribunalului. Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, sentința nr. 68/F din 14 mai 2015.
Prin sentința civilă nr. 90 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. …/117/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj Secția civilă și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Editorilor din România în contradictoriu cu pârâtul R. K., în favoarea Judecătoriei Turda.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în prezenta speță temeiul de drept invocat de către reclamantă este reprezentat de dispozițiile art. 977 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, în conformitate cu art. 978 alin 4 C. proc. civ., instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială care se aplică în mod corespunzător.
De asemenea, potrivit art. 997 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului.
Or, din modalitatea în care reclamanta a înțeles să formuleze prezentul demers judiciar, tribunalul a conchis că, în ceea ce privește fondul litigiului, acesta se circumscrie ipotezei imaginate de legiuitor în art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ. potrivit căruia judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extra-contractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Având în vedere toate aceste argumente, tribunalul, în temeiul art. 132 C. proc. civ., coroborat cu art. 248 alin. 1 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj Secția civilă și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Editorilor din România în contradictoriu cu pârâtul R. K., în favoarea Judecătoriei Turda.
Prin sentința civilă nr. 787 din 6 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. …/117/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Turda și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Editorilor din România, în contradictoriu cu pârâtul R. K., în favoarea Tribunalului Cluj – Secția civilă.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Curții de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prevederile art. 977 și urm. C. proc. civ., cuprinse în Capitolul IV – Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
În ceea ce privește competența instanței în soluționarea cererilor vizând luarea acestor măsuri provizorii, dispozițiile art. 978 alin. 4 C. proc. civ. fac trimitere la procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 996-1001 C. proc. civ., iar prevederile art. 997 C. proc. civ. fac vorbire de instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Rezultă că tribunalul judecă, în primă instanță, în orice materie și indiferent de calitatea părților ori de caracterul patrimonial ori nepatrimonial al cererii, ori de câte ori prin lege nu se prevede în mod expres competența materială a altei instanțe.
În speță, reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care: a) să interzică reproducerea, distribuirea, comunicarea publică direct sau indirect prin orice mijloace, închirierea, împrumutul operei fără acordul său; b) să dispună suspendarea activității desfășurate pe site-ul ”bibliocărți.com” până la definitivarea litigiului printr-o hotărâre definitivă, așadar luarea măsurilor speciale pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, prev. de art. 977 și urm. C. proc. civ.
În continuare, instanța a reținut că normele cuprinse în Codul de procedură civilă sau în legile speciale nu prevăd expres competența altei instanțe în soluționarea cererilor în materie de proprietate intelectuală. Astfel, principalele acte normative în materie: Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, OUG 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenții, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice se referă generic la instanțele judecătorești competente a soluționa litigiile cu privire la drepturile specifice recunoscute prin fiecare lege în parte, cu excepția anumitor cazuri, strict prevăzute, pentru care indică o anumită instanță competentă. O asemenea formulare duce la concluzia că toate celelalte cereri vizând drepturile recunoscute de aceste legi sunt de competența tribunalului, în virtutea plenitudinii de competență a acestei instanțe, instituită de art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Într-adevăr, cererea reclamantei are un caracter nepatrimonial, vizează instituirea în sarcina pârâtului, prin luarea de către instanță a măsurilor solicitate, a unei obligații de a nu face, iar potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoria este competentă să soluționeze cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extra-contractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe. Cu toate că această normă conferă judecătoriei o competență largă în materie nepatrimonială, ea nu „absoarbe” toate cererile nepatrimoniale, respectiv cererile neevaluabile în bani în materia proprietății intelectuale, litigiilor de muncă etc., care rămân în competența tribunalelor, nefiind supuse dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ.
În concluzie, cererea reclamantului rămâne o cerere în materia drepturilor de proprietate intelectuală, cerere care, în baza art. 95 pct. 1 C. proc. civ., cade în competența de soluționare de primă instanță a tribunalului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. 1, art. 132 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Turda și a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei în favoarea Tribunalului Cluj – Secția civilă. Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. 1 C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării conflictului de competență.
Curtea, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria Turda și Tribunalul Cluj, în temeiul art. 135 alin. 1 din noul C. proc.civ, reține următoarele:
Curtea reține că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prevederile art. 977 și urm. C. proc. civ., cuprinse în Capitolul IV – Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
Or, așa cum rezultă din însăși titlul capitolului, această procedură este una specială, reglementată ca atare de Codul de procedură civilă.
Așa fiind, nu se poate reține că acest tip de cereri poate fi încadrat în sfera largă și generală a obligațiilor de a face sau a nu face, în sensul art. 94 C. proc. civilă, așa cum greșit a conchis Tribunalul.
Curtea subliniază că, odată ce este reglementată o procedură specială, ea dobândește o natură juridică specifică, cu reguli proprii, derogatorii prin definiție de la dreptul comun.
Acesta este și cazul în speța de față. Or, în condițiile în care art. 978 C. proc. civilă nu instituie o competență specială în materie, făcând trimitere la „instanța judecătorească”, rezultă că legiuitorul a înțeles să lase competența de soluționare a acestei cauze instanței de drept comun.
Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civilă, instanța de drept comun în materie civilă este tribunalul, aceasta fiind competentă să judece toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
În concluzie, în baza acestor considerente, raportat la prevederile art. 135 C. proc. civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr. …/117/2015 privind pe reclamanta ASOCIAȚIA EDITORILOR DIN ROMÂNIA și pârâtul K. I. R. în favoarea Tribunalului Cluj.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
