Daniela Deteșan: Categoriile de debitori cărora nu li se permite accesul la procedurile prevăzute de Legea nr. 151/2015
23 octombrie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
A se vedea dezbaterile juridice A(m) scăpat! Se deschide insolvența persoanei fizice! din 8 iunie 2015, Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul din 29 septembrie 2014 [DEZBATERI.JURIDICE].
Jud. Daniela Deteșan a publicat, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 7/205, articolul intitulat „Categoriile de debitori cărora nu li se permite accesul la procedurile prevăzute de Legea nr. 151/2015”.
Printre considerentele care au stat la baza adoptării Legii nr. 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice, se numără și posibilitatea cetățenilor debitori aflați într-o astfel de situație de a se naște din nou din punct de vedere social, prin liberarea de datoriile reziduale. Pentru a se îndeplini dezideratul unei astfel de proceduri – felix qui nihil debet –, ar fi de la sine înțeles că asemenea debitori trebuie să fie de bună-credință. Motivul este unul cât se poate de simplu, și anume faptul că, prin favorizarea debitorilor, practic, creditorii sunt cei care ar avea, oarecum, de suferit, având în vedere că mulți dintre aceștia nu își vor putea recupera creanțele în integralitatea lor. În acest sens, se pune problema dacă finalitatea unei astfel de legi este aplicarea procedurii insolvenței oricărei persoane fizice care îndeplinește condițiile impuse sau, dimpotrivă, ar trebui să existe anumite situații bine determinate, care să justifice respingerea unei cereri de acest tip.
Prevederile avantajoase, introduse de Legea insolvenței persoanelor fizice, nu ar trebui să fie de natură să încurajeze comportamente hazardate sau chiar frauduloase din partea potențialilor debitori. De aceea, evenimentele fortuite, care nu depind de conduita debitorilor, cum ar fi: problemele de sănătate, pierderea locului de muncă, divorțul ș.a. ar trebui să constituie situațiile în care procedura insolvenței ar deveni aplicabilă. Cu alte cuvinte, ceea ce contează este aprecierea bunei-credințe sau, dimpotrivă, a relei-credințe a debitorului în momentul apariției stării de insolvență, cât și pe tot parcursul derulării procedurii. Sancțiunea care intervine în cazul în care debitorul nu respectă obligațiile de care era ținut în perioada desfășurării procedurii insolvenței constă în închiderea procedurii. Pe de altă parte, chiar după finalizarea procedurii, debitorul poate fi obligat să acopere pasivul în integralitatea sa, în măsura în care se descoperă, în termen de 3 ani de la pronunțarea hotărârii privind eliberarea de datorii, că debitorul a încheiat acte frauduloase, ceea ce a rezultat în prejudicierea creditorilor săi.
Pentru preîntâmpinarea acestor situații nedorite, legiuitorul român a decis reglementarea a opt fine de neprimire. Mai pe înțeles, finele de neprimire reprezintă cazurile în care anumite comportamente anterioare introducerii cererii determină de plano imposibilitatea aplicării legii categoriilor respective de debitori. Un prim astfel de exemplu este debitorul care, cu 5 ani anterior introducerii cererii pentru procedura de insolvență, a mai fost subiectul unei astfel de proceduri, finalizate cu eliberarea debitorului de datorii reziduale. Fiecare astfel de debitor este înscris, pe perioada menționată, în Buletinul procedurilor de insolvență. Această formalitate are valoare de informare și publicitate. Există, însă, și o excepție, care vizează acoperirea totală a pasivului, prin respectarea planului de rambursare, caz în care nu există, practic, nicio datorie reziduală.
Restul finelor de neprimire fac referire la următoarele aspecte: debitorii dintr-o procedură anterioară, închisă din motive imputabile; debitorul condamnat definitiv; debitorul care a fost concediat în ultimii doi ani, din motive ce îi sunt imputabile; debitorul care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă sau alte surse de venit, nu a depus diligența rezonabilă necesară pentru a-și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit; debitorul care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență; debitorul care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă și, nu în ultimul rând, debitorul care, la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență, are deja deschisă o altă procedură de insolvență. Cu privire la unele dintre acestea, autorul articolului a simțit nevoia să aducă unele precizări. Buna-credința a debitorului se apreciază în raport cu o serie de obligații care îi revin acestuia și sunt reglementate legal: obligația de responsabilitate și loialitate, obligația de temperanță, precum și obligația de ordine și prudență. În plus, infracțiunile pentru care debitorul trebuie să nu fi fost condamnat definitiv sunt de strictă interpretare și nu mai constituie un impediment după momentul în care intervine reabilitarea de drept sau judecătorească.
În concluzie, autorul articolului nu contestă faptul că noua legislație în materia insolvenței persoanei fizice aduce o serie de beneficii deosebit de importante pentru debitorii mai puțin norocoși. În ciuda acestui fapt, totuși, se impune o analiză minuțioasă a fiecărui caz în parte, pentru a se verifica modalitatea în care a survenit starea de insolvență, deci, dacă debitorul a fost sau nu de bună-credință în gestionarea datoriilor sale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
