« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ
27.10.2015 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din data de 26 octombrie 2015 a fost publicată Decizia nr. 27/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 4.092/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Titularul sesizării este Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, apel care formează obiectul Dosarului nr. 4.092/99/2014. Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 208, raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, la art. 96 pct. 2 şi la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

34. Pentru că problema de esenţă care face obiectul sesizării este legată de abrogare, ca principal mijloc de ieşire din vigoare a normei juridice, cu titlu preliminar trebuie evocate dispoziţiile legale incidente, şi anume dispoziţiile art. 64, 65 şi 67 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, citate mai sus.

35. Doctrina, reţinând că abrogarea reprezintă modalitatea de scoatere din vigoare a unei norme juridice, ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi (actus contrarius), şi că aceasta reprezintă transpunerea principiului lex posterior derogat priori, a subliniat în mod constant că există două tipuri de abrogare: abrogarea expresă şi abrogarea tacită (implicită), distincţia apărând şi în Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [art. 65 alin. (3) şi art. 67 alin. (1)].

36. În ceea ce priveşte abrogarea expresă, doctrina recentă a pus în evidenţă că poate să existe în modalitatea abrogării exprese directe, atunci când norma care îşi încetează acţiunea este anume indicată în textul abrogator, sau în modalitatea abrogării exprese indirecte, atunci când în textul legal de abrogare se indică, generic, faptul că se abrogă orice alte dispoziţii legale contrare.

37. Aceasta din urmă este ipoteza art. 6 din Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, care prevede că „orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă”.

38. Pentru a aprecia însă dacă efectele acestei dispoziţii legale de abrogare expresă indirectă se răsfrâng asupra dispoziţiilor art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se impun lămurite o serie de aspecte.

39. Pentru a exista premisa abrogării, fie ea expresă sau implicită, este necesar ca lex priori şi lex posterior să reglementeze aceeaşi materie, acelaşi domeniu, pentru că numai în aceste condiţii putem vorbi despre un actus contrarius.

40. Această condiţie reiese din prevederile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care impun cerinţa ca norma juridică de nivel inferior să aibă acelaşi obiect cu norma ulterioară, dispoziţiile precitate fiind pe deplin incidente câtă vreme prevederea pretins abrogată este cuprinsă într-o hotărâre a Guvernului, act normativ de nivel inferior legii.

41. În cauză această premisă nu se regăseşte.

42. Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, priveşte salarizarea personalului din unităţile bugetare şi, aşa cum rezultă din partea introductivă a actului normativ, aceasta a fost adoptată de Guvern în baza prevederilor Legii salarizării nr. 14/1991, cu modificările ulterioare.

43. Legea nr. 14/1991, cu modificările ulterioare, se aplica, potrivit dispoziţiilor art. 3 din cuprinsul său, persoanelor angajate cu domiciliul în România sau care au autorizaţie de a lucra în România, dacă îşi desfăşoară activitatea în ţară, precum şi cetăţenilor români angajaţi ai unităţilor constituite pe teritoriul României, care îşi desfăşoară activitatea peste hotare.

44. Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se adresează aşadar tuturor categoriilor de angajaţi, cu excepţia celor pentru care legiuitorul a adoptat sisteme de salarizare distincte.

45. Din analiza tuturor actelor normative care au modificat Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 reiese, indubitabil, că acest act normativ îşi găseşte incidenţa în materia salarizării personalului din unităţile bugetare, ultimul act normativ modificator fiind Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

46. Dispoziţiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, privesc încadrarea şi salarizarea în anul 2011 (efectele fiind prelungite până în anul 2015) a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, de unde se impune concluzia că domeniul de aplicare a acestei legi este restrâns la o anumită parte a personalului plătit din fonduri publice.

47. Ca urmare, Legea nr. 63/2011 este, faţă de Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, o lex specialis şi nu poate avea efect abrogator al acestei hotărâri a Guvernului, nefiind faţă de aceasta un actus contrarius.

48. A admite contrariul presupune adoptarea a două soluţii, ambele de neconceput:
– fie s-ar putea conchide că norma generală este abrogată de norma specială cu efecte pentru întregul personal bugetar, soluţie care nu poate fi primită câtă vreme norma generală nu a fost expres abrogată prin legile de salarizare a personalului plătit din fonduri publice;
– fie s-ar putea conchide că norma generală a încetat să producă efecte pentru personalul din învăţământ, ceea ce ar presupune că ea este abrogată faţă de o categorie socială şi în vigoare pentru celelalte, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că abrogarea are caracter definitiv.

49. În sprijinul concluziei că dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt contrare dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, se cuvin a fi invocate şi dispoziţiile art. 55 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd in terminis că „nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, indemnizaţiile de instalare ce se acordă, o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare (…)”.

50. În raport cu aceste dispoziţii legale, care exclud indemnizaţia de instalare din categoria veniturilor salariale, se constată că dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie, în înţelesul art. 6 din Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială.

51. Pe cale de consecinţă, în dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 4.092/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, stabileşte că aceste prevederi legale nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările ulterioare”.

Andrei Pap

 
Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Dreptul muncii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD