Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
52 comentarii

Expirarea mandatului administratorului are ca efect încetarea prerogativei reprezentării. UPDATE: sesizare ICCJ cu un recurs în interesul legii. Decizia ICCJ
03.05.2018 | Petre PIPEREA, Rebeca DAN

JURIDICE - In Law We Trust
Petre Piperea

Petre Piperea

Rebeca Dan

Rebeca Dan

3 mai 2018: Prin Decizia nr. 24/06.11.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul în interesul legii privind efectele expirării mandatului asupra prerogativei reprezentării.

Interpretarea dată de ÎCCJ în considerentele hotărârii confirmă opinia exprimată de noi, deși, prima facie, dispozitivul deciziei ÎCCJ putea conduce la concluzia contrară.

Aparent, dispozitivul deciziei pronunțate de ÎCCJ contrazicea opinia noastră exprimată în articolul de mai jos.

Astfel, lectura necircumstanțiată a dispozitivului lăsa impresia că ÎCCJ recunoaște prerogativa reprezentării unui administrator cu mandatul expirat, „În interpretarea și aplicarea unitară a art. 72 și a art. 15312 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 1552 din Codul civil de la 1864, respectiv la art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu aplicarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, administratorul societății pe acțiuni al cărui mandat a expirat, fără a exista un act de numire a unui nou administrator și o acceptare expresă din partea acestuia, deține prerogativele reprezentării atât timp cât încetarea funcției nu a fost publicată în conformitate cu legea”.

Trebuie observat însă că motivarea deciziei ÎCCJ aduce precizări esențiale, urmând ca dispozitivul menționat să fie aplicat în consonanță cu considerentele decizorii enunțate mai jos:

1. În paragraful 27 al hotărârii se arată că „Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să dezlege, în interesul legii, măsura în care dispozițiile citate anterior [n.n. art. 54 și 55 din Legea nr. 31/1990] fac sau nu inoperabile, în raporturile cu terții, prelungirile în funcția de administrator realizate peste limita mandatului anterior, în lipsa unei acceptări exprese și în lipsa îndeplinirii formelor de publicitate”.

2. În continuare, în acord cu opinia exprimată de noi, ÎCCJ a invalidat practica instanțelor care stabiliseră că expirarea mandatului administratorului este un fapt care nu constituie un argument suficient pentru a se reține încetarea prerogativei de reprezentare, având în vedere că acest caz de încetare a obligațiilor nu se regăsește printre cazurile de încetare a contractului de mandat prevăzute de Codul Civil.

În acest sens, începând cu paragraful 29, se arată că, „În sistemul Codului civil de la 1864, art. 1552 stabilea o serie de cazuri în care mandatul urma a se stinge: prin revocarea mandatarului, prin renunțarea mandatarului la mandat, respectiv prin moartea, interdicția, insolvabilitatea și falimentul mandantului sau al mandatarului. […] Cu toate că unele instanțe naționale au considerat că acestea erau singurele situații în care opera stingerea mandatului, trebuie evidențiată natura ipotezelor indicate în textul art. 1552 din Codul civil de la 1864, aceea de cazuri specifice în care mandatul înceta, așa încât ele urmau să se adauge celor generale sau celor speciale, dacă existau. […]

31. În acord cu această opinie, de altfel constant recunoscută și în doctrină, art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede expres faptul că „Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri:

a) revocarea sa de către mandant;

b) renunțarea mandatarului;

c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului”.

32. Așadar, atât potrivit actualei reglementări civile, cât și celei anterioare, împlinirea termenului (expirarea sa) constituie un caz de încetare a mandatului, deoarece ea reprezintă o cauză generală de încetare a obligațiilor contractuale.

33. În materia societăților pe acțiuni, Legea nr. 31/1990 a instituit regimul duratei mandatului administratorului, prevăzând în art. 15312alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 că aceasta este stabilită prin actul constitutiv, fără să poată depăși 4 ani, cu excepția mandatului primilor membri ai consiliului de administrație, care nu poate depăși 2 ani.

34. Dispozițiile art. 15312alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 prevăd că administratorii sunt reeligibili când prin actul constitutiv nu se dispune altfel, iar cele ale alin. (3) al aceluiași articol impun, pentru ca numirea unui administrator să fie valabilă din punct de vedere juridic, ca persoana numită să o accepte în mod expres.

35. Recursul în interesul legii de față este plasat pe premisa expirării duratei mandatului administratorilor unei societăți pe acțiuni, […] care ar continua să își exercite funcțiile încredințate peste împlinirea termenului. […]

37. Acceptarea expresă a numirii – prelungirea mandatului presupunând, în esență, tot o numire -, implică o exteriorizare a acordului de voință.

38. De aceea, ea este incompatibilă cu o manifestare tacită, chiar și neechivocă.”

3. ÎCCJ a invalidat, de asemenea, un alt argument pentru care unele instanțe au recunoscut administratorilor cu mandatele expirate prerogativa de a reprezenta în continuare societatea: „39. Recunoscând, așadar, că după expirarea duratei, mandatul a încetat, atât timp cât lipsesc atât actul de numire a unui administrator, cât și acceptarea expresă din partea acestuia, unele instanțe au considerat că de la această regulă se instituie, în art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, o excepție, potrivit căreia „cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora”, fiind asimilată sintagma „activități cu caracter de continuitate” celor desfășurate de societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, în cadrul cărora administratorii ar încheia „acte succesive”.

40. În acest context a fost adusă în discuție o chestiune de redactare a textului art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, arătându-se că acesta apare plasat în versiunea tipărită în ediția oficială din 2011 a Ministerului Justiției ca făcând parte din cuprinsul textului aferent lit. c) a unicului alineat al articolului respectiv, în timp ce în versiunea electronică textul apare ca alineat distinct al aceluiași articol.

41. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că intenția legiuitorului este clară în a plasa textul respectiv exclusiv în sfera de aplicare a situațiilor enumerate la lit. c), iar nu într-un alineat distinct, deoarece, pe de o parte, el conține sintagma „cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora”, care ar fi expresia unui nonsens juridic, în măsura în care interpretarea ar permite ca situația de excepție să vizeze și cazurile de la lit. a) și b).

42. […] Or, legiuitorul nu a marcat textul art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prin utilizarea cifrelor arabe în paranteză, în acord cu prevederile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, așa cum a procedat în privința celorlalte articole care conțin mai multe alineate, ceea ce reprezintă un argument în plus, de tehnică legislativă, în sprijinul ideii că situația de excepție vizează doar lit. c) a art. 2.030 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil”.

4. De asemenea, în paragraful 43 al deciziei, ÎCCJ a confirmat opinia noastră, în sensul că impunerea condiției acceptării exprese a mandatului înlătură ipoteza unui mandat tacit în speță.

De aceea, în raporturile dintre mandatar și mandant, după expirarea duratei, mandatul a încetat, atât timp cât lipsesc atât actul de numire a unui administrator, cât și acceptarea expresă din partea acestuia.

5. În ceea ce privește raporturile cu terții, ÎCCJ reține că „în ceea ce privește puterea de reprezentare, aceasta se manifestă în raporturile societății cu terții, în care prevalează principiul ocrotirii terților de bună-credință. Stabilirea măsurii în care un terț este sau nu de bună-credință – și, astfel, poate fi ocrotit sau nu – este atributul exclusiv al instanțelor de judecată, care vor aprecia în funcție de particularitățile fiecărei situații”.

6. De asemenea, în paragraful 48 ÎCCJ a reținut „în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă ele depășesc limitele puterilor prevăzute de lege. În condițiile lipsei unui mandat ori atunci când limitele acestuia sunt depășite, terții de bună-credință sunt ocrotiți, devenind aplicabilă teoria mandatului aparent, astfel că, deși mandatul a încetat (prin expirarea termenului), lipsa publicității poate avea ca efect neluarea în seamă a încetării sale de către terți, împrejurare de natură a face ca toate actele încheiate de administrator să fie considerate valabile din punct de vedere juridic și să angajeze societatea.

49. În sensul aceleiași concluzii vin și dispozițiile art. 1.309 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care, ca regulă, prevăd că între reprezentat și terț nu produce efecte contractul încheiat de persoana care acționează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depășirea puterilor conferite.

50. Cu toate acestea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „dacă, însă, prin comportamentul său, reprezentatul i-a determinat pe terțul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta și că acționează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala față de terțul contractant de lipsa puterii de a reprezenta”.

 51. […], dispozițiile citate anterior sunt pe deplin incidente, căci mandantul (societatea), prin comportamentul său – constând în omisiunea, ulterior încetării mandatului, de a numi un nou administrator sau de a reinvesti în funcție pe cel anterior, în condițiile de validitate cerute de lege și de publicitate, necesare pentru a fi opuse terților – îl determină pe terț să creadă în mod rezonabil – în lipsa publicării încetării funcției de administrare, în condițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 – că mandatarul (administratorul) are puterea de a-l reprezenta.

Așadar, numai în limitele incidenței instituției mandatului aparent poate fi acordată o protecție, însă doar terților de bună-credință, care s-au bazat pe înregistrările din registrul comerțului.

Suntem total de acord cu rezerva ÎCCJ în ceea ce privește ocrotirea terților de bună-credință, numai că prezumția de bună-credință va putea fi destul de facil răsturnată prin depunerea unui extras de la ORC, care va atesta că mențiunea privind încetarea mandatului era deja efectuată încă de la momentul publicării numirii administratorului respectiv.

Așadar, în spețele analizate în articolul nostru, teoria mandatului aparent nu își găsește aplicabilitatea, întrucât, astfel cum am arătat, imposibilitatea administratorului de a se erija în reprezentant al societății în temeiul unui mandat expirat este demonstrată chiar de mențiunile efectuate la ORC: extrasul la ORC specifică atât data începerii mandatului, cât și data încetării acestuia.

Astfel, nu se poate afirma că ar fi necesară o nouă mențiune referitoare la încetarea mandatului administratorului, de vreme ce mențiunea referitoare la durata mandatului este efectuată ab initio, încă de la data numirii.

Se poate aprecia că mențiunea referitoare la momentul expirării mandatului are rolul de a exclude ipoteza protecției terților de bună-credință, întrucât efectuarea publicității prin ORC cu privire la durata mandatului nu le mai îngăduie terților să se prevaleze de necunoașterea acestei împrejurări.

În consecință, mențiunile efectuate la ORC chiar din momentul numirii fac imposibilă existența unei aparențe deceptive (error comunis facit ius) care să creeze contextul favorabil recunoașterii calității de reprezentant unui administrator al cărui mandat a expirat.

Totodată, în conformitate cu principiul nemo censetur ignorare legem, terții nu se vor putea prevala de necunoașterea limitei temporale a mandatului trasate de art. 15312 din Legea 31/1990.

Totuși, exempli gratia, apreciem că buna-credință a terțului ar putea fi statuată în contextul în care se va recunoaște lipsa unei obligații de diligență din partea acestuia în sensul verificării pretinsei calități de administrator sau în contextul imposibilității relative sau obiective a efectuării unor verificări pe acest aspect.

***

8 iunie 2017: Având în vedere că problema semnalată în prezentul articol a fost soluționată diferit de instanțe la nivelul țării, prin Hotărârea nr. 7/06.06.2017, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, în temeiul art. 514 CPC și art. 21 pct. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii pentru unificarea practicii judiciare cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 72 și 15312 din Legea nr. 31/1990, în raport cu dispozițiile art. 1552 și 1554 – 1555 Cod civil 1864 și ale art. 2030 NCC, respectiv dacă, în societatea pe acțiuni, administratorul statutar al cărui mandat a expirat, fără ca societatea să prelungească mandatul respectiv în mod expres sau să numească un alt administrator, mai deține prerogativa reprezentării societății.

Apreciem preocuparea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Constanța pentru aducerea la îndeplinire a îndatoririi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, considerând această atitudine îmbucurătoare/încurajatoare.

Totodată, sperăm că o astfel de atitudine să nu rămână singulară, întrucât înlăturarea practicii neunitare trebuie să constituie un deziderat al societăţii noastre tocmai pentru sporirea calității actului de justiție și pentru sporirea încrederii în instanțele de judecată.

Avocat Partener Petre Piperea
Avocat Rebeca Dan
PIPEREA & ASOCIAȚII

***

27 octombrie 2015: Prin decizia nr. 920/25.03. 2015 pronunţată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, „obligațiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, iar potrivit art. 15541555 C. civ., încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Prin urmare, expirarea mandatului administratorului societății pe acțiuni nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condiţiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului”.

Înalta Curte a mai arătat că, „în cazul în care acţionarii societăţii nu au revocat administratorul sau nu au numit alţi administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, având în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora”.

Notă critică

Apreciem că decizia menționată reprezintă o dezlegare greșită a problemei de drept cu care a fost sesizată ÎCCJ.

1. Conținutul dispozițiilor legale aplicabile în speță

Art. 72 din Legea nr. 31/1990:
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.

Art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:
Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Art. 1371 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 31/1990:
(1) Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv.
(2) Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari.
(3) Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.

Art. 1432 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:
Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie
. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.

Art. 15312 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990:
(1) Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani. Ei sunt reeligibili, când prin actul constitutiv nu se prevede altfel. (…)
(3) Pentru ca numirea unui administrator, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres.

 Art. 5 alin (1) din Legea nr. 26/1990:
(1) Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune altfel.
(2) Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.

2. Administratorul ”față cu expirațiunea”

În opinia noastră, în cazul în care mandatul administratorului societății a expirat, fără a fi prelungit și chiar dacă nu a fost numit un nou administrator, fostul administrator nu mai poate reprezenta în mod legal societatea.

2.1. În susținerea ineditei sale soluții, ÎCCJ stabilește că expirarea mandatului administratorului este un fapt care nu constituie un argument suficient pentru a se reține încetarea prerogativei de reprezentare, având în vedere că acest caz de încetare a obligațiilor nu se regăsește printre cazurile de încetare a contractului de mandat prevăzute de Codul Civil.

2.1.1. Astfel, în opinia instanței supreme, nu numai că prerogativa reprezentării trebuie recunoscută administratorului căruia i-a expirat mandatul, ci trebuie să fie recunoscută acestuia chiar calitatea de administrator: încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari”.

2.1.2. Într-o interpretare sistematică a principiilor fundamentale și a normelor aplicabile, soluția ni se pare puțin nefirească, întrucât, practic, statuează o prelungire tacită sine die a mandatului administratorului.

2.1.3. De altfel, puterile administratorului își au originea în convenția acționarilor, iar prorogarea prerogativelor administratorului numit pentru o perioadă care să depășească durata mandatului acestuia din urmă încalcă voința exprimată a asociaților/acționarilor, neavând vreun temei legal sau convențional.

Administratorii statutari sunt desemnați de adunarea generală a asociaților printr-o hotărâre adoptată în acest sens cu respectarea prescripțiilor impuse de Legea nr. 31/1990, iar opozabilitatea mandatului acordat administratorilor (inclusiv a duratei acestuia) este asigurată prin publicarea hotărârii AGA în Registrul Comerțului.

2.1.4. Prevederile art. 15312 din Legea nr. 31/1990 limitează în mod expres și imperativ (”neputând depăşi 4 ani”) durata mandatului administratorului unei societăți pe acțiuni la o perioadă de 4 ani.

Astfel, recunoașterea prerogativei reprezentării unui administrator al cărui mandat a expirat este posibilă doar cu încălcarea unei dispoziții imperative a legii.

2.1.5. Este adevărat că dispozițiile art. 1552 din vechiul Cod civil reglementează doar cauzele speciale de încetare a mandatului, dar prevederile speciale se completează cu dispozițiile de drept comun în materia încetării obligațiilor.

Astfel, mandatul presupune o obligație contractuală și, ca atare, obligațiile izvorâte din acesta încetează și prin incidența cauzelor generale de încetare a obligațiilor, respectiv executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege.

De altfel, în doctrină s-a arătat că „în afară de cazurile generale de stingere a obligațiilor contractuale (de exemplu, prin executare, prin expirarea termenului stipulat sau realizarea condiției rezolutorii, prin imposibilitatea fortuită de executare datorită pieirii bunului destinat vânzării sau altor cauze, prin rezoluțiunea titlului mandantului etc.), mandatul se stinge prin revocarea lui, prin renunțarea mandatarului și prin moartea, punerea sub interdicție ori insolvabilitatea sau falimentul uneia dintre părți”[1].

2.1.6. Mai mult, încetarea prerogativei reprezentării ca urmare a expirării termenului pentru care fusese acordat mandatul rezultă și din dispozițiile legale care reglementează termenul ca modalitate a actului juridic.

„Termenul este un eveniment viitor și sigur că se va produce, care afectează fie executarea, fie stingerea unei obligații. […]. Termenul extinctiv marchează momentul stingerii obligației prin unul din modurile de stingere a acesteia. Așadar, până la împlinirea termenului extinctiv, raportul juridic obligațional își produce efectele; la îndeplinirea termenului, aceste efecte încetează”[2].

Termenul extinctiv are ca efect stingerea exercițiului dreptului subiectiv civil și a executării obligației corelative, iar, odată cu acestea, chiar stingerea dreptului subiectiv și a obligației corelative”[3].

În acest context, remarcăm că Noul Cod Civil a valorificat doctrina anterioară și a remediat mica lacună prin actualul art. 2030: „Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri […]”.

2.2. Prevederile art. 15312 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 exclud ipoteza prelungirii tacite a mandatului de administrator.

În conformitate cu dispozițiile art. 15312 alin. (3), pentru a fi valabilă din punct de vedere juridic, numirea în funcția de administrator trebuie să fie acceptată expres.

În doctrină s-a apreciat că „desemnarea în funcţia de administrator, unită cu acceptarea expresă a funcţiei, înseamnă existenţa unui contract între societate şi administrator”[4].

În atare situație, în lipsa unei numiri și a unei acceptări exprese a mandatului, înregistrate în Registrul Comerțului și/sau publicată în Monitorul Oficial, nu poate fi vorba despre o prelungire a mandatului.

Concluzia care se impune cu puterea evidenței este aceea că impunerea condiției acceptării exprese a mandatului înlătură ipoteza unui mandat tacit în speță, ceea ce înseamnă că fostul administrator nu mai poate reprezenta în mod legal societatea în raporturile cu terții și în justiție.

3. Mandatul expirat, administratorul și terții

3.1. De asemenea, instituția mandatului aparent este inaplicabilă în speță. Am fi putut discuta despre un mandat aparent în ipoteza în care, spre exemplu, în evidențele registrului public ar fi fost menționate anumite persoane cu mandate valabile de administratori, însă, în realitate, mandatele ar fi fost lovite de o cauză de ineficacitate.

3.2. Imposibilitatea administratorului de a se erija în reprezentant al societății în temeiul unui mandat expirat este demonstrată chiar de mențiunile efectuate la ORC: mențiunea privind numirea administratorului specifică atât data începerii mandatului, cât și data încetării acestuia.

3.2.1. Astfel, nu se poate afirma că ar fi fost necesară o nouă mențiune referitoare la încetarea mandatului administratorului, de vreme ce mențiunea referitoare la durata mandatului fusese efectuată încă de la data numirii acestuia.

3.2.2. Mai mult, mențiunea referitoare la momentul expirării mandatului are rolul de a exclude chiar și ipoteza protecției terților de bună-credință, întrucât efectuarea publicității prin ORC nu le mai îngăduie terților să se prevaleze de necunoașterea acestei împrejurări.

3.3. În consecință, mențiunile efectuate la ORC fac imposibilă existența unei aparențe deceptive (error comunis facit ius) care să creeze contextul favorabil recunoașterii calității de reprezentant unui administrator al cărui mandat a expirat.

3.4. În realitate, administratorul din speță cunoștea foarte bine cauza încetării mandatului său, dar și-a asumat abuziv calitatea de reprezentant al societății pentru inițierea unor demersuri în justiție.

Din păcate, instanțele au tratat cu o lejeritate nepermisă excepția invocată și s-au lăsat induse în eroare de tertipurile utilizate ca argumente de respectivul administrator.

4. Mandatul expirat, administratorul și perspectiva utilitaristă

Un alt argument neîntemeiat care a format convingerea instanței supreme la pronunțarea deciziei criticate a fost acela conform căruia ”legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora”.

În realitate, inexistența organelor statutare sau neîntrunirea acestora nu constituie o împrejurare care să justifice recunoașterea calității de reprezentant unui fost administrator pentru o pretinsă interpretare a legii în sensul producerii de efecte juridice (?!!), ci, dimpotrivă, în conformitate cu art. 237 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, constituie un motiv de dizolvare a societății.

Apelând la interpretarea prin argumentul reductio ad absurdum și păstrând proporțiile, putem afirma că un astfel de raționament i-ar permite inclusiv unui fost președinte de secție/instanță să efectueze planificări de permanență în perioada în care actualul președinte este indisponibil/în concediu sau în situația în care secția/instanța nu are încă un președinte.

5. Jurisprudență pertinentă

Problema calității de reprezentant legal a administratorului căruia i-a expirat mandatul a fost analizată de Curtea de Apel Oradea într-o cauză similară, care a reținut prin decizia nr. 178/C/2014 – A următoarele:
Condiția acceptării exprese a numirii în funcția de administrator înlătură teoria mandatului aparent sau a mandatului de fapt, întrucât acceptarea expresă presupune un act explicit prin care mandatarul exprimă acceptarea mandatului și presupune o anterioară numire a sa în funcție, având un caracter la fel de explicit, acceptarea sau continuarea tacită a mandatului fiind astfel exclusă. 

Față de cele de mai sus, instanța de apel apreciază ca fiind corecte susținerile apelantei potrivit căreia la data formulării cererii de chemare în judecată (…) nu mai deținea calitatea de administrator al reclamantei, prin expirarea termenului pentru care a fost numită.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a apreciat că până la desemnarea unui nou administrator, societatea trebuie administrată de către ultimul administrator, fiind de neconceput abandonarea unei activități în curs de desfășurare și lăsarea societății fără organe de conducere deoarece nu există nicio dispoziție legală care să le permită acest lucru”.

Decizia Curții de Apel Oradea a fost menținută de ÎCCJ, care a reținut în cuprinsul deciziei nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) că ”este corect raționamentul instanței de apel cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 72 și 15312 alin. 1 din Legea 31/1990, în sensul că, odată expirat mandatul administratorului, era necesară acceptarea expresă a numirii în funcția de administrator (…). Ca atare, nu se pune problema depășirii limitelor mandatului de reprezentare, ci problema inexistenței mandatului, deci a lipsei calității de reprezentant legal. (…) Faptul neînregistrării unui alt administrator la Registrul Comerțului nu îi conferă calitate de reprezentant legal vechiului administrator”.

Din păcate, decizia nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) pronunțată de ÎCCJ demonstrează că practica acestei instanțe este neunitară nu doar la nivel de instanță sau de secție, ci chiar la nivelul aceluiași complet.

Astfel, decizia nr. 1417/21.05.2015 (nepublicată) a fost pronunțată de același complet care pronunțase decizia nr. 948/26.03.2015 (nepublicată), în cuprinsul căreia s-a dat o soluție diametral opusă: ”expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea”

6. Concluzie

Din păcate, ÎCCJ a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în speța comentată, iar practica instanței supreme este neunitară în dezlegarea problemei de drept ridicate de expirarea mandatului administratorului.

Totuși, practica neunitară asupra problemei suspuse analizei nu reprezintă neapărat un rău pentru practicieni: practica neunitară este bună sau rea în funcție de partea în care te afli…


[1] Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Vol. II, Editura Universul Juridic, pag. 242.
[2] C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, Hamangiu 2008, 390 – 391
[3] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Hamangiu, București, 2011, pag. 177.
[4] St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăților. Comentariu pe articole, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2014.


Avocat Partener Petre Piperea
Avocat Rebeca Dan
PIPEREA & ASOCIAȚII

Secţiuni: Corporate, Drept civil, Drept comercial, Jurisprudența ÎCCJ, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

52 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO