En garde

30 octombrie 2015 | Cosmin Flavius COSTAȘ

Toamna lui 2015, în dreptul fiscal, aduce mai degrabă cu imaginea vie, tridimensională şi nefiltrată a unei săli de scrimă, la o competiţie importantă. Imense planşe albe, strălucitoare, în deplin contrast cu umbrele negre în care sunt învăluiţi antrenorii şi spectatorii. O tăcere apăsătoare în jurul fiecărei planşe, ce aminteşte mai degrabă de tensiunea unui duel matinal între doi toreadori ai lumii bune pariziene, din urmă cu un secol. Actori muţi, în armuri uşoare de-un alb imaculat, fluturând mobilizator o floretă, o sabie sau o spadă şi mimând o fandare, înainte de a pleca la atac. Apoi paşi iuţi, balans, atacă, parează, contraatacă, parează, fandează, evită, loveşte. Şi, în fine, tuşa izbăvitoare pentru unul dintre cavaleri. Scenariu replicabil, pe fiecare planşă, cu alţi actori, cu aceeaşi intensitate a ciocnirilor între două arme letale.

Actorii toamnei fiscale româneşti sunt, evident, fiscul şi contribuabilii, într-un veritabil duel. Pe de-o parte, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi noul prodigee, Direcţia Generală Antifraudă, lovesc cu armele din dotare, poleite pentru vremuri moderne: operaţiunea „Cristal”; invocarea jurisprudenţei Halifax în cadrul inspecţiilor fiscale; 1.000 mercenari noi pregătiţi să intre în luptă; accesul neţărmuit la toate datele personale, în pofida jurisprudenţei Bara; ameninţări de sesizări penale dacă nu se achită imediat obligaţiile fiscale suplimentare, pentru a obţine bunăvoinţa conducătorului inspecţiei fiscale.

Contribuabilii, avocaţii şi consultanţii fiscali par aruncaţi pe planşă ca într-un sacrificiu ritualic, uneori fără spadă, alteori fără armură. Procedura fiscală rămâne, în multe cazuri, doar o formă fără fond, atunci când dreptul la apărare este ignorat, accesul la dosarul inspecţiei fiscale este imposibil anterior momentului sesizării instanţei de judecată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este declarată de economişti şi juzi drept inaplicabilă în Republica ANAF, iar prejudecata lui „sigur o fi făcut el ceva” din instanţele de contencios fiscal devine argument juridic.

Saga continuă pentru simplul motiv că, sporadic, un uşor echilibru e restabilit printr-o decizie de principiu. Fie ne spune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene că unele taxe sunt incompatibile cu dreptul european, fie ne reamintesc judecătorii de la Strasbourg faptul că e imposibil să ai soluţii fiscale şi penale contradictorii asupra aceleiaşi stări de fapt, fie determină Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că o procedură prealabilă de contestare a unei decizii de calcul sfidează principiile echivalenţei şi efectivităţii, fie Curtea Constituţională încearcă să restabilească egalitatea pe planşă, cel puţin în privinţa perioadei pentru care se acordă dobânzile fiscale. Motiv pentru încă o rundă pe planşă, cum s-ar zice.

În sport, En garde, rostit de arbitru, e semnul că începe o luptă dreaptă, cu reguli acceptate şi respectate de cavaleri. În dreptul fiscal român, fiecare dimineaţă începe cu En garde, ca un semn al unui nou episod din seria autohtonă Hunger Games. N-ai opţiuni pentru a evita confruntarea şi speri ca, la sfârşitul zilei, să nu lipsească de la apel contribuabilul pe care-l reprezinţi.