ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Semnătura electronică și procesele-verbale de contravenție

19.11.2011 | Eugen-Marius PETER
Abonare newsletter

M-am decis să scriu acest comentariu fiind oarecum surprins de percepția generală oarecum deformată cu privire la conceptul de „semnătură electronică”, chiar dacă au trecut peste 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 455/2001 care reglementează acestă noțiune și pune la dispoziția celor care doresc să utilizeze documente în formă electronică mijloacele legale prin care aceste documente pot fi autentificate în ceea ce privește persoana autorului sau a expeditorului lor.

Este oarecum de înțeles că legea respectivă, dar mai ales normele tehnice și metodologice pentru punerea ei în aplicare cuprinse în HG nr. 1.259/2001, au un ridicat caracter tehinic – când spun tehnic nu mă refer neapărat la acel domeniul juridic care din cauza gradul de abstractizare a noțiunilor cu care jonglează este uneori destul de greu de înțeles pentru o parte a justițiabililor, ci la domeniul asociat spațiului virtual/electronic/IT – dar chiar și așa, aceasta nu justifică unele confuzii, care se fac în mediul juridic și uneori chiar printre cei care participă activ la înfăptuirea actului de justiție în calitate de organe judiciare, cu privire la aceste noțiuni și la aplicarea lor în cazuri concrete.

Astfel mi se pare destul de greu de înțeles cum practica judiciară este încă neunitară în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale având ca obiect constatarea nulității proceselor-verbale de contravenție emise de C.N.A.D.N.R. S.A. (procese-verbale la emiterea cărora își aduce contribuția și CESTRIN – adică Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – instituție a cărei denumire, destul de pompoasă de altfel, apare alături de cea a C.N.A.D.N.R. S.A. în procesele-verbale de contravenție întocmite cu ocazia constatării și sancționării faptelor prevăzute de OG nr. 15/2002, adică pentru „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă”, așa cum este prevăzut la art. 8 alin. 1 din respectiva OG), mai ales având în vedere faptul că pe rolul instanțelor de jduecată (în speță a judecătoriilor) cauzele având acest obiect nu sunt izolate.

După cum se știe, problema apare ca urmare a nesemnării de către agentul constatator al procesului-verbal de contravenție pe motiv că acel proces-verbal ar fi fost generat în format electronic și „semnat” cu semnătură electronică, respectându-se astfel prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Deoarece, pe de o parte justițiabilul în general știe că un proces-verbal nesemnat de cel care-l întocmește este de regulă desfințat în instanță, iar pe de altă parte datorită conceptului de „semnătură electronică”, concept care-i este puțin mai greu de înțeles aceluiași justițiabil, acțiunile având ca obiect plângerea contravenționale împotriva acestor procese-verbale nesemnate sunt destul de numeroase, iar ceea ce este și mai grav, soluționarea lor este din păcate destul de „imprevizibilă”. Există astfel hotărâri ale instanțelor de judecată de respingere a plângerii și pe cale de consecință a menținerii valabilității procesului-verbal astfel intocmit – în ultimul timp aceste soluții se pare că tind să fie majoritare. Cu toate acestea motivarea acestor soluții ar convinge foarte greu pe cineva de legalitatea procesului-verbal respectiv. În motivarea acestor hotărâri am întâlnit argumente care încep prin citarea unor articole din Legea nr. 455/2001 – articole care nu prea au legătură cu speța respectivă și se termină cu citate din hotărâri CEDO – dar care bineînțeles că se referă, în cele mai multe cazuri, la cu totul altceva. În afară de aceste soluții de respingere a plângerii contravenționale se mai găsesc pe alocuri și hotărâri în care soluția este cea de admitere a plângerii, deci de desfințare a procesului-verbal de contravenție nesemnat, dar acestea sunt destul de puține și din păcate, la fel ca și în cazul celor din prima categorie, motivarea lor lasă mult de dorit.

În acest context am încercat să înțeleg de fapt cum funcționează „sistemul” de la C.N.A.D.N.R., cum se „emit” acele procese-verbale, de ce nu sunt ele semnate și cum se aplică (dacă se aplică) prevederile Legii nr. 455/2001 la aceste situații. Pentru aceasta mi-am propus să abordez problema din două puncte de vedere, respectiv din cel al prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, dar și din punctul de vedere al modalității tehnice a rezolvării acestei probleme având în vedere HG nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001.

Aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 455/2001

Văzând înscrisurile din câteva dosare, în care se judecau acest gen de cauze, depuse de intimatul C.N.A.D.N.R. în apărarea sa am constatat că acesta se întemeiază în toate aceste cazuri pe câteva motive (care sunt mereu aceleași). Astfel sunt invocate trei elemente prin care intimata vrea să demostreze instanței faptul că procesul-verbal respectiv nu e obligatoriu să fie semnat de către agentul constatator. Aceste elemente sunt:
– Mențiunea expresă din procesul-verbal contestat, conform căreia „documentul a fost generat şi semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 şi a HG nr. 1259/2001 de către […], cu certificatul nr. […] din […], emis de Certsign S.A.”;
– O copie a unui „Certificat calificat” prin care se atestă valabilitatea certificatului electronic emis de autoritatea de certificare CERTSIGN S.A. către titularul acestuia, respectiv persoana care figurează în calitate de agent constator în prcesul-verbal contestat și care de fapt are calitatea de agent constatator în cadrul C.N.A.D.N.R.;
– Mențiunile care însoțesc fotografia în care este surprins autoturismul petentei cu ocazia constatării contravenției, mențiuni care atestă că imaginea foto respectivă este „nealterabilă și semnată cu certificat digital folosind algoritmul de semnare SHA1, semnătura fiind atașată conținutului folosind standart de PKI (Public Key Infrastructure), standardul PKCS7 (kryptografic message syntax) în vederea garantării autenticității și integrității lor, conform prevederilor legii nr. 455/2001”.

Deci apărările intimatei din aceste cauze se întemeiază exclusiv pe prevederile care reglementează regimul documentelor în formă electronică și a semnăturii electronice, respectiv pe prevederile Legii nr. 455/2001 și pe trimiterea expresă în conținutul procesului-verbal la aceste norme. Am încercat deci să analizez argumentele respective în contextul normei respective.

Astfel, prin prevederile art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, legiuitorul a înțeles să stabilească domeniul de aplicare a acestei norme. Conform acestor prevederi prezenta lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”. Din interpretarea acestui text rezultă destul de limpede că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi aplicată pentru certificare o semnătură electronică.

Megând mai departe, la art. 4 din aceeași lege, sunt definite o serie de noțiuni, tocmai pentru a conferi normei un grad cât mai ridicat de claritate și predictibilitate, avându-se în vedere nivelul tehnic relativ ridicat al acesteia. Sunt definite aici noțiunile de:
date în formă electronică, care in viziunea legiuitorului sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;
înscrisul în formă electronică reprezintă „o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”;
– semnătură electronică aceasta reprezentând în viziunea legiuitorului date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare”.

Văzând aceste definiții prevăzute de art. 4 în contextul prevederilor art. 1 care stabilește domeniul de aplicare a legii respective, rezultă destul de clar după părerea mea că legea invocată de C.N.A.D.N.R., respectiv Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică nu este aplicabilă cazurilor respective, deoarece în acele cauze se contestă legalitatea întocmirii unui proces-verbal de contravenție, proces-verbal tipărit pe suport de hârtie și comunicat contravenientului conform prevederilor generale în materia comunicării actelor de procedură. Ori unui proces-verbal clasic, redactat sau tehnoredactat pe suport de hârtie nu-i poate fi „atașată sau logic asociată” o semnătură electronică deoarece aceasta, conform legii respecive, reprezintă un set de „date în formă electronică” având un anumit conținut și un anumit obiect.  Se poate spune deci, că din interpretarea prevederilor Legii nr. 455/2001 rezultă destul de limpede că o semnătură electronică poate fi atașată doar unui înscris în formă electronică, fiind exclusă asocierea acestui gen de semnătură cu orice fel de înscris în formă clasică (olograf sau tipărit pe orice altfel de suport material).

În aceste condiții, concluzia care se desprinde este în sensul că Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică nu este aplicabilă acestui gen de cauze.

Sistemul implementat de C.N.A.D.N.R și normele prevăzute de HG nr. 1.259/2001

Referitor la sistemul informatic și logistic utilizat de C.N.A.D.N.R. în activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor primite în competența sa conform OG nr. 15/2002, am încercat să încadrez funcționarea acestui sistem implementat de C.N.A.D.N.R. prin CESTRIN, în contextul HG nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001.

Voi face o scurtă trecere în revistă a modului de aplicare din punct de vedere tehnic a Legii nr. 455/2001 așa cum aceasta rezultă din HG nr. 1.259/2001.

Astfel, la art. 22 din respectiva Hotărâre se prevede că „principiul de funcționare și procedurile de utilizare a semnăturii electronice sunt prevăzute în anexa nr. 7”, iar în respectiva anexa, intitulată „Gestionarea și utilizarea cheilor publice și private pentru servicii de certificare” este prezentat schematic și descris modul de utilizare al semnăturii electronice.

În acest sens, la punctul 1 din Anexa 7 a HG nr. 1.259/2001 sunt menționate entitățile definite de Legea nr. 455/2001, care participă la circuitul parcurs de un înscris în formă electronică autentificat prin semnătură electronică, precum și calitatea și rolul acestor entități. Conform acestor norme de aplicare a legii, cei care au atribuții în procesul de autentificare cu semnătură electronică a unui înscris în formă electronică sunt:
– „Clientul” – care este deținător al unui „certificat” (în sensul Legii nr. 455/2001);
– „Registrul Furnizorilor de Servicii de Certificare” – ţinut de către Autoritatea de Reglementare şi Supraveghere pentru Semnătura Electronică;
– „Furnizorii de Servicii de Certificare” – pot exista mai mulţi astfel de furnizori pentru un singur client;
– „Destinatarul unui document semnat electronic”;
– „Registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate de către”.

În continuare, sunt descrise fazele ce trebuiesc parcurse conform legii pentru ca o persoană să poată emite și utiliza înscrisuri în formă electronic autentificate prin semnătură electronică în activitatea curentă. Conform acestor proceduri, „clientul” – adică persoana fizică sau juridică interesată în utilizarea acestor servicii va încheia un contract cu unul sau mai mulți „Furnizori de Servicii de Certificare” (dintre cei înscriși în „Registrul Furnizorilor de Servicii de Certificare” și aflați sub supravegherea „Autorității de Reglementare şi Supraveghere pentru Semnătura Electronică”), contract pe baza căruia i se va elibera un „certificat” (creat pe baza datelor de identificare a clientului înscrise de către acestea în formularul de solicitare a certificatului) și dispozitivul (electronic/informatic) de creare a semnăturii electronice. Din acest moment, certificatul respectiv va fi inclus în „Registrul electronic de evidenţă a certificatelor” eliberate de către furnizorul respectiv de certificate, în scopul publicității lui.

Odată parcursă această etapă, „clientul” poate utiliza în activitatea curentă înscrisuri în format electronic autentificate prin semnătură electronică, adică va putea expedia către diverse terțe persoane acest gen de înscrisuri cărora li s-a atașat în prealabil semnătura electronică a acestuia, semnătură realizată din punct de vedere tehnic pe baza datelor de identificare a clientului cuprinse în „certificat” de către dispozitivului de creare a semnăturii electronice. La primirea înscrisului respectiv (în format electronic bineînțeles), terțul destinatar va avea garanția că documentul provine de la persoana pretinsă a fi expeditorul acestuia, datorită „descifrării” – realizată „prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”- semnăturii în format electronic ”atașată sau logic asociată” respectivului inscris și care va putea fi interpretată datorită unei „chei publice” (care reprezintă de asemenea informație în format electronic) pe care o conține și care este pusă la dispoziția terților destinatari ai acestui gen de înscrisuri de către Furnizorul de Servicii de Certificare” cu care „clientul” are încheiat contractul de furnizare a certificatului respectiv. Accesul la „cheia publică” a terțului destinatar, cheie necesară „descifrării” semnăturii „atașate sau logic asociate” înscrisului primit și semnat în formă electronică se realizează prin intermediul „Registrul electronic de evidenţă a certificatelor”, acesta din urmă având rolul de opozabilitate față de terți exact ca și un veritabil „registru public” clasic.

Cu privire la modul în care C.N.A.D.N.R. a înțeles să facă aplicarea acestor norme în vederea implementării propriului sistem, constatăm că, agentul constatator identificat prin numele său în conținutul procesului-verbal este întradevăr titularul unui „certificat” având calitatea de „client” în sensul Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1.259/2001, „certificat” emis de CERTSIGN S.A., în calitate de „Furnizorul de Servicii de Certificare” în sensul acelorași norme. De asemenea se mai poate constata că, așa cum rezultă din mențiunile care însoțesc fotografia de la locul și data constatării contravenției, această constatare s-a făcut prin mijloace electronice, în urma constatării contravenției rezultând un document (înscris) în formă electronică la care a fost atașată semnătura electronică, a respectivului „client” (agentul constatator al C.N.A.D.N.R.). Acest document în formă electronică este apoi transmis în format electronic de la locul constatării contravenției (locul camerei video de supraveghere de pe DN X Km Y+Zm), la unul dintre sedii regionale ale C.N.A.D.N.R. unde pe baza „descifrării” semnăturii electronice atașate este recunoscut și imprimat pe suport de hârtie rezultând astfel procesului-verbal de contravenție care îi va fi comunicat contravenientului.

Deci, rolul semnăturii electronice în tot acest context este identificarea persoanei responsabilă de constatarea prin mijloace electronice a contravenției de la locul săvârșirii acesteia (agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R.) de către operatorul de la sediul C.N.A.D.N.R. în vederea tipăririi procesului-verbal care va fi comunicat contravenientului, iar odată cu transpunerea documentului din formă electronică în formă tipărită, semnătura electronică atașată documentului inițial, își încetează orice funcție. Cu atât mai mult aceasta nu poate să suplinească prezența semnăturii agentului constatator, care trebuie să însoțească procesul-verbal de contravenție.

În concluzie, se poate spune că întradevăr sistemul tehnic implementat și utilizat de C.N.A.D.N.R. respectă normele tehnice împuse de HG nr. 1.259/2001, dar numai în scopul realizării unui circuit intern „securizat” al documentelor electronice privitoare la constatarea contravențiilor prevăzute de OG nr. 15/2002, fiind astfel garantată identitatea persoanelor responsabile de constatarea acestor contravenții prin mijloacele electronice de la locul săvârșirii acestor fapte și autenticitatea „inscrisurilor în formă electronică” trimise de aici până la sediile regionale ale instituției unde acestea vor fi transpuse pe suport de tipărit de hârtie.

Concluzii

Având în vedere cele expuse, se poate concluziona că atât din punct de vedere al aplicării Legii nr. 455/2001 cu privire la semnătura electronică, cât și din punctul de vedere al argumentelor tehnice invocate de către C.N.A.D.N.R. în cauzele având acest obiect care ajung pe rolul instanțelor de judecată, soluțiile de respingere a plângerii contravenționale împotriva acestor procese-verbale, având ca și consecință menținerea ca legală a acestora este neîntemeiată.

Practic, în raport cu persoana contravenientului, procesul-verbal respectiv are regimul juridic similar cu al oricărui proces-verbal de contravenție încheiat de un agent constatator și care este supus legii generale în materie, respectiv OG nr. 2/2001, trebuind să conțină, pentru legalitate, elementele prevăzute de art. 17 din respectiva ordonață sub sancțiunea nulității absolute: „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.

Având în vedere cele arătate dar și faptul că gradul de dificultate (juridic și tehnic) de înțelegere a acestor noțiuni intrate în practica judiciară de la noi de mai bine de 10 ani nu este unul exagerat, mi-e greu totuși să înțeleg cum de C.N.A.D.N.R-ul având la dispoziție un impresionant potențial material și uman nu a reușit să-și implementeze un sistem care să funcționeze fără nici un fel „eroare” măcar din punct de vedere legal, fără a lăsa loc de interpretări, interpretări care se regăsesc până la urmă în numărul mare de dosare aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Conform susținerilor unor persoane cu putere de decizie din interiorul instituției respective, motivul pentru care agenții constatatori nu își aplică semnătura olografă pe procesele-verbale de contravenție este acela că aceste procese-verbale se tipăresc într-un sediu al instituției care este la distanță față de locul unde acel agent constatator gestionează echipamentul tehnic prin care se constată contravenția.

După părerea mea este cel puțin „ciudat” modul cum un impediment de ordin pur administrativ al unei instituții de talia C.N.A.D.N.R. se „rezolvă” pur și simplu prin încălcarea unei norme legale imperative. C.N.A.D.N.R. ar fi trebuit să găsească o soluție tehnico-administrativă la această problemă sau dacă întradevăr aceasta nu are rezolvare (ceea ce mi-e foarte greu să cred) ar fi putut să propună ministerului în subordinea căruia se află ca acesta să aibă o inițiativă legislativă în sensul de a se introduce o excepție legală de la prevederile OG nr. 2/2001 pentru aceste situații.

În fond care este diferența dintre un proces-verbal de contravenție întocmit în urma depistării unui autovehicul care circulă cu viteză peste limita legală de către o cameră fixă de supraveghere și un proces-verbal de contravenție întocmit de C.N.A.D.N.R. în baza OG nr. 15/2002? De ce în primul caz procesul-verbal trebuie să fie semnat de agentul constatator chiar dacă este încheiat la sediul secției de poliție, iar în cazul al doilea procesul-verbal ar fi legal încheiat și și-ar produce efectele chiar dacă nu ar conține semnătura agentului constatator? După părerea mea, atâta timp cât nici o normă legală nu prevede vreo excepție în privința unuia sau altuia dintre aceste procese-verbale de contravenție, aceste sunt perfect identice din punctul de vedere al elementelor pe care trebuie obligatoriu să le conțină conform legii pentru a fi legal întocmite și a-și produce efectele.

Din punctul de vedere al instanțelor de judecată competente care soluționează aceste cauze ar fi benefic, după părerea mea, tranșarea problemei printr-o decizie de RIL a ICCJ, avându-se în vedere faptul că există instanțe în țară unde din 3 complete de judecată două dau o soluție in sensul respingerii acțiunii iar al treilea dă soluția contrară, ceea ce conferă un ridicat grad de imprevizibilitate a legii cu efecte nedorite asupra înfăptuirii actului de justiție inclusiv din punctul de vedere al principiilor CEDO.

Totuși, chiar și în lipsa unei asemenea decizii a instanței supreme, opinia legiuitorului e destul de clară în sensul „neamestecării” inscrisurilor clasice cu cele în formă electronică și a normelor aplicabile acestora, distincție exprimată destul de clar recent și prin prevederile OG nr. 15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin reglementările privind factura electronică ce vor fi aplicabile din 2013. Din lecturarea acestui text rezultă că legiuitorul face o disticție clară între un „înscris în formă electronică” în senul Legii nr. 455/2001, fie acesta chiar și o „factură electronică” și un înscris în formă clasică, adică un înscris olograf sau tipărit pe un suport material, referindu-se la fiecare dintre aceste două categorii de înscrisuri cu privire la regimul acestora.

Eugen-Marius Peter

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week