Inspecția Judiciară. Cercetări privind posibilă încălcare a dispozițiilor procedurale ref. efectuarea urmăririi penale în dosarul polițistului decedat în București
02.11.2015 | JURIDICE.ro

Inspecția Judiciară a dat publicității joi, 29 octombrie 2015, un comunicat cu privire la posibila încălcare a dispoziţiilor procedurale privind competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale.
Ca urmare a relatărilor din mass-media, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și efectuează verificări privind posibila încălcare a dispoziţiilor procedurale privind competenţa de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Cuvinte cheie: Bogdan-Cosmin Gigină, cercetari, efectuarea urmăririi penale, încălcarea dispozițiilor procedurale, inspecţia judiciară, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, polițist decedat
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice
Subscribe
Please login to comment
0 Comments