Judecătoria Timişoara. Efectele contractului faţă de terţ. Vehicul blocat în parcare privată. Nelegalitate (II)
2 noiembrie 2015 | Andrei PAP
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
SECŢIA A II-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 8154
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 23 IUNIE 2015
INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:
PREŞEDINTE: […]
GREFIER: […]
Pe rol se afla soluţionarea acţiunii civile formulate de reclamantul B. F. C. în contradictoriu cu pârâta SC B. TRACTĂRI SRL, având ca obiect pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul personal asistat de av. […], pentru pârâtă av. […] în substituirea av. […], prezent martorul […].
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanta reclamantului depune la dosar factura şi chitanţa privind onorariul avocaţial.
S-a luat interogatoriul reclamantului, fiind consemnat în scris şi ataşat în filă separată la dosar.
S-a audiat martorul prezent sub prestare de jurământ, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată în filă separată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi incidente de soluţionat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 392 C. proc. civ. declară deschise dezbaterile în fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant pentru motivele dezvoltate în întâmpinare.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea civila înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 5506/325/2015 la data de 4 martie 2015, reclamantul B. F. C. în contradictoriu cu pârâta SC B. TRACTĂRI SRL a solicitat instanţei obligarea pârâtei la restituirea sumei de 488 lei, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării până la achitarea efectivă a debitului.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 4 noiembrie 2014, în jurul orelor 14:30, se deplasa cu autoturismul, proprietate personală, pe strada Miresei şi a observat un service auto. Întrucât parcarea service-ului era ocupată în totalitate, în zonă neexistând o altă posibilitate de parcare, a parcat autoturismul într-o parcare alăturată, unde erau doar câteva maşini parcate. Împreună cu persoana cu care se afla, a intrat în service-ul auto, unde a stat aproximativ 5-7 minute, iar când a ieşit din service, a observat o persoană necunoscută lângă maşina sa care a luat-o la fugă. A strigat-o, cerându-i să se oprească, moment în care a văzut că pe roata din stânga faţă se afla montat un dispozitiv de blocare a roţii. Persoana în cauză a recunoscut faptul că a blocat roata autovehiculului reclamantului, întrucât se afla într-o parcare privată unde nu avea voie să oprească. Reclamantul susţine că i-a explicat faptul că maşina era parcată acolo de 5 minute, cât a durat să intre în service-ul auto pentru a şlefui o cheie.
Respectiva persoană i-a spus că este un angajat al pârâtei şi că îi va debloca roata numai dacă achită suma de 488 lei pe loc, în caz contrar urmând să-i ridice autoturismul şi să îl transporte în parcul propriu de unde îl va putea ridica după ce va achita o sumă mai mare.
Mai arată că angajatul pâratei a refuzat să-i elibereze maşina fără achitarea respectivei ”amenzi”.
Întrucât se grăbea la serviciu, a achitat suma pretinsă de angajatul pârâtei, eliberându-i-se un bon fiscal.
Reclamantul susţine că conduita frauduloasă şi de rea-credinţă a pârâtei rezidă din modul de operare, respectiv, angajaţii acesteia aşteaptă ca şoferii să parcheze şi, în momentul în care şoferul lipseşte, blochează roata autoturismului, pretinzând o sumă de bani pentru deblocarea acesteia. Reclamantul arată că angajaţii pârâtei au observat faptul că a intrat în parcare cu maşina, nimeni nu a venit să-l atenţioneze că este o parcare privată şi să-i ceară să părăsească locul.
Dimpotrivă, angajaţii stau la “pândă”, aşteptând momentul în care să “acţioneze”. Intenţia reală a pârâtei nu este aceea de a menţine neocupate locurile de parcare destinate personalului colaboratorilor săi, ci obţinerea frauduloasă a unor sume de bani. Practic, pârâta desfăşoară o adevărată “afacere”, acţiunile sale având un vădit caracter nelegal.
Reclamantul susţine că, dacă firma colaboratoare a pârâtei ar fi fost deranjată de şoferii care parchează pe locurile destinate personalului acesteia şi ar fi manifestat o conduită diligentă, ar fi luat măsuri eficiente, care presupun un minim de efort, dar care să ducă la împiedicarea propriu-zisă a şoferilor de a parca pe locurile rezervate companiei. În acest sens, ar fi putut monta dispozitive de tipul barierelor de control acces, blocatoare de parcare, dispozitive anti-parcare mobile etc. Cu toate acestea, pârâta a înţeles să se erijeze într-o autoritate publică, singura în măsură să dispună imobilizarea autovehiculului şi să aplice amenzi şoferilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1341, art. 1638, art. 555, art. 556 C. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca fiind netemeinică, nefondată şi nedovedită.
În motivare arată că, pentru lămurirea fondului cauzei, consideră necesară prezentarea situaţiei de fapt concrete, precum şi a raportului contractual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora pârâta a procedat la blocarea autovehiculului reclamantului. Aceste explicaţii sunt necesare, deoarece reclamantul prezintă o situaţie de fapt eronată, incompletă şi subiectivă, cu referire la aspectele esenţiale privind raportul juridic care conferă pârâtei dreptul de folosinţă asupra parcării în cauză, precum şi privind raportul juridic instituit între pârâtă şi conducătorul auto, ca urmare a acţiunii abuzive de parcare a acestuia, având cunoştinţă asupra interdicţiei de a parca, atât timp cât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în Regulamentul de parcare.
Pârâta arată că de o deosebită importantă este faptul că parcarea privată SC M. RETAIL SRL, în interiorul căreia a fost parcat autovehiculul având numărul de înmatriculare […], acţiune în urma căreia acesta a fost blocat de către pârâtă, este administrată în regim de proprietate privată. Această parcare nu aparţine Statului Român ori unităţii administrativ teritoriale, nefiind inclusă în domeniul public ori privat al acestora, motiv pentru care administrarea acesteia se face în regim de proprietate privată, în concordanţă cu dispoziţiile proprietarului, ale administratorului sau ale deţinătorului dreptului de folosinţă, după caz.
În acest sens, pârâta învederează instanţei faptul că, în conformitate cu art. 3 şi art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, parcarea se încadrează în categoria drumurilor închise circulaţiei publice, aparţinând domeniului privat al unui subiect privat de drept, fiind un drum semnalizat ca atare la intrare, precum şi în interiorul acesteia, cu inscripţii vizibile. Totodată, conform art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este recunoscută posibilitatea ca anumite drumuri să nu fie deschise circulaţiei publice, în această situaţie fiind necesar a fi semnalizat acest lucru, la intrare, prin inscripţii vizibile. Fiind un drum aparţinând domeniului privat, proprietarul, administratorul ori deţinătorul dreptului de folosinţă asupra parcării îşi poate rezerva dreptul de a tarifa orice staţionare a maşinilor cu alt scop decât acela de a vizita unităţile comerciale sau poate transmite acest drept unei alte persoane juridice.
În completarea argumentaţiei referitoare la dreptul de proprietate privată asupra parcării, pârâta arată faptul că acestei parcări i se aplică regulile dreptului de proprietate privată, motiv pentru care orice persoană străină de acest drept are obligaţia generală şi negativă de a nu aduce atingere, sub nicio formă, respectivului drept de proprietate. Acest drept de proprietate privată este suficient pentru a garanta buna, liniştita netulburată posesie, folosinţă şi dispoziţie a bunului, situaţie unanim recunoscută şi respectată în orice stat de drept care promovează dreptul de proprietate la rang de principiu constituţional, astfel cum este şi România.
Având în vedere faptul că reclamantul invocă dispoziţiile art. 117 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, conform cărora imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier, pârâta susţine că acest act normativ priveşte în mod exclusiv circulaţia pe drumurile publice, astfel cum spune chiar titlul acesteia, nefiind aplicabilă pe drumurile închise circulaţiei publice, precum este parcarea asupra căreia pârâta exercită dreptul de folosinţă. În cazurile în care este vorba de circulaţia pe drumurile închise circulaţiei publice ori de staţionarea vehiculelor pe aceste drumuri, dispoziţiile OUG nr. 195/2002 nu au incidenţă, fapt ce atrage inaplicabilitatea prevederii cuprinse în art. 117, invocat de către reclamant.
Pârâta mai arată că contractul de închiriere încheiat între SC M. RETAIL SRL şi acesta este temeiul în baza căruia deţine dreptul de folosinţă asupra acestei parcări. Pârâta precizează că orice drum închis circulaţiei publice trebuie să fie semnalizat în acest sens, astfel încât conducătorii auto să fie avertizaţi cu privire la faptul că intră pe proprietatea privată a unui alt subiect de drept şi, implicit, încalcă dreptul de proprietate al acestuia prin acţiunea lor. Prin urmare, pârâta arată că a procedat la instalarea unor panouri care atenţionează asupra faptului că parcarea respectivă reprezintă proprietate privată, precum şi asupra faptului că orice parcare abuzivă constituie tulburare de posesie, urmând ca autovehiculul respectiv să fie blocat, iar ulterior ridicat, relocat şi depozitat, contracost, la parcul de depozitare al pârâtei.
Situaţia este similară unei parcări cu plată, precum se găseşte în multe locaţii în municipiul Timişoara, singura diferenţă fiind constituită de faptul că în cauza de faţă interesul nu este acela de a obţine profit din această activitate, ci acela de a avea parcarea liberă pentru personalul şi colaboratorii societăţii care deţine dreptul de folosinţă asupra parcării. Dacă motivul pentru care se doreşte ca parcarea să nu fie ocupată în mod abuziv este diferit, toate celelalte condiţii sunt similare, în ambele cazuri interdicţia de a parca întemeindu-se pe dreptul de proprietate privată, în momentul în care reclamantul a ales să parcheze în parcarea pârâtei, acesta a înţeles să fie de acord cu condiţiile parcării în această parcare, acestea fiind afişate la calea de acces rutier, precum şi în interiorul parcării.
Dat fiind faptul că într-un raport obligational sinalagmatic, precum este cel survenit între pârâtă şi reclamant, ca urmare a parcării abuzive a acestuia în interiorul parcării pârâtei, orice prestaţie are şi o contraprestaţie, pârâta consideră că plata efectuată de către reclamant în temeiul bonului fiscal nr. 3131/04.11.2014 şi a Facturii seria IGA nr. 155 din data de 19 noiembrie 2014 şi, totodată, în schimbul serviciilor prestate, este una legală şi valabil efectuată, motiv pentru care solicitarea de restituire a preţului este netemeinică.
Astfel, pârâta arată că art. 1341 alin. (3), prevede că „se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie”. Dat fiind faptul că reclamantul nu face dovada contrară, conform căreia nu ar fi fost dator a plăti serviciile prestate de către pârâtă, ca urmare a parcării abuzive, consideră că temeiul de drept invocat de reclamant nu este aplicabil în speţă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 553, art. 555, art. 556, art. 561, art. 1196, art. 1341, art. 1522, art. 2495 Cod civil, art. 3 şi art. 4 din Ordonaţa 43/1997, art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 195/2002, art. 1 din HCLTM nr. 293/2014, coroborat cu art. 1 din HCLTM nr. 146/2014, precum şi ale art. 44 şi art. 136 din Constituţia României.
În probaţiune, pârâta a depus Contractul de închiriere nr. 87/28.08.2014, încheiat între SC M. RETAIL SRL, în calitate de locator, şi SC B. TRACTĂRI SRL, în calitate de locatar, şi Anexele la acesta; Lista tarife parcare SC B. TRACTĂRI SRL; Procedura de lucru degajare şi eliberare parcare proprie şi procedura de reclamaţii SC B. TRACTĂRI SRL; planşe foto şi factura seria IGA nr. 155119.11.2014.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În data de 4 noiembrie 2014, autovehiculul cu nr. de înmatriculare […] condus de reclamant a fost parcat în parcarea aflată în folosinţa SC B. TRACTĂRI SRL, situată în mun. Timişoara, timp de 6-7 minute, interval în care unul dintre angajaţii societăţii pârâte a blocat roata de la autovehiculul condus de reclamant, solicitând suma de 488 de lei în vederea deblocării, stare de fapt necontestată de pârâtă.
Din bonul fiscal depus de reclamant la fila 7 din dosar rezultă că acesta a plătit pârâtei suma de 488 lei solicitată de prepusul acesteia în vederea deblocării autovehiculului indisponibilizat de pârâtă.
Potrivit celor arătate de pârâtă, temeiul blocării/ridicării autovehiculelor parcate în incinta parcării SC B. TRACTĂRI SRL situată în mun. Timişoara îl constituie contractul de închiriere nr. 87/28.08.2014 încheiat de societatea pârâtă şi SC M. RETAIL prin care pârâta în calitate de locatar a închiriat imobilele – spații comerciale nr. 7 şi 8 (constând în două birouri din cadrul clădirii de birouri din mun. Timişoara, str. Miresei, nr. …, jud. Timiş), precum şi parcarea aferentă, compusă din 7 locuri de parcare, situate la aceeaşi adresă (f. 32-37).
Prin „Procedura de lucru degajare şi eliberare parcare proprie”, pârâta a stipulat faptul că va proceda la ridicarea şi depozitarea autovehiculelor staţionate abuziv în parcarea ce face obiectul contractului de închiriere, tarifele percepute pentru deblocarea, ridicarea şi depozitarea a autovehiculelor parcate în parcarea menţionată anterior urmând a fi încasate de pârâtă de la conducătorii auto.
Instanţa constată că pârâta, contrar susţinerilor acesteia, nu se poate prevala de dispoziţiile contractului de închiriere încheiat de pârâta cu SC M. RETAIL SRL şi de regulamentul menţionat anterior pentru a proceda la încasarea de la diverse persoane fizice/juridice, în general, de la reclamant în cazul de faţă, a tarifului de deblocare a autovehiculului acestuia din urmă, proprietate privată, pe considerentul staţionării în incinta parcării private a SC B. TRACTĂRI SRL, contrar regulamentului menţionat anterior, elaborat de către aceasta din urmă. [s.n. – A.P.]
Aceasta pentru că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului civil, principiu constant al acestei materii, prevăzut şi de Codul civil din 2009 la art. 1280, cu anumite excepţii în cadrul cărora speţa de faţă nu se regăseşte, un act juridic civil dă naştere la drepturi şi obligaţii doar între părţile contractante, terţilor fiindu-le doar opozabilă situaţia juridică astfel creată, în sensul că aceştia sunt obligaţi să respecte drepturile şi obligaţiile stabilite (art. 1281), fără însă a dobândi în propriul patrimoniu respectivele drepturi şi obligaţii. [s.n. – A.P.]
Mai mult, regulamentul menţionat anterior nu poate produce efecte faţă de terţi şi pentru motivul că prin intermediul clauzelor lui se reglementează o justiţie privată ce funcţionează paralel cu cea publică, singura recunoscută pe teritoriul României, iar pârâta, însărcinată cu aducerea la îndeplinire a acestei justiţii, se erijează în autoritate a statului. [s.n. – A.P.]
Susţinerile pârâtei, potrivit cărora între reclamant şi pârâtă s-ar fi născut un raport obligaţional sinalagmatic, ca urmare a parcării abuzive a acestuia în interiorul parcării pârâtei, şi că plata efectuată de către reclamant în temeiul bonului fiscal nr. 3131/04.11.2014 şi a facturii seria IGA nr. 155 din data de 19 noiembrie 2014 reprezintă o contraprestaţie pentru serviciile prestate de pârâtă, constând în indisponibilizarea autovehiculului reclamantului, nu pot fi reţinute de către instanţă, între cele două părţi neexistând nicio convenţie prin care reclamantul să-şi fi asumat o atare obligaţie şi în nici într-un caz nu se poate considera că indisponibilizarea autovehiculului reclamantului ar putea fi considerată o prestaţie efectuată în beneficiul acestuia care să justifice o contraprestaţie, neexistând similitudine între această situaţie şi cea a parcărilor cu plată, care presupune existenţa unei convenţii între proprietarul/administratorul parcării şi conducătorul auto, conducătorul auto asumându-şi în mod voluntar obligaţia de a plăti un tarif orar pentru folosirea parcării, adică pentru o contraprestaţie. [s.n. – A.P.]
Chiar dacă reclamantul a parcat autovehiculul în parcarea privată aflată în folosinţa pârâtei, pârâta nu este îndreptăţită să procedeze la sancţionarea lui prin indisponibilizarea autovehiculului şi nici să perceapă o sumă de bani în schimbul eliberării autovehiculului, întrucât asemenea conduită aduce atingere dreptului de proprietate privată al titularului autovehiculului şi are un caracter ilicit, antrenând, potrivit art. 1357 Cod civil, răspunderea civilă delictuală a pârâtei. [s.n. – A.P.]
Totodată se constată că vătămarea adusă reclamantului prin fapta ilicită a pârâtei este una substanţială raportat la vătămarea produsă pârâtei prin fapta reclamantului, care este una minimă, în condiţiile în care, deşi pârâta plăteşte o chirie lunară de 300 de EUR pentru spațiile comerciale nr. 7 şi 8 (constând în două birouri din cadrul clădirii de birouri din mun. Timişoara, str. Miresei, nr. …, jud. Timiş) şi pentru 7 locuri de parcare, aceasta a perceput de la reclamant un tarif de deblocare, pentru o lipsă de folosinţă de 10 minute a unui singur loc de parcare, în sumă de 488 lei. [s.n. – A.P.]
Evident pârâta avea posibilitatea de a preîntâmpina săvârşirea unor fapte de genul celei comise de către reclamant prin utilizarea altor mijloace legale cum ar fi montarea unei bariere sau a unui punct de control sau a unei alte soluţii tehnice, dar în nici într-un caz nu era îndreptăţită să procedeze la indisponibilizarea autovehiculului reclamantului. [s.n. – A.P.]
Atingerea adusă de însuşi reclamant dreptului de folosinţă a pârâtei asupra parcării nu conferă caracter legal acţiunilor pârâtei, întrucât prejudiciul produs prin săvârşirea unei fapte ilicite nu este admisibil a fi reparat prin atingerea unui drept subiectiv civil concurent, în condiţiile în care în circumstanţele speţei nu se regăsesc condiţiile legitimei apărări ori ale stării de necesitate, potrivit art. 1360–1361 C. civ. din 2009. [s.n. – A.P.]
Pentru repararea prejudiciilor produse de reclamantă prin fapta de a parca pe proprietatea privată a SC B. TRACTĂRI SRL, aceasta din urmă avea posibilitatea de a se adresa instanţei probând atât existenţa faptei ilicite, cât şi existenţa şi întinderea pagubei cauzate prin aceasta. [s.n. – A.P.]
Nu sunt incidente în speţă nici dispoziţiile legale privind existenţa unui drept de retenţie asupra autoturismului, deoarece dreptul de retenţie nu are o existenţă autonomă, ci este accesoriu faţă de un alt raport juridic, în temeiul căruia creditorul retentor are anumite creanţe născute în legătură cu bunul reţinut, fiind necesar ca bunul să fi intrat în detenţia creditorului în mod licit urmare a raporturilor juridice preexistente, condiţie neîndeplinită în situaţia de faţă. Totodată, potrivit art. 2496 alin. (2) C. civ., dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă deţinerea bunului este abuzivă sau nelegală. [s.n. – A.P.]
Din prevederile art. 1357 Cod civil rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) existenţa unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; d) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Fapta ilicită a pârâtei constă în aceea că autovehiculul proprietatea reclamantului a fost indisponibilizat în mod nelegal de reclamant, fiind eliberat doar în schimbul unei sume de bani.
Indisponibilizarea autovehiculului în condiţiile arătate mai sus corelat cu condiţionarea predării lui de plata unei sume de bani, în absenţa unui temei legal pentru luarea unor astfel de măsuri, echivalează cu o lipsire de proprietate, cu o ingerinţă ilegală, abuzivă, disproporţionată asupra dreptului de proprietate al reclamantlui, o atare conduită fiind una ilicită.
Prejudiciul constă în suma de 488 de lei, plătită de reclamant pentru recuperarea autovehiculului blocat de pârâtă.
Existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din însăşi materialitatea faptei şi din cele expuse cu privire la caracterul ilicit al faptei pârâtei.
Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul săvârşirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia, faţă de faptă şi urmările acesteia. În dreptul civil, răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă, iar obligaţia de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăţiei.
Aplicând un criteriu obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent (bonus pater familias), precum şi elemente subiective, cum ar fi calităţile şi pregătirea subiectului activ şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, instanţa reţine că pârâta este un profesionist al domeniului său, iar criteriul obiectiv de apreciere a culpei – al omului normal şi prudent – trebuie avut în vedere cu maximă exigenţă, deoarece acesta are ca obiect de activitate acest gen de operaţiuni, respectiv activitatea în domeniul tractărilor auto şi degajării parcărilor private de autoturismele parcate abuziv şi ca atare aceasta ar trebui să cunoască caracterul ilicit al faptelor sale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale evocate, instanţa va admite cererea formulată şi va obliga pârâta la restituirea sumei de 488 lei achitată de reclamant conform bonului fiscal depus la dosar, această sumă reprezentând prejudiciul produs reclamantului de către pârâtă prin fapta sa ilicită, precum şi dobânda legală calculată de la data plății, 4 noiembrie 2015 şi până la data restituirii sumei de 488 lei, având în vedere că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) Cod civil, pârâta, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite extracontractuale, se afla de drept în întârziere.
În baza art. 453 C. proc. civ., instanţa va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1039,04 lei constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul B. F. C, cu domiciliul procedural ales la avocat […] în contradictoriu cu pârâta SC B. TRACTĂRI SRL cu sediul în […].
Obligă pârâta la restuirea către reclamant a sumei de 488 lei şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data de 4 noiembrie 2014 până la data restituirii integrale a sumei de 488 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în suma de 1039,04 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2015.
NOTĂ: Prezenta sentinţă nu este definitivă, urmând ca apelul formulat în cauză să fie soluţionat, de către Tribunalul Timiş[1], după ce se va fixa termen de judecată în acest sens.
[1] A se vedea şi Tribunalul Timiş. Efectele contractului faţă de terţ. Vehicul ridicat din parcare privată. Nelegalitate (I), publicat pe JURIDICE.ro.
Andrei PAP
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
