Acordarea de stimulente educaționale copiilor preșcolari provenind din familii defavorizate
3 noiembrie 2015 | Corina CIOROABĂ
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din data de 2 noiembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, legea instituie un stimulent educaţional, sub formă de tichete sociale.
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
– vârsta minimă a copilului este de 3 ani, iar vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent;
– venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,1 ISR (50 lei), pentru fiecare copil înscris la grădiniţă, beneficiar al stimulentului educaţional.
Tichetele sociale se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Stimulentele educaţionale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor.
Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional.
Legea intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Procedura de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Modalitatea de identificare a beneficiarilor se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro