Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Judecătorii Curții de Apel București trebuie să fie solidari
13.11.2015 | Viorica COSTINIU

Cu ocazia a 25 de ani de Reformă a sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii a editat o „CARTĂ INTERPROFESIONALĂ” unde se afirmă că:
– „independenţa judecătorilor este un principiu constituţional, fundamental al funcţionării justiţiei”, că
– „Judecătorii… sunt independenţi în activitatea exercitată de fiecare”, că
– „Judecătorii… trebuie să respecte principiile fundamentale ca prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil…”; că
– „numai respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei şi respectării drepturilor omului conduc la consolidarea respectului pentru valorile universale”.

În această „Cartă” nu spuneţi însă că, după 25 de ani de reformă, actul de justiţie este supus suspiciunii, înaintea oricărei căi legale de atac, cenzurii Inspecţiei Judiciare din momentul pronunţării judecăţii de către Judecător, înainte chiar de redactarea hotărârii.

Nu spuneţi în această „Cartă” că a devenit o practică constantă, cu încălcarea principiilor care garantează independenţa justiţiei că Inspecţia Judiciară, pe parcursul derulării proceselor ori după soluţionarea cauzelor, fără să aibă statutul şi atribuţiiie instanţei supreme, face aprecieri şi supune propriei judecăţi activitatea Judecătorului.

Nu este firesc ca Judecătorul să nu mai aibă într-un stat democratic, de drept, libertatea soluţiei date pe baza probelor din dosar şi dacă conjunctural judecata nu convine cuiva, oricine ar fi acesta, să se recurgă la intimidarea şi decredibilizarea Judecătorului din motive populiste, de către propriile organisme judiciare a căror menire este alta decât să înfrângă ideea de dreptate.

Ori dacă Inspecţia Judiciară, în mai puţin de 24 de ore de la pronunţarea unei soluţii, se sesizează din oficiu, iar Consiliul Superior at Magistraturii deconectat de la propria „Cartă” îşi manifestă interesul să cunoască condiţiile în care s-a dat o hotărâre nemotivată încă, mesajul către opinia publică aflată sub imperiul tragediilor pe care România le trăieşte este de autodenigrare a corpului de judecători reprezentaţi de CSM şi decredibilizarea actului de justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară cunosc condiţiile în care se judecă şi se pronunţă mii de hotărâri: zeci şi sute de dosare de studiat pentru fiecare şedinţă într-un timp limitat, număr insuficient de magistraţi şi personal judecătoresc, lipsă de săli de judecată etc.

Legea prevede, sub nulitate absolută, dreptul inculpatului într-un proces de a avea ultimul cuvânt.

Consiliul Superior at Magistraturii şi Inspecţia Judiciară nu îi recunosc însă Judecătorului dreptul la ultimut cuvânt, recunoscut de lege, în judecarea unei cauze care este hotărârea motivată a soluţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară au de ales între a-şi repudia propria „Cartă” care în condiţiile date rămâne doar cu o valoare scriptică ori să-şi respecte JUDECĂTORUL care, în tăcere, şi-a îndeplinit datoria potrivit conştiinţei, sperând că se va reveni la normatitate şi actul de justiţie va fi supus doar controlului judiciar al instanţei supreme.

Apelul nostru este şi faţă de fiecare Judecător care, oricând, în condiţiile date, a devenit susceptibil în ochii Inspecţiei Judiciare, doar pentru că a pronunţat o soluţie care nu convine sau incită „ab initio” la critici.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti trebuie să fie solidari în apărarea principiilor fundamentale a unei justiţii libere, independente, eliberată de orice presiune de oriunde ar veni ea, a străzii, a politicului, a mass-mediei şi să fie alături de colegul lor, domnul Lucian Constantin Constantinescu, un profesionist de excepţie, cu verticalitate şi credinţă în Dumnezeu.

Jud. Viorica Costiniu


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Judecătorii Curții de Apel București trebuie să fie solidari”

  1. Constantin STANCU spune:

    Felicitari pentru pozitie! Inspectia pune presiune pentru a speria judecatorii, sa dea un exemplu! Din pacate, exista un transfer de vina colectiva in societatea romaneasca, departe de principiile statului de drept! Nu putem da filmul inapoi!

  2. Mihail EMINOVICI spune:

    Coruptia Ucide!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.