Cazuri de inadmisibilitate a cererii de recuzare formulate de către părți. Constituționalitate
18 noiembrie 2015 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 827 din data de 5 noiembrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 574 din 29 septembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Emil Balaure într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi reprezintă dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei prevăzuţi la art. 46, precum şi cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.”
Art. 46 din Codul de procedură civilă la care face referire dispoziţia legală criticată prevede că „Pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare.”
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură care ţin de opţiunea legiuitorului, exercitată în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Instituţia recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului. Recuzarea nu poate fi, în consecinţă, decât individuală, şi nu colectivă, şi nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe de a judeca procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii. Prin urmare, cererea de recuzare este inadmisibilă dacă nu îi vizează pe judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată spre soluţionare, precum şi în situaţia în care cererea este îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate ca şi cel invocat anterior.
În continuare, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prilej cu care a statuat că prin textele de lege criticate legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale. Liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Aceste reguli de procedură se justifică prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea înfăptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte părţi, nu numai de cele ale părţii care a formulat cererea de recuzare.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
