Daniel-Mihail Șandru: Directiva – act de dreptul Uniunii Europene – şi simplificarea normativă
16 noiembrie 2015 | Raluca-Andreea TRÎNCĂ-GĂVAN
Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru a publicat în revista Pandectele Române nr. 7/2015 articolul intitulat: „Directiva – act de dreptul Uniunii Europene – şi simplificarea normativă”.
Pornind de la studiul unor norme ce aparțin dreptului societar european, autorul umărește să stabilească cauzele numărului mare de directive și cum influențează acestea dezvoltarea legislației. Totodată, atenția este îndreptată și asupra subiectului transpunerii directivelor.
Astfel, sunt tratate sursele dezvoltării dreptului Uniunii Europene prin adoptarea de directive. Se aduc în discuție în primul rând acțiunile grupurilor de interes/lobby, fiind citat în acest sens Mancur Olson, potrivit căruia succesul lobby-ului constă în proasta cunoaștere de către cetățeni a regulilor. O mai bună cunoaștere a regulilor de către cetățeni constituie unul dintre obiectivele instituțiilor europene, iar inițiativa cetățenească europeană reglementată prin Tratatul de la Lisabona reprezintă un pas spre slăbirea acțivităților grupurilor de lobby.
În spatele apariției unor noi directive, cât și a modificării celor în vigoare stă uneori chiar acțiunea Comisiei de evaluare a efectelor acestora, acțiuni impuse prin prevederile directivelor existente. În același timp, articolul subliniază rolul important pe care îl joacă CJUE în simplificarea legislativă, opinie exprimată anterior în literatura de specialitate.
În privința transpunerii, se reamintește că, potrivit art. 288 TFUE, directiva este obligatorie pentru statele membre în ceea ce privește rezultatul ce trebuie atins, rămânând în competența statelor alegerea formei și a mijloacelor în care doresc să transpună prevederile directivei. Potrivit jurisprudenței CJUE, statele sunt obligate să transpună directivele chiar dacă acestea ridică probleme de interpretare, statele riscând în sens contrar să răspundă pentru neîndeplinirea obligațiilor. Referitor la mijloacele legislative prin care statul alege să transpună directiva, tot Curtea s-a pronunțat în sensul în care directiva trebuie implementată de o manieră să-i confere forță juridică obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, precizia și claritatea necesare pentru a satisface securitatea juridică.
Concluzionând, autorul consideră că pe lista euro-miturilor poate fi adăugată și ideea potrivit căreia numărul directivelor ar fi crescut exponențial comparativ cu alte acte juridice provenind de la legislatorul european.
