Sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra obligativității precedentului judiciar în România
23 noiembrie 2015 | Claudiu-Octavian ULICI
Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj, ce a avut termen de judecată în data de 20 noiembrie 2015, am depus note scrise, prin care, alături de o altă cerere care nu prezintă importanță pentru această expunere, am solicitat Instanței sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform art. 267 din TFUE, pentru pronunțarea de către această Curte a unei hotărâri preliminare, cu referire exclusivă la chestiunea obligativității precedentului judiciar în România. Chiar dacă în acest moment Instanța Tribunalului Cluj nu s-a pronunțat asupra cererii și indiferent de ce soluție va fi primită, motivațiile de aceasta, motivații care evident vor suferi îmbunătățiri, pot fi reiterate în cereri de aceeași natură în fața altor instanțe din România.
Interesul solicitărilor mele l-am observat în aceea că am indicat în susținerea cererii reclamantului, clientul meu, un precedent judiciar – ca soluție definitivă a unei instanțe de ultim grad – din analiza căruia reiese o aplicarea normativă favorabilă pretențiilor sale, iar CJUE interpretează, în exercitarea jurisdicției sale, norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestor norme așa cum acestea trebuie înțelese sau ar fi trebuit să fie înțelese și aplicate de la data intrării lor în vigoare. Apoi, norma de drept european are o poziție suprapusă normei naționale, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă trebuie de fiecare dată să fie dată conformă celei europene, în caz contrar va fi lipsită de efecte.
Am motivat cererea de sesizare a CJUE, exemplificativ și nu limitativ, prin aceea că instanțele naționale au un rol esențial în aplicarea normelor comunitare, iar atunci când se soluționează litigii între persoane de drept privat, între acestea și persoanele de drept public sau/și între cele de drept public și privat, acestea protejează drepturile subiective prevăzute în dreptul comunitar. Pct. 17 din declarațiile la actul final al Conferinței Lisabona de adoptare a TFUE: „în conformitate cu jurisprudența constantă a CJUE, tratatele și legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în raport cu dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența menționată…”. Dispozitivul hotărârii pronunțate de CJCE în cauza Simmenthal, C-106/77, statuează că: „Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competențelor sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”; paragraful (43) din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-50/96: „Interpretarea unei norme de drept comunitar făcută de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă art. 267 TFUE lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Consecința unei hotărâri preliminare este ca efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate.”
În continuare am avut în vedere aceea că precedentul Curții de Justiție a Uniunii Europene, sub aspectul competenței de aplicare și interpretare a dreptului național, este și el constant, statuând: ”În această privință trebuie amintit încă de la început că, în temeiul unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 TFUE, care este întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, numai instanța națională este competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din acțiunea principală, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național.” (cauzele conexate C-357/10 și C- 359/10, Hotărârea din 10 mai 2012, Duomo Gpa SRL și alții, paragr. 76)
Norme legale pe care le-am observat aplicabile ar fi următoarele (sursa: JOUE C326 26/10/2012):
TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ (VERSIUNE CONSOLIDATĂ) (2012/C 326/01)
”Articolul 6 (ex-articolul 6 TUE)
(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.
(2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”
TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ) (2012/C 326/01)
”Articolul 267 (ex-articolul 234 TCE)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.”
CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (2012/C 326/02)
”Articolul 20
Egalitatea în fața legii
Toate persoanele sunt egale în fața legii.
TITLUL VI
JUSTIȚIA
Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.”
Am mai avut în vedere HOTĂRÂREA din 9 iulie 2013 în Cauza Stănciulescu împotriva României (Cererea nr. 5.998/03) CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 668 din data de 31 octombrie 2013, în care s-a stabilit în esență aceea că este o atingere adusă principiului securității juridice pronunțarea de către o instanță a unei hotărâri contrare ”jurisprudenței” fără a fi justificat un ”reviriment jurisprudențial fondat pe noua interpretare a legii”, iar în acest sens art. 6 § 1 din Convenție (CEDO) este încălcat în lipsa respectării a ceea ce este numit ”obligativitatea precedentului judiciar”. Am citat hotărârea, deoarece Uniunea Europeană a aderat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare. Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
Pentru motivele specificate sintetic mai sus, am solicităm pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie adresată către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, competentă să se pronunțe preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, o solicitare prin care aceasta să se pronunțe cu privire la chestiunea obligativității precedentului judiciar în România.
În concret, am solicitat să se decidă dacă dispozițiile din TUE (2012/C 326/01), art. 6 alin. (1) care stabilește că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor și CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (2012/C 326/02), art. 20 care stabilește că toate persoanele sunt egale în fața legii și art. 47 care stabilește că orice persoană are dreptul la un proces echitabil trebuie interpretate în sensul ca Instanța națională română este obligată a respecta obligativitatea precedentului judiciar.
Prin ”precedentul judiciar” am specificat că înțeleg hotărârea definitivă singulară a aceleiași instanțe, ale unei alte instanțe naționale române sau/și a Curții Europene a Drepturilor Omului, într-o cauză în care Instanța națională învestită cu judecarea cererii constată în preliminar că există o pertinență a evocării acestuia, respectiv constată ”similaritatea juridică” a pricinilor. Apoi, ”obligativitatea” acestuia presupune că Instanța, care constată ”similaritatea juridică” conform alineatului anterior, poate lua o soluție diferită de acesta, numai dacă motivează opinia sa divergentă în considerarea unei aplicări mai conforme a normei. Specific că instituția juridică a ”obligativității precedentului” este extrem de condensat expusă în cerere și reprodusă ca atare în acest articol, prin urmare nu am avut în vedere implicațiile sale asupra muncii juristului, modul în care respectarea ei ar putea schimba uzanțele jurisdicționale, sau aspectele sale doctrinare.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
