Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra obligativității precedentului judiciar în România

23.11.2015 | Claudiu-Octavian ULICI

Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj, ce a avut termen de judecată în data de 20 noiembrie 2015, am depus note scrise, prin care, alături de o altă cerere care nu prezintă importanță pentru această expunere, am solicitat Instanței sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform art. 267 din TFUE, pentru pronunțarea de către această Curte a unei hotărâri preliminare, cu referire exclusivă la chestiunea obligativității precedentului judiciar în România. Chiar dacă în acest moment Instanța Tribunalului Cluj nu s-a pronunțat asupra cererii și indiferent de ce soluție va fi primită, motivațiile de aceasta, motivații care evident vor suferi îmbunătățiri, pot fi reiterate în cereri de aceeași natură în fața altor instanțe din România.

Interesul solicitărilor mele l-am observat în aceea că am indicat în susținerea cererii reclamantului, clientul meu, un precedent judiciar – ca soluție definitivă a unei instanțe de ultim grad – din analiza căruia reiese o aplicarea normativă favorabilă pretențiilor sale, iar CJUE interpretează, în exercitarea jurisdicției sale, norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestor norme așa cum acestea trebuie înțelese sau ar fi trebuit să fie înțelese și aplicate de la data intrării lor în vigoare. Apoi, norma de drept european are o poziție suprapusă normei naționale, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă trebuie de fiecare dată să fie dată conformă celei europene, în caz contrar va fi lipsită de efecte.

Am motivat cererea de sesizare a CJUE, exemplificativ și nu limitativ, prin aceea că instanțele naționale au un rol esențial în aplicarea normelor comunitare, iar atunci când se soluționează litigii între persoane de drept privat, între acestea și persoanele de drept public sau/și între cele de drept public și privat, acestea protejează drepturile subiective prevăzute în dreptul comunitar. Pct. 17 din declarațiile la actul final al Conferinței Lisabona de adoptare a TFUE: „în conformitate cu jurisprudența constantă a CJUE, tratatele și legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în raport cu dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența menționată…”. Dispozitivul hotărârii pronunțate de CJCE în cauza Simmenthal, C-106/77, statuează că: „Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competențelor sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”; paragraful (43) din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-50/96: „Interpretarea unei norme de drept comunitar făcută de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă art. 267 TFUE lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare. Consecința unei hotărâri preliminare este ca efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate.

În continuare am avut în vedere aceea că precedentul Curții de Justiție a Uniunii Europene, sub aspectul competenței de aplicare și interpretare a dreptului național, este și el constant, statuând: ”În această privință trebuie amintit încă de la început că, în temeiul unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 TFUE, care este întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, numai instanța națională este competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din acțiunea principală, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național.” (cauzele conexate C-357/10 și C- 359/10, Hotărârea din 10 mai 2012, Duomo Gpa SRL și alții, paragr. 76)

Norme legale pe care le-am observat aplicabile ar fi următoarele (sursa: JOUE C326 26/10/2012):

 TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ (VERSIUNE CONSOLIDATĂ) (2012/C 326/01)

”Articolul 6 (ex-articolul 6 TUE)
(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate. Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.
(2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”

TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ) (2012/C 326/01)

”Articolul 267 (ex-articolul 234 TCE)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.”

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (2012/C 326/02)

”Articolul 20
Egalitatea în fața legii
Toate persoanele sunt egale în fața legii.
TITLUL VI
JUSTIȚIA
Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.
Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.”

Am mai avut în vedere HOTĂRÂREA din 9 iulie 2013 în Cauza Stănciulescu împotriva României (Cererea nr. 5.998/03) CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 668 din data de 31 octombrie 2013, în care s-a stabilit în esență aceea că este o atingere adusă principiului securității juridice pronunțarea de către o instanță a unei hotărâri contrare ”jurisprudenței” fără a fi justificat un ”reviriment jurisprudențial fondat pe noua interpretare a legii”, iar în acest sens art. 6 § 1 din Convenție (CEDO) este încălcat în lipsa respectării a ceea ce este numit ”obligativitatea precedentului judiciar”. Am citat hotărârea, deoarece Uniunea Europeană a aderat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare. Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.

Pentru motivele specificate sintetic mai sus, am solicităm pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie adresată către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, competentă să se pronunțe preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, o solicitare prin care aceasta să se pronunțe cu privire la chestiunea obligativității precedentului judiciar în România.

În concret, am solicitat să se decidă dacă dispozițiile din TUE (2012/C 326/01), art. 6 alin. (1) care stabilește că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor și CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE (2012/C 326/02), art. 20 care stabilește că toate persoanele sunt egale în fața legii și art. 47 care stabilește că orice persoană are dreptul la un proces echitabil trebuie interpretate în sensul ca Instanța națională română este obligată a respecta obligativitatea precedentului judiciar.

Prin ”precedentul judiciar” am specificat că înțeleg hotărârea definitivă singulară a aceleiași instanțe, ale unei alte instanțe naționale române sau/și a Curții Europene a Drepturilor Omului, într-o cauză în care Instanța națională învestită cu judecarea cererii constată în preliminar că există o pertinență a evocării acestuia, respectiv constată ”similaritatea juridică” a pricinilor. Apoi, ”obligativitatea” acestuia presupune că Instanța, care constată ”similaritatea juridică” conform alineatului anterior, poate lua o soluție diferită de acesta, numai dacă motivează opinia sa divergentă în considerarea unei aplicări mai conforme a normei. Specific că instituția juridică a ”obligativității precedentului” este extrem de condensat expusă în cerere și reprodusă ca atare în acest articol, prin urmare nu am avut în vedere implicațiile sale asupra muncii juristului, modul în care respectarea ei ar putea schimba uzanțele jurisdicționale, sau aspectele sale doctrinare.

Dr. Claudiu-Octavian Ulici


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare asupra obligativității precedentului judiciar în România”

  1. Uniunea Europeană nu a aderat absolut deloc la CEDO.

  2. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Practic prin această încercare se urmărește obținerea unei decizii de îndrumare, care să modifice sistemul de drept național, din romano-germanic în anglo-saxon. Apreciez că cererea de trimitere trebuie respinsă. Iar în cazul în care, prin absurd, s-ar admite de către Tribunalul Cluj, cred că sesizarea trebuie respinsă de CJUE ca inadmisibilă. În plus, niciuna din normele invocate (respectiv dreptul Uniunii) nu stabilesc că precedentul judiciar este obligatoriu pentru statele membre. Este real că în diversele sale cauze, CJUE folosește noțiunea de jurisprudență constantă. Însă jurisprudență constantă nu înseamnă întotdeauna și obligatorie, întrucât însăși Curtea admite inclusiv revirimentul jurisprudențial fondat pe o nouă interpretare a legii. Trecând însă chiar și peste aceste aspecte, observăm că argumentul jurisprudenței constante este atașat considerentelor (motivărilor) unor hotărâri, așadar nicidecum unei norme juridice europene. Prin urmare, apreciem că bun lucru ar fi dacă instanța națională ar respinge din fașă cererea de trimitere.

    • Argumentul ar fi putut fi atașat și considerentelor (motivărilor) unor hotărâri, și acest lucru nu înseamnă că nu privește și norme juridice europene, ducând astfel la respingerea ca inadmisibilă a sesizării. Altele sunt motivele pentru care cerere ar fi vădit inadmisibilă.

      Explicația constă în faptul că motivările cuprinse într-o hotărâre judecătorească reprezintă de fapt interpretări ale unor norme – interpretări ce sunt conexate apoi cu o situație de fapt. Dacă se atacă o motivare de către justițiabil, se atacă de fapt interpretarea oferită de instanță/autoritate publică/emanație a statului/entitate statală unei norme de drept, inclusiv de drept UE. Iar cea care are competența să ofere interpretarea autentică unei norme de drept UE este Curtea de Justiție.

      Totodată, există jurisprudență constantă a Curții de Justiție în care se arată faptul că o directivă este transpusă în mod corect doar dacă rezultatul ce se dorește a fi obținut este asigurat prin hotărârile instanțelor naționale. Dacă interpretarea pe care instanța națională o conferă este contrară rezultatului urmărit de o dispoziție dintr-o directivă de drept UE, atunci nu avem transpunere corectă deși am avea, din punct de vedere legislativ, o copiere cuvânt cu cuvânt în legislația internă a directivei UE.

      Cu stimă,

  3. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Sensul argumentului meu a fost următorul:
    …Trecând însă chiar și peste aceste aspecte, observăm că argumentul jurisprudenței constante este atașat considerentelor (motivărilor) unor hotărâri CJUE, așadar nicidecum unei norme juridice europene…
    Or, pentru admisibilitatea trimiterii, este necesar – intre altele – ca problema în discuţie să vizeze interpretarea, validitatea sau aplicarea unei NORME JURIDICE comunitare.
    În cauză, pretinsa obligativitate a precedentului judiciar nu emană dintr-o normă juridică europeană, ci din considerentele unor hotărâri CJUE, ceea ce face să nu fie îndeplinită premisa sesizării cerute de autor.

  4. @domnul Hirjoghe:

    Spuneți:

    „În cauză, pretinsa obligativitate a precedentului judiciar nu emană dintr-o normă juridică europeană, ci din considerentele unor hotărâri CJUE, ceea ce face să nu fie îndeplinită premisa sesizării cerute de autor”.

    Răspunsul meu este că CJUE poate fi chemată să lămurească ce a spus într-o altă hotărâre CJUE, și deci să își interpreteze considerentele dintr-o altă hotărâre CJUE. Deci nu din acest motiv cererea ar fi fost vădit inadmisibilă.

    În plus și doar „obiter dicta”, de câte ori avem o hotărâre CJUE este clar că avem și o interpretare a unor norme sau principii de drept UE – că altfel, CJUE ar fi zis că nu e competentă să se pronunțe – și dacă stați bine să analizați veți constata că inclusiv când CJUE spune că nu e competentă automat și interpretează niște norme de drept UE – pentru că doar interpretându-le realizează că nu e competentă (adică necompetența o constată tot în temeiul unor norme sau principii de drept UE). Ca atare, de câte ori aveți hotărâri CJUE, aveți și interpretări de norme sau principii de drept UE (zic și principii pentru că efectul direct și aplicarea prioritară au fost stabilite prin hotărâri CJUE de „descoperire” a acestor principii structurale).

  5. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Contrar opiniei dumneavoastră, CJUE nu interpretează considerentele propriilor sale hotărâri preliminare.
    Curtea interpretează norme juridice.
    Cercetați articolul 267 TFUE, potrivit căruia Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
    Mai cercetați și art. 104 din REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL CURȚII DE JUSTIȚIE având denumirea marginală Interpretarea Deciziilor Preliminare: (1) Articolul 158 din prezentul regulament, referitor la interpretarea hotărârilor și a ordonanțelor, nu se aplică deciziilor date ca răspuns la o cerere de decizie preliminară. (2) Instanțele naționale apreciază dacă sunt suficient de lămurite de o decizie preliminară sau dacă este necesar să sesizeze din nou Curtea.

    • Buna ziua domnule avocat,

      Deși nu înțeleg de ce dumneavoastră considerați că instanța de la Luxembourg nu poate fi chemată pe calea trimiterii preliminare să se pronunțe cu privire la interpretarea unei hotărâri de principiu pe care a pronunțat-o tot ea, și de ce considerați mai ales că articolul 267 ar opri-o (la care trimiteți)… aleg totuși să vă dau exemple de cauze care vă contrazic teoria avansată mai sus

      Exempli gratia:

      1. Curtea de Justiție în C-34/13: Hotărâre

      1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273) și a Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260), în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „cartaˮ), precum și a Hotărârii Simmenthal (106/77, EU:C:1978:49)

      Nu ar putea instanța națională să solicite Curții de Justiție să îi interpreteze anumite considerente din Hotărârea Simmenthal? Ar putea, și exemplu faptului că poate este chiar C-34/13, primul paragraf unde instanța a făcut chiar acest lucru, i.e. a solicitat și interpretarea hotărârii Simmenthal

      2. 1. Ce spune Curtea de Justiție în C-160/14?:

      38 În ceea ce privește conținutul obligației menționate, dintr‑o jurisprudență consolidată de la pronunțarea Hotărârii Cilfit și alții (283/81, EU:C:1982:335) rezultă că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept al Uniunii în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția de drept al Uniunii în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

      Ce spunea avocatul general în Concluziile din C-160/14?:

      90. Hotărârea Cilfit și alții stabilește că instanțelor naționale care se pronunță în ultimă instanță le revine o obligație sporită de motivare atunci când se abțin să adreseze întrebări Curții.

      Nu ar putea o instanță națională să solicite Curții de Justiție să-i spună cum să interpreteze ce a zis Curtea în Cilfit și alții raportat la propria situație de fapt? Și deci solicitând interpretarea considerentelor hotărârii Cilfit și alții prin care s-au stabilit excepțiile de la obligația de a trimite întrebări preliminare?

      3. Hotărârea în C-662/13 – Priviți ce susținea Guvernul:

      16 Guvernul portughez susține, cu titlu principal, că cererea de decizie preliminară este vădit inadmisibilă întrucât instanța de trimitere, în primul rând, nu menționează dispozițiile și normele din dreptul Uniunii a căror interpretare este solicitată, în al doilea rând, nu explică motivele pentru care are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea cu dreptul Uniunii a normei din dreptul național în discuție în litigiul principal și, în al treilea rând, prezintă două versiuni diferite ale articolului 63 din CPPT, deși niciuna nu ar fi relevantă pentru aprecierea împrejurărilor de fapt în discuție în procedura principală. În plus, articolul 63 din CPPT ar fi o dispoziție cu caracter pur intern care nu ar urmări nici să reproducă, nici să transpună o anumită normă din dreptul Uniunii, astfel încât, în cadrul procedurii preliminare, Curtea nu ar fi competentă să se pronunțe asupra cuprinsului, a conținutului sau a întinderii acestei dispoziții din dreptul național.

      Ce răspunde Curtea de Justiție:

      17 În ceea ce privește, în primul rând, lipsa precizării dispozițiilor din dreptul Uniunii a căror interpretare este solicitată, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, atunci când o întrebare preliminară se limitează să facă trimitere la dreptul Uniunii, fără a menționa la care dispoziții din dreptul Uniunii se referă, Curții îi revine obligația de a extrage din toate elementele furnizate de instanța de trimitere și în special din motivarea deciziei de trimitere dispozițiile din dreptul Uniunii a căror interpretare este necesară având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea Bekaert, 204/87, EU:C:1988:192, punctele 6 și 7, precum și Hotărârea Kattner Stahlbau, C‑350/07, EU:C:2009:127, punctul 26).

      4. C-537/09, ce zice Curtea?

      35 Instanța de trimitere nu oferă astfel niciun indiciu cu privire la dispoziția sau la dispozițiile de drept al Uniunii în lumina cărora trebuie să se facă această apreciere.

      36 În împrejurări similare, Curtea a precizat că îi revine sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii pertinente, având în vedere obiectul acțiunii principale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 aprilie 1988, Bekaert, 204/87, Rec., p. 2029, punctul 7 și jurisprudența citată).

      37 În această privință, trebuie să se ia în considerare normele referitoare la libera circulație a lucrătorilor și cele privind cetățenia Uniunii.

      Considerați că dacă instanța de trimitere ar trimite doar la o hotărâre CJUE, Curtea nu ar putea extrage despre ce dispoziții de drept UE este vorba? Nu ar fi vorba tocmai de dispozițiile de drept UE ce au stat la baza adoptării hotărârii CJUE la care trimite instanța de trimitere în mod unic? Ba da.

      Apoi, articolul 19 TUE spune:

      (3) Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele:
      (b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;

      Dreptul Uniunii europene este format și din hotărârile CJUE, hotărâri ce interpretează dispoziții sau principii de drept UE.

      Dacă totuși nu am reușit să vă conving de faptul că niciodată Curtea de Justiție nu va respinge o trimitere preliminară pe singurul motiv că instanța solicită doar o interpretare a unei hotărâri CJUE, vă rog să îmi spuneți pentru a vă invoca și doctrina unor profesori renumiți – deși vă mărturisesc că nici nu s-a pus accentul pe acest fapt în doctrină deoarece nici nu s-a avansat ipoteza că o instanță nu poate solicita pe calea lui 267 TFUE o interpretare Curții a unei hotărâri pronunțate anterior tot de CJUE.

      De altfel, v-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați putea indica o cauză în care Curtea de Justiție să fi respins o trimitere preliminară pe motiv că se solicita o interpretare a unei hotărâri CJUE (și prin urmare, și după cum susțineți, nu a unor norme de drept UE) și deci cererea era inadmisibilă din acest singur motiv.

      Mărturisesc că nici nu m-am gândit că s-ar putea solicita Curții să se pronunțe cu privire la o hotărâre a sa pe calea unei trimiteri preliminare, dar că o atare solicitare nu ar viza interpretarea dreptului Uniunii Europene.

      Cu stimă,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan

No announcement available or all announcement expired.