« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Scurte consideraţii privind rolul activ al judecătorului în cadrul procedurii contravenţionale
23.11.2015 | Izabella Reka RADVANSKI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Judecătorul reprezintă elementul central al procesului bazat pe modelul inchizitorial, acesta fiind cel care conduce şedinţa de judecată, stabileşte modul şi ordinea de soluţionare a dosarelor aflate pe rol, veghind totodată la păstrarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată.

Procedura contravenţională face obiectul numeroaselor dezbateri, deseori contradictorii, generate de reglementarea ei deficitară în legislaţia noastră internă, de jurisprudenţa Curţii EDO începând din anul 2003, cauza Anghel, precum şi de natura sui-generis a materiei, ea fiind asimilată materiei penale în jurisprudenţa CEDO, dar şi în cea internă recentă, în privinţa drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, însă se judecă potrivit normelor Codului de procedură civilă, acestea completând reglementările procedural sumare existente în OG nr. 2/2001, în concordanţă cu dispoziţiile art. 47 din OG nr. 2/2001.

Consecinţa firească a acestei naturi sui-generis o constituie corelaţia ce trebuie realizată între garanţiile procesuale garantate de art. 6 CEDO în materie penală şi civilă şi dispoziţiile C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, iar rolul de a interpreta şi a aplica în mod corelativ dispoziţiile legale interne şi drepturile garantate de Convenţie îi revine judecătorului.

Art. 22 C. proc. civ. consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. 2 din acelaşi articol, are obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale, mijloacele legale puse la dispoziţia judecătorului în acest sens, ce îşi găsesc aplicarea în procedura contravenţională, sunt:
i. posibilitatea judecătorului de a solicita lămuriri şi explicaţii părţilor, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt şi motivarea în drept pe care îşi întemeiază susţinerile şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în cerere sau întâmpinare;
ii. posibilitatea judecătorului de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, sau de a lua orice alte măsuri legale, chiar dacă părţile se împotrivesc.

i. Starea de fapt reţinută în procesul-verbal contestat este cea descrisă de agentul constatator, astfel cum acesta a perceput-o ex proprii sensibus sau cu ajutorul unor mijloace tehnice, descrierea faptei fiind deseori una foarte succintă datorită, printre altele, şi spaţiului limitat de care dispune agentul în cadrul formularului înseriat ce reprezintă suportul material al procesului-verbal, astfel există posibilitatea ca anumite elemente de fapt să fie omise din cuprinsul procesului-verbal. Omisiunea însă nu este în toate cazurile imputabilă agentului constatator, existând şi situaţii în care acesta nu cunoaşte anumite aspecte concrete ale săvârşirii faptei, ale relaţiilor dintre persoanele implicate, sau preexistenţa unor împrejurări care pot influenţa existenţa faptei sau caracterul ei contravenţional.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din OG nr. 2/2001, dreptul comun în materie, procesul-verbal trebuie să cuprindă descrierea faptei şi toate împrejurările ce pot servi la stabilirea contextului în care aceasta a fost săvârşită, lipsa acestor menţiuni atrăgând însă sancţiunea nulităţii relative întrucât lipsa sau insuficienţa unor astfel de menţiuni nefiind enumerată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001 ca fiind motiv de nulitate absolută[1], dar dacă se dovedeşte existenţa unor împrejurări faptice care nu au fost cuprinse în procesul-verbal, acestea pot fi avute în vedere la analiza temeiniciei acestuia.

Astfel, pentru a lămuri toate împrejurările concrete ale cauzei, instanţa, în virtutea rolului său activ, poate solicita atât petentului, cât şi intimatului explicaţii sau lămuriri, atât oral în sala de judecată, dacă părţile sunt prezente sau reprezentate, dar şi în scris prin procedura citării, părţile fiind citate cu menţiunea de a-şi arăta punctul de vedere cu privire la un anumit aspect la solicitarea instanţei[2].

Explicaţii sau lămuriri pot fi date instanţei de către părţi şi din proprie iniţiativă, prin intermediul plângerii contravenţionale, a întâmpinării, al răspunsului la întâmpinare, prin note scrise sau oral în sala de judecată, judecătorul având obligaţia de a asculta explicaţiile orale ale părţilor la cererea expresă a acestora, mai mult, din aceste explicaţii sau lămuriri poate rezulta necesitatea administrării unor probe noi sau revenirea asupra probelor a căror încuviinţare a fost respinsă anterior în condiţiile art. 259 C. proc. civ., aspecte care ne duc spre cea de-a doua facilitate acordată judecătorului în virtutea rolului său activ, şi anume propunerea şi administrarea probelor din oficiu.

ii. Curtea EDO, în jurisprudenţa sa în materie contravenţională, a dezvoltat prezumţia de legalitate şi temeinicie al procesului-verbal cu un început timid în cuprinsul deciziei Anghel contra României[3], conceptul fiind ulterior dezvoltat în decizii precum Haiducu contra României[4], Nicoleta Gheorghe contra României[5], Albert contra României[6], Neaţă contra României[7], Curtea statuând că materia contravenţiilor este asimilată materiei penale, fiindu-i aplicabile garanţiile art. 6 din Convenţia EDO, mai mult, Convenţia nu se opune unei prezumţii de legalitate si temeinicie a procesului-verbal, însă cu două condiţii: sancţiunea prevăzută de lege să nu fie gravă şi să existe posibilitatea administrării de probe în vederea răsturnării prezumţiei de către petent, prezumţia de legalitate şi temeinicie fiind astfel una relativă, putând fi răsturnată prin probe.

Probele pot fi propuse atât de petent, cât şi de către intimat, în condiţiile art. 254 C. proc. civ., prin plângere sau prin întâmpinare, putând fi încuviinţate şi administrate şi în condiţiile art. 258 C. proc. civ., dacă sunt pertinente, concludente şi utile, în vederea răsturnării, respectiv susţinerii prezumţiei de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal.

În ce priveşte probele propuse de petent prin plângerea contravenţională, se constată o largă răspândire în practică a soluţiei procedurale de anulare în condiţiile art. 200 C. proc. civ. a plângerii contravenţionale în măsura în care aceasta nu cuprinde probele propuse, respectiv aceste lipsuri nu au fost complinite în termenul acordat, soluţie susţinută şi de doctrină[8].

În privinţa materiei contravenţionale apreciem că s-ar impune o soluţie diferită de cea îmbrăţişată de doctrină şi practica judiciară, determinată de natura penală a contravenţiei, respectiv soluţia anulării plângerii contravenţionale în condiţiile art. 200 C. proc. civ. nu ar trebui să opereze în ipoteza în care lipsa indicării mijloacelor de probă sau a numelor şi adresei martorilor sunt singurele lipsuri ale cererii, întrucât într-o astfel de ipoteză petentul este complet lipsit de dreptul la apărare în faţa unei acuzaţii asimilate unei acuzaţii în materie penală, mai mult el este lipsit de însăşi calea de atac împotriva procesului-verbal, care este golită de conţinut în condiţiile imposibilităţii de a propune probe, ceea ce ar transforma prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal într-o prezumţie absolută.

Apreciem că în vederea asigurării garanţiilor procedurale de care beneficiază petentul în virtutea art. 6 CEDO, respectiv dreptul la apărare şi dreptul la administrarea probelor, sancţiunea anulării plângerii pentru lipsa indicării probelor la momentul introducerii cererii nu ar trebui să intervină, iar petentului să i se ofere posibilitatea să propună probe şi la un moment ulterior, inclusiv la primul termen de judecată la care este legal citat, sancţiunea specifică procedurală ce intervine în ipoteza în care un act procesual nu a fost îndeplinit până la termenul prevăzut de lege este decăderea conform art. 185 C. proc. civ., acesta însă nu operează automat, fiind necesară constatarea ei de instanţă[9].

Prin urmare, judecătorul, în vederea asigurării unui proces echitabil, conform exigenţelor CEDO, poate să nu constate decăderea petentului din dreptul de a propune probe şi de a cere administrarea lor sau să nu anuleze în condiţiile art. 200 C. proc. civ. cererea, cu consecinţa administrării unor probe care, deşi procedural au fost propuse tardiv, pot răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie al procesului-verbal.

De reţinut însă că cele expuse anterior cu privire la propunerea probelor peste termenul stabilit de lege ar putea fi aplicabile doar în ipoteza în care petentul nu este asistat sau reprezentat de avocat, în cazul unor astfel de justiţiabili, judecătorul trebuind să manifeste rolul său activ în mod special, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale ale petentului, avocatul, în calitatea sa de profesionist, are obligaţia de a cunoaşte dispoziţiile legale aplicabile în materie şi de a se conforma termenelor prevăzute pentru propunerea probelor, respectiv de a le propune în condiţiile art. 254 C. proc. civ. sau de a completa probatoriul în condiţiile art. 259 C. proc. civ., dacă e cazul.

Judecătorul, în virtutea rolului său activ, poate propune şi încuviinţa din oficiu administrarea unor probe, care sunt pertinente şi utile cauzei, cum ar fi proba cu înscrisuri, interogatoriul părţii sau proba testimonială, însă în cazul altor probe cum ar fi cea cu expertiza de specialitate, judecătorul poate doar să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize în cauză, nu şi încuviinţarea şi administrarea probei din oficiu, întrucât aceasta presupune o serie de costuri pe care părţile nu pot fi obligate să le suporte în ipoteza în care se dispune efectuarea expertizei fără acordul lor, iar Ministerul Justiţiei nu dispune de fonduri în acest sens.

De asemenea, tot în virtutea rolului său activ, judecătorul poate reveni asupra probelor încuviinţate în condiţiile art. 259 C. proc. civ. din oficiu[10] dacă administrarea acestora se dovedeşte a fi necesară, mai mult apreciem că în vederea soluţionării plângerii contravenţionale instanţa poate solicita din oficiu informaţii sau puncte de vedere de la diverse instituţii sau autorităţi publice competente să le ofere, prin intermediul emiterii unei adrese[11].

Totodată, pentru aflarea adevărului în cauză şi pentru a asigura petentului posibilitatea de a se apăra efectiv faţă de cele cuprinse în procesul-verbal, apreciem că judecătorul poate încuviinţa audierea în calitate de martor şi a unor persoane care, deşi martori oculari ai faptei reţinute, nu pot fi audiaţi ca martori în conformitate cu dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., aspect expus deja de doctrina de specialitate[12].

Posibilitatea instanţei de a propune şi adminsitra probe din oficiu este însă condiţionată de respectarea principiilor contradictorialităţii şi a egalităţii armelor, consacrate de jurisprudenţa CEDO şi Codul de procedură civilă în egală măsură. Astfel, instanţa trebuie să pună în discuţia contradictorie a părţilor probele propuse din oficiu, totodată fiind necesar să se realizeze un echilibru între poziţiile procesuale ale părţilor, întrucât petentul, la momentul introducerii cererii, se află într-o poziţie nefavorabilă faţă de intimat care beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie al procesului-verbal, aceasta nu înseamnă însă că intimatul nu poate propune probe în vederea susţinerii prezumţiei ce operează în favoarea sa, din contră instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor şi de a administra probele propuse şi de intimat în măsura în care acestea sunt pertinente şi utile cauzei.

Rolul activ al judecătorului este însă limitat în privinţa rolului său activ de dispoziţiile art. 22 alin. 6 C. proc. civ., respectiv judecătorul trebuie să se pronunţee asupra a tot ceea ce s-a cerut fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Legat de acest aspect, evidenţiem o problemă din practica judiciară în materie contravenţională legată de înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat cu sancţiunea avertismentului, respectiv unele instanţe au apreciat că se poate dispune înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului de către instanţă dacă apreciază că sancţiunea amenzii aplicate petentului este disproporţionată raportat la gravitatea faptei chiar dacă petentul nu a solicitat acest lucru prin plângere, întrucât măsura este în favoarea acestuia. Alte instanţe însă, practică la care ne raliem, au apreciat că nu se poate dispune înlocuirea sanncţiunii amezii aplicate prin procesul-verbal contestat fără ca petentul să fi solicitat acest lucru prin plângere ca şi capăt de cerere subsidiar[13] sau chiar principal sau oral în faţa instanţei, având în vedere că deşi materia contravenţională este asimilată celei penale sub aspectul garanţiilor procesuale îi este totuşi aplicabilă procedura civilă cârmuită de principiul disponibilităţii, iar judecătorul trebuie să se pronunţe doar în limitele învestirii, chiar dacă măsura este în beneficiul petentului, mai mult există şi situaţii în practică în care petenţii întrebaţi expres în acest sens de instanţă refuză categoric înlocuirea sancţiunii aplicate cu avertisment[14].

În concluzie, apreciem că, în materie contravenţională, se impune manifestarea de către judecător a unui rol activ sporit, mai ales în cazul petenţilor care nu beneficiază de asistenţa unui avocat, în vederea asigurării unui proces echitabil, prin aducerea la cunoştinţa petenţilor a drepturilor şi garanţiilor procesuale de care beneficiază şi prin asigurarea posibilităţii exercitării efective a acestora, fiind necesar ca în cadrul soluţionării plângerilor contravenţionale procedura civilă să împrumute puţin din oficialitatea procesului penal.

Indiferent de soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la fondul cauzei, apreciem că orice persoană fizică sau juridică, în virtutea drepturilor sale fundamentale garantate de Constituţie şi CEDO, are dreptul de a fi judecată în mod echitabil şi să-i fie oferită posibilitatea de a-şi exercita efectiv drepturile prevăzute de lege, astfel încât acestea să constituie nişte drepturi concrete şi nu doar prerogative iluzorii.


[1] A se vedea în acest sens Decizia RIL nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitiţie.
[2] A se vedea în acest sens dosarul nr. 953/ 210/2015 al Judecătoriei Chişineu Criş în cadrul căruia instanţa din oficiu, în vederea soluţionării plângerii contravenţionale formulată de petent, a solicitat intimatului prin intermediul citării menţiuni cu privire la persoana care a suferit vătămări ca urmare a săvârşirii contravenţiei şi cu privire la împrejurările săvârşirii faptei, având în vedere descrierea sumară şi neconcludentă a faptei din procesul-verbal contestat.
[3] Decizia din 4 octombrie 2007.
[4] Decizia din 12 martie 2012.
[5] Decizia din 14 mai 2012.
[6] Decizia din 16 februarie 2010.
[7] Decizia din 18 noiembrie 2008.
[8] A se vedea în acest sens Noul Cod de Procedură Civilă. Comentariu pe Articole, Vol. I, coordonator Gabriel Boroi, Editura Hamangiu, 2013, p. 481.
[9] A se vedea în acest sens Noul Cod de Procedură Civilă. Comentariu pe Articole, Vol. I, coordonator Gabriel Boroi, Editura Hamangiu, 2013, p. 435.
[10] A se vedea în acest sens dosarul cu nr. 1029/210/2015 al Judecătoriei Chişineu Criş soluţionat definitiv, în cadrul căruia instanţa a revenit asupra încuviinţării probei testimoniale respinse anterior şi a procedat la audierea martorului propus de petentă.
[11] A se vedea în acest sens, spre exemplu, dosarul cu nr. 23831/325/2013 al Judecătoriei Timişoara soluţionat definitiv, în cadrul căruia instanţa din oficiu a solicitat lămuriri Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
[12] A se vedea în acest sens şi Scurtă analiză asupra aspectelor problematice din parctica judiciară în materie contravenţională, Andrei Pap, JURIDICE.ro, 17 martie 2015.
[13] A se vedea în acest sens, spre exemplu, Sentinţa civilă nr. 467/10.09.2015 pronunţată în dosarul cu nr. 668/210/2015 al Judecătoriei Chişineu Criş.
[14] A se vedea în acest sens, spre exemplu, Sentinţa civilă nr. 538/24.09.2015 pronunţată în dosarul cu nr. 762/210/2015 al Judecătoriei Chişineu Criş.


Judecător Izabella Reka Radvanski
Judecătoria Chișineu Criș

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni/categorii: C. contravențional, CEDO, Drept penal, Procedură civilă, Studii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Scurte consideraţii privind rolul activ al judecătorului în cadrul procedurii contravenţionale”

  1. Marius GAVRILĂ spune:

    Prima problema cu care se confrunta petentul atunci cand formuleaza o plangere contraventionala este identificarea „paratului”. Procesul verbal de constatare a contraventiei are in antet un pomelnic de institutii (de la Guvernul Romaniei pana la Biroul rutier) si nicio adresa a vreunui sediu. Legiuitorul a modificat regulile de procedura civila, dar a uitat sa modifice si art.17 din OG 2/2001 astfel incat sub sanctiunea nulitatii absolute sa fie obligata sa se prezinte si institutia din care face parte agentul constatator. Poate parea o problema nesemnificativa, insa tine de obligatia pozitiva a statului de a oferi informatii complete cetatenilor pe care ii sanctioneaza prin organele sale. De multe ori identificarea intimatului este o problema dificila chiar si pentru un specialist, atunci cand amenzile sunt aplicate in baza unor legi speciale din domenii mai mai putin cunoscute (structuri/institutii la fel de putin cunoscute), situatia comasarii/infiintarii de institutii, etc.

    Deasemenea, m-ar fi interesat opinia dvs. in legatura cu „descrierea faptei” din procesul verbal contestat, cat de succinta poate fi ea si pana unde pot merge omisiunile agentului constatator. Poate instanta, in baza rolului activ, sa completeze lipsurile procesului verbal administrand din oficiu toate probele necesare sustinerii prezumtiei relative de legalitate si temeinicie a pv, pe principiul ca agentul constatator trebuie sa fi constatat el ceva ex proprii sensibus, ca altfel nu aplica amenda?
    De exemplu: In Craiova, printr-o HCL (http://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/6869.pdf) s-a stabilit ca chioscurile sa fie de un anumit tip (care seamana izbitor cu produsele unei firme, dar asta e alta discutie). Unele caracteristici sunt obligatorii, altele nu. De regula, descrierea faptei din procesele verbale de constatare a contraventiei este urmatoarea: „chioscul nu respecta dispozitiile HCL…”, fara ca agentul constatator sa indice ce anume nu se respecta. Ati dispune din oficiu administrarea unei expertize pentru ca expertul sa stabileasca daca sunt indeplinite conditiile legale si daca nu, ce anume nu se respecta?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD