Lucian Florescu: Profesia de consilier juridic este cea mai frumoasă profesie din lume
23 noiembrie 2015 | Alina MATEIA se vedea și dezbaterea juridică Între respectul legalității și presiunea șefului: consilierul juridic din 25 mai 2015 [DEZBATERI.JURIDICE].
Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Lucian Florescu, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Prima întrebare: Ce este consilierul juridic? M-am uitat pe Statutul consilierilor juridici și referirea la faptul că asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale persoanelor juridice de drept public și privat mi se pare atât de largă încât ai impresia că în loc să facă acte, să meargă în instanță sau să ofere suport (ceea ce oricum face), consilierul juridic stă la pândă ca să vadă ce mai are de apărat, ce drepturi s-au mai încălcat… Ştim cât de implicat este un consilier juridic oriunde s-ar afla.
Lucian Florescu: Vă mulțumesc și eu pentru interesul acordat profesiei de consilier juridic și vă asigur că răspund întotdeauna cu drag site-ului JURIDICE.ro mai ales că am o relație extrem de apropiată cu domnul Andrei Săvescu căruia înainte de toate i-am apreciat dârzenia de a crea și menține un portal de informații juridice cu rol semnificativ în online-ul românesc.
Revenind la întrebare, răspunsul este DA.
Am semnalat încă de la apariția normei nu numai lipsa de salubritate intelectuală a textului legii privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, dar și inconsistența terminologică în ceea ce privește înțelesul acestuia. Acest fapt ce a creat în corpul profesional o stare de împotrivire aproape organică de a admite că o asemenea „producție” legislativă reglementează profesia de consilier juridic.
Ca să nu prelungesc starea de perplexitate, am răspuns DA pentru că în fapt NU aceasta este misiunea consilierului juridic, adică aceea de a apăra „interesul legitim”, ci de a apăra interesul „juridic și judiciar” al beneficiarului serviciilor sale.
„Interesul legitim” ca rol prelungește istoria nesfârșită a situațiilor tip „struț” din managementul instituțional, cu șanse de diluare a poziționării serviciului juridic, cum bine ați observat și dumneavoastră, pe de-o parte, iar pe de altă parte, întinde o „capcană dubitativă” care a dus nu în puține cazuri la o supra capacitare a răspunderii profesionale a consilierilor juridici deasupra actului de dispoziție profesională.
Altfel spus, managementul colectiv fără o diseminare a rolurilor și proceselor a creat și creează, din păcate, răspunderi colective de natura „grupurilor infracționale organizate” unde după cum se poate observa consilierul juridic este un „must have”.
Dacă interesul legitim al unei companii, de pildă, este acela de a face profit, consilierul juridic nu se poate înscrie direct unui asemenea interes, chiar dacă este legitim, ci se subscrie prin elemente de diligență profesională cu atributele proprii de capacitate a exercițiului profesional.
Alina Matei: Linia de demarcație între „nu se poate înscrie” „ci se subscrie” pare foarte fină. Puteți fi mai explicit?
Lucian Florescu: Așa cum am mai spus la o dezbatere pe tema răspunderii consilierului juridic, găzduită chiar de JURIDICE.ro, unde moderator a fost domnul Andrei Săvescu, consilierul juridic este ca un câine de pază. Câinii de pază nu participă și nu se înscriu la obținerea profitului, ca interes legitim, ci se subscriu la acesta, depunând toată diligența pentru asta. Mârâie, latră, mușcă, în fine, conform capacităților naturale de astă dată, ale câinilor de pază, desăvârșite totuși prin educație și dresaj.
El apără și conservă averea sau patrimoniul, nu îl creează.
Alina Matei: Nu ați răspuns totuși la întrebare. Ce este consilierul juridic. Un câine pază?
Lucian Florescu: Da. Dar unul licențiat în științe juridice.
Glumesc un pic, dar aș vrea să se înțeleagă că rolul consilierului juridic este unul tehnic și că politicile economice sunt capacități ale altor profesii. În fapt toți „tehnicii”, adică middle-managementul unei companii sau instituții, sunt tributari și se subscriu interesului legitim.
Alina Matei: În facultățile de drept, opțiunea unui student pentru profesia de consilier juridic este văzută ca o situație tranzitorie, ca un eventual refugiu, sau chiar nu există deloc. Studenții au gărgăuni în cap și visează să devină judecători, procurori, avocați de succes, notari publici, executori judecătorești. Nu am auzit vreun student imposibil de inteligent să zică: Doamne, ce frumos e să fii consilier juridic, asta vreau să mă fac și eu. Poate că profesia de consilier juridic este văzută cu mare comoditate din comoditatea studentului. De ce această mentalitate? Este corectă? Dacă nu, se poate schimba?
Lucian Florescu: Gărgăuni avem aproape toți când suntem studenți. Aici este vorba mai degrabă de răspunsul emoțional la politicile unui stat sau de șansa optimizată a unui venit bun ori a unui nivel rezonabil de salarizare.
În perioada anterioară anilor 1990, cei mai buni absolvenți de drept primeau repartiții în ministere, regii autonome sau companiile de import-export ale statului, iar restul încercau supraviețuirea în avocatură sau notariat în cel mai bun caz.
Centrat elipsei emoționale este și profilul psihologic al absolventului de drept. Sunt persoane care nu pot lucra individual, independent, integral pe proprie răspundere, iar când spun profil psihologic al absolventului de drept nu mă refer doar la consilieri juridici. Am văzut judecători și procurori de excepție care au eșuat în avocatură sau avocați eminenți ajunși judecători sau consilieri juridici mediocri.
Important cred este să te înțelegi pe tine ca om și vocație înainte de a te surprinde în ipostaza de jurist eligibil pentru una dintre profesiile majore. Cel puțin eu așa am înțeles să tratez acest aspect.
Alina Matei: Care a fost detaliul, în cazul dumneavoastră, care v-a determinat să rămâneţi fidel profesiei de consilier juridic? Profesia de consilier juridic, ca orice profesie de altfel, aduce și deznădejde, și eșecuri. Nu v-au dat ”sfaturi bune” prietenii să vă schimbați profesia?
Lucian Florescu: Cum să nu. În primul rând, soția. Ea este tot consilier juridic. Nevestele juriști sunt o specie aparte de sfătuitori chiar dacă sunt judecător, avocat, consilier juridic sau procuror.
O să mă opresc aici cu ideea asta, nici măcar nu trebuia să o evoc.
Ce pot să spun este că niciuna dintre profesiile juridice nu o duce pe roze. Sunt puncte slabe sau puncte forte pentru care ai vrea să intri sau să renunți la respectiva profesie.
„Sfaturi bune” primești toată viața, important este să fie decizia ta, ca să nu fii tentat să arunci vina asupra altuia pentru alegerile tale.
Totodată, am ajuns la o vârstă la care am reușit să surprind veridicitatea acelor vorbe care spun că „indiferent ce faci sau ce cale alegi, peste cincisprezece ani tot o să îți pară rău”.
De ce am rămas fidel profesiei de consilier juridic? Simplu. Este cea mai frumoasă profesie din lume.
Alina Matei: Consilierul juridic este un specialist. Este specialist salariat. Cât de liber este consilierul juridic în activitatea sa? Are șefi? Sau legea este cel mai gigantic șef?
Lucian Florescu: Nu o să vă mint. Consilierii juridici în ansamblu nu sunt liberi. Unii sunt, alții nu. Depinde de abilitățile fiecăruia în parte de a simți sau dobândi libertatea. Aici includ și salarizarea ca element de constrângere a libertății ca fiind unul dintre cei mai importanți indicatori ai libertății profesionale. Libertatea economică aduce și libertatea profesională. Dacă nu, nu.
Dacă are șefi? Sigur că are. Este și normal să aibă.
Legea poate și ar trebui să fie șef sau „acționar” cu drept de veto. Dacă legea guvernează intențiile legitime ale șefilor administrativi, atunci consilierul juridic este liber și un membru important al actului de guvernanță administrativă. Dacă, în schimb, legea este considerată de șefi un obstacol, va considera și consilierul juridic ca fiind un obstacol.
Alina Matei: Consilierul juridic și avocatul sunt frați. Nu de cruce, dar după mamă sunt sigur. Sunt țări unde consilierii juridici au fuzionat (profesional) cu avocații… În ceea ce ne privește, este bine, potrivit să avem reglementări separate, speciale? Vedeți aburii vreunei uniformizări?
Lucian Florescu: Abel și Cain erau frați? Glumesc. Sigur că erau. În urmă cu 7-8 ani, Colegiul Consilierilor Juridici București cu Baroul București au avut un proiect comun de unificare a celor două profesii.
Ideea nu a fost a noastră ci a Baroului S.U.A. După aproape o noapte întreagă în care fostul președinte al Baroului american, aflat într-o vizită scurtă în România la invitația baroului bucureștean, ne-a explicat calm și extrem de profesionist avantajele de a fi împreună pentru a face față potențialelor vulnerabilități la care profesiile separate ar rezista cu greu, regretatul decan Cristian Iordănescu a luat decizia de a se implica activ în acest proiect.
A fost nominalizat dl. avocat prof. dr. Gheorghe Piperea din partea baroului și subsemnatul din partea colegiului pentru acest proiect.
A ieșit un proiect nu bun, foarte bun. Dl. avocat prof. dr. Gheorghe Piperea, cu determinarea pe care mulți dintre noi o cunoaștem, a reușit sa-mi „ia fața” ca să zic așa și a creionat un proiect de lege de unificare profesională cu 3 categorii proiective de avocați (avocați de stat, avocați independenți, avocați salariați). E dificil de sintetizat în doar câteva cuvinte, esențial este că aveam de a face cu un singur titlu profesional și o singură categorie de apărători judiciari: avocați.
Se simplifica spre dispariție temporală noțiunea de transfer profesional. Un avocat independent care dorea să ocupe un post într-o direcție juridică devenea avocat de stat sau avocat salariat, de la caz la caz, iar cel salariat putea deveni independent la simpla cerere, odată cu momentul în care nu se regăsea în modulul salarial.
Sigur, criteriile nu erau noi, ci urmăreau principiile care guvernau avocatura în perioada interbelică și sintagma „avocatul ministerului furniturilor regale” nu șoca pe nimeni.
Proiectul a eșuat din multiple motive pe care nu le pot spune aici, iar dispariția domnului decan nu numai că a rupt, dar a și blocat comunicarea dintre cele două organizații. Spun asta cu regret.
Regret, nu neapărat unificarea profesională, ci faptul că americanii au avut dreptate. Ambele profesii separate au avut și au probleme.
Barourile și-au pierdut foarte multă energie „făcând box cu umbra”. Aici mă refer la cruciada contra barourilor paralele, unde piesa Hamlet cu al său „a fi sau a nu fi” a fost jucată prea multe stagiuni, iar consilierii juridici nici acum, la 12 ani de la apariția legii, nu au reușit să se numere între ei, darămite să emită pretenții de superputere cu capacități de auto-determinare în rândul profesiilor reglementate.
Unificare. În acest moment, nu cred. Am două motive principale pentru care nu cred.
Primul motiv ar fi acela că statele lumii, dar și statele europene, odată cu criza financiară, au început să aprecieze din ce în ce mai mult consilierii juridici. Cum baroul român o ține de-a lelea că avocații nu se pot salariza decât între ei, consilierii juridici tind să dețină cote din ce în ce mai mari din piața consultanței juridice și în mod evident 100% din piața consultanței juridice salarizate.
Al doilea motiv este acela că instituțiile statale și companiile private nu își mai permit riscul externalizării serviciilor juridice datorită vulnerabilităților evidente legate de spionajul economic sau a furturilor de informație.
Informația tinde să devină un capital esențial, digitalizarea patrimoniilor este deja o realitate, iar apărarea judiciară își schimbă relevanța datorită unei supraaglomerări de normare a vieții și a relațiilor civile sau comerciale. Sunt date suficiente care ne arată că „inside lawyer-ul”, consilierul juridic adică, devine încet, încet prima opțiune.
Una peste alta, dacă ar fi să fac un pronostic și să judec dacă o organizație ai cărei membri este formată din reprezentanții judiciari ai instituțiilor statului și ai marilor companii ar trebui să fuzioneze cu o organizație ai căror membri stau prin blocuri chiar dacă unele sunt cu „termopanele” din cântecul lui Florian Chilian, răspunsul ar fi nu. N-ar trebui. Adică, eu cred că nu le-ar fi de folos consilierilor juridici.
Alina Matei: Sunteți secretarul general al Colegiului Consilierilor Juridici din București. Website-ul Colegiului oferă informații importante, interesante, frumos structurate. De ce spațiul virtual este mult mai ușor de aranjat decât cel real? Cât de important este Internetul, Facebook-ul în lumea juriștilor?
Lucian Florescu: Spațiul virtual are în spate proceduri matematice și inginerești. Poți aranja spațiul virtual privat așa cum probabil în viitor ne vom putea imagina și construi casele, roboții de bucătărie sau chiar partenerii de viață.
Relațiile se depersonalizează și trec în zona automatizărilor. Internetul și calculatoarele încep să dea răspunsuri din ce în ce mai precise unor nevoi punctuale sau granulare de asistență juridică. Juriștii în ansamblu vor trebui să accepte la un moment dat că trebuie să facă mai mult decât să completeze un model de acțiune judiciară descărcată din spațiul virtual pentru că reacția societății este să etatizeze procedurile judiciare sub avalanșa rezistenței birocratice a avocaților și consilierilor juridici de fi unici și monopoliști.
Internetul nu numai că este important pentru consilierii juridici, dar face parte relevantă din fibra relevantă a devenirii profesionale.
Deplâng totodată această depersonalizare. Juriștii din toate profesiile au început să nu mai „vadă” că în spatele unui nume sau unor cifre se află oameni sau destine.
Alina Matei: Simțiți nevoia modificării Legii sau Statutului consilierilor juridici? Ce ați adăuga, ce ați modifica? Sau au un tonus corespunzător realităților?
Lucian Florescu: Simt nevoia mai degrabă a unor clarificări. Am în schimb o mare temere și aceea este că o potențială modificare legislativă nu ar veni cu îmbunătățiri pentru viața profesională a consilierilor juridici, ci dimpotrivă.
Statul român nu pare a prețui propria administrație, pentru că nu se prețuiește nici pe sine.
Pe majoritatea colegilor mei nu legea îi deranjează, ci salarizarea. Cei mai puțin instruiți pun o presiune enormă pe colegiu în a avea inițiative de modificare legislativă sperând o modificare a veniturilor salariale. Evident acest lucru este imposibil așa că tot ce am putut să facem, și nu puțin, a fost să nu cedăm capacitățile pe care consilierul juridic român le are. Sigur că ne deranjează o lege care nu este scrisă în limba română, dar riscul de modificare cu pierderi de substanță este major. Deocamdată.
Tonusul în lumea consilierilor juridic este rezervat și nu este sub media de nemulțumire generală, dar cred că ar vrea să se știe că dacă nu s-a ales praful de țara asta se datorează și lor.
Alina Matei: Cred cu multă convingere că fără consilieri juridici viața internă a organizațiilor ar fi un mare chin. Ei sunt, așa cum spunea Andrei Săvescu, ”cheia de boltă a organizației” și sper ca această cheie să nu se piardă niciodată sau să nu cadă pe mâini nevăzute. Ce se poate face, nu în viitor, ci în prezent, pentru ei, consilierii juridici?
Lucian Florescu: Consilierii juridic nu pot intra pe „mâini nevăzute”, pentru că ei simt nevoia să critice ”mâinile” care le conduce destinul profesional. În afara acestui aspect, profesia de consilier juridic este puternică și așa, semi-organizată. Întrebarea este nu cine sau ce se poate face pentru ei, ci când vor conștientiza consilierii juridici că sunt puternici și că, acceptând organizarea, ar putea ar avea șanse mai mari de reușită.
Îndrăznesc să spun că odată acceptată organizarea profesiei, cu toate constrângerile ei regulare de la respectarea codului etic până la înțelegerea noțiunii protective de asigurare profesională, am avea de a face nu cu o divizie dezorganizată, precum a unei armate răspândite în mici plutoane fără stat major, ci cu o profesie mobilă și dinamică care ar impune respect. Fără acel „blitzkrieg” din 2003-2004, când am reușit evident perfectibilul statut al profesiei, astăzi nu am vorbi de o profesie reglementată, ci tot de dezideratele așezării unui corp profesional așa cum s-a vorbit vreme de 15 ani între 1989 și 2004. Am făcut această paralelă aparent nepotrivită cu gândul la spusele unui îndrumător profesional din perioada tinereții mele profesionale, fost avocat în perioada interbelică, devenit jurisconsult forțat, trimis la reeducare într-o întreprindere proaspăt naționalizată. Acesta a sunat cam așa: Tinere, jurisconsulții sunt garda pretoriană a statului nostru. Dacă ești moale sau simți că ți-e greu, renunță. A fi jurisconsult nu este pentru oricine.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.
Lucian Florescu: O să încerc o parafrazare a sloganului din Academia Cațavencu prin a spune că cititorii JURIDICE.ro sunt mai deștepți decât ai altora.
Pe lângă asta am un îndemn colegial: Învățați, învățați, învățați. Investiția în educație este cea mai importantă capitalizare pe care un jurist o are la îndemână.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Lucian Florescu: Mulțumesc și eu. Urez JURIDICE.ro mulți ani și calitate editorială.
