Noutăţi legislative interesante. Lege 9
 
Print Friendly, PDF & Email

Modificari privind identificarea persoanei fizice

02.07.2009 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 445 din 29 iunie 2009, a fost publicata Legea nr. 243 din 23 iunie 2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 84/2001 privind infiintarea, organizara si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice.

Potrivit modificarilor aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor roman, titularul actului de identitate sau reprezentantul legal al acestuia are obligatia ca, cu cel mult 180 de zile inainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai putin de 15 zile sa solicite serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor eliberarea unei noi carti de identitate, prezentand documentele prevazute de lege.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabileste de serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor si nu poate fi mai mic de 30 de zile sau mai mare de un an.

Se mai prevede ca pe masura asigurarii comunicatiilor de date dintre serviciile publice comunitare locale de evidenta a persoanelor si baza de date judeteana de evidenta a persoanelor, componentele informatice ale Registrului national de evidenta a persoanelor se organizeaza pe doua niveluri: nivelul central si nivelul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, moment de la care serviciile publice comunitare locale de evidenta a persoanelor efectueaza activitatile de actualizare si verificare direct pe componenta informatica constituita la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.

In temeiul modificarilor aduse Ordonantei Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice, persoana care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, denumit in continuare serviciu public, aflat in subordinea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala isi are domiciliul.

Pentru Juridice.ro, SOVA & ASOCIATII

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week