ICCJ. Imputația plății
24 noiembrie 2015 | Corina CIOROABĂÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cazul în care imputaţia plăţii nu a fost făcută nici de către creditor, şi nici de către debitor, aceasta se va îndeplini în conformitate cu principiile consacrate de art. 1113 C. civ. (art. 1509 NCC), după cum urmează: dacă o datorie este scadentă şi alta nescadentă, plata se impută asupra celei scadente, chiar dacă debitorul avea mai mare interes s-o stingă pe cealaltă; în cazul în care toate datoriile sunt ajunse la scadenţă, imputaţia plăţii se va face asupra aceleia dintre ele care este mai oneroasă pentru debitor, adică una pe care el avea mai mare interes să o stingă; dacă toate datoriile sunt scadente şi deopotrivă de oneroase, imputaţia se va face asupra celei mai vechi dintre ele; atunci când toate datoriile sunt scadente, deopotrivă de oneroase şi au aceeaşi vechime, plata se va imputa proporţional asupra fiecăreia dintre ele. Înalta Curte a mai precizat că dispoziţiile legale care reglementează imputaţia plăţii au caracter supletiv, fiind la suverana apreciere a instanţei, pe baza probelor administrate, împrejurarea că o sumă achitată a fost imputată asupra unei anumite datorii. (Decizia nr. 1508 din 4 iunie 2015 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect revendicare imobil)
