« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

ICCJ. Recunoaşterea pretenţiilor la primul termen de judecată. Efecte asupra cheltuielilor de judecată
26.11.2015 | Corina CIOROABĂ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 454 din Noul Cod procedură civilă, „pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere”. În speţă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, în calitate de pârâtă, a depus o cerere prin care a recunoscut, înaintea primului termen de judecată, pretenţiile reclamantei, fiind de acord cu admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal. Înalta Curte a reţinut că, întrucât în materia contenciosului administrativ şi fiscal, actul administrativ-fiscal este executoriu şi numai instanţa de judecată poate suspenda executarea acestuia, prin intermediul procedurii prevăzute la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, în speţă, reclamantul nu se află de drept în întârziere şi nici nu există posibilitatea punerii în întârziere prealabil pornirii procesului. Prin urmare, în litigiul dedus judecăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 454 NCPC, pârâtul fiind exonerat de plata cheltuielilor de judecată. (Decizia nr. 2130 din 8 mai 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect suspendare executare decizie de impunere)

Corina Cioroabă

 
Secţiuni: C. administrativ, Jurisprudența ÎCCJ, Procedură civilă | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “ICCJ. Recunoaşterea pretenţiilor la primul termen de judecată. Efecte asupra cheltuielilor de judecată”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD