Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PICCJ. Abuz în serviciu. Cerere de încuviințare a arestului preventiv
28.11.2015 | Georgiana-Camelia LUCIU, Marian Ionuț RACOCI

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

PICCJ. Abuz în serviciu. Cerere de încuviințare a arestului preventiv.

În  conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererile însoţite de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a doi deputaţi, respectiv:
T. C. F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
O. I.sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi trafic de influenţă.

Faptele reţinute în sarcina acestora formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Marian Ionuț Racoci

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti