Dan Oancea: Justiția reprezintă totodată şi un sentiment
28 noiembrie 2015 | Alina MATEI
Av. prof. univ. dr. Dan Oancea, Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, s-a referit, în cadrul dezbaterii Cultura juridică în secolul XXI. Școala juridică românească spre modernitate şi digitalizare, organizate de Societatea de Științe Juridice, la faptul că în ecuația predare-învățare, profesor-student, un loc important îl ocupă sentimentele.
Dan Oancea: “Trebuie să fim conștienți de faptul că realitatea cu care noi ne îndeletnicim la catedră sau în sala de judecată este o realitate care dăinuie de vreo câteva mii de ani. Procesul civil este structurat după reguli care au funcționat și în vremurile romanilor, care ne-au dat și tezaurul gândirii juridice și, față de o asemenea persistență în timp a unor realități, este foarte greu să abandonezi tradiții, oricât de tare ar bate modernismul la ușă. Sigur că realităţile online sunt omniprezente, dar trebuie să mai avem ceva în vedere, şi anume sentimentele umane, pentru că omul nu se formează numai pe cale raţională, omul trăieşte şi se formează şi prin sentimente. Iar justiţia, pe lângă faptul că reprezintă un sistem pus la punct şi administrat de stat, reprezintă totodată şi un sentiment. Sentimentul de injustiţie, de pildă, este unul pe care foarte mulţi dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi. Deci noi predăm un sistem judiciar, un sistem juridic, dar acest efort didactic se petrece pe fondul unor sentimente. Nu văd, de aceea, cum am putea să rupem prezenţa fizică a profesorului şi a studentului la drept în aceeaşi sală şi să-i despărţim pe cei doi, punându-i la capătul unui fir şi al unui ecran, pentru că se rupe liantul acela sentimental.“
Av. Alina Matei
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro