Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 


Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza Brădițeanu. Cereri de abținere și recuzare respinse, și articolul 6 CEDO. UPDATE: decizia CEDO
20.01.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

20 ianuarie 2020: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în data de17 decembrie 2019, în complet de comitet și deci în unanimitate de trei (Faris Vehabović, Președinte, Iulia Antoanella Motoc și Carlo Ranzoni, judecători), a declarat cererea ca fiind vădit nefondată și deci inadmisibilă în sensul autonom al Convenție.

32. When the case reached the appellate stage during the third round of proceedings, the Court of Appeal, sitting as the bench of judges who had delivered the judgment of 24 March 2011, was called on to review only the first-instance court’s assessment of the merits of the case. It is true that in its judgment of 14 September 2012 the Court of Appeal referred to aspects concerning the procedural validity of the employer’s decision. However, that reference constituted merely an acknowledgement of the points raised by the applicant in this regard and was made only to indicate to him that those points had been addressed by the court’s earlier judgment and had become res judicata (see paragraph 16 above), meaning that Judges V.B., F.A. and J.D and any other judge were bound by the findings made by the same court in this regard in its previous judgment (see, mutatis mutandis, Ilie v. Romania [Committee] (dec.), no. 26220/10, § 42, 3 September 2019).
33. In these circumstances the Court is not convinced that there was a link between the significant elements examined by Judges V.B., F.A. and J.D. in the judgment delivered on 24 March 2011 and those in the judgment delivered on 14 September 2012. There was no room for the Court of Appeal, on 14 September 2012, to review the validity of the judgment delivered during the previous round of proceedings, which had become final. Thus, on 14 September 2012, the Court of Appeal was not called upon to assess and determine whether it had correctly applied the relevant domestic law to the applicant’s case or whether it had committed an error in interpreting or applying the relevant law in the previous round of proceedings (contrast San Leonard Band Club v. Malta, no. 77562/01, §§ 63-64, ECHR 2004-IX).
34. The Court notes that during the third set of proceedings, the applicant complained that Judge V.B. was biased because she had already expressed her opinion in the case by delivering the judgment of 24 March 2011 (see paragraph 12 above). Moreover, Judges V.B., F.A. and J.D. sought to recuse themselves from the case by indicating that they had already delivered a judgment in the case which had touched on questions of law (see paragraph 13 above). However, the judges did not refer to any specific ground concerning the merits of the case which had been touched upon during the previous round of proceedings. Consequently, the Court takes the view that their application for leave to withdraw was merely a precautionary measure.
35. The Court further notes in this connection that both the applicant’s complaint of bias and the recusal application of Judges V.B., F.A. and J.D. were dismissed after they had been duly examined by the courts, sitting in benches which did not include the judges whose impartiality was in question (see paragraphs 14 and 15 above). The courts explained that none of the grounds for disqualification or withdrawal provided for by Article 24 § 1 and/or Article 27 § 7 of the CCP had been met with regard to the judges in question.
36. Having regard to the express provisions of the relevant domestic law and the absence of such a close link between the two rounds of proceedings as would cast doubt on the impartiality of the three judges, the Court takes the view that the reasons put forth by the domestic courts in dismissing the complaint of bias and the application for recusal were neither arbitrary nor unreasonable. Although succinct, they were sufficient to dispel any concerns about a lack of impartiality on the part of the judges in question.
37. The Court is not persuaded in this regard by the applicant’s arguments, which seemed to suggest that the relevant domestic law implied that any judge who had already delivered a judgment in a case was not competent to sit in the same case again (see paragraph 24 above).
38. The Court reiterates that it is primarily for the national authorities, notably the courts, to resolve problems of interpretation of domestic legislation (see Waite and Kennedy v. Germany [GC], no. 26083/94, § 54, ECHR 1999‑I). Save in the event of evident arbitrariness, it is not the Court’s role to question the interpretation of the domestic law by the national courts (see Nejdet Şahin and Perihan Şahin v. Turkey [GC], no. 13279/05, § 50, 20 October 2011, and Lupeni Greek Catholic Parish and Others v. Romania [GC], no. 76943/11, § 90, 29 November 2016). In this connection, the Court notes that the applicant did not put forth any evidence that would suggest that the interpretation given by the domestic courts to the relevant legal provisions concerning impartiality of judges had amounted to an arbitrary or unreasonable application of that law in the particular circumstances of his case.
39. In view of the foregoing, the Court finds that the applicant’s misgivings about the impartiality of the judges who examined the third set of proceedings cannot be regarded as objectively justified. (s.n. – M.M.-B.)

:: decizia CEDO

***

21 decembrie 2015:

Secția a treia, CEDO

Cererea nr 18073/13
Ion BRĂDIȚEANU împotriva României
introdusă la 12 martie 2013 și comunicată la 18 septembrie 2015

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, și rezumată de Curte):

Reclamantul, dl Ion Brădițeanu, este un cetățean român care s-a născut în 1951 și locuiește în Ramnicu Valcea.
La 22 februarie 2010, reclamantul a fost concediat de angajatorul său pentru abatere disciplinară gravă.
La o dată nespecificată, domnul reclamant a introdus o acțiune în fața instanțelor naționale de anulare a deciziei de concediere.
1.1.Printr-o hotărâre în primă instanță din data de 17 noiembrie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamantului. Instanța a ordonat reintegrarea reclamantului și a obligat angajatul la plata daunelor suferite.
Printr-o hotărâre din 24 martie 2011, un complet compus din judecătorii V.B., F.A. și J.D. de la Curtea de Apel Pitești a admis recursul formulat de angajator și a anulat hotărârea Tribunalului Vâlcea. Curtea de Apel a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
1.2.Printr-o hotărâre din 16 decembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia de concediere considerând-o în parte ca fiind nefondată, și în parte ca fiind adoptată mult prea târziu.
Printr-o hotărâre din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Pitești a casat hotărârea Judecătoria Pitești deoarece a considerat că nu se putea considera că decizia de concediere ar fi fost adoptată peste termen. Aceasta a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.
1.3.Printr-o hotărâre din 8 mai 2012, Tribunalul Județean Vâlcea a respins acțiunea reclamantului. Instanța a considerat că reiese din documentele depuse că reclamantul a comis într-adevăr fapte disciplinare grave care au condus la producerea unui prejudiciu angajatorului.
Reclamantul a introdus recurs împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Apel din Pitești. Cauza a fost repartizată la un complet de judecători compus din V.B., F.A. și J. D.
La 31 august 2012, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului V.B., susținând că aceasta a făcut parte din completul care a pronunțtat hotărârea din 24 martie 2011 prin care recursul formulator de angajator a fost admis. Reclamantul a invocat articolul 27 alin. (7) din Vechiul Cod de procedură civilă declarând că judecătorul și-a exprimat deja opinia cu privire la chestiunea supusă judecății.
În aceeași zi, cei trei judecători au depus o cerere de abținere considerând că s-au pronunțat deja cu privire la problemele de drept care au format obiectul recursului. Aceștia au invocat articolele 24 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Printr-o decizie finală din 7 septembrie 2012, Curtea de Apel, într-un complet format și din judecătorii F.A. și J.D., a respins cererea reclamantului de recuzare, considerând că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 27 alin. (7) din Codul de procedură civilă.
Printr-o decizie separată și în aceeași zi, Curtea de Apel, formată dintr-un complet de trei judecători, a respins de asemenea cererile de abținere formulate de judecătorii V.B., F.A. și J.D. considerând, și fără a elabora suplimentar, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile invocate de judecători pentru a opera o abținere.
Printr-o hotărâre definitivă din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, într-un complet format din judecătorii V.B., F.A. și J.D. a confirmat hotărârea Tribunalului Vâlcea.

2. Dreptul național pertinent este format din articolele 24, 25, 26, 27, 30 și 31 din Vechiul Cod de procedură civilă.

3. Capăt de cerere:

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, domnul reclamant s-a plâns de lipsa de imparțialitate a completului care a pronunțat hotărârea din 14 septembrie 2012. Acesta susține că cei trei judecători au dorit ei înșiși să se abțină de la pronunțarea unei hotărâri, ceea ce dovedește faptul că se considerau ca fiind imparțiali.

4. Întrebare adresată părților:

Disputa asupra drepturilor civile ale reclamantului a beneficiat de un proces echitabil, precum impune articolul 6 § 1 din Convenție? În special, instanța care a judecat în data de 14 septembrie 2012 a fost imparțială precum impune această dispoziție?

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova


Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.