Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Judecătoria Timişoara. Obligarea MApN de a nu permite în viitor adăpostirea unor animale în unitatea militară adiacentă unui cartier

30.11.2015 | Andrei PAP

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
SECTIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR. 22861/325/2014

SENTINTA CIVILĂ NR. 3829
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 19.03.2015
Preşedinte: MARGAN MARCELA-DELIA
Grefier: PINZAR MARCELA

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, având ca obiect obligaţie de a face.

Se constată că mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 05.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 19.03.2015.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. 22861/325/2014, la data de 24.07.2014, reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul MAPN să evacueze animalele domestice aflate în perimetrul Unităţii Militare situată în Dumbrăviţa, str. Petrea Ţuţea, jud. Timiş, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în favoarea reclamantului în cuantum de 1000 lei/zi întârziere; să oblige pârâtul MAPN să nu permită pe viitor, accesul animalelor domestice în perimetrul unităţii militare situată în Dumbrăviţa, str. Petrea Ţuţea, jud. Timiş, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în favoarea reclamantului în cuantum de 1000 lei/zi întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 05.07.2014 şi-a stabilit reşedinţa în casa proprietate personală, situată în cartierul rezidenţial din Dumbrăviţa, str. […], nr. […]. Încă din prima zi în care a început să locuiască efectiv la adresa de mai sus, a observat că în unitatea militară învecinată, se adăpostesc un nr. de 4-5 sute de ovine. De asemenea, a observat că, de regulă, animalele sunt scoase din unitate în fiecare dimineaţă şi duse la păscut la marginea pădurii din apropiere, iar seara sunt readuse în unitatea militară. În cadrul acestui proces cotidian, animalele sunt conduse pe străzile din cartier, prin faţa casei reclamantului şi uneori, sunt lăsate să pască în unitatea militară, la marginea acesteia şi prin împrejurimi. Cu toate că, atât el cât şi vecinii afectaţi de această situaţie, au întreprins demersuri pe Iângă autorităţile locale să interzică sub orice formă adăpostirea şi creşterea animalelor în unitate, nu s-a dat curs acestor solicitări.

Creşterea şi adăpostirea animalelor în condiţiile prezentate constituie o ameninţare la sănătatea şi confortul său şi este strict interzisă de lege, producându-i prejudicii grave şi un permanent disconfort ce constă în principal, în riscul de îmbolnăvire cauzat de nerespectarea normelor de igienă sanitar-veterinară, mizeria şi dejecţiile produse de animale, mirosul insuportabil şi zgomotul pe care animalele le emană şi produc.

Conduita pârâtului MAPN prin care permite creşterea şi adăpostirea animalelor în perimetrul unităţii aflate în administrarea sa, cu încălcarea tuturor normelor imperative în materie, este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia. În spiritul răspunderii pentru tulburări de vecinătate, simpla expunere la un risc poate să constituie o daună reparabilă, iar faţă de particularităţile speţei acţiunea civilă în încetarea ilicitului apare ca fiind cea mai adecvată. Raporturile de vecinătate impun pentru locatari un comportament particular, care schiţează cel puţin două obligaţii: să nu îl prejudicieze pe vecin şi să nu-i cauzeze acestuia dezagremente intolerabile. În speţă, pârătul MAPN încalcă în mod continuu şi în cunoştinţă de cauză ambele obligaţii.

Reclamantul a mai precizat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel, în cauza de faţă, prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a pârâtului îmbracă următoarele forme:
– riscul de îmbolnăvire ce derivă din nerespectarea normelor de igienă şi sănătate publică;
– mirosul insuportabil;
– zgomotul;
– mizeria, dejecţille de origine animală;
– scăderea valorii imobilului din cauza disconforturilor create.

Prejudiciul cauzat reclamantului îndeplineşte toate condiţiile prescrise de lege, fiind cert, direct şi personal. Pentru repararea prejudiciului, tebuie avută în vedere, reparaţia în natură deoarece aceasta se apropie cel mult de principiul reparării integrale. Instanţa va prescrie măsuri obligatorii pentru proprietarul responsabil, de natură a face să înceteze dauna, în deplină conformitate cu principiul enunţat în art. 1386 C. civ., în sensul obligării pârâtului la restabilirea situației anterioare şi menţinerea pe viitor a locaţiei în condiţii de igienă care să nu cauzeze niciun disconfort vecinilor.

Referitor la fapta ilicită, nu doar acţiunea, ci şi omisiunea constituie element al răspunderii civile delictuale, în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acţioneze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat dispoziţiei legale, deci nu a îndeplinit o activitate impusă de lege sau nu a luat o măsură impusă de lege.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul 119/2014, distanţa minimă de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei sunt urm.: ferme de ovine, caprine – 100m. Potrivit normelor, zona de locuit este definită ca fiind zona constituită ca o grupare funcţională de loturi şi parcele de teren delimitate teritorial pe care predomină clădiri cu locuinţe având ca parametru de măsură densitatea medie de locuire, iar teritoriu protejat – teritoriu în care nu este permisă depăşirea concentraţillor maxime admise pentru poluanţii fizici, chimici şi biologici din factorii de mediu; aceasta include zone de locuit, parcuri, rezervaţii naturale, zone de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreere, instituţii social-culturale, Invăţământ şi medicale.

În speţă, ovinele, într-un număr de 4-5 sute, nu sunt ţinute într-un adăpost special amenajat, nu au acces la apă curentă şi canalizare printr-un sistem centralizat de distribuţie, ci sunt lăsate să umble libere în întregul perimetru al unităţii din Dumbrăvița care se situează la 15m de locuinţa reclamantului.

Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, prin faptul că permite cu bună ştiinţă, creşterea şi adăpostirea animalelor pe terenul unităţii care este adiacent unui cartier rezidenţial, pârâtul MAPN săvârşeşte o faptă ilicită ce antrenează răspunderea civilă delictuală a acestuia şi care obligă la reparaţie prin restabilirea situaţiei anterioare.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs în sarcina reclamantului, din perspectiva conduitei pârâtului MAPN, se prezintă ca o realitate incontestabilă, dublată de o notorietate a stării de fapt ce a fost semnalată inclusiv de un reportaj de ştiri ce a fost difuzat în mass media. În speţa de faţă, ca şi în cele mai multe situaţii de altfel, existenţa raportului de cauzalitate este foarte uşor de stabilit, legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciu fiind evidentă, clară şi indiscutabilă. În acest sens, dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit întocmai şi la timp obligaţiile ce îi revin conform legii şi nu ar fi permis adăpostirea sutelor de oi în perimetrul unităţii, nu ar fi existat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului şi nici nu ar fi fost necesar prezentul demers judiciar efectuat în vederea stopării fenomenului vătămător.

În privinţa vinovăţiei pârâtului, în calitate de reprezentant executiv al autorităţii publice centrale, pârâtul MAPN este debitor al obligaţiei legale de a asigura în permanenţă paza şi protecţia unităţilor aflate în subordinea sau administrarea sa, cât şi debitor al obligaţiei de a nu permite adăpostirea animalelor în perimetrul unităţii. Astfel fiind, se poate afirma că gradul de vinovăţie al pârâtului în săvârşirea faptei ilicite este culpa gravă întrucât autorul, prin conduita sa de a permite creşterea şi adăpostirea animalelor pe terenul unităţii, pe de o parte a încălcat dispoziţiile imperative ale legii, şi pe de altă parte, a acţionat cu o neglijenţă şi imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.

În aceste condiţii, în speţă sunt întrunite cumulativ toate condiţiile cerute de lege care antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâtului, existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia, şi pe cale de consecinţă se impune admiterea acţiunii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, 1357, 1359, 1381, 1531 Cod civil, art. 905 Cod procedură civilă, Ordinul nr. 119/2014.

În probaţiune, reclamantul a anexat la dosar extrasul de carte funciară pentru informare, o planşă foto şi filmare pe suport electronic.

Acţiunea a fost legal timbrată.

La data de 03.10.2014 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de obiect, neîntemeiată şi inadmisibilă.

În motivare, pârâtul a arătat că imobilul situat în Dumbrăviţa este proprietate publică a Statului şi se află sub administrarea Ministerului Apărării, în evidenţa UM 01039 Timişoara, dar Ministerul nu deţine animale şi nu se află în relaţii contractuale cu proprietarul unei turme de oi, care să fie adăpostită în interiorul cazarmii.

Potrivit informaţillor primite de la această unitate, o turmă de oi s-a aflat într-adevăr pe terenul viran din Dumbrăviţa (cu sau fără acordul autorităţilor locale) învecinat cu laturile de Sud şi Est ale cazărmii militare.

Profitând de faptul că în această perioadă nu se desfăşoară activităţi specifice în cazarmă, ocazional s-a pătruns pentru păşunat şi s-a staţionat în incinta unităţii. Cu toate acestea, turmele de oi nu îşi aveau sălaşul în unitate, iar la începutul lunii iulie 2014, tot la sesizarea reclamantului, autorităţile locale au cerut proprietarului turmei să evacueze animalele din acel loc, acesta conformându-se imediat.

Faptul că s-a pătruns în incinta unităţii (lucru de care şi unitatea a beneficiat prin distrugerea vegetaţiei) în afara oricăror raporturi contractuale însă, între proprietarii acelei turme şi unitate, nu conferă calitate procesuală pasivă ministerului care nu deţine animale, nu a închiriat o suprafaţă de teren în acest scop şi nici nu poate fi obligat să evacueze de pe terenul sau animale inexistente. În mod evident, nu va putea îndeplini obligaţia faţă de animalele aflate pe un teren care nu-i aparţine.

Pe lângă faptul că nu ministerul este cel care a permis prezenţa turmelor în zonă, imediat după sesizarea autorităţilor locale şi presei, proprietarul turmei a evacuat oile din acea zonă, astfel că acţiunea este lipsită de obiect, în permitrul cazarmii nu se află animale. Acţiunea reclamantului este inadmisibilă şi neîntemeiată.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, răspunderea persoanei juridice pentru fapte juridice este reglementată de art. 219 noul C. civ. Chiar dacă ocazional, proprietarul turmei de oi a pătruns în unitate, nu există o faptă ilicită săvârşită de conducerea persoanei juridice (unitatea neavând personalitate juridică) care ar atrage răspunderea acesteia.

Nici condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite, pentru că nu există o faptă ilicită. Chiar dacă accesul turmei în unitate s-ar imputa unei persoane din cadrul unităţii, pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o, să fi acţionat deci cu vinovăţie.

Tolerarea turmei de oi în incinta unităţii datorată în primul rând imposibilităţii obiective de asigurare corespunzătoare a pazei nu reprezintă o faptă ilicită imputabilă vreunei persoane din unitate şi în niciun caz, nu este o faptă săvârşită cu vinovăţie, fie ea în forma celei mai uşoare culpe.

Cu privire la sfera de aplicabilitate a instituţiei daunelor cominatorii, acestea sunt incidente numai în cazul obligaţiilor de a face sau nu, neputând fi asociate răspunderii civile delictuale.

O altă condiţie obligatorie este ca şi acele obligatii să aibă caracterut intuitu personae, ele putând fi duse la îndeplinire numai prin persoana debitorului. În ipoteza în care proprietarul înţelege să revină cu turma sa pe terenul viran din apropierea unităţii, ministerul nu are obligaţia şi nici dreptul de a dispune evacuarea animalelor.

Instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi proba testimonială cu martorii S.B.R.C. şi M.C.V., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, instanţa reţine că potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea în principal pe existenţa unor inconveniente de vecinătate, or în cazul unor astfel de acţiuni, calitatea procesuală pasivă aparţine proprietarului fondului vecin sau persoanei care are un drept de folosinţă sau administrare asupra acestui fond şi căreia i se impută nerespectarea relaţiilor de bună vecinătate. Prin întâmpinare pârâtul a precizat că Unitatea Militară din Dumbrăviţa se află în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, iar din probele administrate în cauză rezultă că această unitate militară se află în vecinătatea imobilului proprietatea reclamantului, astfel că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, titularul dreptului de administrare fiind cel care exercită atributul folosirii bunului dat în administrare şi cel căruia îi revine obligaţia de a respecta obligaţiile impuse de raporturile de vecinătate. Prin urmare, instanţa va respinge această excepţie.

Prin prezentul demers judiciar reclamantul a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului să evacueze animalele domestice din perimetrul unităţii militare situată în Dumbrăviţa, str. Petre Ţuţea, precum şi obligarea pârâtului să nu permită, pe viitor, accesul animalelor domestice în această unitate militară, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi.

Instanţa constată că reclamantul este proprietarul imobilului situat în localitatea Dumbrăvița, str. […] nr. […], (potrivit extrasului de carte funciară de la fila 8), iar prin cererea de chemare în judecată acesta a susţinut că din ziua în care a începută să locuiască în imobil a observat că în unitatea militară învecinată este adăpostită o turmă de oi, animalele fiind scoase din unitate în fiecare dimineaţă şi duse la păscut, seara fiind readuse în unitate şi fiind lăsate să pască în unitatea învecinată, adăpostirea acestei turme de ovine creându-i un disconfort constând în riscul de îmbolnăvire, mizeria şi dejecţia produse de animale, precum şi mirosul insuportabil.

Situaţia de fapt prezentată de reclamant este confirmată prin probele administrate în cauză. Astfel, martorul S.B.R.C., audiat la termenul de judecată din data de 05.03.2015, a declarat că este vecin cu reclamantul în localitatea Dumbrăviţa şi vizavi de locuinţa sa şi cea a reclamantului este situată o unitate militară în incinta căreia se afla adăpostită o turmă de aproximativ 200 de ovine în perioada dintre iarna anului 2014 şi vara anului 2014. Aceste martor a arătat că ovinele erau adăpostite în incinta unităţii şi uneori mai ieşeau din unitate la păscut, pe terenurile din spatele unităţii, declarând, totodată, că în zona învecinată unităţii militare, erau căpuşe şi un miros insuportabil răspândit de turma de ovine.

De asemenea, martorul M.C., propus de pârât, a declarat că din iulie 2014 şi-a desfăşurat activitatea la unitatea militară din Dumbrăvița unde a exercitat atribuţii de pază a unităţii, iar în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la acea locaţie, s-a permis accesul în incinta unităţii a unei turme de miei. Martorul a precizat că a raportat acest aspect către superiorii săi care i-au spus să permită în continuare accesul turmei în interiorul unitătii pentru a paşte iarba din unitate.

Prin urmare, în cauză s-a dovedit că în interiorul unităţii militare din Dumbrăviţa, învecinate cu imobilul reclamantului, a fost adăpostită o turmă de ovine, aspect ce rezultă şi din înregistrare video conţinând reportajul difuzat de P. Tv, înregistrare depusă la dosar, din care se poate observa prezenţa ovinelor în incinta cazărmii.

De altfel, pârâtul a recunoscut prin întâmpinare faptul că turma de ovine a pătruns şi staţionat în unitatea militară, precizând că de acest lucru a profitat şi unitatea prin distrugerea vegetaţiei.

Instanţa constată că primul capăt de cerere constând în obligarea pârâtului la evacuarea animalelor din unitate a rămas fără obiect, întrucât din declaraţiile ambilor martori audiaţi în cauză rezultă că din vara anului 2014 şi până în prezent în incinta unităţil militare nu s-a mai aflat nicio turmă de ovine.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere constând în obligarea pârâtului să nu mai permită accesul pe viitor a turmei de ovine în unitatea militară, instanţa constată că pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes, motivând că interesul reclamantului nu este actual, întrucât la data sesizării instanţei, turma de ovine părăsise deja unitatea.

lnstanţa reţine că potrivit art. 33 din Codul de procedură civilă „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şl actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntămpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.

Interesul actual presupune ca acesta să existe Ia data introducerii acţiunii, or în cauză nu s-a dovedit cu certitudine data când turma de ovine a părăsit incinta unităţii militare, ambii martori audiaţi în cauză declarând că turma de ovine nu s-a mai aflat în interiorul unităţii din vara anului 2014, fără să precizeze o dată concretă pentru a se putea aprecia că în 24.07.2014, când s-a introdus acţiunea, reclamantul nu mai avea interes în formularea cererii.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine faptul că interesul nu este actual, instanţa apreciază că în cauză oricum sunt incidente prevederile art. 33 teza a II-a din Codul de procedură civilă conform cărora „…chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”. Or reclamantul, prin solicitarea de a fi obligat pârâtul să nu mai permită, pe viitor, accesul turmei de ovine în unitatea militară, urmăreşte un folos practic, acela de menţinere pe viitor a unor raporturi normale de vecinătate.

În acest sens, răspunderea în materia raporturilor de vecinătate prezintă anumite particularităţi, având nu doar scopul restabilirii situaţiei anterioare survenirii inconvenientului de vecinătate (în speţă evacuarea turmei de ovine din incinta unităţii), ci şi cel de a preveni repetarea unor astfel de încălcări, prezentând deci şi o funcţie de prevenţie, astfel că în cauză este întrunită condiţia de exercitare a acţiunii civile constând în interesul manifestat de reclamant, urmând ca instanţa să respingă această excepţie invocată de pârât şi să verifice temeinicia cererii.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că deşi reclamantul nu a indicat în mod expres art. 630 din Codul civil, în motivarea cererii de chemare în judecată a invocat prejudiciile rezultate din inconvenientele de vecinătate, astfel că în cauză devine aplicabil acest articol, instanţa de judecată fiind cea care stabileşte temeiul de drept aplicabil raportat la situaţia de fapt şi motivele de drept prezentate de reclamant.

Astfel, potrivit art. 630 din Codul civil „Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea exerciţiului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este posibil”.

După cum s-a stabilit în doctrină şi jurisprudenţă, dispoziţiile art. 630 din Codul civil reglementează o instituţie de sine stătătoare, relaţiile de vecinătate având în prezent un regim juridic autonom, scopul reglementării fiind acela de a repara consecinţele depăşirii limitelor raporturilor normale de vecinătate, fără ca acest text de lege să impună, în mod necesar, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, apărările pârâtului din intâmpinare în sensul că nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii prevăzute de art. 219 din Codul civil, neexistând nicio faptă ilicită şi nici vinovăţia autorului, sunt lipsite de relevanţă.

Astfel, caracterul anormal al inconvenientului nu presupune neapărat ca acesta să fie ilicit. Chiar şi atunci când sunt respectate dispoziţiile legale, nu este exclusă existenţa unor încălcări ale limitelor normale de vecinătate. De asemenea, răspunderea din materia relaţiilor de vecinătate este independentă de dovedirea oricărei culpe. Singura cerinţă care trebuie îndeplinită pentru aplicarea prevederilor legale instituite de art. 630 din Codul civil constă în dovedirea existenţei unui prejudiciu rezultând din inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, natura acestui inconvenient putând fi material sau moral, cum ar fi crearea unui disconfort excesiv proprietarului fondului vecin.

În cauză s-a dovedit că pârâtul a permis accesul turmei de ovine în interiorul unităţii militare învecinate cu locuinţa reclamantului, această faptă de a tolera adăpostirea turmei în interiorul unităţii situate în aproprierea imobilului reclamantului fiind de natură să-i producă acestuia din urmă un disconfort major.

Potrivit probelor existente în cauză, prezenţa ovinelor în unitatea militară nu s-a datorat imposibilităţii de asigurare a pazei, după cum a afirmat pârâtul în întâmpinare, întrucât chiar persoanele cu funcţii de conducere au comunicat paznicului unităţii să permită accesul turmei de ovine în incinta unităţii, după cum reiese din depoziţia martorului M.C.V., astfel că apărările pârâtului din întâmpinare sunt nefondate.

Inconvenientul provocat de mirosul neplăcut emanat de turma de ovine, mizeria, dejecţiile de origine animală, precum şi zgomotele produse de aceste animale, l-au privat pe reclamant de posibilitatea de a se bucura pe deplin de proprietatea sa. Adăpostirea unei turme de ovine în această unitate militară, deci în imediata apropiere a locuinţei reclamantului, reprezintă o faptă care întrece limitele unei vecinătăţi tolerabile, fiind încălcate şi normele de igienă şi sănătate publică aprobate prin Ordinul nr. 119/2014.

După cum rezultă din prevederile art. 630 din Codul civil, cel vătămat de un inconvenient de vecinătate se poate adresa instanţei solicitând despăgubiri şi restabilirea situatiei anterioare. Deşi reparaţia tipică în cazul raporturilor de vecinătate este restabilirea situaţiei anterioare, aceasta nu este singura care poate fi dispusă în cauză, având în vedere că aplicarea textului legal prevăzut de art. 630 din Codul civil are la bază ideea de echitate care trebuie avută în vedere de instanţă cu ocazia stabilirii măsurilor necesare pentru repararea şi prevenirea unor astfel de inconveniente.

În speţă, restabilirea situaţiei anterioare a avut loc prin faptul că turma de ovine a părăsit unitatea militară, însă în cauză se impune şi obligarea pârâtului să nu mai permită, pe viitor, accesul turmei de ovine în unitatea militară, instituţia depăşirii inconvenientelor normale de vecinătate reprezentând atât o modalitate de reparare a prejudiciilor produse, cât şi, în acelaşi timp, un mijloc de a Ie preveni pe viitor. Astfel, susţinerile pârâtului în sensul că acest petit este inadmisibil nu pot fi reţinute.

După cum a arătat şi reclamantul în cererea de chemare în judecată, în materia relaţiilor de vecinătate chiar şi expunerea la un simplu risc poate constitui o daună reparabilă. Din moment ce chiar şi persoana care se supune riscului probabil survenirii unui inconvenient anormal de vecinătate se poate adresa instanţei pentru luarea de măsuri în vederea înlăturării riscului, cu atât mai mult, trebuie recunoscută posibilitatea persoanei care a suferit deja un astfel de inconvenient, de a solicita instanţei să dispună obligarea pârâtului vecin de a nu mai repeta pe viitor astfel de încălcări ale relaţillor de bună vecinătate.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite în parte actiunea formulată de reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică şi va obliga pârâtul să nu permită, pe viitor, accesul turmei de ovine în perimetrul unităţii militare situată în Dumbrăviţa, str. Petre Ţuţea, jud. Timiş.

Cu privire la solicitarea de a fi obligat pârâtul la plata unor penalităţi de 1000 lei pe zi de întârziere, instanţa constată că această cerere trebuie respinsă având în vedere dispoziţiile art. 903, 905 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 903 C. proc. civ.,”dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”. De asemenea, potrivit art. 905 din C. proc. civ., „dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la indeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare”.

Prin urmare, în cazul în care pârâtul nu-şi va respecta obligaţia instituită prin prezenta hotărâre, reclamantul are la dispoziţie mijloacele de constrângere menţionate mai sus, mijloace ce trebuie exercitate în faza de executare silită, motiv pentru care acest petit va fi respins.

În baza art. 453 din Codul de procedură civilă, întrucât culpa procesuală aparţine în totalitate pârâtului, instanţa va dispune obligarea acestuia să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, potrivit chitanţelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes invocate de pârât.
Admite în parte cererea formulată de reciamantul G.A.D., cu domiciliul în Timişoara, bld. […], jud. Timiş, cu reşedinţa în Dumbrăviţa, str. […], nr. […], jud. Timiş, având CNP […] şi cu domiciliul procedural ales la […], str. […], în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale reprezentat de Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, cu sediul în Bucureşti, str. Izvor, nr. 110, Sector 5.
Obligă pârâtul să nu permită, pe viitor, accesul turrnei de ovine în perimetrul unităţii militare situată în Dumbrăviţa, str. Petre Ţuţea, jud. Timiş.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheituieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.
Respinge în rest cererea.
Cu apel în termen de 30 de zile care se depune la Judecătoria Timişoara.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19.03.2015.


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.