
DIICOT-Vrancea. Constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului. Reținere, arestare preventivă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor A. D. M., C. A. T. şi P. G. B. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului.
La data de 27 noiembrie 2015, pe raza municipiului Băzău, procurorii DIICOT – Vrancea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea au surprins în flagrant pe inculpatul A. D. M. în timp ce vindea o cantitate de aproximativ 100 grame de cannabis suspectului A. M. I. şi inculpatului C. A. T.
Înţelegerea dintre cei trei era în sensul ca suspectul A. M. I. să-i ofere un autoturism în valoarea de aproximativ 5.000 de euro inculpatului A. D. M., tranzacția fiind inițiată, intermediată și efectuată în același timp de către inculpatul C. A. T.. În schimbul acestui autoturism inculpatul A. D. M. urma să le remită celor doi aproximativ un kilogram de cannabis, în principal în scopul comercializării.
În momentul surprinderii în flagrant inculpaţii nu au respectat semnalele de oprire efectuate de către organele de poliţie forţand barajul forţelor de ordine sens în care s-a utilizat armamentul din dotare, fiind executate atât focuri de avertisment în plan vertical cât şi în direcţia autoturismului.
Cu toate acestea, membrii grupului infracţional au reuşit să spargă barajul forţelor de ordine reuşind să părăsească zona infracţională.
Ulterior, inculpaţii A. D. M. şi C. A. T. au fost imobilizaţi, iar față de suspectul A. M. I. se continuă activitățile de urmărire.
De asemenea, în cauză se efectuează cercetări şi faţă de inculpatul P. G. B. care, începând cu jumătatea lunii octombrie și până în prezent, a desfășurat activități de trafic și deținere de droguri în vederea consumului.
S-a reţinut că inculpatul a procurat droguri de la inculpatul A. D. M., iar ulterior le-a comercializat către diferiți consumatori de pe raza orașului Mărășești.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 15 kg. de cannabis, valoarea pe piaţă fiind de aproximativ 75.000 euro.
În vederea continuării cercetărilor, asupra imobilului în care a fost descoperită cultura de cannabis a fost aplicat sechestru asigurător și au fost indisponibilizate 3 autoturisme.
La data de 29 noiembrie 2015 Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor A. D. M., C. A. T. şi P. G. B. pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
:: sursa: www.diicot.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Cristina-Elena Cânipă
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.