Judecător din raza Curții de Apel București cercetat disciplinar pentru nefacerea apelului în 43 de cauze dintr-o ședință
3 decembrie 2015 | JURIDICE.ro
Prin rezoluția Direcției de inspecţie judiciară pentru judecători din 26 noiembrie 2015, ispectorii au dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de un judecător din raza Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), h), k), m) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, potrivit unui comunicat al Inspecției Judiciare.
Motive:
– într-o şedinţă de judecată, într-un număr de 43 dosare nu a dispus nicio măsură, nefăcând nici apelul părţilor;
– a depăşit, în mod repetat, data recomandată fixată pentru dosarele repartizate, nu a stabilit, la expirarea termenelor fixate, măsurile prevăzute în cadrul procedurii premergătoare ori a stabilit o durată nerezonabilă pentru primul termen de judecată; a depăşit termenul legal de redactare pentru 181 de hotărâri judecătoreşti;
– a absentat în mod nejustificat un număr de 8 zile de la instanţă, determinând astfel o perturbare a activităţii;
– a început cu întârziere şedinţa de judecată, ceea ce a avut drept consecinţă prelungirea duratei şedinţei peste programul de lucru;
– nu a aplicat în mod eficient normele procedurale, împrejurare care a condus la temporizarea procesului.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro