Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Remedii anti-pasivitate în arbitrajul comercial internațional. Obligația creditorului de a-și limita prejudiciul

04.12.2015 | Bazil OGLINDĂ
Newsletter
Instagram
Facebook

Introducere

Jurisprudența arbitrală a ultimilor ani arată faptul că obligația creditorului de limitare a prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către debitor este o problemă de actualitate care ridică unele aspecte de interpretare cel puțin interesante atât pentru părțile din litigiu, cât și pentru tribunalele arbitrale.

La nivel internațional,  în strânsă legătură cu principiul bunei credințe în îndeplinirea obligațiilor contractuale, s-a conturat obligația creditorului de a-și limita prejudiciul suferit ca urmare a încălcării obligațiilor de către debitor.

Această limită impusă părților este în măsură a-l proteja pe debitor de eventuale acțiuni ale creditorului prin care acesta din urmă, intenționat sau din neglijență, ar mări în mod considerabil prejudiciul suferit, fapt ce ar putea fi evitat prin minime diligențe depuse în temeiul bunei credințe contractuale.

Obligația creditorului de limitare a prejudiciului este reglementată la nivel internațional în Principiile UNIDROIT precum și în Convenția de la Viena din 1980 privind Contractele pentru vânzarea internațională de bunuri. Legislația națională a preluat reglementarea internațională in Codul Civil, textul fiind aproape identic celui prevăzut de Principiile UNIDROIT.

Atât judecătorii de drept comun, cat și tribunalele arbitrale, în vederea calculării prejudiciului ce trebuie reparat de către debitor ca urmare a încălcării unor obligații contractuale, trebuie să ia în considerare comportamentul creditorului în ceea ce privește demersurile de limitare a prejudiciului și a efectelor negative pe care încălcarea obligației de către debitor le poate avea asupra economiei contractului.

Reglementarea obligației de limitare a prejudiciului la nivel internațional și național (UNIDROIT, CISG, Codul Civil)

Principiile UNIDROIT reglementează obligația de limitare a prejudiciului în art. 7.4.8 [Diminuarea prejudiciului]. Conform textului, debitorul este exonerat de obligația de a acoperi acea parte a prejudiciului care putea fi diminuată de creditor prin intermediul unor măsuri rezonabile. Cu toate acestea, creditorul este îndreptățit să recupereze cheltuielile rezonabile pe care le-a înaintat în vederea limitării prejudiciului.[1]

Scopul articolului 7.4.8 din Principiile UNIDROIT este de a evita pasivitatea creditorului, mai ales în situația în care prejudiciul ar putea fi evitat în totalitate, dar și în ipoteza în care acesta poate fi limitat prin eforturi rezonabile. [2]

În ceea ce privește restituirea cheltuielilor rezonabile[3] ale creditorului în vederea limitării prejudiciului, acestea nu trebuie să fie excesiv de oneroase pentru debitor. Caracterul rezonabil al cheltuielilor se va analiza prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.

Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la Viena în 1980, prevede în art. 77, obligația părții care invocă o încălcare a obligațiilor contractuale de către cealaltă parte, de a lua măsuri rezonabile, conform împrejurărilor, în vederea limitării prejudiciului, inclusiv a câștigului nerealizat.[4]

Sancțiunea în cazul în care creditorul nu depune diligențele necesare se concretizează în dreptul debitorului de a cere reducerea daunelor-interese cu contravaloarea prejudiciului care putea fi limitat sau, după caz, evitat.[5]

În practică, aplicarea acestui principiu nu este atât de matematică. În schimb, judecătorul sau arbitrul vor trebui să cântărească contribuția pe care diferiți factori au avut-o asupra prejudiciului, atât din perspectiva reclamantului, cât și a pârâtului.

De asemenea, o interpretare literală a textului ar putea conduce la concluzia că doar prejudiciul existent poate intra sub incidența acestui articol. Cu toate acestea, textul trebuie interpretat în spiritul său, în sensul existenței obligației de limitare a prejudiciului atât în ceea ce privește prejudiciul suferit, cât și prejudiciul iminent. Creditorul trebuie să depună măsurile necesare de îndată ce constată că există un pericol de apariție a unui prejudiciu.[6]

Articolul 77 CISG face referire la comportamentul părților raportat exclusiv la efectele încălcării obligațiilor contractuale de către una dintre părți, iar nu raportat la neexecutarea obligației în sine. Acest din urmă aspect este reglementat de art. 80 CISG care prevede faptul că o parte nu se poate întemeia pe neexecutarea unei obligații de către cealaltă parte, în măsura în care neexecutarea a fost cauzată de acțiunea sau inacțiunea celei dintâi părți.[7]

Această prevedere a fost îndelung criticată în perioada de negociere a Convenției, ca fiind contrar mecanismului strict de răspundere, raportat la principiul bunei credințe. În fapt, s-a susținut la acel moment că reglementarea art. 80 este în contradicție cu principiul venire contra factum proprium, care, la rândul său, decurge din principiul bunei-credințe. Cu toate acestea, prevederea a fost inclusă în textul Convenției.

Articolul 77 și articolul 80 CISG lasă un aspect esențial fără răspuns: care pot fi consecințele în situația în care ambele părți sunt culpabile pentru neexecutarea obligației sau pentru prejudiciul rezultat?

La nivelul legislației naționale, obligația creditorului de a-și limita prejudiciul este prevăzută de legislația națională în art. 1534 alin. (2) și art. 1531 alin. (2) teza a II-a Cod Civil. Scopul acesteia este de a evita pasivitatea creditorului în ipoteza în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract.[8]

Reglementarea internă reia, în esență reglementarea internațională cuprinsă în Principiile UNIDROIT și Convenția de la Viena. Astfel, se prevede faptul că la stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul, le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. În ceea ce privește prejudiciul imputabil creditorului, art. 1534 statuează faptul că debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență.

Prin comparație cu reglementarea internațională, observăm că legislația civilă românească rămâne fidelă acestei obligații de limitare a prejudiciului. Totuși, o diferență semnificativă din perspectiva condițiilor ce trebuie întrunite de creditor în îndeplinirea obligației legale se referă la nivelul diligenței.

Observăm, în acest sens, faptul că deși reglementările internaționale aleg nivelul ”diligențelor rezonabile”, Codul Civil vorbește despre ”minime diligențe”.[9] Astfel, din acest punct de vedere, legislația românească îl protejează, deopotrivă, și pe creditor încercând să stabilească un echilibru între părți.

Aspecte practice ale obligației de limitare a prejudiciului în jurisprudența arbitrală

În ceea ce privește măsurile rezonabile sau, după caz, minimele diligențe ce trebuie depuse de creditor în vederea îndeplinirii obligației de limitare a prejudiciului, jurisprudența arată că judecătorul sau, după caz, tribunalul arbitral are discreția de a stabili, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, dacă în conformitate cu natura și obiectul obligațiilor, creditorul a atins nivelul de diligență impus de lege și poate fi îndreptățit la repararea întregului prejudiciu, inclusiv a cheltuielilor întreprinse în sensul limitării sau evitării prejudiciului cauzat de debitor.

Spre exemplu in materia unui contract de construcții, în ipoteza în care Antreprenorul abandonează în mod intempestiv proiectul, iar Beneficiarul este pus în situația de a cauta un nou Antreprenor pentru finalizarea construcției. Beneficiarul care nu ia măsuri pentru protecția lucrărilor deja realizate, iar aceste lucrări se deteriorează din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, până la momentul angajării unui nou Antreprenor pentru finalizarea construcțiilor, nu poate pretinde și nu poate primi de la Antreprenorul inițial despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat prin neglijența sa. De aceea, contravaloarea degradării construcțiilor cauzată de lipsa luării unor măsuri provizorii de protecție, este în sarcina Beneficiarului, subsumată obligației de limitare a prejudiciului cauzat de debitor prin abandonarea intampestivă a proiectului. [10]

Măsurile rezonabile pe care le întreprinde creditorul odată ce există o încălcare a unei obligații contractuale din partea debitorului, pot:

  • să limiteze întinderea prejudiciului (cu precădere în ipoteza în care natura prejudiciului și efectele acestuia se pot întinde pe o perioadă lungă de timp);
  • să împiedice creșterea prejudiciului produs initial.

De asemenea, într-o cauză ICC[11], tribunalul statuează că vânzătorul a acționat în mod rezonabil prin depozitarea și transportarea mașinăriilor nelivrate. Totuși, vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația de limitare a răspunderii în mod corespunzător prin faptul că nu a denunțat contractul și nu a solicitat executarea scrisorii de garanție ca urmare a încălcării obligației de către cumpărător.

În ceea ce privește conduita creditorului există două ipoteze:

  • situația în care creditorul a luat măsuri insuficiente de diminuare a prejudiciului – de exemplu, în cazul unei vânzări, a procedat târziu la operațiunea de înlocuire a bunului cumpărat – ipoteză în care daunele-interese sunt reduse numai proporțional cu ceea ce creditorul nu a întreprins.[12]
  • situația în care este cert că debitorul nu își va îndeplini obligația, ipoteză în care creditorul nu trebuie să aștepte împlinirea termenului de executare, ci trebuie să ia măsuri în vederea limitării prejudiciului.[13]

Concluzii

Evaluarea prejudiciului de către judecător sau arbitru se va face întotdeauna pornind de la condițiile pentru declanșarea răspunderii contractuale, inclusiv condițiile impuse pentru ca prejudiciul suferit să poată fi reparat: caracterul cert, previzibil și direct.

De asemenea, în evaluarea prejudiciului trebuie avut în mod primordial în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, care include două componente: dauna efectivă (damnum emergens) și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). În același timp, acest principiu uneori se ”diluează” prin aplicarea principiul atenuării prejudiciului ca efect al obligației creditorului de a minimiza/limita prejudiciul.


[1] UNIDROIT, Comentariile oficiale ale Principiilor UNIDROIT, traducere R.B. Bobei, ed. C.H.Beck, București, 2015, p. 286 și urm.
[2] B. Zeller, Comparison between the provisions of the CISG on mitigation of losses (Art. 77) and the counterpart provisions of PECL (Art. 9:505), http://www.cisg.law.pace.edu/cisg/text/peclcomp77.html, p. 12.
[3] ICC Arbitration case no. 7331 of 1994 (Cowhides case), Abstract available at: <http://cisgw3.law.pace.edu/cases/947331i1.html>, CLOUT case no. 303 (The court dealt with the issue of loss mitigation despite the fact that it found the buyer not to have given timely notice of the non-conformity of the goods.)
[4] J. Vilus, Provisions Common to the Obligations of the Seller and the Buyer, http://www.cisg.law.pace.edu/cisg/biblio/vilus.html, p. 6;
[5] D. Saidov, Methods of Limiting Damages under the Vienna Convention on Contracts for the International Sale of Goods, http://www.cisg.law.pace.edu/cisg/biblio/saidov.html p. 26 și urm.
[6] C.M.Bianca/J.B.Bonell Commentary on the International Sales Law : The Vienna Sales Convention (1987) , Art. 77 par. 3.11.; Stoll/Gruber in Schlechtriem/Schwenzer Kommentar zum Einheitlichen UN-Kaufrecht 4th ed. (2004), Art. 77 par. 3; Magnus in von Staudinger Kommentar zum Bürgerlichen Gesetzbuch mit Einführungsgesetz und Nebengesetzen, Wiener UN-Kaufrecht (CISG) (1999) , Art. 77 par. 8.
[7] J. S. Sutton, Measuring Damages Under the United Nations Convention on the International Sale of Goods, http://www.cisg.law.pace.edu/cisg/biblio/sutton.html, p. 10;
[8] C.S.J., s. civ., dec. nr. 1377/2001, în C.J. nr. 3/2002, p. 63; în acelaşi sens: C. Ap. Iaşi, s. civ., dec. nr. 1918/2000, în A. Rusu, op. cit., nr. 73, p. 141
[9] B. Oglindă, Dreptul Afacerilor. Teoria Generala. Contractul, ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 478-479.
[10] C. Buschtons, Damages under the CISG, Cape Town, 2005, p. 26
[11] ICC Arbitration case no. 7585 of 1992 (Foamed board machinery case), Case abstract and editorial remarks available at: http://cisgw3.law.pace.edu/cases/927585i1.html, CLOUT case no. 301 (The Italian seller refused to deliver the machinery after the Finnish buyer had failed to perform her obligations in due time).
[12] D.A. Ghinoiu, Comentariul articolului 1534, în Fl.A.Baias et. al. Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ediția 2, Ed. C.H.Beck, București, 2014, p. 1729.
[13] D.A. Ghinoiu, Comentariul articolului 1534, în Fl.A.Baias et. al. Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, ediția 2, Ed. C.H.Beck, București, 2014, p. 1728-1729.


Av. dr. Bazil Oglindă
Managing Partner OGLINDĂ & PARTNERS
Arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR
Membru al Colegiului de Conducere al Curţii de Arbitraj

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate