Taxa judiciară de timbru. Invocare din oficiu a excepției de neconstituționalitate

Judecătoria sectorului 5 a invocat din oficiu, în dosarul nr. 23262/302/2014/a2, excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Redăm atât încheierea de sesizare, cât și decizia Curții Constituționale.

R O M Â N I A
JUDECĂTORIA  SECTORULUI 5 BUCUREŞTI
Bucureşti, Sector 4, Splaiul Independenţei nr. 5
SECŢIA CIVILĂ

Dosarul nr. 23262/302/2014/a2

ÎNCHEIERE de SESIZARE A CURŢII CONSTITUŢIONALE

Şedinţa din Camera de Consiliu din: 29.01.2015

Instanţa constituită din:
Preşedinte: Ana-Maria PUIU
Grefier: Alina-Luciana ORNEAŢĂ

Pe rol se află soluţionarea cererii de reexaminare – art. 200 alin. 4 C. pr. civ. formulate de petenţii CD şi CI împotriva încheierii date la 28.11.2014 în dosarul nr. 23262/302/2014. 

Cererea se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea petenţilor, conform art. 200 alin. 6 C. pr. civ., de către un alt complet al instanţei, desemnat prin repartizare aleatorie.

La apelul nominal, s-a constatat absenţa petenţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual al dosarului, precum şi modalitatea de îndeplinire a procedurii, după care:

În temeiul art. 146 lit. d din Constituţia României, art. 1 alin. 2, art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 (r3) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa invocă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 394 C. pr. civ., instanţa reţine cauza spre soluţionare.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C. pr. civ., a adoptat următoarea hotărâre:

1. PROCEDURA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 26.08.2014, sub număr de dosar 23262/302/2014, reclamanţii CD şi CI au chemat în judecată pârâta PC solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând onorariu de avocat plătit în faza de recurs a dosarului nr. 22935/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin rezoluţia din 08.09.2014, judecătorul cauzei a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2.500 lei.

Prin adresa din 13.10.2014, comunicată reclamanţilor la data de 16.10.2014, li s-a comunicat reclamanţilor că în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, au obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.500 lei, cu posibilitatea de a formula în 5 zile cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

În acest context, la data de 24.10.2014, printr-o cerere depusă la poştă la data de 22.10.2014, reclamanţii au formulat o cerere „În atenţia Domnului Preşedinte al Judecătoriei  – personal”, prin care afirmau că sunt nevoiţi a informa că obiectul cererii este de plată a unei sume de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, iar la această valoare a pretenţiilor nu se poate stabili o taxă de timbru în acelaşi cuantum cu pretenţiile reclamanţilor.

Această cerere a fost calificată ca fiind cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi respinsă ca tardiv formulată, în urma admiterii excepţiei aferente prin încheierea din 10.11.2014 dată în dosarul nr. 23262/302/2014/a1.

Prin încheierea din 28.11.2014 dată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 23262/302/2014, a fost anulată cererea reclamanţilor, în temeiul art. 200 alin. 3 C. pr. civ.

Împotriva acestei soluţii, a fost formulată (prin depunerea la poştă la 17.12.2014) cerere de reexaminare, înregistrată sub numărul de dosar de mai sus, 23262/302/2014/a2.

Prin această cerere, legal taxată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 1 și 9 lit. f din OUG nr. 80/2013, înregistrată pe rolul prezentei instanţe la data de 19.12.2014 de către petenţii reclamanţi CD şi CI, s-a solicitat, în temeiul art. 200 alin. 4 C. pr. civ., a se reveni asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată dispuse prin încheierea din 28.11.2014 pe care o consideră netemeinică, întrucât măsura adoptată este continuarea greşelii comise iniţial de a se cere taxă de timbru egală cu cuantumul pretenţiilor, fapt sesizat şi preşedintelui instanţei.

II. ASUPRA EXCEPŢIEI DE NECONSTITUŢIONALITATE INVOCATE DIN OFICIU, văzând prevederile art. 146 lit. d din Constituţia României, art. 1 alin. 2, art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 (r3) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, instanţa reţine următoarele:

A. Reglementări incidente

Articolul 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, în dezvoltarea art. 146 lit. d din Constituţia României şi art. 1, 2, 10 din Legea nr. 47/1992 prevede: Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Alineatul 2 menţionează că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Alineatul al treilea precizează imperativ că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Alineatul 4 statuează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

A. I.  Textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate

Instanţa a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Articolul 39 din OUG nr. 80/2013 are următorul enunţ:

(1) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluţionarea cererii de reexaminare.

(3) În cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate.

(4) În cazul taxelor datorate pentru cereri adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionarea cererii de reexaminare este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

A. II. Textele în raport cu care se solicită constatarea neconstituţionalităţii celor dintâi

Articolul 21 (Accesul liber la justiţie) din Constituţia României, potrivit cu care:

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi  a intereselor sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Articolul 6 (Dreptul la un proces echitabil) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care are următorul enunţ:

(1). Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

(2). Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

(3). Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

B. Punctele de vedere ale părţilor

Excepţia fiind invocată din oficiu în şedinţa din Camera de Consiliu, la termenul stabilit pentru judecarea cererii de reexaminare formulate în temeiul art. 200 alin. 4 C. pr. civ., care se soluţionează cu citarea reclamantului, potrivit art. 200 alin. 6 C. pr. civ., în contextul în care reclamantul petent nu s-a prezentat la termenul acordat de instanţă, acesta nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea Curţii Constituționale şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu.

C. Opinia instanţei asupra excepţiei

C. I. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate

Prevederile art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din O.U.G. nr. 80/2013 sunt dispoziţii legale în vigoare.

Instanţa mai reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia Civilă, din oficiu.

În ceea ce priveşte legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, instanţa consideră că aceasta rezultă din simpla prezentare a faptelor ce pot fi astfel rezumate:

Prezenta instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de reexaminare (cale de atac lato sensu formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată) după ce:

– cererea de chemare în judecată a fost anulată în temeiul art. 200 alin. 3 C. pr. civ. ca o consecinţă a faptului că, deşi judecătorul fondului a stabilit obligaţia reclamanţilor petenţi de plată a unei taxe judiciare de timbru egale cu valoarea obiectului cauzei, reclamanţii nu s-au conformat acestei obligaţii;

– împotriva comunicării – adrese nr. 23262/302/2014 prin care li s-a cerut petenţilor reclamanţi să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.500 lei (taxă egală cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată), petenţii reclamanţi, considerând că este vorba despre o taxă judiciară de timbru stabilită în mod evident eronat, au înţeles să formuleze o petiţie adresată conducerii instanţei, petiţie ce a fost totuşi înregistrată drept cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru;

– cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca tardiv formulată.

Totodată, instanţa constată că art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG nr. 80/2013 nu au făcut obiectul unei decizii a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii.

În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea 47/1992, în baza alineatului (4) din acelaşi text de lege, instanţa va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

C. II. În ceea ce priveşte fondul excepţiei

Instanţa a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a textului amintit şi susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive:

Pentru început, trebuie marcată pronunţarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii, la data de 08.12.2014, a Deciziei nr. 7/2014, prin care, admiţându-se recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.

În consecinţă, în temeiul art. 517 alin. 4 C. pr. civ., de la data de 24.02.2015, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (nr. 137), este obligatorie dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia nr. 7/2014.

Aşadar, dacă până la publicarea deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, practica judiciară era neunitară, unele instanţe considerând că instanţa de control judiciar poate analiza criticile de nelegalitate care privesc existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, chiar dacă partea interesată nu a formulat cerere de reexaminare sau dacă aceasta a fost respinsă deoarece această procedură are natura juridică a unei căi de atac de retractare, iar prin reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, începând cu 24.02.2015, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În contextul pronunţării Deciziei nr. 7/2014, Curtea Constituţională este chemată astăzi a constata neconstituţionalitatea art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală (cererea se soluţionează … prin încheiere definitivă) din OUG nr. 80/2013 în măsura în care se interpretează în sensul statuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7/2014.

În privinţa jurisprudenţei Curţii Constituţionale, este de menţionat că aceasta s-a mai pronunţat anterior în legătură cu excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor de judecată cu referire la dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, text similar celui astăzi criticat pentru neconstituţionalitate.

Astfel, prin deciziile nr. 42/2005, nr. 164/2005, nr. 109/2006, nr. 711/2007, nr. 1152/2008, nr. 1558/2011, respingând excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicție, acest drept neputând fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Totodată, condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac, s-a reţinut că sunt prevăzute de norme juridice procedurale. Or, conform dispoziţiilor art. 126 alin. 2 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

De asemenea, s-a mai reţinut că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar aceasta constituie un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată.

Or, soluţionarea unei chestiuni prealabile este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.

Cu toate acestea, judecătoria este convinsă că jurisprudenţa Curţii Constituţionale poate cunoaşte un reviriment, mai ales în contextul creat de pronunţarea Deciziei nr. 7/2014, având în vedere următoarele:

Nu ar fi prima dată când, Curtea Constituţională, receptivă fiind la evoluţia relaţiilor sociale reglementate, şi-ar modifica jurisprudenţa în sensul solicitat prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Ca exemplu în acest sens poate fi reamintită Decizia Curţii Constituţionale nr. 458/2009.

De asemenea, în ceea ce priveşte posibilitatea constatării de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii unui text de lege doar în ceea ce priveşte o anumită sintagmă, instanţa reaminteşte că prin Decizia nr. 1354/2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi sintagmele „numai dacă există consimţământul contravenientului”, „cu consimţământul contravenientului” şi „după luarea consimţământului contravenientului” din art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) şi, respectiv, art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, aşa cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 privind desfiinţarea închisorii contravenţionale, sunt neconstituţionale.

Nu în ultimul rând, instanţa reaminteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2007, prin care, admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate, s-a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează” prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia.

Cu referire strictă la textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 se statuează că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit alineatului 2 al art. 39, cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.

Potrivit art. 634 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Potrivit art. 424 alin. 5 C. pr. civ., toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu se poate formula calea de atac a apelului ori a recursului.

Instanţa consideră însă că textul de lege analizat este neconstituţional în măsura în care se interpretează restrictiv, în dezavantajul debitorului raportului juridic având ca obiect taxa judiciară de timbru (partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului, recursului ori cererii de reexaminare) deoarece:

Potrivit art. 21 alin. 3 din Constituţie, părţile au dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, potrivit art. 6 par. 1 din Convenţia europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil.

1. Or, în primul rând, interpretarea art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 634 şi 424 C. pr. civ., în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului, recursului ori cererii de reexaminare este neconstituţională prin privarea părţii de un proces echitabil în situaţia în care nu ar avea o asemenea obligaţie, ca cea constată de prima instanţă în completul de fond şi în cel al cererii de reexaminare, în situaţia, aşadar, în care soluţia judecătoriei ar apărea că este în mod evident eronată.

Merită amintită în acest context procedura reglementată în Regulamentul nr. 1896/2006, de instituire a unei proceduri europene a somaţiei de plată, adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene la 12.12.2006, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 399/30.12.2006.

Potrivit acestui regulament, împotriva somaţiei europene de plată emise de instanţă, pârâtul poate face opoziţie în 30 de zile de la data comunicării sau notificării somaţiei către pârât (art. 16 alin. 2).

După expirarea termenului prevăzut la art. 16 alin. 2, pârâtul are dreptul să ceara reexaminarea somaţiei europene de plată în faţa instanţei competente din statul membru de origine în cazul în care: somaţia de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una din modalităţile prevăzute la art. 14 şi comunicarea sau notificarea nu a intervenit în timp util pentru a-i permite să-şi pregătească apărarea, fără să i se poată imputa aceasta, cu condiţia ca, în ambele cazuri, să acţioneze  cu promptitudine (art. 20 alin. 1).

Potrivit art. 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, după expirarea termenului prevăzut la art. 16 alin. 2, pârâtul are, de asemenea, dreptul să ceară reexaminarea somaţiei europene de plată în faţa instanţei competente din statul membru de origine atunci când este evident că somaţia de plată a fost emisă greşit, ţinând seama de cerinţele stabilite de prezentul regulament sau având în vedere alte circumstanţe excepţionale.

Prin urmare, în viziunea legiuitorului european, astfel se traduce un proces echitabil: dincolo de termenul reglementat pentru calea de atac specifică, să se păstreze rezerva punerii în discuţie a soluţiei şi să se ofere părţii instrumentul judiciar adecvat, în cazul în care este evident că soluţia este eronată.

2. Interpretarea art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG nr. 80/2013 în sensul susţinut şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neconstituţională prin inechitatea procedurii oferite debitorului raportului juridic având ca obiect taxa judiciară de timbru şi prin prisma existenţei însă a posibilităţii repunerii în discuţie a taxei judiciare de timbru (definitive prin prisma art. 39 din OUG nr. 80/2013) doar în beneficiul creditorului raportului juridic, în cadrul oferit de art. 38 din OUG nr. 80/2013 prin care se prevede că în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare au extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul egal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, opinând că art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG nr. 80/2013 este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului, recursului ori altei căi de atac ordinare sau extraordinare, instanţa consideră că art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din OUG nr. 80/2013, coroborat cu art. 634 şi 424 C. pr. civ. poate fi interpretat în sensul că împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu se poate formula calea de atac a apelului ori a recursului în mod distinct, separat.

Pentru această interpretare se susţin considerentele Curţii Constituţionale referitoare la caracterul de chestiune prealabilă a problemei supuse analizei instanţei cererii de reexaminare (soluţionarea unei chestiuni prealabile este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare).

Însă imperativul oferirii către justiţiabil a unei proceduri echitabile (ce-i este recunoscută prin art. 21 din Constituţie şi art. 6 par. 1 Convenţia europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului) solicită ca interpretarea textului de lege în discuţie să fie în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie în cadrul cererii de reexaminare, neavând dreptul la exercitarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare separat împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare ori împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, însă partea va putea formula critici care să vizeze obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru odată cu fondul (în aplicarea art. 466 alin. 4 C. pr. civ.), cel puţin în situaţia în care taxa judiciară de timbru apare ca fiind în mod evident determinată eronat.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu este întemeiată şi, în consecinţă va dispune sesizarea Curţii Constituţionale în sensul constatării acestei neconstituţionalităţi:

Curtea Constituţională este chemată a constata neconstituţionalitatea art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală (cererea se soluţionează … prin încheiere definitivă) din OUG nr. 80/2013 în măsura în care se interpretează în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului, recursului, cererii de reexaminare ori altei căi de atac ordinare sau extraordinare formulate împotriva fondului măcar în situaţia în care taxa judiciară de timbru în mod evident a fost determinată eronat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

1. Invocă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. 2 prima teză, sintagma finală din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

2. În consecinţă, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de instanţă în prezenta cauză, având ca obiect cerere de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, cerere formulată de petenţii CD şi CI, ambii domiciliaţi în […] cu domiciliul procesual ales la […].

3. Prezenta încheiere se va comunica petentului, în copie, în temeiul art. 427 C. pr. civ.

4. Data în ședința din Camera de Consiliu astăzi, 29.01.2015.

PREŞEDINTE,                                                                   GREFIER,

Ana-Maria PUIU                                                                    Alina-Luciana ORNEAŢĂ

  ***

Curtea Constituţională – Decizie nr. 696/2015 din 20 octombrie 2015

Decizia nr. 696/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892 din 27 noiembrie 2015.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 5 – Secţia civilă în Dosarul nr. 23.262/302/2014/a2 al acestei instanţe. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 437D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 octombrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 20 octombrie 2015.

C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23.262/302/2014/a2, Judecătoria Sectorului 5 – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare taxă judiciară de timbru, formulată în temeiul art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de reclamanţii Dan Cristea şi Ileana Cristea.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine, în esenţă, că „art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului, recursului ori altei căi de atac ordinare sau extraordinare”. În opinia sa, „imperativul oferirii către justiţiabil a unei proceduri echitabile”, recunoscută prin art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, impune ca „interpretarea textului de lege în discuţie să fie în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze această obligaţie în cadrul cererii de reexaminare, neavând dreptul la exercitarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare separat împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare ori împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, însă partea va putea formula critici care să vizeze obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru odată cu fondul cauzei [în aplicarea art. 466 alin. (4) din Codul de procedură civilă], cel puţin în situaţia în care taxa judiciară de timbru apare ca fiind în mod evident determinată eronat.
5. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate, instanţa de judecată invocă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind că, în speţă, Curtea Constituţională este chemată a constata neconstituţionalitatea prevederilor art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în măsura în care acestea se interpretează în sensul statuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7/2014, precitată.
6. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
7. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale. În acest sens arată că obiectul prevederilor legale criticate îl constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, aşadar un incident procedural prealabil judecării fondului de către instanţa de judecată, aşa încât, fiind vorba despre o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia este guvernată de principiul celerităţii. În susţinerea acestui punct de vedere, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011 şi Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate prevăd că „Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă”.
11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate – Judecătoria Sectorului 5 – Secţia civilă – apreciază că aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 471 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014.
13. Prin această decizie, Curtea a reţinut că „obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată; întrucât în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia fiind guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.” Curtea a mai observat că „raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit – stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru – şi mijloacele procedurale utilizate”. Totodată, Curtea a statuat că „acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.”
14. În prezenta cauză, Curtea reţine că autoarea excepţiei solicită să se constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în măsura în care acestea se interpretează în sensul statuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.”
15. În acest context, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a fost cuprinsă iniţial în art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prevederi de lege asupra cărora Curtea s-a pronunţat în repetate rânduri, statuând, în mod constant, că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
16. Astfel, prin Decizia nr. 753 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, spre exemplu, făcând trimitere la Decizia nr. 839 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Curtea a statuat că „art. 18 din Legea nr. 146/1997 reglementează competenţa şi procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitării conferite legiuitorului prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, dar, întrucât nu este vorba despre un litigiu privind fondul dreptului, nu îşi găsesc aplicare mijloacele şi garanţiile procesuale prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Aşa fiind, procedura aplicabilă în acest caz are ca finalitate satisfacerea imperativului celerităţii, şi prin aceasta derogă de la dreptul comun”.
17. Totodată, prin Decizia nr. 1.152 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Curtea a statuat că „împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se poate face cerere de reexaminare, astfel că nu se poate susţine lipsa oricărei căi de atac”. Mai mult, Curtea a reţinut că „cererea prin care se contestă modul de stabilire a taxei de timbru nu priveşte fondul litigiului dedus judecăţii, ci se solicită doar un control asupra legalităţii şi temeiniciei sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, condiţie prealabilă a accesului la justiţie”.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză.
19. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 5 – Secţia civilă în Dosarul nr. 23.262/302/2014/a2 al acestei instanţe şi constată că prevederile art. 39 alin. (2) prima teză sintagma finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 – Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2015.

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?