Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Ioan Griga: Cu privire la dezincriminarea unor variante normative ale infracţiunii de luare şi dare de mită prevăzute de vechiul Cod penal prin modificarea condiţiilor de incriminare a celor două infracţiuni în noul Cod penal


9 decembrie 2015 | Irina HORODINCĂ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Prof. univ. dr. Ioan Griga a publicat în Revista Pandectele Române nr. 7/2014 articolul intitulat „Cu privire la dezincriminarea unor variante normative ale infracţiunii de luare şi dare de mită prevăzute de vechiul Cod penal prin modificarea condiţiilor de incriminare a celor două infracţiuni în noul Cod penal„.

Prezentul articol analizează una dintre schimbările considerabile prezente în noul Cod penal cu privire la dezincriminarea, prin dispoziţiile art. 289 alin. (2) şi art. 290 alin. (1), a unor variante normative ale infracţiunilor de luare, respectiv dare de mită, care erau prevăzute anterior de art. 254 şi art. 255 din vechiul Cod penal. Modificarea aceasta își are originea în nevoia alinierii legislației penale din România la legislația penală europeană referitoare la infracțiunile de corupție.

Noul Cod penal a adus transformări condiţiilor de incriminare referitoare la conţinutul normativ al laturii obiective a dării şi luării de mită. În urma interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din noul Cod penal rezultă că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale luării de mită atunci când este săvârşită de o persoană dintre cele prevăzute de art. 175 alin. (2) din noul Cod penal (care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public), în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unei persoane dintre cele menţionate de acelaşi text de lege. Dezincriminarea variantei normative a infracţiunii de luare de mită care era prevăzută de art. 254 din vechiul Cod penal a fost stabilită şi în doctrina de specialitate. În mod evident conţinutul incriminator al infracţiunii corelative de dare de mită a suferit, de asemenea, modificări corespunzătoare celor aduse condiţiilor  de incriminare din conţinutul normativ al laturii obiective a luării de mită.

Autorul articolului  analizează judicios în continuare cele două elemente expres prevăzute de textele de lege de la art. 289 alin. (2) şi art. 290 alin. (1) din noul Cod penal şi la care se referă schimbările aduse condiţiilor de incriminare:
– subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, respectiv subiectul pasiv al infracţiunii corelative de dare de mită;
– cerinţa expresă privind acţiunea prin care se realizează  elementul material al laturii obiective.

Supunând atenţiei şi textul art. 308 din noul Cod penal, domnul prof. univ. dr. Ioan Griga consideră demn de precizat faptul că dezincriminarea infracţiunilor de luare şi dare de mită priveşte şi cazul în care, subiect activ al luării de mită, respectiv subiect pasiv al dării de mită, este o persoană dintre cele prevăzute de art. 308 din noul Cod penal (persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice).

În încheiere, autorul consideră utilă scurta trecere în revistă a tuturor aspectelor deja precizate în cuprinsul articolului, privind importanta schimbare adusă de noul Cod penal în materia infracţiunilor de luare şi dare de mită. Accentul este pus încă o dată pe faptul  că nu va putea fi primită în niciun caz interpretarea că faptele dezincriminate în cazul persoanelor prevăzute de art. 175 alin. (2) din noul Cod penal ar fi incriminate dacă sunt comise de persoane care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice menţionate de art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Irina Horodincă

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii