CJUE. Rezilierea contractului de agenție de către comitent
3 decembrie 2015 | JURIDICE.ro
Cauza C-338/14 Quenon K.: Agenţi comerciali independenţi – Directiva 86/653/CEE – Articolul 17 alineatul (2) – Rezilierea contractului de agenție de către comitent – Despăgubirea agentului – Interzicerea cumulului sistemului privind indemnizația de clientelă cu sistemul reparării prejudiciului – Dreptul clientului la daune interese suplimentare indemnizației de clientelă – Condiții
Cererea de decizie preliminară, adresată Curții de Cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia), privește interpretarea articolului 17 alineatul (2) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Quenon K. SPRL, pe de o parte, și Beobank SA, fostă Citibank Belgium SA, și Metlife Insurance SA, fostă Citilife SA, pe de altă parte, în legătură cu plata indemnizației, precum și a daunelor interese solicitate de Quenon ca urmare a rezilierii contractului său de agenție de către societățile menționate.
Quenon a fost înființată la 21 noiembrie 1997 pentru a continua activitățile domnului Karl Quenon care exercita din 1970 profesia de agent delegat al SA Citibank Belgium și, din 1988, de agent de asigurări pe seama SA Citilife. Activitățile bancare și de asigurări sunt regrupate în cadrul uneia și aceleiași agenții. Quenon este remunerată exclusiv pe bază de comision. La 9 ianuarie 2004, Citibank a denunțat fără preaviz contractul de agent delegat Citibank și a plătit Quenon o indemnizație de reziliere de 95 268,30 euro și o indemnizație compensatorie de 203 326,80 euro. S-a interzis Quenon să mai reprezinte Citibank, să mai utilizeze denumirea și marca acesteia. Citibank nu a invocat niciun motiv. Agenția bancară a fost închisă, prin urmare Quenon a citat cele doua societati în fața tribunal de commerce de Bruxelles si, ulterior, a declarat apel în fata instanței de trimitere.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) din directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede că agentul comercial are dreptul, la încetarea contractului de agenție, atât la o indemnizație de clientelă care nu poate depăși valoarea remunerației sale anuale, cât și, în cazul în care această indemnizație nu acoperă integral prejudiciul suferit efectiv, la acordarea unor daune interese suplimentare.
Prin intermediul celei de a doua și al celei de treia întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) litera (c) din directivă trebuie interpretat în sensul că condiționează acordarea unor daune interese de dovedirea, pe de o parte, a existenței unei culpe imputabile comitentului care să aibă o legătură de cauzalitate cu prejudiciul invocat și, pe de altă parte, a existenței unui prejudiciu distinct de cel reparat prin indemnizația de clientelă. În cazul unui răspuns afirmativ, această instanță urmărește să afle care trebuie să fie natura și importanța culpei imputabile comitentului și în special dacă aceasta trebuie să fie diferită de rezilierea unilaterală a contractului de agenție.
În aceasta hotărâre, Curtea a interpretat articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653/CEE în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede că agentul comercial are dreptul, la încetarea contractului de agenție, atât la o indemnizație de clientelă care nu poate depăși valoarea remunerației sale anuale, cât și, în cazul în care această indemnizație nu acoperă integral prejudiciul suferit efectiv, la acordarea unor daune interese suplimentare, în măsura în care o astfel de reglementare nu determină o dublă despăgubire a agentului pentru pierderea comisioanelor ca urmare a rezilierii contractului menționat.
De asemenea Curtea a considerat ca articolul 17 alineatul (2) litera (c) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că nu condiționează acordarea unor daune interese de dovedirea existenței unei culpe imputabile comitentului care să aibă o legătură de cauzalitate cu prejudiciul invocat, însă impune ca prejudiciul invocat să fie distinct de cel reparat prin indemnizația de clientelă.
