Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Despre excepţia nulităţii relative a declaraţiei de martor în lipsa prestării jurământului ori declaraţiei solemne invocate în cursul procedurii de cameră preliminară


9 decembrie 2015 | Alexandra-Delia SABĂU, Sorin SABĂU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale trebuie să cuprindă, drept condiţii extrinseci ale acestui act documentar procedural, dovezi din care să rezulte, fără echivoc, faptul că aceştia au prestat jurământul ori au dat o declaraţie solemnă prin care s-au obligat să declare adevărul în faţa organelor judiciare.

Organele de urmărire penală, în momentul în care procedează la audierea unui martor în cursul urmăririi penale, procedează în două maniere, şi anume: fie cuprind declaraţia acestuia într-un formular tipizat, care cuprinde elementele obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală (art. 114 şi următoarele C. pr. pen), fie consemnează depoziţia acestuia într-un act documentar procedural netipizat.

În cele ce urmează voi face referire la cazul în care depoziţia martorului este cuprinsă într-un formular tipizat, care cuprinde, printre altele anumite rubrici privind depunerea jurământului ori a declaraţiei solemne, urmată de o rubrică în care martorul care depune jurământul, atestă acest lucru şi în scris, semnând în acest sens, în dreptul rubricii privind depunerea jurământului ori a declaraţiei solemne, după caz.

Lipsa semnăturii martorului din cuprinsul rubricii privitoare la prestarea jurământului ori al declaraţiei solemne conduce, în temeiul art. 282 Cod procedură penală, la nerespectarea cerinţei legale cuprinse în art. 121 Cod procedură penală, producând o vătămare a drepturilor inculpatului, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului corelativ cu excluderea acestui mijloc de probă, în procedura de cameră preliminară.

În ceea ce priveşte vătămarea produsă inculpatului prin faptul că lipseşte semnătura martorului din cuprinsul depoziţiei acestuia de la rubrica privitoare la prestarea jurământului ori a declaraţiei solemne, lipsa jurământului din cuprinsul declaraţiei martorului duce la lipsirea de conţinut a garanţiei sincerităţii acestuia, ori a angajării acestuia la declararea adevărului în faţa organelor judiciare.

Scopul pentru care legiuitorul a instituit obligativitatea depunerii jurământului de către martor în cursul urmăririi penale, ori al judecăţii, atât în cauzele civile, cât şi în cauzele penale, este tocmai acela de a se asigura că martorul audiat are atât o obligaţie morală cât şi legală de a declara tot ce ştie cu privire la cauza în care este audiat cât şi de a declara adevărul.

Mai mult decât atât, referirea la divinitate ori la conştiinţă, atrage atenţia martorului asupra consecinţelor la care s-ar supune în eventualitatea în care obstrucţionează aflarea adevărului în cauza în care este audiat, fie prin omisiune, fie prin darea unor declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Despre calificarea aceste neregularităţi drept ulitate relativă în cursul procesului penal
În conformitate cu art. 282, alin. 1 C. pr. pen., ori de câte ori se încalcă alte dispoziţii legale în afara celor care atrag nulitatea absolută, nulitatea ce se constată este cea relativă, care determină nulitatea actului atunci când s-a produs o nerespectare a unei cerinţe legale prin care s-au vătămat drepturile părţilor ori altor subiecţi procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

Astfel, dacă potrivit art. 121 C. pr. pen. martorul este obligat să depună jurământul în cazul audierii acestuia, lipsa depunerii acestuia ori lipsa semnăturii acestuia din cuprinsul rubricii referitoare la jurământ ori la declaraţia solemnă atrage nulitatea relativă a declaraţiei acestuia, corelativ cu excluderea acestui mijloc de probă din ansamblul probatoriu al cauzei în care acesta a fost ascultat, aspecte care se pot supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară în cazul în care martorul a fost audiat în cursul urmăririi penale.

Avocat Alexandra-Delia Sabău
Avocat Sorin Sabău

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii