« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Există o libertate de exprimare a avocatului în timpul exercitării profesiei?
08.12.2015 | Ion TURCULEANU, Andreea TROANȚĂ REBELEȘ TURCULEANU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Convenția Europeană a Drepturilor Omului este cea mai importantă formă de exprimare a atașamentului statelor membre ale Consiliului Europei față de valorile democrației, a păcii și justiției, precum și, prin intermediul lor, la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice care trăiesc în aceste societăți[1].

În contextul democrației politice eficiente și respectarea drepturilor omului menționate în preambulul Convenției, libertatea de exprimare nu este importantă doar în sine, ci, de asemenea, joacă un rol central în protecția altor drepturi în temeiul Convenției. Fără o garanție largă a dreptului la libertatea de exprimare protejată de către instanțele independente și imparțiale, nu există nici o țară liberă, nu există democrație[2].

Libertatea de exprimare este atât un drept în sine, cât și ca o componentă a altor drepturi protejate de Convenție, cum ar fi libertatea de întrunire. În același timp, libertatea de exprimare poate intra în conflict cu alte drepturi protejate de Convenție, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și de religie. Atunci când are loc un astfel de conflict, Curtea stabilește un echilibru, în scopul de a stabili preeminența unui drept asupra celuilalt. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, ia în considerare importanța celuilalt. Curtea a afirmat în repetate rânduri că:

”Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile de bază pentru progresul acesteia și împlinirea de sine fiecărui individ.”[3].

Procesul politic democratic și de dezvoltare a fiecărei ființe umane sunt opțiuni pentru care este esențială protecția libertății de exprimare. Ca o chestiune de principiu, protecția oferită de articolul 10 se extinde la orice expresie în pofida conținutului său, difuzate de către orice persoană, grup sau tip de mass-media. Singura restricție bazată pe conținut aplicată de către Comisie s-a referit la diseminarea ideilor care promovează rasismul și ideologia nazistă, și incitarea la ură și a discriminării rasiale. Comisia sa bazat pe articolul 17 al Convenției și a considerat că libertatea de exprimare nu poate fi utilizat în scopul de a duce la distrugerea drepturilor și libertăților acordate de Convenție[4]. Astfel de decizii aplică teoria paradoxul toleranței: o toleranță absolută poate duce la toleranța ideilor care promovează intoleranța, iar acesta din urmă ar putea distruge apoi toleranța.

Statele sunt obligate să justifice orice ingerință în orice fel de exprimare. Pentru a decide în ce măsură ar trebui să fie protejata o anumită formă de exprimare, Curtea examinează tipul de exprimare (politice, comerciale, artistice, etc.), mijloacele prin care expresia este diseminată (personal, mass-media scrise, televizor , etc.), precum și publicul său (adulți, copii, întreg publicul, un anumit grup). Chiar și “adevărul” expresiei are o semnificație diferită în funcție de aceste criterii.

În luarea deciziilor sale, Curtea de la Strasbourg a acordat o atenție practicilor constituționale naționale, inclusiv practica constituțională a Statelor Unite, care oferă o protecție puternică libertății de exprimare. Cu toate acestea, deciziile interne – chiar si cei cu forță juridică – au o utilitate limitată pentru un organism internațional, cum ar fi Curtea, care aplică și interpretează un tratat internațional. În unele cazuri, Comisia și Curtea s-au referit la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice sau a altor documente internaționale care protejează libertatea de exprimare.

Articolul 10 al Convenției este structurat în două paragrafe. Primul paragraf definește libertățile protejate. Cea de a doua prevede condițiile în care un stat poate interveni în mod legitim în exercitarea libertății de exprimare.

“Expresia” protejata în conformitate cu articolul 10 nu se limitează la cuvinte, scrise sau vorbite, dar ea se extinde la poze[5], imagini[6] și acțiuni menite să exprime o idee sau să prezinte informații. În unele situații ar putea să hainele intră, de asemenea, în conformitate cu articolul 10 [7].

Mai mult decât atât, articolul 10 protejează nu numai substanța informației și ideii, dar, de asemenea, forma în care acestea sunt exprimate[8]. Prin urmare, documente tipărite[9], emisiuni radio[10], picturi[11], filme[12] sau sisteme de informare electronică sunt, de asemenea protejate în temeiul prezentului articol. Rezultă că mijloacele de producție și de comunicare, transmiterea sau distribuirea de informații și idei sunt reglementate de articolul 10, iar Curtea trebuie să fie conștientă de evoluțiile rapide ale unor astfel de mijloace în multe domenii.

Toleranța punctelor de individuale de vedere este o componentă importantă a sistemului politic democratic. Denunțând tirania majorității, John Stuart Mill[13] declara:

“În cazul în care toată omenirea minus unul ar fi de o opinie, omenirea nu ar fi mai justificată in reducerea la tacere a acelei persoane decât, dacă ar fi avut puterea, să fi justificat reducerea la tacere a omenirii.”[14].

Alineatul 1 al art. 10 prevede trei componente ale dreptului la liberă exprimare:
– Libertatea de a avea opinii;
– Libertatea de a comunica informații și idei; şi
– Libertatea de a primi informații și idei.

Aceste libertăți trebuie să fie exercitate în mod liber, fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere.

Statele nu trebuie să încerce să îndoctrineze cetățenii lor și nu ar trebui să li se permită să opereze deosebiri între indivizi care dețin o opinie sau alta. Mai mult decât atât, promovarea informațiilor unilaterale de către stat poate constitui un obstacol serios și inacceptabil pentru libertatea de a avea opinii. În conformitate cu libertatea de a avea opinii, persoanele fizice sunt de asemenea protejate împotriva eventualelor consecințe negative în cazurile în care anumite opinii sunt atribuite lor urma expresii publice anterioare.

În mod evident, libertatea de a comunica informații și idei este complementară libertății de a primi informații și idei. Acest lucru este valabil în ceea ce privește presa scrisă, precum și media de radio și tele difuzuine. În ceea ce privește aceasta din urmă, Curtea a statuat că statele nu pot interveni între emițător și receptor, deoarece acestea au dreptul de a intra în contact direct unul cu altul în funcție de voința lor[15].

Libertatea de exprimare a avocaţilor are, de asemenea, limitele sale pentru a menţine, în conformitate cu articolul 10, paragraful 2 din Convenţie, autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Respectul faţă de colegii de breaslă şi respectul pentru statul de drept precum şi contribuţia pentru o bună administrare a justiţiei – principiile (h) şi (i) din Carta principiilor esenţiale ale avocatului european a CCBE – impun abţinerea de la critici abuzive faţă de colegi, a judecătorilor individuali şi a procedurilor şi hotărârilor judecătoreşti.”[16].

Codul deontologic al avocaţilor europeni al CCBE statuează că avocatul care se înfăţişează într-o instanţă trebuie să se conformeze regulilor de conduită aplicabile în acea instanţă. Avocatul trebuie să urmărească în orice circumstanţă caracterul contradictoriu al dezbaterilor. Avocatul apără interesele clientului său cu onoare şi fără temeri, fără a ţine cont de propriile interese sau de orice alte repercusiuni faţă de el sau orice altă persoană, dând dovadă de respect şi curtoazie faţă de funcţia de judecător. În niciun moment, un avocat nu trebuie să ofere cu ştiinţă unui judecător o informaţie falsă ori de natură să inducă în eroare.

În cazul Morice contra Franța CEDO a afirmat că statutul specific al profesiei de avocal ne conferă o poziție centrală în administrarea actului de justiție ca intermediar între publicul larg și instanțele de judecată. Prin urmare, avocații joacă un rol cheie în a se asigura că instanțele de judecată, a căror misiune este fundamentală într-un stat de drept, se bucură de încrederea publicului[17]. Totuși, pentru ca publicul să aibă încredere în administrarea actului de justiție, trebuie să aibă încredere şi în capacitatea avocaţilor de a asigura o reprezentare eficientă.

Rolul avocaților al avocaților, în calitate de profesioniști independenți, în administrarea actului de justiție presupune o serie de îndatoriri, în special referitoare la conduită[18]. Deşi facem obiectul unor restricții în materie de conduită profesională, având obligația de a fi discreți, onești și demni, beneficiem de asemenea şi de drepturi și privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdicție la alta. Printre aceste libertăți se numără, de obicei, o anumită libertate în ceea ce privește argumentele folosite în instanță.

Prin urmare, conform deciziilor CEDO libertatea de exprimare se aplică și avocaților. Ea cuprinde nu doar fondul ideilor și al informațiilor exprimate, ci și forma în care sunt transmise acestea[19]. Așadar avocații sunt îndreptățiți, în mod special, să formuleze comentarii publice legate de administrarea actului de justiție, cu condiția ca acele critici formulate de ei să nu depășească anumite limite[20]. Astfel de reguli contribuie la protejarea puterii judecătorești împotriva unor atacuri gratuite și neîntemeiate, care pot fi generate exclusiv de o dorință sau strategie de a se asigura că dezbaterea din instanță este urmărită de mass media sau de o reglare de conturi cu judecătorul alocat pe dosarul respectiv.

În ceea ce privește libertatea de exprimare a avocatului, aceasta este legată de independența profesiei juridice, aspect esențial pentru funcționarea eficientă a administrării corecte a actului de justiție[21].

La 4 aprilie 2013 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat Hotărârea pe cauza Reznik v. Rusia[22]. Prin Hotărârea sa Curtea de la Strasbourg a găsit încălcarea Articolului 10 al Convenției Europene pe motiv că instanțele judecătorești din Federația Rusă au constatat, fără motive plauzibile, vinovăția Reclamantului într-un proces de defăimare.

Jurisprudența Curții sub acest titlu indică faptul că, deși sistemul judiciar se bucură de o protecție specială, acesta nu funcționează într-un vid și întrebări cu privire la administrarea justiției ar putea fi parte a dezbaterii publice.

În cazul De Haes și Gijsels, Curtea a recunoscut că membrii sistemului judiciar trebuie să se bucure de încredere publică și de aceea aceștia trebuie să fie protejați împotriva atacurilor distructive lipsite de orice temei de fapt. Mai mult decât atât, deoarece acestea au o datorie de discreție, judecătorii nu pot răspunde în public la diverse atacuri, ca, de exemplu, politicienii sunt în stare să facă. Curtea a considerat apoi articolele și a observat că multe detalii au fost date, inclusiv a experților opinii, dovedind că jurnaliștii au efectuat cercetări serioase înainte de a informa publicul cu privire la acest caz. Articolele au fost parte a unei dezbateri publice pe larg asupra incestului și asupra modului în care sistemul judiciar îl tratează . Oferirea de importanței cuvenite dreptului publicului de a fi informat asupra unei probleme de interes public, Curtea a decis că hotărârea instanțelor naționale nu a fost “necesară într-o societate democratică”, și, prin urmare că articolul 10 a fost încălcat.

În principiu, defăimarea unui judecător de către presă are loc în cadrul unei dezbateri cu privire la funcționarea necorespunzătoare a sistemului judiciar sau, în contextul în care se pune la îndoială independența sau imparțialitatea judecătorilor. Astfel de probleme sunt întotdeauna importante pentru public și nu trebuie să fie lăsate în afara dezbaterii publice, în special într-o țară care se confruntă cu trecerea la un sistem judiciar independent și eficient. Acesta este motivul pentru instanțele naționale trebuie să cântărească valorile și interesele implicate, în cazul în care judecătorii sau alți actori judiciari sunt criticați. Instanțele trebuie să echilibreze onoarea judecătorului în cauză împotriva libertății de expresie pentru a publica articole cu privire la chestiuni de interes public, și să decidă prioritatea într-o societate democratică.

Desigur, în cazul în care critica are drept scop principal insultarea sau defaimarea membrilor sistemului judiciar, fără a contribui la dezbaterea publică cu privire la administrarea justiției, protecția acordată libertății de exprimare poate fi restrânsă.

Avocații, în calitate de profesioniști, sunt supusi unor restricții de vorbire, care nu s-ar aplica în mod obișnuit profesiilor liberale . Aceste restricții au fost raspandite mai ales in domeniile de acostare a clienților, interacțiunea avocatului cu mass-media, și publicitatea avocatului.

În Statele Unite ale Americii comentariile despre procedurile judiciare în curs de desfășurare au provocat adesea ciocniri ale Primul Amendament cu valorile unui proces echitabil pentru justițiabili și respect instituțional pentru instanțele de judecată. Curtea Supremă de Justiție a susținut mult timp că presa sau comentariile publice se pedepsesc doar la o prezentare a unui “pericol clar și prezent” de prejudiciu, respingând argumentele că orice tendință de simpla tendință de a interfera cu administrarea corectă a justiției a fost suficientă pentru a justifica suprimarea libertății de expresie[23].

Integritatea acţiunii în justiţie trebuie demonstrată tuturor în termeni cerţi. În acest sens, este necesară adoptarea conceptului de „rezonabil“ care este un termen suficient de larg şi care ar putea cuprinde și rezolva chiar și cele mai pretenţioase viziuni cu privire la aparența lucrurilor.

Este „de o importanță fundamentală faptul că justiția nu trebuie să fie doar aplicată, ci să se și vadă public în mod evident și fără dubiu că este aplicată”[24].

Al 8-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților adoptat Principiile de bază cu privire la rolul avocaților. Punctul 20 prevede că avocații ar trebui să se bucure de “imunitatea civilă și penală pentru declarațiile relevante cu bună credință în pledoarii scrise sau orale în fața în instanța de judecată de meciuri în aceeași calitate profesională în fața în fața în fața juridică sau în fața” . Asta a fost în 1990.

Și cu toate acestea în anul 2015 CEDO a pronunțat o hotărâre în cazul Morice contra Franța, decizie care este stă la baza unui număr impresionant de controverse. De asemenea în țări precum România la un deceniu după dezincriminarea infracțiunilor de insultă și calomnie, s-a incriminat un nou gen de infracțiuni care tind doar la reducerea la tăcere a tuturor celor ale căror cuvinte ar pune la îndoiala vreun aspect legat de interesul social și civic al comunității.


[1] Introducere în Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Colecția de texte , Consiliul Europei, 1994
[2] Jochen ABR. Frowein, “Libertatea de exprimare în cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului”, în Monitor / Inf (97) 3, Consiliul Europei
[3] Lingens c. Austria, 1986.; Sener c. Turcia, 2000; Thoma c. Luxemburg, 2001; . Maronek c. Slovacia, 2001; Dichand și alții c. Austria, 2002
[4] Kuhnen c. Republicii Federale Germania, 1988.; D.l. c.. Germania 1996
[5] Müller și alți c. Switzerland, 1988.
[6] Chorherr c. Austria, 1993.
[7] Stevens c. Regatul Unit, 1986.
[8] Oberschlick c. Austria, 1991; Thoma c. Luxembourg, 2001; Dichand și alții c. Austria, 2002; Nikula c. Finlanda, 2002.
[9] Handyside c. Regatul Unit, 1976.
[10] Groppera Radio AG și alții c. Elveția, 1990
[11] Müller și alții c. Elveția, 1988
[12] Otto-Preminger Institut c. Austria, 1994
[13] John Stuart Mill (20 mai 1806 – 8 mai 1873) a fost un filosof britanic al epocii victoriene, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului.
[14] Despre libertate (1859), Penguin Classics, 1985, p. 76
[15] Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției., 1990; Casado Coca c. Spania, 1994.
[16] Morice c. Franta, decizia CEDO, 2015, pct. 60
[17] Schöpfer c. Elveției, 20 mai 1998; André și Alții c. Franței, nr. 18603/03; Nikula c. Finlandei, nr. 31611/96
[18] Coutant c. Franţei (dec.), nr. 17155/03, 24 ian. 2008; Casado Coca c. Spania, 24 februarie 1994
[19] Foglia c. Elveției, nr. 35865/04
[20] Foglia c. Elveției, nr. 35865/04
[21] Sialkowska c. Poloniei, nr. 8932/05
[22] Reclamantul Genri Reznik este avocat și Președinte al Baroului de avocați din Moscova. La 25 decembrie 2003 Reclamantul a participat la o emisiune televizată la NTV, împreună cu un reprezentant al Ministerului Justiției. Fiind întrebat privitor la examinarea unui demers de atragere la răspundere disciplinară a unui avocat din cadrul Baroului, care reprezenta interesele omului de afaceri Mihail HODORKOVSKI, Reclamantul a menționat: „Trebuie să comunic că noi am examinat chestiunea legată de avocata A. Nu a existat tentativa de a scoate din izolatorul de detenție preventivă vre-o scrisoare de la Dl. HODORKOVSKI. Nu a existat nici un motiv de a efectua percheziția (n.n. a avocatei) care, apropo, a fost făcută de către bărbați care au răscolit corpul unei femei avocat. Probele obținute pe cale criminală sau ilegală nu au valoare juridică. Nu există nimic, absolut nimic, în înregistrările făcute asupra avocatei A. care ar justifica excluderea ei din Barou”. Ca urmare a acestei apariții domnul Reznik a fost subiectul unui proces, la finalul căruia acesta a fost găsit vinovat pentru defăimare.
[23] Landmark Communications, Inc. v. Virginia, Craig v. Harney, Pennekamp v. Florida
[24] Lord Hewart cu referire la dosarul Rex c. Sussex Justices, Ex parte McCarthy [1924] K.B. 256, la 259


Av. dr. Ion Turculeanu
Vice-Președinte UNBR
Av. Andreea Troanță Rebeleș Turculeanu
Baroul Dolj

* mulțumim unbr.ro

 
Secţiuni: CEDO, CJUE, Drept civil, Dreptul Uniunii Europene, Media & Publicitate, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD