Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
12 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Viorica Costiniu: "Cand vezi ca in dosar se judeca zeci de milioane si tu stai si te gandesti la ce venit ai sau te uiti la colegul tau care e un avocat incepator dar el deja are un statut profesional si material pe care tu nu il atingi nici…"

22.07.2009 | JURIDICE.ro
Newsletter
Instagram
Facebook

Intr-un interviu acordat Q Magazin, vineri, 17 iulie 2009, jud. Viorica Costiniu, presedinte de onoare AMR, a declarat:

Ref. salariile judecatorilor: „Un judecator incepator are in jur de 2.200 de lei, la care se mai adauga acest spor in valoare de aproape o mie de lei. Romania este deasupra Albaniei, doar Albania mai este dupa noi, cu cea mai joasa salarizare, in raportul Comisiei Europene. Dar avem atatea riscuri. Colega de la sectorul 2 a fost atacata de cineva cu cutitul in birou, colega noastra dna Pena, dimineata in drum spre instanta, a fost batuta mar, judecatorul caruia i-a fost luat copilul de 8 ani, dus pe acoperisul blocului, dezbracat. I s-a spus: „spune-i tatalui tau ca data viitoare iti dam drumul de aici”. In niciunul dintre cazuri infractorii nu au fost prinsi. Aceste stari de frica au luat o mare amploare si nici nu mai amintim de ele pentru a nu da idei. Plecam de la o solicitare de arestare preventiva pe la unu, doua noaptea si te intalnesti in metrou cu rudele celui pe care l-ai arestat.

Cand vezi ca in dosar se judeca zeci de milioane si tu stai si te gandesti la ce venit ai sau te uiti la colegul tau care e un avocat incepator dar el deja are un statut profesional si material pe care tu nu il atingi nici dupa 10 ani de judecator, incepi sa ai frustrari.”

Ref. justitie in zilele noastre: „La acest moment justitia ca putere a statului nu mai exista. A parcurs un proces regresiv. In acest moment puterea judecatoreasca este singura care functioneaza, deoarece Parlamentul a votat o singura lege in sase luni, si anume cu privire la taxele de timbru ale justitiei, sa simta aceasta putere executiva ca un tot absolut. Lucrul acesta degenereaza in masuri care nu au nicio legatura cu statul de drept. Sub acest aspect justitia se bucura de un tratament care urmareste desfiintarea ei ca atare. Toate statele care trec prin criza economica au luat ca prima masura intarirea justitiei. Aceasta este perioada in care fraudele economice, slabiciunile justitiei si haosul care se gestioneaza inteligent pot conduce la situatii de care apoi tot justitia va fi responsabila.”

Ref. discreditarea justitiei: „Daca executivul are probleme cu banii, este responsabil. Cine a gestionat bunurile tarii si cum a facut-o? Vorbim mereu de raspunderea justitiei si judecatorului dar guvernele care s-au perindat cum raspund ele de modul in care s-a cheltuit avutia tarii? De ani si ani de zile spunem ca fondurile justitiei sunt prost gestionate. Justitia este singura putere dintre cele trei puteri in stat care furnizeaza si aduce venituri: taxa de timbru, timbru judiciar, impozitele de la activitatea avocatilor, judecatorilor, notarilor, Registrul Comertului. Sunt foarte multe surse de venit. Niciuna nu vine spre noi, toate pleaca spre orice alta zona decat cea fireasca, in conditiile in care justitia are nevoie de aceasta finantare. Discreditarea justitiei este o politica de stat.”

Ref. solicitarea CSM adresata presedintelui Traian Basescu de a media conflictul dintre puterea judecatoreasca si puterea executiva: „Este o eroare aici. Eu am aflat ca membrii CSM au fost ei insisi stupefiati de declaratia domnului Andries. Nici un moment n-am inteles de ce s-a pus aceasta problema de a cere presedintelui sa medieze acest conflict, exact cel care de infinite ori a facut trimitere la salarii nesimtite, la judecatori corupti care au pronuntat hotarari fara ca o data sa aduca o proba sau sa sesizeze oficial institutia care e abilitata. Avem scrisori trimise presedintelui Basescu, Constantinescu si altora care au facut aceste afirmatii, suntem primii care dorim sa ii inlaturam pe cei care nu au vocatie si profita de functia pe care o au, daca ei exista, dar nici sa imi insinuezi mie o neincredere in colegul meu.”

Ref. cine ar trebui sa solutioneze acest conflict: „In mod cert nasul la purtare pe care si l-a luat Guvernul este si mai vizibil dupa hotararea Curtii Constitutionale cu privire la acordarea sporului de risc. Putina lume stie ca la momentul in care la CCR s-a solutionat aceasta cauza, curtile de apel din tara si tribunalele au cerut Curtii sa introduca in acest conflict toate instantele pentru ca ele sunt cele care au dat hotararile si nu Inalta Curte. Reprezentantul Presedintiei a renuntat la aceasta parte astfel incat Curtea Constitutionala nu s-a mai pronuntat decat cu privire la recursul in interesul legii promovat de procurorul general si in urma caruia s-a luat o decizie a Inaltei Curti de unificare a practicii. CCR a fost sesizata cu deosebirea dintre instantele care au dat sau nu au dat acest spor si trebuia unificata practica. Dar aici nu mai este o problema de bani. Aici este vorba de care e mai puternic sub aspectul modului de utilizare a legii.”

Ref. cum va fi solutionata problema magistratilor: „De la justitie tot la justitie ajunge totul. Pentru ca noi vom ataca toate aceste acte ilegale astfel incat nu e exclus sa reajungem la Curtea Constitutionala. Asta poate sa insemne timp, dar e obligatoriu ca si acest Guvern ca si celelalte care vor veni sa stie ca, asa cum spun americanii: „Nu te pune cu Texasul! Nu te pune cu justitia!” O justitie puternica ar putea duce la acel lucru despre care Berlusconi spunea ca se numeste juristocratie, motiv pentru care ai nostri au inceput sa emita acele acte normative care sunt impotriva justitiei, care ne obstructioneaza.”

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 12 de comentarii cu privire la articolul “Viorica Costiniu: "Cand vezi ca in dosar se judeca zeci de milioane si tu stai si te gandesti la ce venit ai sau te uiti la colegul tau care e un avocat incepator dar el deja are un statut profesional si material pe care tu nu il atingi nici…"”

  1. Rafael spune:

    Cu regret, dar mereu o sa fie judecati de 'jde de milioane, chiar de miliarde de euro, dolari sau alte valute forte, si poate in toate aceste litigii avocatii vor avea un contingency fee, asta se intampla peste tot in lume. Si nu am auzit vreodata ca judecatorii aceia sa jinduiasca la salariile avocatilor, fie ei si incepatori (sau ale consultantilor financiari, care tot de succes sunt, dar de ei nu se ia nimeni, fiindca nu au exposure la judecatori deocamdata).
    Daca e asa, poate ar fi mai bine ca judecatorii respectivi sa treaca parleazul si sa fie ei insisi avocati. Deh, asa se intampla intr-o tara in care analiza riscurilor si a beneficiilor e sublima, dar lipseste cu desavarsiere din educatia omului de rand. Toata lumea asteapta sa castige la fel, chiar daca lucreaza la Aprozar sau cu derivative, ca deh, tot de 8 ore e vorba, nu?

  2. Herlea spune:

    D-le Rafael, cu regret, dar nu ar strica sa va straduiti ceva mai mult… Peste tot in lume, sunt si judecatori care se uita cu invidie la veniturile avocatilor de succes!!! Si asta, incepand cu SUA. In ce priveste afirmatiile pe care le comentati, poate nu ar strica sa aveti in vedere niste date ceva mai concrete. Astfel, poate veti fi surprins sa aflati ca, judecatorul este platit cu circa 100 lei pentru fiecare dosar solutionat. Stiti cu cat se plateste avocatul pentru un "oficiu"?

  3. stietot spune:

    nu e vorba de egalizarea veniturilor,dar totusi 3000 lei pe luna e o suma pe care o castiga lejer un santierist intr-o luna de vara.
    este inadmisibil intr-o tara capitalista ca magistratii republicii sa locuiasca cu chirie in blocuri la periferia oraselor si sa calatoreasca cu mijloace de transport in comun cu persoanele pe care le-a judecat ori cercetat.pentru ca la venituri de 3000 lei si la preturile actuale nu poti obtine mai mult.
    si mai ai pretentii sa fie corecti cinstiti
    este jenant si rusinos

  4. catani spune:

    un comisar al garzii financiare confisca miliarde de lei si constata prejudicii de milioane de euro. are un salariu cuprins intre 600 si 1500 lei. despre asta ce spuneti ?

  5. adrian83 spune:

    Domane ce limbaj nedemn pentru un magistrat are doamna asta. "In mod cert nasul la purtare pe care si l-a luat Guvernul … ".

    Tot "razboiul" asta se da de fapt pentru sporul ala de 50%. Orice s-ar zice insa adevarul este de necontestat: SPORUL E ABROGAT PRIN LEGE.

    Eu nu inteleg de unde atata tupeu cu sporul asta cand legiuitorul a spus clar ca sporul se abroga si banii au fost trecuti in salariul de baza?

    Daca sporul ramanea in vigoare prin lege si Guvernul nu vroia sa-l plateasca atunci da intelegeam demersul magistratilor. Dar in aceste conditii nu pot decat sa fiu scarbit.

    Nu sunt sigur, dar din cate stiu la ICCJ si CSM sporul nu a fost dat ca urmare a hotararilor judecatoresti pentru ca aceste institutii au bugete proprii. Daca lucrul asta e adevarat atunci Ministerul de Justitie trebie sa preia si bugetele acestor institutii si sa nu mai acorde sporul, avand in vedere ca suntem in situatie de criza si avand in vedere ca el nu mai are nici un temei legal.

    Instantele de judecata pot exercita doar atributiile prevazute de Constitutie iar in cazul in care sunt incalcate Curtea Constitutionala trebuie sa intervina. Lucrul asta s-a intamplat si o sa se mai intample.

    In ceea ce priveste raspunderea guvernelor de care vorbea doamna magistrat, aceasta raspundere este una in fata poporului la vot.

    Deci vionvat pentru guvernarea proasta a tarii este poporul pentru ca a ales reprezentanti incompetenti. Dar asta insemna democratia: starea unei tarii reflecta "calitatea" poporului.

  6. judec?tor spune:

    sunt judec?tor de vreo 10 ani. nu am invidiat niciodat? un avocat pentru onorariul s?u, dar, desigur, c? poate pe unii i-am mai discutat prin birouri. consider c? fiecare are avantajele ?i dezavantajele slujbei sale. înainte de a merge la admiterea în magistratur? am fost avocat un an ?i ceva. ?tiu ce este ?i acolo, nu m-a? întoarce prea curând ?i nici nu jinduiesc la onorariile lor, indiferent de dimensiune. nu în?eleg de ce doamna costiniu, dac? simte în acest fel, dore?te s? dea greutate sentimentului care o încearc? prin generalizarea sa.

  7. Dana spune:

    Pt Rafael
    Esti in eroare grava si nici nu prea te exprimi coerent.Poate nu jinduim la salariul avocatilor dar, la acest moment, ei sunt in vacanta iar eu lucrez intr-un birou in care sunt 30 de grade langa un maldar de dosare solutionate.Doresc conditii umane de munca,o politica corecta de resurse umane si oameni multumiti ca actul de justitie are finalitate.Daca vroiam sa pacalesc oameni ma faceam avocat ii luam 3000 lei pentru proces si-i taiam chitanta pentru 1000.Pentru ca am respect pentru oameni mi-am ales altfel profesia.

  8. Cris spune:

    Nu exista nici o legatura intre 'milioanele' judecate in dosar si salariile magistratilor.
    Dreptatea este una si aceeasi, chiar daca se judeca 50 de milioane, sau cinci banuti.
    Daca nu ati realizat acest lucru, nu aveti ce cauta in sistem. In lumea in care traim, fiecare dintre noi este supus riscurilor. Si neajunsurilor. Nu numai dvs., magistratii. Ba, in multe cazuri, 'dreptatea' dvs. este stramba si abuziva. Societatea actuala romaneasca este rezultatul sirului neintrerupt de abuzuri, nedreptati, minciuni, lacomie, hotie, ipocrizie, perpetuate si prin intermediul sistemului dvs.

  9. GP spune:

    Vai, ca sa vezi!
    Lasati, stiu destui magistrati care au transformat instanta intrun srl! Asta apopos de…sumele si interesele care se judeca in multe dosare…sume care ii produc…frustrari distinsei d-ne Costiniu.
    Ce conteaza doamna magistrat valoarea sumelor care se judeca??? Poate vreti procent din sumele din litigiu! De ce nu ziceti asa?!
    Mai bine aplicati legea in litera si spiritul ei si..lasati sumele, partile si aparatorii dintrun litigiu!

  10. GP spune:

    Vai, ca sa vezi!
    Lasati, stiu destui magistrati care au transformat instanta intrun srl! Asta apopos de…sumele si interesele care se judeca in multe dosare…sume care ii produc…frustrari distinsei d-ne Costiniu.
    Ce conteaza doamna magistrat valoarea sumelor care se judeca??? Poate vreti procent din sumele din litigiu! De ce nu ziceti asa?!
    Mai bine aplicati legea in litera si spiritul ei si..lasati sumele, partile si aparatorii dintrun litigiu!

  11. Cris spune:

    Nu exista nici o legatura intre 'milioanele' judecate in dosar si salariile magistratilor.
    Dreptatea este una si aceeasi, chiar daca se judeca 50 de milioane, sau cinci banuti.
    Daca nu ati realizat acest lucru, nu aveti ce cauta in sistem. In lumea in care traim, fiecare dintre noi este supus riscurilor. Si neajunsurilor. Nu numai dvs., magistratii. Ba, in multe cazuri, 'dreptatea' dvs. este stramba si abuziva. Societatea actuala romaneasca este rezultatul sirului neintrerupt de abuzuri, nedreptati, minciuni, lacomie, hotie, ipocrizie, perpetuate si prin intermediul sistemului dvs.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate