« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

CJUE. C‑350/14 Florin Lazăr. Calificarea pagubelor suferite personal de un membru al familiei unei persoane decedate într-o altă țară
12.12.2015 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Cauza C‑350/14 Florin Lazăr: „Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 864/2007 – Articolul 4 alineatul (1) – Noțiunile «ţară în care s‑a produs prejudiciul», «prejudiciu» și «efecte indirecte ale faptei ilicite» – Prejudicii suferite personal de un membru al familiei unei persoane decedate ca urmare a unui accident de circulație – Legea aplicabilă”

Cererea de decizie preliminară, adresată Curții de Tribunale di Trieste (Tribunalul din Trieste, Italia) privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Lazar, rezident în România, pe de o parte, și compania de asigurări italiană Allianz SpA, pe de altă parte, în legătură cu repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care acesta le‑a suferit ca urmare a decesului fiicei sale într‑un accident de circulație survenit în Italia. Domnul Lazar, resortisant român, a solicitat repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale suferite ca urmare a decesului fiicei sale, resortisant român cu reședința în Italia, într‑un accident de circulație în acest stat membru, cauzat de un vehicul neidentificat. Compania de asigurări Allianz SpA a fost chemată în judecată în calitate de societate desemnată de Fondul de Garantare pentru Victimele Străzii. Mama și bunica victimei, ambele resortisanți români cu reședința în Italia, au intervenit de asemenea în litigiu și au solicitat repararea prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care le‑au suferit ca urmare a decesului acesteia din urmă.

Potrivit instanței de trimitere, din moment ce reclamanții pretind repararea unei pagube pe care ar fi suferit-o personal ca urmare a decesului unui membru al familiei lor, este necesar să se stabilească dacă această pagubă constituie un prejudiciu în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II, sau un efect indirect al faptei ilicite, în sensul aceleiași dispoziții. De răspunsul la această întrebare ar depinde dreptul material aplicabil de către instanța de trimitere pentru ca aceasta să se poată pronunța cu privire la existența și caracterul reparabil al prejudiciilor invocate în fața sa de reclamantul rezident în România. Instanța menționată prezintă, în această privință, motive care pot conduce la aplicarea, în litigiul pendinte în fața sa, atât a dreptului italian, cât și a dreptului român.

Astfel, în temeiul dreptului italian, prejudiciul care rezultă din decesul unui membru de familie ar fi suferit în mod direct de membrul de familie, luând, printre altele, forma unei atingeri aduse drepturilor referitoare la personalitatea sa. Prin urmare, reclamantul ar invoca în litigiul principal o pagubă care, în temeiul acestui drept național, ar trebui considerată ca fiind prejudiciul său propriu și ca reprezentând consecința materială a decesului membrului familiei sale. În schimb, în alte ordini juridice europene, acest tip de prejudiciu nu ar fi recunoscut deloc sau nu ar fi recunoscut în același mod. De asemenea, deși, potrivit dreptului italian, este vorba despre un prejudiciu direct, suferit de un succesor în drepturi ca urmare a decesului unui membru al familiei sale, instanța de trimitere ridică problema dacă, având în vedere jurisprudența Curții referitoare la Regulamentul Bruxelles I, dreptul la repararea acestui prejudiciu poate constitui, în sensul Regulamentului Roma II, unul dintre „efectele indirecte” ale faptei ilicite originare, și anume accidentul de circulație.

Pentru aceste motive, Curtea a declarat că articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) trebuie interpretat, pentru a stabili legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr‑un accident de circulație, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într‑un astfel de accident survenit în statul membru al instanţei competente și suferite de rudele apropiate ale acesteia care au reședința într‑un alt stat membru trebuie să fie calificate drept „efecte indirecte” ale acestui accident, în sensul dispoziției menționate.

 
Secţiuni: Asigurări, CJUE, Drept civil, Dreptul Uniunii Europene | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD