Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Excepția de la principiul caracterului personal al răspunderii penale
15.12.2015 | Casandra RADU

Principiul caracterului personal al răspunderii penale este unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, principiu conform căruia poate fi angajată doar răspunderea penală a celor care au participat la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor, instigator sau complice.

Consacrat atât în Codul penal anterior, cât și în noul Cod penal actual, principiul personalității răspunderii penale constituie regula potrivit căreia atât obligația, ce decurge dintr-o normă penală, de a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea acelei obligații, revin persoanei care nu și-a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă, și nu alteia sau unui grup de persoane. În dreptul penal nu se poate antrena răspunderea penală pentru fapta altuia[1].

Principiul răspunderii penale vine să garanteze libertatea persoanei și determină aplicarea tratamentului sancționator doar acelei persoane, fizice ori juridice, care a încălcat normele de drept penal. Corolarul acestui principiu este principiul caracterului personal al pedepsei, conform căruia pedeapsa nu poate fi aplicată decât aceluia care a săvârşit cu vinovăţia prevăzută de lege, fapta incriminată de legea penală.

Ca noutate față de reglementarea anterioară, preluând din Codul penal portughez și din reglementarea italiană a răspunderii administrativ-penală a persoanelor juridice, Legea 286/2009 consacră, în art. 151, excepția de la cele două principii susmenționate.

Conform art. 151, intitulat marginal „Efectele comasării şi divizării persoanei juridice Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice”: (1) În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare intervenită după comiterea infracţiunii, răspunderea penală şi consecinţele acesteia se vor angaja:
a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b) în sarcina persoanei juridice absorbante;
c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama de cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infracţiunea, precum şi de partea din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune.

Aceste dispoziții au rolul de a împiedica persoana juridică să se sustragă de la răspunderea penală și de la consecințele acesteia[2].

Astfel, este reglementat un caz de transmitere a răspunderii penale, către succesorii în drepturi ai persoanei juridice, ridicându-se problema dacă și în ce măsură, răspunderea penală, chiar și în această situație de excepție, poate constitui o răspundere pentru fapta altuia, ca și în cazul răspunderii civile delictuale. Se justifică un “transfer” sau o „comutare” a răspunderii penale, întemeiată pe transmisiunea patrimoniului sau unei fracțiuni din acesta?

În doctrină, această norma penală a fost criticată ca fiind o derogare de la principiul răspunderii penale și chiar ca o derogare de la cazul care împiedică exercitarea ori continuarea exercitării acțiunii penale reglementat de art. 16 alin. 1 lit. f Noul cod de procedură penală (radierea persoanei juridice, cauză de încetare a procesului penal).

Doctrina a apreciat că această excepție nesocotește funcția retributivă și funcția de prevenție a pedepsei. În Franța, Curtea de Casație s-a pronunțat expres, în sensul că societatea absorbantă sau rezultată prin fuziune nu răspunde penal pentru infracțiunile comise de persoanele juridice absorbite sau care au fuzionat[3].

Apreciem că această normă penală nesocotește atât condițiile tragerii la răspundere penală cât și rigorile trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, fiind necesară analizarea art. 151 din punctul de vedere al constituționalității.

Art. 151 noul Cod penal este lacunar și criticabil sub aspectul insuficientei detalieri a condițiilor angajării răspunderii penale precum și a stabilirii pedepsei în cazul persoanei juridice succesoare în drepturi persoanei juridice care a săvârșit infracțiunea.

Art. 496 alin. 2 din noul Cod de procedură penală stipulează că „Persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbție sau care a dobândit fracțiuni din patrimoniul persoanei divizate, preia obligațiile și interdicțiile persoanei juridice condamnate, dispozițiile art. 151 din Codul penal aplicându-se în mod corespunzător”.

Acest aspect interesează principiul legalității executării pedepsei, având în vedere că în legea de executare a pedepselor neprivative de libertate există o prevedere conform căreia executarea pepdepsei continuă faţă de persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate şi care preia obligaţiile şi interdicţiile persoanei juridice condamnate[4].

Până la o eventuală decizie a instanței de contencios constituțional ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciem că angajarea răspunderii penale a persoanei juridice succesoare în drepturi a făptuitorului persoană juridică, poate fi realizată doar în condițiile unei analize riguroase, care să determine dacă există și o legătură subiectivă între cele două persoane, nu doar legătura obiectivă constând în transmisiunea patrimoniului ori a unei fracțiuni din acesta.

Simpla transmitere a patrimoniului nu poate constitui temei al transmiterii răspunderii penale, trebuie să constituie doar temei al transmiterii răspunderii civile delictuale, conform căreia, succesorul în drepturi este ținut să repare prejudiciul material și moral rezultat din fapta autorului său.

De aici și până la a „extinde” răspunderea penală la persoana juridică succesoare, aceasta apare nu doar ca o încălcare a libertății persoanei, dar și ca o încălcare a principiului „nulla poena sine culpa”, interesând, ca element constitutiv, pe latură subiectivă, dacă există forma vinovăției cerută de lege (art. 16 alin. 1 lit. b, teza a II-a) și, respectiv, dacă este incidentă  eroarea, ca și cauză de neimputabilitate.

Persoana juridică succesoare în drepturi poate răspunde penal, însă în condițiile unei analize atente și riguroase a situației de fapt, înafară de transmiterea patrimoniului fiind necesară existența unei legături subiective cu persoana juridică autoare, astfel încât voința persoanei juridice dobânditoare să exprime rezoluția infracțională a persoanei juridice făptuitoare.

Prin urmare, considerăm că răspunderea penală în cazul prevăzut de art. 151 din noul Cod penal poate fi angajată în următoarele situații:
– când există o identitate sau cel puțin o legătură concretă între reprezentantul persoanei juridice făptuitoare și persoanei juridice dobânditoare de drepturi și obligații
– când transmisiunea patrimoniului s-a făcut tocmai în scopul sustragerii de la răspundere penală a persoanei juridice făptuitoare și persoana juridică succesoare în drepturi a cunoascut această împrejurare.

Cu privire la prima ipoteză, în situația în care există identitate între reprezentantul făptuitoarei și cel al succesoarei în drepturi (ori cel puțin ca reprezentatul făptuitoarei să facă parte din organul reprezentativ colectiv al persoanei juridice dobânditoare), tragerea la răsupundere penală ar fi, în lumina probelor, desigur, nu de plano, întemeiată, respectând principiile de drept penal.

Cu privire la a doua ipoteză, s-ar putea aprecia, precum în cazul persoanei fizice, că persoana juridică succesoare în drepturi răspunde pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art 269 Cod Penal, și nu pentru infracțiunea inițială.

Din analiza materialității faptelor, ipoteza ar putea fi confirmată or, s-ar putea aprecia că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului deoarece persoana juridică dobânditoare nici măcar nu a cunoscut scopul transmisiunii, în condițiile în care, pentru existența infracțiunii se cere existența intenției directe calificată orin scop.

Infracțiunea de favorizare are drept scop îngreunarea sau împiedicarea tragerii la răspundere penală a făptuitorului, motiv pentru care, existența intenției directe necalificată prin scop, intenției indirecte sau, după caz, a culpei, nu este suficientă, deoarece norma de incriminare prevede o anumită formă a intenției, ca trăsătură esențială a infracțiunii.

În aceste cazuri, apreciem că nu poate fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice, în absența elementului subiectiv, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului (art. 16 alin. 1 lit. b, teza a II-a) și, cu atât mai mult, nici pentru infracțiunea inițială, săvârșită de către persoana juridică care i-a transmis patrimoniul (art. 16 alin. 1 lit. b, teza a II-a sau art. 16 alin. 1 lit. c).

În exercitarea dreptului la apărare, persoana juridică succesoare în drepturi se poate apăra invocând lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii, invocând principiul conform căruia infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale deoarece nu se poate reține săvârșirea unei infracțiuni în absența unei rezoluții infracționale.

De asemenea, dat fiind caracterul de antijuridicitate al infracțiunii, aceasta având ca trăsătură esențială, conform art. 15 noul Cod penal, imputabilitatea, apărarea poate viza și existența erorii, ca și cauză de neimputabilitate. Lipsa vinovăției, ca trăsătură esențială a infracțiunii, respectiv cauza de neimputabilitate prev. de art. 30 alin. 5 noul Cod penal ar putea constitui temeiul juridic al apărării. În orice caz, eroarea asupra caracterului ilicit al faptei își produce efectele exoneratoare de răspundere penală numai atunci când eroarea este invincibilă.

Astfel, în cazul pierderii personalității juridice de către făptuitoare, se ridică problema calității în care va răspunde penal persoana juridică succesoare în drepturi. Poate aceasta să fie condamnată în calitate de autor, complice sau instigator în situația în care nu a avut niciun fel de legătură cu persoana juridică făptuitoare până la momentul dobândirii patrimoniului acesteia?

Aici ne raportăm la prevederile art. 396 Cod procedură penală, conform cărora, instanța hotărâște asupra învinuirii iar condamnarea se pronunță atunci când, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Aceste prevederile trebuie coroborate cu prevederile art. 46, 47 și 48 Cod penal, care consacră formele participației penale. În ce calitate ar putea fi condamnată persoana juridică succesoare în drepturi a persoanei juridice care a comis infracțiunea?

Considerăm ca fiind situații distincte cele  în care persoana juridică succesoare ar fi avut o înțelegere anterioară sau concomitentă săvârșirii infracțiunii cu făptuitoarea, caz în care ar răspunde în calitate de participant, sub forma complicității. O altă situație distinctă este atunci când înțelegerea survine ulterior comiterii infracțiunii, iar persoana juridică succesoare ar răspunde pentru pentru infracțiunea de tăinuire (dacă activul primit, dobândit, transformat ori a cărui valorificare a înlesnit-o, provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte).

Chestiunea care se ivește referă la mecanismul legal, respectiv la calitatea, forma vinovăției și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat, precum și temeiul legal al angajării răspunderii penale a persoanei juridice, succesoarea în drepturi a persoanei juridice care a comis infracțiunea, o răspundere pentru aceeași infracțiune și nu o infracțiune care își are etiologia în infracțiunea inițială.

Mai mult, persoana juridică succesoare în drepturi ar răspunde întotodeauna, în mod necesar, ca autor, respectiv coautor? Teoretic, apreciem în sens negativ, poate să răspundă penal sub toate formele participației, respectiv, atât în calitate de complice cât și ca instigator, caz în care va trebui realizată diferențierea între a răspunde penal pentru complicitate și a răspunde penal pentru favorizare ori tăinuire. În practică, această diferențiere implică o mare finețe a nuanțelor, în special datorită faptului că deseori și în mare parte, diferența este dată de elementul subiectiv.

În concluzie, considerăm că persoana juridică succesoare în drepturi, poate și trebuie să răspundă pentru repararea prejudiciului, în toate cazurile, conform principiilor dreptului civil, pe latura civilă a procesului penal, în calitate de parte responsabilă civilmente.

Această calitate poate fi cumulată cu aceea de inculpat, deoarece calitatea de inculpat este dobândită în temeiul normelor substanțiale și procesuale penale iar calitatea de parte responsabilă civilmente, reglementată de codul de procedură penală, își are izvorul în norma de drept civil substanțial.

Însă, în ceea ce privește răspunderea penală care, în virtutea art. 151 noul Codul  penal, se transmite împreună cu patrimoniul persoanei juridice făptuitoare, dacă nu se dovedește existența vinovăției și a legăturii de cauzalitate, respectiv subzistența imputabilității faptei sau dacă există vreo altă cauză exoneratoare – apreciem că nu sunt întrunite condițiile exercitării acțiunii penale iar persoanei juridice succesoare în drepturi nu i se poate aplica o sancțiune de drept penal, deoarece s-ar încălca însăși legalitatea procesului penal.

Cum principiul este acela că nicio persoană nu poate răspunde penal pentru fapta săvârșită de altă persoană, apreciem ca fiind neconstituțională norma penală care prevede transferul răspunderii penale exclusiv în baza transmiterii patrimoniului ori a unei fracțiuni din acesta. Considerăm că, de lege ferenda, se impune modificarea acestei norme, astfel încât să stabilească criterii clare de angajare a răspunderi penale, să facă diferențierea de alte infracțuni, să lămurească forma participației penale și să furnizeze suficiente criterii pentru a se aprecia cu privire la existența sau inexistența legăturii de cauzalitate.

În orice caz, astfel cum am arătat mai sus, nu se poate susține în mod temeinic, doar în baza transmisiunii patrimoniului ori a unei fracțiuni din acesta, că persoana juridică dobânditoare a participat la săvârșirea faptei, ceea ce săvârșește aceasta ar putea constitui o altă infracțiune, distinctă, aceea de favorizare a făptuitorului sau tăinuire, nefiind posibil ca aceeași persoană să fie participant la infracțiune și, în același timp, autor al favorizării ori tăinuirii, infracțiuni care, prin natura lor, sunt în conexitate etiologică cu infracțiunea inițială.

Cu privire la forma participației și calitatea în care va răspunde persoana juridică succesoare în drepturi, dacă admitem că se transmite răspunderea penală, admitem că se transmite și calitatea procesuală aferentă acestei răspunderi?

Dacă făptuitoarea persoană juridică a avut calitatea de autor, instigator sau complice, succesoarea sa în drepturi dobândește aceeași calitate ori dobândește, în virtutea legii, calitatea de complice? Sau, mai nuanțat, având în vedere că art. 151 constituie o excepție, se poate vorbi despre un nou participant la procesul penal, respectiv de succesorul în drepturi al inculpatului? Poate că, privind din acest punct de vedere, răspunderea penală s-ar apropia, în mod artificial și desigur, neîntemeiat legal, de răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, apreciem că rămâne deschisă întrebarea privind existența unui nou participant în procesul penal, respectiv, succesorul în drepturi al inculpatului-persoană juridică, în condițiile în care un astfel de participant nu este enumerat în art. 32 din Codul de Procedură Penală, la fel și întrebarea privind condițiile angajării răspunderii penale în cazul persoanei juridice succesoare în drepturi, sub imperiul necesității unei reglementări neechivoce.


[1] Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014, pag. 52
[2] Tudorel Toader ș.a. – Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014, pag. 251
[3] Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Cristinel Ghigheci – Noul Cod Penal. Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, București, 2014, pag. 243
[4] Art. 42 din Legea 253/2013: Continuitatea executării pedepselor aplicate persoanei juridice, în caz de fuziune, absorbţie, divizare, reducere a capitalului social, dizolvare sau lichidare a persoanei juridice condamnate
(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice şi până la executarea pedepselor aplicate, intervine un caz de fuziune, absorbţie, divizare, dizolvare, lichidare sau reducere a capitalului social al acesteia, autoritatea ori instituţia căreia îi revine competenţa de a autoriza sau înregistra această operaţiune procedează potrivit art. 496 din Legea nr. 135/2010.
(2) Executarea pedepselor aplicabile persoanei juridice condamnate continuă faţă de persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate şi care preia obligaţiile şi interdicţiile persoanei juridice condamnate.
(3) Pedeapsa amenzii sau partea rămasă neachitată din aceasta la data efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1) se va executa de către persoana sau persoanele juridice rezultate din această operaţiune, proporţional cu partea dobândită din patrimoniul persoanei condamnate.


Av. Casandra Radu
Baroul București


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.