Ruxandra Adina Gingărașu: Acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare din imobilele ocupate abuziv, cererile posesorii – asemănări și deosebiri
31 decembrie 2015 | Elena ZOIȚA
Ruxandra Adina Gingărașu a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 9/2015 articolul intitulat: ”Acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare din imobilele ocupate abuziv, cererile posesorii – asemănări și deosebiri”
Acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Este o acțiune reală, putând fi îndreptată împotriva oricărei persoane care ar deține bunul, și petitorie, întrucât reprezintă protecția juridică a dreptului real de proprietate sau a unui dezmembrământ al acestuia. Acțiunea este și imprescriptibilă extinctiv, în cazul admiterii ei având ca efecte restituirea bunului și a fructelor sau productelor. Prin excepție, art. 948 alin. (1) permite posesorului de bună-credință păstrarea fructelor. În materia coproprietății, art. 643 prevede posibilitatea oricărui coproprietar de a introduce singur acțiunea în revendicare, hotărârea urmând a fi opozabilă celorlalți doar dacă le profită. Exercitarea acestei acțiuni urmează procedura de drept comun, astfel încât este necesar ca reclamantul să aibă capacitate și calitate procesuală, să formuleze o pretenție și să justifice un interes. Modalitatea de calcul a taxei de timbru, în cazul acțiunii în revendicare, este prevăzută de OG nr. 80/2013 și este raportată la valoarea impozabilă a bunului. Prin comparație cu acțiunile posesorii și acțiunea în evacuare, legiuitorul permite, în cazul acțiunii în revendicare, introducerea unei cereri de intervenție, fie ea voluntară sau forțată. În privința competenței materiale și a căilor de atac, acestea depind de valoarea imobilului. Astfel, dacă valoarea nu depășește 500.000 lei, competența aparține judecătoriei, iar hotărârea va fi atacată cu apel în 30 de zile, dar, dacă depășește această sumă, competent va fi tribunalul și există posibilitatea recursului în 30 de zile. Conform dreptului comun, dacă hotărârea primei instanțe este atacată, executarea acestei hotărâri se suspendă.
Acțiunea posesorie este reglementată de noul Cod civil la art. 949. Obiectul acesteia este protecția posesiei ca stare de fapt, fondul dreptului nefiind pus în discuție. Sunt prevăzute două forme posibile de exercitare, acțiunea în complângere și cea specială sau în reintegrare. Asemănarea dintre cele două acțiuni o reprezintă termenul de 1 an de la deposedare în interiorul căruia pot fi introduse, termen de prescripție extinctivă. În ceea ce privește acțiunea în complângere, legiuitorul impune două condiții suplimentare, dovada că bunul a fost posedat cel puțin 1 an înainte de deposedare și că această posesie a fost utilă, pe când acțiunea specială este aplicabilă atunci când tulburarea sau deposedarea s-au realizat prin violență. În materia proprietății pe cote-părți, acțiunea nu poate fi introdusă în contradictoriu cu un alt coproprietar, însă va putea fi utilizată în cazul proprietății periodice. În vederea admiterii cererii este necesară plata unei taxe de timbru în cuantum de 20% din valoarea bunului disputat. Competența materială aparține judecătoriei, iar, atât în ceea ce privește competența teritorială, cât și procedura citării, dispozițiile aplicabile sunt cele din dreptul comun. Cu toate acestea, fiind vorba de o procedură de urgență, judecătorul poate dispune scurtarea termenelor de citare. În cadrul acțiunii posesorii nu există posibilitatea introducerii unei cereri reconvenționale pentru a se evita transformarea din posesoriu în petitoriu. Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare și este executorie.
Acțiunea în evacuare este prevăzută de Codul de procedură civilă, ca procedură specială cu aplicabilitate în cazul litigiilor privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau de alte persoane. Reclamantul poate opta între această procedură specială și procedura de drept comun, dreptul său la acțiune fiind prescriptibil în termenul general de 3 ani. În ceea ce privește competența, în cazul procedurii de drept comun este vorba despre judecătoria de la domiciliul pârâtului, iar în procedura specială, judecătoria de unde este situat imobilul ocupat abuziv. Art. 1033 alin. (2) NCPC enumeră limitatativ persoanele care au calitate procesuală activă în cadrul procedurii speciale: locatarul atunci când dorește evacuarea unui terț, locatorul principal, sublocatorul, cesionarul sau dobânditorul imobilului. În cazul procedurii speciale este prevăzută îndeplinirea unei proceduri prealabile prin intermediul căreia locatarul trebuie notificat, obligație prealabilă ce nu este necesară dacă acțiunea se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun. În ceea ce privește taxa de timbru, aceasta are un cuantum fix, 100 de lei, fapt care deosebește acțiunea în evacuare de cea în revendicare și cea posesorie, unde cuantumul taxei se raportează la valoarea bunului. Indiferent de procedura aleasă de către reclamant, competența materială în cazul acțiunii în evacuare aparține judecătoriei. Art. 1041 NCPC stabilește o derogare de la dispozițiile comune în materia citării, procedura citării nefiind obligatorie, iar dacă este, se va desfășura cu celeritate. Din aceleași considerente, nici întâmpinarea nu este obligatorie, iar cererile reconvenționale și de intervenție nu sunt permise. Este permisă încuviințarea doar a acelor probe care nu împiedică deșfășurarea cu celeritate a procedurii. Hotărârea dată de prima instanță este executorie și este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunțare sau de la comunicare. În cazul procedurii speciale, hotărârea de evacuare pronunțată împotriva chiriașului este opozabilă de drept și tuturor persoanelor care sunt tolerate sau se află în imobilul proprietarului.
Autoarea propune, de lege ferenda, extinderea sferei de aplicare a procedurii de evacuare și în cazul proprietății devălmașe și sugerează, de asemenea, rezolvarea problemei necunoașterii datelor de identificare ale ocupanților, lipsa acestora fiind sancționată cu nulitate expresă.
Scopul lucrării este de a determina calea optimă ce trebuie aleasă de reclamant pentru a-și proteja interesele, luând în considerare existența unui titlu, costul timbrajului, dificultatea probațiunii, dar și efectele produse de fiecare dintre cele trei acțiuni prezentate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
